Cine şi cum ne mai "iluminează”?

27 noiembrie 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Intraţi sau nu în politică, intelectualii din fostele ţări comuniste au oferit lumii occidentale un model "uitat" (sau, în unele aspecte, puţin cunoscut) în democraţiile mai vechi, un tip de atitudine civică şi un rezervor de idei consistente în dezbaterile despre lumea în care trăim. Václav Havel, Adam Michnik, Bronislaw Geremek şi alţii au devenit celebrităţi internaţionale, presa din toată lumea a fost încîntată să le publice opiniile, astfel încît ei au devenit "vîrful de lance" al difuzării, în Vest, a unor idei şi experienţe pe care cetăţenii occidentali nu le cunoşteau. Zeci de colocvii internaţionale despre Europa de Est şi tranziţia spre democraţie au făcut din postcomunism un subiect de cercetare academică, dar şi o adevărată "modă intelectuală". Pe măsură ce reformele democratice avansau, iar fostele ţări comuniste se apropiau de standardele Europei Occidentale, rolul acestor intelectuali devenea tot mai puţin semnificativ: politica începea să fie tot mai mult o "profesie", iar angajamentul civic se putea manifesta pe teme tot mai "specifice", din moment ce marile valori ale democraţiei fuseseră instituite, iar societatea civilă căpătase un contur tot mai ferm şi o organizare tot mai bună. Wolf Lepenies, într-o carte apărută în 1991, crede că Havel, Michnik şi ceilalţi reprezintă ultimul exemplu de intelectuali în accepţia "tradiţională" a termenului, care îşi are originea în Afacerea Dreyfuss şi presupune, înainte de toate, angajamentul în favoarea unei cauze importante pentru societate (Wolf Lepenies, Ascensiunea şi declinul intelectualilor în Europa, traducere în limba română de Ioana Bot şi Anca Neamţu, prefaţă de Andrei Pleşu, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005). Revenirea la valorile democraţiilor occidentale, după căderea regimurilor comuniste, i-a obligat pe aceşti protagonişti ai tranziţiei să-şi modifice rolul în societate. De la statutul de "elite disidente", care oferiseră naţiunii un model de atitudine şi cîteva valori fundamentale în care să creadă (sau, mai bine zis, pe care să le redescopere), au trecut la acela de "intelectuali publici". Cam aşa s-ar scrie "rezumatul tranziţiei". "Politica e murdară" În ciuda aparentelor diferenţe (multe dintre ele provocate de sentimentul românesc al lui "ca la noi, la nimeni"), situaţia din România se înscrie în curentul general est-european. Apelul rostit la televiziune în decembrie 1989 a fost urmat: în 1990, presa liberă a explodat de-a dreptul şi cu ajutorul intelectualilor " mulţi dintre ei fondînd ziare şi reviste şi scriind regulat pe teme politice ori sociale; la primele alegeri libere, pe listele partidelor se aflau mulţi intelectuali, iar cîţiva au candidat pe o listă independentă; în fruntea unor instituţii nou înfiinţate au fost numiţi intelectuali cunoscuţi. Tot atunci au apărut însă clivajele şi "taberele": mineriada şi sloganul "noi muncim, nu gîndim" au generat în opinia publică o tot mai puternică atitudine împotriva intelectualilor, partidele şi grupările naţionaliste au practicat un discurs agresiv împotriva "intelectualilor vînduţi Occidentului", producînd o întreagă "mitologie" negativă pe această temă (Soros, Mossad-ul, CIA etc. care îşi "fac" interesele în România prin intermediul intelectualilor) şi chiar preşedintele de atunci, dezamăgit că majoritatea intelectualilor proeminenţi era "în opoziţie", a avut dese şi neinspirate intervenţii publice împotriva celor care, scriind la gazete sau organizînd dezbateri la GDS, "destabilizează ţara"... Aşa a apărut, probabil, principala diferenţă faţă de Cehia, Polonia sau Ungaria: trăind cu regretul că "nu avem un Havel", foarte mulţi intelectuali au fost critici cu puterea "neocomunistă", unii încercînd chiar să se organizeze într-un partid (Partidul Alianţei Civice), ceea ce, pentru o democraţie, pare cel puţin o naivitate. De altfel, în cîţiva ani, tentativele intelectualilor de a intra în politică au eşuat, practic. Unii " puţini " au avut funcţii executive şi s-au achitat onorabil de ele. Dar sentimentul general a fost acela de dezamăgire, inclusiv faţă de preşedintele Emil Constantinescu, puternic susţinut iniţial şi provenit din lumea