Cît de sigure sînt blocurile „socialiste”?

Matei SUMBASACU
Publicat în Dilema Veche nr. 935 din 10 – 16 martie 2022
Cît de sigure sînt blocurile „socialiste”? jpeg

Blocurile „socialiste” – adică cele construite în masă începînd cu anii ʼ50 și pînă în anii ʼ90 – sînt văzute de mulți ca fiind sigure la cutremur. Din păcate, însă, răspunsul la întrebarea din titlu nu este atît de simplu. Pentru a porni în căutarea sa, trebuie să începem cu o diferențiere importantă, în funcție de anul construcției.

Așadar, anul construirii este principalul determinant al rezistenței seismice a acestor clădiri. Știind doar anul (sau măcar perioada) construcției, putem extrage două informații foarte importante. În primul rînd, vom ști dacă clădirea exista (și deci a fost afectată) la cutremurul din 1977. Apoi, putem afla nivelul de protecție seismică asigurat din proiectare, conform codurilor în vigoare la vremea respectivă.

În mod evident, blocurile care au trecut prin cutremurul din 1977 au fost afectate, acesta producînd avarii grave la multe clădiri. Un raport al ICCPDC din 1978, deci la un an după cutremur, vorbește despre avarii înregistrate la 2.392 din cele 2.400 de imobile mai înalte de patru etaje pe care specialiștii le inspectaseră pînă atunci. Din totalul de 2.400 inspectate, peste 2.100 erau clădiri „noi” – adică, în termenii vremii, clădiri construite după 1950. De cele mai multe ori, intervențiile pentru remedierea acestor avarii au fost insuficiente sau nu au existat deloc. Regimul de atunci s-a folosit, însă, de toate armele propagandistice disponibile pentru a liniști populația. Există rapoarte care menționează acțiunile de „influențare pozitivă” pe care le făceau cadrele Ministerului de Interne în acele momente pentru a genera sentimentul de siguranță în rîndul oamenilor. Acțiuni printre ale căror rezultate s-ar putea enumera, probabil, și toată „mitologia seismică” ai cărei victime încă sîntem – mitul blocului pe role, mitul blocurilor care devin mai puternice la cutremur sau mitul amar-amuzant al „tencuielii antiseismice”. O întreagă suită de idei și zvonuri care ne-au fost administrate zeci de ani, care au fost repetate în societate și care, iată, au efect pînă în ziua de azi – ne fac să avem o impresie mai bună decît ar trebui despre siguranța clădirilor în care locuim sau pe care le utilizăm.

A doua informație importantă pe care o extragem din anul construirii este, așa cum am menționat, nivelul de protecție seismică asigurat din proiectare. Codurile de proiectare seismică au evoluat odată cu nivelul de cunoștințe și, între anul 1950 și 1990, putem distinge trei perioade distincte: perioada în care nu exista un cod de proiectare valabil (pînă în 1963), perioada cu un cod de proiectare greșit (1963-1977) și perioada cu cod de proiectare adecvat (după 1978). Să le luăm pe rînd.

Pînă în 1963 nu au existat coduri de proiectare obligatorii. În fapt, existau unele propuneri formulate după cutremurul din 1940 de prof. Aurel Beleș, conform cărora o clădire ar trebui să poată rezista unei acțiuni laterale echivalentă cu 5% din greutatea sa. Atît că aceste propuneri au rămas la stadiul de recomandări, ele nefiind impuse în mod obligatoriu pentru toate construcțiile. Apoi, în anul 1963, s-a adoptat primul cod de proiectare seismică al României – un cod care lua în calcul, pentru prima dată la noi, fapul că clădirile de înălțime diferită răspund diferit la cutremur. Iar aici, inevitabil, trebuie să introducem un al doilea factor important (pe lîngă anul construcției), și anume înălțimea clădirii. Mai departe, pentru a înțelege de ce este importantă înălțimea clădirii, trebuie să vorbim despre rezonanță – fenomenul care distruge clădirile la cutremur.

În puține cuvinte, clădirile pică la cutremur atunci cînd vîrful lor se mișcă mai mult decît baza – mișcarea pămîntului fiind amplificată la vîrful clădirii. Practic, o mică mișcare a bazei clădirii induce o deplasare foarte mare a vîrfului acesteia. Un fenomen familiar tuturor celor care s-au dat într-un leagăn sau l-au împins – un mic impuls la momentul potrivit contează mult mai mult decît un impuls puternic, dar nesincronizat. Iar momentul potrivit este atunci cînd leagănul tocmai își termină „revenirea”. Același lucru e valabil și în cazul seismelor și al clădirilor. Seismele sînt o sumedenie de impulsuri la intervale diferite de timp, iar clădirile sînt ca niște leagăne (cu susul în jos) care pleacă și revin, fiecare în ritmul său. Dacă impulsurile de la cutremur se sincronizează cu modul în care se leagănă o clădire, spunem că „sînt în rezonanță”, iar amplitudinea cu care vîrful clădirii se mișcă se va mări pînă la colaps.

