Cît ne pasă de ai noștri?

Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
Cît ne pasă de ai noștri? jpeg

Dacă vorbești cu un străin stabilit în România, fie că a venit din Austria, Italia, America sau Franța, și îl întrebi cum este el perceput, ca expat, de către conaționali, cel mai probabil va ridica din sprîncene, uimit, neînțelegînd ce vrei să spui. Nuanțezi întrebarea și primești răspunsuri de la: „în nici un fel“ pînă la „sînt văzut ca un tip cool“.

În România, lucrurile stau nițel diferit. Dacă, înainte de ’89, a pleca din țară era un vis, dar și un coșmar – o puteai face doar cu conștiința faptului că fuga de lagărul comunist era una definitivă, plecai fără să te uiți înapoi, fără speranța unei posibile reveniri –, după Revoluție, cînd granițele s-au deschis, a apărut pentru toți această posibilitate a plecării fără consecințele pe care trebuia să le înduri sub comunism. Cu toate acestea, consecințe existau: românii care aleg calea exilului sînt și astăzi judecați. Fie sînt huliți, fie lăudați.

Prin anii ’90, din cauza economiei precare, a început exodul căpșunarilor. Am cunoscut atunci oameni care plecau la muncă, cu inima frîntă, pentru că era singura lor șansă de a-și întreține familia. Plecau oameni din toate categoriile profe­sionale, erau dintre cei care nu cunoșteau nici o limbă străină și care ieșeau pentru prima oară din țară, înfruntîndu-și toate fricile; alții, care știau prea multe limbi străine, dar care alegeau să culeagă fructe și legume decît să predea la catedră – pe toți îi unea aceeași disperare a lipsei. Erau, desigur, aspru criticați, pentru că își „abandonau“ copiii pentru „bani“.

Mai înspre zilele noastre, tinerii care aleg să studieze în afară sau cei care pleacă pentru un job și o viață mai bune sînt, din nou, supuși judecăților: „învață pe banii statului, adică pe banii noștri, și pleacă mai apoi la străini“.

În ultima vreme, diaspora a devenit și subiect de discordie politică. Începînd cu alegerile prezidențiale din 2014, cînd, în urma unei mobilizări extraordinare, majoritatea voturilor din diaspora au fost date actualului președinte al României, Klaus Iohannis.

Ziua de 10 august a pus din nou pe tapet discuția privind diaspora. Mitingul organizat în seara acelei zile a produs cutremure severe la nivel politic, dar și social. Anunțat încă din luna iunie, mitingul celor care veneau să demonstreze contra guvernării actuale a întîmpinat de la bun început reticența autorităților române, care nu au ezitat să-și facă cunoscute părerile înspre pătura lor de votanți, incitînd contra românilor din străinătate care veneau pentru demonstrație. Inițial, Primăria Capitalei nu a vrut să autorizeze mitingul. Apoi, pe măsură ce acesta se apropia, declarațiile politice, deloc voalate în nemulțumire, au culminat cu declarația liderului PSD din seara zilei de 9 august, cînd a susținut, la România TV, că protestele sînt organizate în „laboratorul de la Cotroceni“ pentru a apăra „statul paralel“, adăugînd că „Iohannis vrea să dea Guvernul jos prin violențe“.

Așa se face că, în ziua mitingului, în siajul declarațiilor politice extrem de ostile ale guvernanților care nu doar o dată au insinuat ideea de „protest violent“, prezența forțelor de ordine a fost una cu totul excepțională, față de alte mitinguri de protest.

Am ajuns în Piața Victoriei pe la ora 19, într-o mare de oameni cu steaguri. Steagurile țărilor care i-au adoptat, steagurile Uniunii Europene, dar și multe steaguri ale României. Auzisem că fuseseră deja cîteva incidente, dar părea că totul se calmase. La intrarea în Piață, dinspre Lascăr Catargiu, văd două doamne cu steagurile Elveției. Prima intervievată s-a întîmplat să facă parte chiar din Asociația „Rezist Zürich“. Florina Adam locuiește în Elveția și este consultant în domeniul informaticii.

„Am plecat din România imediat după mineriada din ’90. După episodul acela mi-am spus că era chiar momentul. Nu știam cum vor evolua lucrurile în țară, dar după violențele de atunci mi-am zis că nu mai e cazul să stau. Eram foarte tînără și foarte dezamăgită că, după o Revoluție care ne-a adus atîta speranță, a putut să se întîmple ce s-a putut întîmpla.“ Mi-a mărturisit, de altfel, că mulți ani s-a decuplat de la viața din România. Cu toate astea, reactivarea la nivel politic s-a produs la alegerile prezidențiale din 2014.

