Cîteva amintiri

Elena ŞTEFOI
Publicat în Dilema Veche nr. 589 din 28 mai - 3 iunie 2015
Cîteva amintiri jpeg

Am aflat de existenţa lui Ion Iliescu în octombrie 1978, la Festivalul Scriitorilor de la Iaşi. Criticul Laurenţiu Ulici reuşise să invite la această manifestare şi un grup de 13 tineri poeţi care nu debutaseră editorial. În calitatea lui de prim-secretar de partid al judeţului, Iliescu a oferit participanţilor o recepţie în holul Hotelului Unirea, unde fusese cazată scriitorimea. Ulici m-a prezentat zîmbitorului amfitrion, pe care îl asaltau autorii veniţi din toate zonele ţării. Era atent şi răbdător cu fiecare şi se vedea că-i place compania celebrităţilor. Deşi Festivalul a fost compromis de un scandal la scenă deschisă (provocat de Florica Mitroi), Ion Iliescu s-a ales cu gloria organizatorică a singurei manifestări de gen din România ceauşistă.

L-am zărit de cîteva ori înainte de Revoluţie la premiere de teatru sau de film, la lansări şi expoziţii, întotdeauna înconjurat de lume bună şi întotdeauna binevoitor. La Casa Scriitorilor şi la Casa Scînteii, odată cu Perestroika s-au înteţit şoaptele care ne avertizau că el va fi următorul conducător. Am fost printre cei care s-au bucurat că profeţia s-a împlinit, purtată de valul de la Intercontinental şi Televiziune, dar i-am refuzat pe cei care voiau să mă convingă că am dreptul la un certificat de revoluţionar. În zilele primei mineriade, cînd noul preşedinte democrat a ieşit livid la TVR pentru a-i înfiera pe „legionarii din Piaţa Universităţii“, m-am temut că el va fi victima celor care-l „informaseră“ pe fostul dictator despre protestele din Timişoara, „puse la cale de un grup de huligani“.

În vara lui 1993, pe cînd eram redactor-şef la Dilema, trimestrialul East European Constitutional Review, editat de University of Chicago Law School, mi-a propus să fac un interviu cu preşedintele Ion Iliescu pe care să-l prefaţez cu un scurt portret al acestuia. Publicaţia pregătea un număr special dedicat instituţiilor prezidenţiale postcomuniste, pe care l-a lansat cîteva luni mai tîrziu, cu ocazia unei conferinţe tematice. Am trimis un fax la Cotroceni, cu solicitarea de rigoare. Am primit imediat răspuns şi am fost programată o săptămînă mai tîrziu să înregistrez interviul. Şeful statului n-a întîrziat nici un minut, mi-a strîns afabil mîna şi – înainte de a ne fi aşezat –, m-a luat prin surprindere: „Mata lucrezi cu Pleşu, nu ştiu ce are el cu mine de mă tot critică…“

Aveam un set de întrebări şi i-am spus de la început că aş vrea să-mi răspundă la toate. M-a asigurat că are timp şi că îl pot întreba orice. Avea obişnuinţa frazelor lungi, mi se părea că vorbeşte prea mult, intrînd în detalii şi justificîndu-se chiar şi cînd nu era cazul. Întrucît mă interesa specificul instituţiei prezidenţiale şi istoricul acesteia, am făcut referire la faptul că funcţia de preşedinte fusese oficializată printr-un decret al lui Ceauşescu. L-am întrebat dacă acest „păcat originar“ nu face şi mai dificil exerciţiul de autoritate în perioada tranziţiei. S-a înfierbîntat brusc, mi-a contrazis vehement premisa, atrăgîndu-mi atenţia că nu poate fi făcută nici o legătură între preşedinţie şi Constituţia lui Ceauşescu. Mi-a explicat îndelung că primul preşedinte al României a fost Alexandru Ioan Cuza. A insistat apoi, revenind la propriul său rol, că între el şi Ceauşescu nu poate fi făcută nici un fel de comparaţie, că opoziţia şi presa îşi permit să îl denigreze, deşi în oricare ţară civilizată calomnia ar fi pedepsită. Nu prea mai ştiam cum să-l întrerup, o făcusem de mai multe ori pînă în acel moment al dialogului. Într-un tîrziu, s-a oprit singur din peroraţia împotriva „aşa-zişilor monarhişti“ şi a jurnaliştilor „fără simţul realităţii“, care-l acuză de ceauşism, nu înainte de a-şi acorda dreptul unei duble interogaţii retorice: „Ţi-ai putea oare imagina că i-ai fi luat un interviu fostului preşedinte? Şi-ar fi închipuit presa că îi este permis să insinueze tot felul de lucruri despre cei aflaţi la putere pînă în ’89?“