Numai că, așa cum clădirile „se leagănă” fiecare în ritmul său, la fel și cutremurele induc oscilații de frecvențe diferite. Intervalul de timp dintre acele „impulsuri” din modelul nostru simplificat diferă de la cutremur la cutremur. Practic, cu cît un cutremur provine de la o adîncime mai mare, cu atît frecvența oscilațiilor (numărul de impulsuri pe secundă) tinde să fie mică. Mișcările sînt mai puțin dese, mai sacadate, cu cît cutremurul vine mai de jos. Iar mișcările mai puțin dese afectează clădirile care vibrează mai „lent”, adică clădirile mai înalte și mai flexibile. Așadar, un cutremur de suprafață afectează cu precădere clădirile joase și rigide, iar unul de adîncime medie sau mare afectează clădirile mai înalte. Cutremurele vrîncene – de adîncime medie – tind să afecteze în mod special clădirile cu un regim de înălțime mediu – între 7 și 12 etaje.

Codul de proiectare seismică din 1963 a luat în considerare rezonanța ca fenomen posibil, numai că a fost calibrat – eronat – după un cutremur de suprafață. Adică clădirile construite între 1963 și 1977 au fost proiectate asigurînd o rezistență seismică sporită clădirilor joase și rigide – rezistență care se diminua gradual, în funcție de înălțime și flexibilitate, pentru clădirile mai înalte. Această combinație nefericită dintre adîncimea cutremurelor noastre, un cod de proiectare care lăsa descoperite clădirile înalte, avîntul construcțiilor colective în masă și regimul lor de înălțime între șapte și zece etaje a rezultat în mii de imobile avariate la cutremurul din 1977 și chiar în două prăbușiri în București (Lizeanu și Păcii). Și într-o grea moștenire de imobile vulnerabile în care locuiesc sute de mii de oameni doar în București și despre care se vorbește prea puțin. După cutremurul din 1977, începînd cu anul 1978, au fost adoptate coduri de proiectare seismică adecvate – coduri care nu lăsau descoperite clădirile înalte și care pregăteau rezonabil clădirile pentru cutremur.

Pe lîngă anul construirii și înălțime, mai există unii factori care trebuie luați în calcul. Spre exemplu, prezența spațiilor comerciale la parter poate vulnerabiliza blocul, datorită fenomenului de „parter flexibil”. Un alt astfel de factor are legătură cu numeroasele modificări făcute în aceste clădiri. Goluri lărgite în pereți, conectarea sufrageriei cu bucătăria sau dărîmarea zidului dinspre balcon – toate acestea pot avea efecte detrimentale asupra comportamentului seismic al structurii. Trebuie să înțelegem faptul că apartamentele oamenilor de deasupra noastră se sprijină pe apartamentul nostru. Structura de rezistență a blocului, care cuprinde mai mult decît doar elementele din beton armat, este un bun comun al tuturor locatarilor din clădire. Și pentru că vorbim de bunuri comune, printre ele regăsim și fațada sau acoperișul clădirii. De multe ori, fațada e lăsată în răspunderea fiecărui apartament, pe porțiuni, iar de repararea acoperișului trebuie să se îngrijească cei de la etajele superioare. Această lipsă perspectivă de ansamblu asupra clădirilor le-a adus, pe multe dintre acestea, într-o stare de mentenanță deplorabilă. Foarte multe clădiri din București ar fi fost, acum, semnificativ mai sigure dacă ar fi fost numai îngrijite corespunzător.

Așadar, blocurile construite înainte de 1977 și care au mai mult de cinci-șase etaje nu pot fi considerate sigure la cutremur. De asemenea, indiferent de regimul de înălțime, blocurile construite între 1950 și 1963 ar putea să nu fi fost deloc pregătite pentru seism din proiectare. Pe lîngă acestea, mai există factori importanți, precum mentenanța, parterul flexibil sau modificările interioare care, cu timpul, pot vulnerabiliza chiar și blocurile construite după 1978.

Există, însă, și vești bune: datorită regularității acestor construcții, soluțiile de consolidare ar putea fi reproduse în masă pentru anumite tipologii structurale. De asemenea, intervenția este mult mai facilă decît la clădirile mai vechi, cu sisteme structurale neregulate. Asta înseamnă că, dacă ne punem pe treabă, putem pune în siguranță foarte multe persoane într-un timp relativ scurt. Iar motive să o facem avem.

Matei Sumbasacu este inginer constructor, președintele Re:Rise, Asociația pentru reducerea riscului seismic.

Foto: adevarul.ro

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Submarinul nuclear Belgorod FOTO Profimedia
Ce ştim cu siguranţă despre un eventual atac rusesc cu așa-zisa „Armă a apocalipsei”
Mobilizarea submarinului rus Belgorod şi riscul ca acesta să poarte arma nucleară „Poseidon” au provocat reacţii alarmiste în mass-media şi pe reţelele de socializare asupra unui posibil atac.
Cartea Mitul Normalit[tii png
Un medic diagnosticat cu tulburare de atenție lansează cartea care ne arată calea spre vindecare
Specialiștii spun că boala este un proces pe care trebuie să-l înțelegem. Din propria experiență de bolnav, un medic diagnosticat cu tulburare de atenție lansează cartea care ne arată calea spre vindecare.
petromidia
KazMunayGas va continua să livreze petrol către rafinăria Petromidia
Directorul general al companiei KazMunayGas (KMG) l-a asigurat pe ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, că grupul kazah, va continua să livreze petrol către rafinăria Petromidia.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.