„Mama era la mine în vizită și am fost șocată cînd am văzut rezultatele din sondaje. Mă gîndeam: cum e posibil ca această națiune, după tot ce a suferit, să dea la vîrful ei pe unul ca Ponta? Și, recunosc, m-am bucurat enorm că nu a ieșit. Atunci m-am implicat, pentru că am simțit din nou speranța. Am căutat informații, acum sînt la curent cu tot ce se întîmplă în politica din România. Tocmai din cauza asta m-am întors în țară, pentru acest miting. Căci nu avem dreptul să cîștigăm speranțe doar ca să le pierdem. Și da, sînt convinsă că acest miting, această declarație va însemna ceva.“

O întreb dacă s-ar mai întoarce în România definitiv. Îmi spune că nu, viața ei este în Elveția, acolo are carieră, are un copil. Cu toate astea, „țara mea e România, oricît de departe ai pleca, oricît de mult ai sta departe de ea, nu te poți dezice de legătura ta cu țara. Cred că toți cei care am plecat simțim același lucru: dorul nu dispare“. Îmi mai spune că în Elveția sînt mulți români și mulți tineri veniți la studii care vor să se întoarcă. „Și se vor întoarce, pentru că sînt sigură că vom scăpa de mafia asta.“

Îi mulțumesc și continui să merg prin mulțime. În fața mea dau de un grup de oameni cu tricouri negre cu frunza roșie de arțar: o familie de ingineri din Canada. Plecați de douăzeci de ani din România. Inițial, puțin reticenți să-mi vorbească, și-au dat însă drumul cînd i-am întrebat dacă au vreo speranță că acest miting va însemna o schimbare. Prima reacție a fost una pesimistă: „Noi am venit să demonstrăm contra acestui guvern incapabil și nociv pentru România. Problema este însă că nu avem alternativă politică. Noi nu ne mai putem întoarce în România, tot ce avem, afacerea și viața noastră, este acolo. Dar am venit pentru că nu putem rămîne spectatori. Dacă am plecat, asta nu înseamnă că am și întors spatele. Ne dorim o schimbare pentru familiile pe care le-am lăsat în urmă, pentru prietenii noștri.“

Mai înspre mijlocul mulțimii dau peste doi tineri, IT-iști, plecați în SUA în 2003. Nu au plecat neapărat pentru un job mai bun, probabil ar fi avut și în România un job bine plătit, avînd o meserie care se caută și este cam peste tot bine remunerată. „Dar, ca om, simțeam că nu mă pot dezvolta într-o țară unde trebuie să plătești șpagă pentru a obține un drept al tău. În România, șpaga te ține pe o treaptă inferioară, te umilește, iar un om care vrea să trăiască și să se dezvolte la standarde ridicate este mereu umilit cînd i se amintește că autoritățile nu lucrează pentru el, ci el trebuie să se milogească, în continuu, de autorități. În America, oricîte păcate ar exista, demnitatea omului nu este călcată în picioare.“

„Am plecat de mai multe ori, niciodată cu gîndul să rămîn.“ Și totuși a rămas. În fața mea, o doamnă cu steagul Spaniei. „Cînd am plecat prima oară, mi-am lăsat copilul în grija părinților mei, pentru că aici nu găseam de lucru – un loc de muncă ce mi-ar fi permis să-l cresc decent. Prima oară cînd am ajuns în Spania am rămas mută de cît de frumoase erau orașele și străzile, și oamenii ăia care părea că nu sînt niciodată agresivi. Și nici n-aveau de ce, dacă trăiau acolo. Serile plîngeam că nu sînt și ai mei să vadă și ei cum e o zi normală, într-o țară normală. Și mă omora vina că mi-am lăsat copilul acasă, erau și toate articolele din ziare în care părinții plecați să muncească în străinătate erau acuzați că își lasă copiii acasă, ca să facă ei averi. Eram numiți aproape criminali. Dar am muncit mult acolo, și-mi înghițeam și dorul, și vina, mereu cu ideea că așa îmi voi ajuta și copilul, și părinții. Acum cîțiva ani mi am găsit un loc de muncă, femeie de serviciu, am și grijă de oamenii bătrîni… În România, cu muncile astea, care nu sînt deloc ușoare, ești tratat aproape ca un cerșetor. Dar în Spania, asta mi-a permis să-mi aduc copilul. Și părinții, uneori, în vacanță. Și mi-am realizat visele, pe puterile mele. De întors? În România? Deocamdată, la ce? Deocamdată m am întors ca să protestez. Sper să mă întorc, dar numai dacă pot trăi aicicum poți trăi în afară.“

La puțin timp după interacțiunile mele cu ai noștri, au început să bubuie, aproape în continuu, grenadele lacrimogene. Date tot de ai noștri.

Foto: Cătălin Georgescu, protest Bucureşti, 10 august 2018

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.