Cine şi de ce se mai face/nu se mai face profesor în România

Publicat în Dilema Veche nr. 275 din 21 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Îmi cer scuze, înainte de toate, că am acceptat să răspund la acest chestionar, cu orgoliul nemăsurat de a crede că ştiu răspunsul la cele două întrebări dificile: De ce s-ar mai face cineva profesor în România de azi? sau " reformulat " De ce nu se mai face nimeni profesor în România de azi? De cîteva zile, caut formulări precise pentru răspunsuri cuprinzătoare, găsesc şi elimin unghiuri din care ar putea fi abordată problema, selectez argumentele raţionale şi le disociez de cele afective. Mi se părea că am primit o misiune importantă, că poate una dintre formulările mele va fi acel răspuns pe care îl aşteaptă societatea întreagă, pentru a înţelege statutul dascălului, pe care de aproape două decenii nu se poate decide dacă să-l respecte sau să-l deteste. Tocmai eram gata să încep, cînd " deja prea preocupată de reformulări " o întrebare perfidă mi s-a strecurat în minte: De ce s-ar fi făcut cineva profesor în România de ieri sau de alaltăieri?, adică în România tinereţii mele, a anilor ceauşişti în al doisprezecelea ceas al lor, în cîntecul lor de lebădă chinuită în foame şi în întuneric, în cozi interminabile şi în umilinţe greu de rememorat. Şi iată-mă încercînd să răspund la această întrebare, fiindcă altfel nu pot face pasul mai departe, adică nu pot ieşi din trecut, în prezentul despre care mi se cere să vorbesc. Era deci în 1986. Terminasem Facultatea de Filologie şi primisem repartiţia guvernamentală într-un sat de negăsit pe vreo hartă, dar aşezat totuşi în Ardealul meu natal. Scăpasem de spaima că mă aşteaptă vreo lotcă prin Delta Dunării şi că va trebui să îmi înfrunt fobia de apă. Nu scăpasem însă de neliniştea că lăsam acasă un soţ singur, pe care urma să-l văd maximum o dată pe săptămînă, pentru că un alt fel de navetă era de neimaginat. Cei 125 de kilometri puneau între noi vreo şase ore de drum, cu trei trenuri şi o "drumeţie" de un ceas-un ceas şi jumătate, depinde de cît de adînc şi de... clisos era noroiul. Satul în care mergeam să-mi fac apostolatul era din "categoria a treia", după clasificarea studenţilor filologi (adică unul prin care nu trecea trenul, nici nu se auzea, dar în care se auzise de tren). Au trecut aşa aproape trei ani, care azi îmi par a face parte din viaţa altcuiva. Închei aici povestea anilor de salam cu soia, neculpabilizîndu-i deloc pe cei care nu l-au mîncat. Ies din trecut, întrebîndu-mă ce îl diferenţiază fundamental de prezent. Nu salarizarea, nu calitatea elevilor, nu aspectul şcolilor, nu dotările. Marea problemă a dascălului în România de azi este dispariţia stimei sociale pentru această profesie. De lipsa respectului nu se fac vinovaţi numai dascălii, deşi au " probabil " partea lor de vină. Să recapitulăm însă ce s-a întîmplat în anii postrevoluţionari. În primul rînd, s-au ivit buticuri şi buticari, apoi privatizaţi, mai mici sau mai potentaţi, apoi magnaţi agramaţi, arătînd, de-a valma, că nu educaţia sau cultura ar fi chezăşia succesului în viaţă. S-au succedat guverne care au încercat zeci de reforme în sistem: ale programelor şcolare, ale ciclurilor de şcolarizare, ale manualelor, ale sistemului de titularizare, ale modalităţilor de evaluare, şi enumeraţia ar putea continua. Nimeni nu s-a preocupat însă de reformarea reală a cadrului didactic, de integrarea lui într-un proces ritmic şi coerent de formare continuă. Au venit apoi prim-miniştri care au deschis marea bătălie anticorupţie, cu ameninţări împotriva periculoşilor evazionişti fiscali " nimeni alţii decît profesorii de două-trei discipline " care subminează economia naţională. Au urmat politicieni în campanie electorală, care nu s-au ferit să afirme că, dacă ar fi părinţi de şcolari din X localitate, nu ar ezita să vină cu furca la şcoală, în această "ţară de doi bani". S-au instalat miniştri ai învăţămîntului care nu ştiau să numere stele şi preşedinţi de stat care mărturiseau cu seninătate cîte ore au petrecut fumînd prin cotloanele şcolii şi ce groază le provoacă încă vederea unui profesor. Iar aceştia nu sînt "produsele" învăţămîntului de azi. De ce s-ar mai face cineva profesor în România de azi? Pentru că ne imaginăm că avem această vocaţie, chiar dacă uneori ne înşelăm. Pentru că, aşa cum putem într-o lume defectă, stimaţi părinţi dilematici, vă apărăm copiii, chiar şi fără să fim plătiţi pentru