Cine/ce ne enervează

Publicat în Dilema Veche nr. 176 din 23 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Magdalena BOIANGIU Mă enervează siguranţa opiniilor întemeiată pe ignoranţă şi pe sentimentul (fals sau real) al apartenenţei la o majoritate, dispreţul care decurge de aici; siguranţa şi dispreţul meu faţă de cei pe care îi detest din această cauză. Mă stresează calmul cu care societatea împinge tot mai departe limitele ticăloşiei acceptabile. Mă enervează foarte tare antisemitismul, în special cel amabil. Marius CHIVU Am enervări benigne ce decurg, cel mai adesea, din varii perplexităţi: mă simt jignit cînd domnişoarele cărora le ţin uşa în magazine nu spun mulţumesc (cam 7 din 10), nu pricep nervii şoferilor blocaţi în trafic (la ce se aşteptau?), îmi lasă un gust amar cărţile proaste promovate bine de către edituri, forumurile şi blog-urile unde toată lumea corectează/acuză/beşteleşte pe toată lumea (nu mai există respect; na, că am ajuns să vorbesc ca bunica!), mă revoltă cînd văd cît de proaste sînt serviciile Poştei Române, sînt furios pe doctorii care iau şpagă (pînă cînd?), ţiganii care vandalizează băncile din parc ziua în amiaza mare, dar cărora n-am voie să le zic în vreun fel ca să nu-i discriminez (aştept un ghid al libertăţii de exprimare sarcastică), ştirile cu sînge, spînzuraţii şi aruncaţii de la etaj nu mă mai afectează, căci am renunţat la televizor (mă uit doar la Top Gear, Brainiac şi pe VH-1), la fel şi cu politicienii, m-am resemnat: sînt venali, stupizi şi nu ştiu limba română, pînă şi naţionala de fotbal mi-a devenit indiferentă de cînd nu mai are un 11 de bază, de cînd nu mai înţeleg ce joacă, de cînd ştirile despre fotbal înseamnă bîrfe, şmenuri, şuşanele... Radu COSAŞU Mă enervează des şi acut acest scriitor (la care, ce-i drept, ţin într-o oarecare măsură), Radu Cosaşu. Matei FLORIAN Cel mai tare mă enervează cînd mă enervez din tot felul de nimicuri. În rest, suspecţii obişnuiţi sînt: armele nucleare, ţînţarii din miez de noapte, mîrlănia fără nuanţe, piticii pe creier, lupta pentru pace, clubul Steaua, durerile de dinţi. Stela GIURGEANU Vînzătoarea de bilete RATB şi revizia la apă caldă, strada care dezaprobă fusta mea că e prea scurtă şi ieşitul prea tîrziu, că sînt cîini, că uite-l şi pe-ăsta (sau pe-asta, după caz), că se bagă în faţa mea la coadă, dar mai bine fac implozie, că altfel iau bătaie, corectitudinea politică, dar şi rasismul unor minţi înguste, acceptarea pasivă şi indignarea între patru pereţi, apometerele şi repartitoarele, bolovanul lui Sisif şi patul lui Procust, telefonul care nu sună cînd îl privesc rugătoare şi faptul că de multe ori prefer să fiu cool decît sinceră, sinceritatea, care de multe ori te pierde. Dar mai presus de toate astea mă enervează că toate astea au ajuns să mă enerveze. Andrei MANOLESCU Nu suport nici un fel de intersecţie cu instituţii şi funcţionari ai statului sau ai administraţiei locale. Mă enervează campaniile de presă tendenţioase sau alarmiste. Ştiu şi că lucrul cel mai enervant pe care îl poţi face cuiva este să-i spui în mod irefutabil că, de exemplu, un obiect verde are de fapt culoarea roşie. Mai grav este dacă eşti şi şeful lui. Cezar PAUL-BĂDESCU Mi-e greu să răspund la întrebarea "ce mă enervează?", pentru că nu am enervări permanente şi fundamentale. În general, nu mă enervează nimic. Şi nimeni - faţă de persoanele detestabile am alte sentimente. Mă pot irita lucruri mărunte, de care mă lovesc în traiul cotidian, dar iritarea nu mă ţine mult şi uit toată povestea cînd cauza dispare. O durere sîcîitoare de măsea te enervează doar atît cît există, un ţînţar insistent doar atîta timp cît îţi dă tîrcoale. Cum ar fi să mă declar enervat de durerile de