În septembrie 2004, am făcut parte din delegaţia însoţitoare a preşedintelui în ultima sa vizită oficială peste Ocean. Începuse campania electorală pentru alegerile la care Iliescu nu mai putea candida. În pofida sfaturilor de sens contrar ale celor care mizau pe Adrian Năstase, dorind să-i ofere acestuia şansa de a se întîlni cu alegătorii din Canada, şeful statului a ţinut morţiş să inaugureze controversata Piaţă a României din Montréal şi să-şi lanseze în SUA ultimul său volum de dialoguri. Eram director în MAE, fusesem implicată în proiectul mult hulitei statui a lui Eminescu, mă aşteptam ca deplasarea să fie torpilată din mai multe părţi. Unul dintre românii canadieni (aflat în vizorul Justiţiei din Québec), care-şi dedicase patru ani să denigreze iniţiativa Pieţei României şi să compromită finalizarea proiectului, era acum sponsor al manifestărilor din programul delegaţiei prezidenţiale. Ion Iliescu i-a decernat Ordinul „Steaua României“ pentru „contribuţia sa la promovarea imaginii ţării noastre în lume“. Inaugurarea Pieţei s-a desfăşurat cu huiduieli şi proteste, dar ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, s-a enervat mai tare decît preşedintele. La Bucureşti, toate ziarele au făcut vîlvă şi s-a lansat chiar un concurs pentru cel mai agresiv titlu de articol dedicat deplasării. La întoarcere, în aeronava înţesată de jurnalişti, toată lumea se distra, rememorînd fazele antiprezidenţiale. Ion Iliescu a apărut la un moment dat din cabina sa şi a făcut cîţiva paşi pe culoar. S-a oprit lîngă scaunul ocupat de cea mai gureşă reprezentantă a presei, s-a sprijinit cu o mînă de spătar şi, spunîndu-i pe nume, a încercat să o convingă, la început politicos, apoi vizibil iritat, că relatarea semnată de ea cu o zi înainte într-un cotidian de mare tiraj era plină de neadevăruri. Jurnalista îl întrerupea vehement, repetînd că de fapt ea a fost mai blîndă decît alţii. Şeful statului s-a retras după aproape un sfert de oră, încercînd, spre final, să atingă măcar o coardă sensibilă. „Păcat, eşti prea tînără ca să fii atît de rea!“ Imediat după ce s-a închis uşa care despărţea cele două compartimente ale avionului, fosta interlocutoare a şefului statului s-a mirat cu voce tare, adresîndu-se colegilor săi de breaslă: „Chiar nu înţelege că de asta am fost trimişi şi plătiţi, să fim cît mai răi?!“

Elena Ştefoi este publicistă, poetă şi lucrează în diplomaţie.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

proteste violente china covid noiembrie 2022 jpg
Scânteia care a declanșat furia chinezilor sătui de dictatura lui Xi Jinping: proteste violente în China
În timp ce mii de oameni au ieșit în stradă în orașe pentru a protesta față de restricțiile Covid, o națiune epuizată s-a întrebat cât de mult mai trebuie să suporte politica „zero COVID” a președintelui Xi Jinping.
Bloc aida szilagyi FOTO renasterea banateana
O consilieră USR din Timișoara a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței
Consiliera USR Aida Szilagyi din Timișoara a construit ilegal un bloc într-o zonă de case. Verdictul dat de Curtea de Apel Timișoara este definitiv în procesul deschis de vecinii familiei Szilagyi.
Turist FOTO salvamont Bușteni jpg
Un turist costumat în Dracula s-a rătăcit pe munte: „L-a încurcat Waze-ul și nu l-a dus la Bran“ VIDEO
Serviciul Salvamont Bușteni a avut o intervenție neobișnuită. Un turist costumat în Dracula, care purta o mantie și pe cap o pălărie, umbla singur prin nămeți. Când a fost găsit de reprezentanții Salvamont, a spus că vrea să ajungă la Vârful Omu.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.