asta. Pentru că trebuie să rămînă întotdeauna cineva să lupte cu morile de vînt. Carmen STOIAN şi Achim Stoian profesori, Sibiu Pasionaţi fiind, încercăm să elaborăm o listă cu elemente care ar putea identifica specia pe cale de dispariţie a pasionaţilor, deci a idealiştilor din învăţămînt. Atît timp cît mai apar cîteva din următoarele simptome, mai există şansa prezervării sau pericolul continuării sîcîitoarei prezenţe a lor: 1) aleg această profesiune, deşi ar putea avea altele; 2) cumpără şi citesc ziare, reviste şi, mai ales, cărţi, percepute drept periculoase, subversive, "vîndute", le duc la şcoală, le arată şi le dau elevilor spre citire, distrugîndu-le anticorpii sănătoşi generaţi de economia de piaţă; 3) afirmă existenţa binelui în lume şi predau texte despre supremaţia acestuia, despre autocombustia răului, despre utopiile care ne pot guverna viaţa; 4) scriu teste, manuale, cărţi, articole, fără să ştie să negocieze un contract, fără să ceară drepturi de autor, fără să vizeze un profit material; 5) aşteaptă să li se răspundă la salut, să nu fie culpabilizaţi în media sau de colegi, să fie onoraţi moral şi apoi material; 6) nu recunosc că îmbătrînesc şi că o pensionare la 60-65 de ani este un orizont care se respectă, adică intangibil; 7) privesc oamenii în faţă şi fac zilnic exerciţii de sinceritate, deranjînd constant; 8) declară sursele din care citează şi pot întocmi o bibliografie; 9) au prieteni, nu cunoştinţe; 10) nu doresc să devină nume de străzi şi statui, nici să intre în istorie; 11) nu ştiu să refuze rugăminţile în care văd o urmă de raţiune; 12) ştiu că au onoarea de a munci cu oameni/ le place să meargă la şcoală; 13) cultivă autoironia. Anca URSA profesoară, Cluj-Napoca Spre deosebire de cei mai mulţi dintre colegii mei de facultate, eu am ştiut încă de la admitere că urmez Literele pentru a deveni profesoară de limba şi literatura română. Prin urmare, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să ajung un profesionist: două masterate, un doctorat în literatură, obţinerea gradului I, multe cursuri de învăţare a metodelor didactice noi. După zece ani la catedră, mi-am luat o perioadă de concediu fără salariu, prilej şi de a-mi regîndi statutul profesional. M-am întrebat dacă merită în continuare să-mi consum o copleşitoare parte din energie încercînd să rezist agresivităţii celor trei P: ● Profesionistul-din-sistem: reprezentant fetofag al Ministerului Educaţiei, pogorîtor, ca Sfîntul Duh, o dată pe an, în şcoală, oftînd din stomac "cînd eram eu la catedră, profesorii îi pregăteau mai bine pe elevi", organul de decizie care consideră că banii trebuie investiţi în infrastructură, nicidecum în dascăli. ● Părintele-plătitor-de-impozite: şi, prin urmare, îndreptăţit să dispună de soarta celui care primeşte un salariu exclusiv datorită taxelor pomenite; aici reacţia variază de la împărtăşirea unui plan bine gîndit despre ce trebuie făcut la clasă, pînă la ţipetele adresate mai de dimineaţă şi vînzătoarei, "pentru că trăim într-o societate de in-com-pe-tenţi!". ● Prietenul-lucrător-la-bancă: omul de succes, cu o milă adîncă, de neconsolat, pentru profesorul perdant social, "bătut de elevi, unde o s-ajungem?" căruia îi explici inutil că filmele de gen de pe YouTube nu reprezintă realitatea cotidiană din şcoli. Pînă în acest punct e evident că nu se poate vorbi de carieră în învăţămîntul românesc, atîta timp cît cariera înseamnă şi o formă de recunoaştere şi împlinire socială. Dar în acest an, avînd distanţa necesară pentru o perspectivă obiectivă, am constatat cît de greu cîntăresc ceilalţi trei P: 1) Premiantul, nu neapărat cu notele cele mai mari, ci elevul " şi nu sînt puţini " care citeşte "enorm şi vede monstruos", care te obligă să fii la curent cu ultimele apariţii editoriale şi merge iar la olimpiadă, că altfel "ar lenevi aiurea". 2) Profesorul-de-top, colegul de sală profesorală care n-a renunţat încă, se ia la trîntă cu sistemul, e scînteietor la catedră şi fără ambiţii ierarhice într-un grup profesional unde nu prea există o astfel de miză. 3) Plăcerea de a face zilnic ceva creativ, de a putea expedia hîrţogăria într-o bucată mică de septembrie, de a lucra cu elevii, inepuizabili în umor şi în capacitatea de a-ţi ierta delicat inconstanţele umorale. Prin urmare, sînt aproape hotărîtă să mă întorc în sistem, pentru un traseu profesional modest. Dvs. ce aţi face în locul meu?

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.