măsea pe care le-am avut vreodată sau de toţi ţînţarii de pe acest pămînt? Adina POPESCU Mai nou, mă enervează aproape tot. România "profundă" - cum spunea cineva -, dar şi cea superficială. Strada. Autobuzele blocate în trafic. Internetul. Cornişa blocului de vizavi pe care o văd în fiecare dimineaţă pe geam. Banii. Fiţele unora. Nervii altora. Timpul şi ceasurile. Orice tip de formular care trebuie completat. IBAN-ul. Hainele şifonate. Gătitul. Muzica dată prea tare. Ştirile. Compromisurile. Tramvaiul care nu mai vine. Rutina. Oglinzile care te arată mai gras decît eşti. Muncitorii care dorm pe bancă în părculeţ, "în timpul programului" şi vorbesc prin somn. Certurile aiurea-n-tramvai. Sînt un pachet de nervi, ce mai! Partea proastă e că nimeni nu mă crede... Iaromira POPOVICI Laşitatea neaoşă: de cîte ori se întrevede un conflict, oricît de neînsemnat, cu autoritatea, mulţimea, fie ea din faţa blocului sau dintr-un autobuz, se solidarizează cu aceasta, indiferent dacă are sau nu dreptate. Faptul că românii au tot timpul impresia că, dacă nu sînt agresivi şi dacă lasă pe altcineva în faţa lor, în orice situaţie, pierd ceva esenţial. Ipocrizia comună: mulţi se plîng, din principiu, de viaţă; nu contează cum o duc sau cît cîştigă în realitate. Cei care deschid geamul maşinii şi aruncă pe jos ţigara sau, pur şi simplu, o hîrtie, în mijlocul oraşului. Ştirile de la ora 5 şi catastrofele comentate: mulţii lor spectatori, români sadea, care se delectează cu orori, mimînd că ar fi îngroziţi. Simona SORA Mă enervează cărţile proaste, ediţiile proaste, traducerile proaste. Mă scoate din sărite jurnalismul cultural făcut pe colţul mesei şi din gîtul mîinii, eventual prin croşetarea articolelor altora şi, la limită, prin eliminarea semnăturii autorului. Mă înfurie, cam în aceeaşi măsură, şoferii care înjură şi-şi îmbăţoşează degetul mijlociu, precum şi tipul "bărbatului superior", atît de bine descris de Eliade în Oceanografie: "el are nevoie de adoratori, de consolatori, de spectatori, din cînd în cînd de aplauze. Preferă orice, egalităţii; preferă să rămînă Ťneînţeles», să fie înjurat, calomniat - dar niciodată egalul altuia. Oamenii pe care îi iubeşte el sînt morţi, sînt idoli; cînd iubeşte un contemporan, fiţi sigur că acesta e atît de Ťmare» încît a depăşit de mult statura umanităţii". Dan STANCIU Vremea care nu mai e vreme, ci un fel de burete plin cu multiple mizerii. Stîlcirea cuvintelor în bătaie de joc proastă. Aerul gros care s-a aşezat dincolo de ecrane, unde nişte indivizi alcătuiţi din trunchi şi glas emit (ca peştii într-un acvariu) şiruri nesfîrşite de bule nule. Amploarea pe care a luat-o burta în arhitectura unui trup, ajungînd să-i determine profilul. Miniaturizarea în galop, prin tehnica înghesuirii lucrurilor mari în spaţii continuu restrînse (astfel, întregul Mozart va fi cuprins într-un nasture, ba chiar într-o gaură de nasture). Mulţimile solizarizate (precar şi gregar) de rostirea vorbei "popor" în preajma grătarelor pe care sfîrîie carnea. Convingerea (voios împărtăşită de mulţi) că noi ăştia ştim tot şi că nu ne mai rămîne decît să aprofundăm ştiutul. Prizonieratul voluntar în ale zilei. Mînuirea fără minime precauţii (ca să nu spun cu gingăşie) a unor unelte prea fine pentru a le folosi grosolan. Alerta degradare a zonei de intim din fiecare. Nostalgic vorbind, înlocuirea cişmelei cu pet-ul. Alex. Leo ŞERBAN E simplu: personajul anonim din "balada" românească / viaţa noastră de zi cu zi, care nu poate trăi dacă nu moare capra vecinului (iar dacă nu moare, îi dă el cu piatra-n cap pînă moare!). Sînt pline forumurile ziarelor şi televiziunilor de astfel de frustraţi care, desigur, au existat dintotdeauna în "eterna şi fascinanta Românie", doar că vieţuiau ascunşi, cu capu-n noroi; democraţia i-a scos la suprafaţă - pe ei şi noroiul... Ruxandra TUDOR Mă deranjează lucrurile mărunte... Mă deranjează frigiderul meu care, mic din fabrică, devine din ce în ce mai mic şi mai neîncăpător pentru colecţia de 66 de magneţi cumpăraţi sau primiţi de la prieteni. Mă deranjează vecina de jos, de la parter, care urlă ca din gură de şarpe de fiecare dată cînd hrănesc guguştiucii - surogaţii mei de copil - care şi-au făcut cuib în castanul din grădina blocului. Parcă mă urmăreşte ea, doamna cu gura mare! Dar nici eu nu sînt mai prejos! Stau cu ochii pe ea şi aş vrea s-o înştiinţez pe această cale că de fiecare dată cînd pleacă de acasă, guguştiucii mei o domnesc! Na! Mă deranjează că niciodată nu ştiu să cojesc ouăle fierte aşa încît să mai rămînă măcar un sfert dintr-unul întreg. Mă deranjează că violetele africane - greşit numite, mi s-a explicat, de Parma - de acasă nu au înflorit niciodată, iar cele din redacţie s-au uscat la nici o săptămînă după ce le-am plantat. Mă deranjează că cititorul de la Electrica SA dispare în mai puţin de cinci secunde după ce sună la uşă, aşa încît sînt nevoită să-l urmăresc prin tot blocul pînă îl prind. Mă deranjează că în fiecare miercuri dimineaţă trebuie să plec către Radio cu cel puţin o oră jumate înainte şi să parcurg uşor-uşor şi hurducăit un drum pe care în condiţii normale l-aş face în cel mult 20 de minute. Mă deranjează că telefoanele îmi sună prea des şi, deşi de foarte multe ori nu am chef să vorbesc nici măcar cu mine însămi, trebuie să răspund. Mă deranjează oamenii care, deşi ştiu că nu se cade într-un anumit moment să răspundă, o fac totuşi cu un "Iartă-mă, dar nu pot să vorbesc acum" şi închid (!!!) - nu înţeleg de ce pînă la urmă mai răspund irosind degeaba cei cîţiva zeci de cenţi ai interlocutorului. Mă deranjează că tata şi-a cumpărat bicicletă şi de fiecare dată cînd ştiu că pleacă cu ea stau cu inima strînsă. Mă enervează? streseză? înfurie şi unele lucruri majore, dar, atîta timp cît nu am o soluţie, prefer să nu mă plîng şi nici să nu vi le spun. Mircea VASILESCU Ca simplu cetăţean şi conducător auto, mă stresează enorm traficul din Bucureşti: nu mai poţi fi stăpîn pe timpul tău, nu mai poţi ajunge nicăieri la timp, trebuie să te lupţi permanent pe viaţă şi pe moarte cu propriii concetăţeni pentru un loc de parcare sau pentru a traversa strada. Şi mă enervează primarul general, care apare senin la televizor şi povesteşte despre tot felul de proiecte care vor transforma Bucureştiul în "capitală europeană", dar în oraş nu se vede decît degradare şi sălbăticire. Ca om care se ocupă de editarea unei reviste, mă enervează starea primitivă a sistemului de difuzare a presei din România: revistele (dar şi cărţile) nu ajung/ajung greu la cei care le doresc. Şi, nu în ultimul rînd, mă enervează veşnicele lamentări naţionale că "se duce dracului rapiţa", că stăm prost, că "sîntem coada Europei" ş.cl. Devin (hélas!...) tot mai intolerant faţă de "specificul naţional" în sensul său prost: mă calcă pe nervi trăncăneala despre nimic a politicienilor, televiziunile care induc în popor o stare fatalistă şi isterică prezentînd cu lux de amănunte ciudăţeniile şi deviaţiile (ori silicoanele şi amantlîcurile vedetelor, ca să introducem şi categoria soft), irepresibila noastră capacitate naţională de a ne pierde în fleacuri şi de a nu vedea dincolo de bombeul propriilor pantofi. Pe scurt, mă enervează că în Românica zilelor noastre trebuie să faci eforturi consistente ca să trăieşti normal... Noroc că lucrez într-o redacţie inteligentă şi simpatică: este un bun antidot pentru toate enervările...

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.