universitară. "Politica e murdară" " a fost concluzia, spusă sau nespusă, a intelectualilor care au trecut prin partide şi prin Parlament. De aici şi dilema: poate că e aşa, dar poate că " dacă ar fi rezistat "înăuntrul sistemului" " politica ar fi fost mai puţin murdară. Moral " le-ar fi fost greu să reziste alături de foşi securişti şi activişti reciclaţi la democraţie, alături de oportunişti de tot felul ori de juni porniţi pe carieră, care s-ar fi comportat la fel şi pe vremea UTC-ului. Intelectual " ar fi trebuit să facă eforturi enorme pentru a suporta aberaţiile, agramatismele şi glumiţele de autobază produse în Parlament şi în şedinţele de partid. Aşa încît, la întrebarea melancolică "de ce n-am avut un Havel român?", un posibil răspuns ar fi: chiar dacă l-am fi avut, ar fi ieşit repede " şi scîrbit, precum Emil Constantinescu? " din politică. Havel a avut în spate o seamă de oameni capabili să facă o politică raţională, să ajungă la compromis (cuvînt încă "rău famat" în România şi de-a dreptul inacceptabil pentru o bună parte a intelectualilor români, în anii ’90), să se adune în jurul cîtorva scopuri fundamentale. La noi, începînd din 1990, s-au construit rapid baricade. Poate că nu "un Havel român" ne-ar fi trebuit, ci background-ul, fundalul politic şi social pe care a evoluat Havel. Iar asta nu mai depindea de o figură "providenţială", ci de noi toţi. Nu? Piaţa liberă a opiniilor Şi totuşi... Principala asemănare între România şi celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est constă în contribuţia majoră a intelectualilor la formarea societăţii civile. Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică ori Solidaritatea Universitară, Asociaţia Pro Democraţia şi altele au făcut permanent presiuni, în anii ’90, asupra puterii politice, pentru a adopta reformele necesare tranziţiei spre democraţie. Pe de altă parte, intelectualii care au devenit editorialişti sau comentatori în ziare şi reviste au generat o "piaţă a opiniilor" de care mass media avea nevoie " între altele şi pentru a ieşi din clivajul de la începutul anilor ’90, cînd presa era împărţită radical în două, în funcţie de atitudinea faţă de Putere. Dincolo de temele, ideile sau opiniile exprimate de intelectuali în articolele lor, esenţial este faptul că s-a creat un spaţiu public, un spirit de dezbatere neapărat necesar unei societăţi deschise. Treptat, acest spaţiu a devenit tot mai nuanţat, în locul atitudinilor ferme pro sau contra din 1990 apărînd o diversitate de păreri şi interpretări ale politicii, societăţii, culturii. Consecinţele acestor transformări încep să se vadă " în ciuda veşnicelor noastre lamentări. În siajul intelectualilor a apărut o sumedenie de "opinionişti" de diverse facturi şi calibre (nu întotdeauna bine intenţionaţi şi întotdeauna stăpîni pe opiniile lor " dar asta este altă discuţie...). Nu de opinii şi dezbateri ne putem plînge: sînt pline ziarele şi televiziunile de aşa ceva. Problema este că vechii lideri de opinie de la începutul anilor ’90, care alcătuiau elita intelectuală a momentului, fie s-au retras la ale lor, fie continuă să se exprime (pe un fundal mult mai complicat şi mai zgomotos), dar nu mai au impactul de odinioară. Schimbările generaţionale au un rol în asta, desigur. Dar " şi aici iarăşi ne deosebim de celelalte ţări postcomuniste " un rol important îl are şi reluarea discursului anti-intelectuali de la începutul anilor ’90. Întreaga falsă dezbatere despre "intelectualii lui Băsescu" din ultimii ani este o dovadă în acest sens: speculînd asupra unor opinii (sigur, poate uneori prea entuziaste) ale cîtorva intelectuali în legătură cu actualul preşedinte, diverşi gazetari au construit un întreg arsenal de vorbe şi ipoteze care a avut drept efect crearea senzaţiei că, în general, intelectualii s-au lăsat "cumpăraţi" de puterea politică. La fel, apariţia în presă a unor dosare de informatori ale cîtorva scriitori sau universitari, în timp ce ofiţerii de securitate şi-au văzut liniştiţi de pensie, a generat noi "dubii" în legătură cu categoria intelectualilor în ansamblu. Aşa încît "punctul culminant" al acestor atacuri " lista "fripturiştilor" publicată recent de Cotidianul, într-o manieră la care pînă şi România Mare părea să fi renunţat " nu este decît o dovadă în plus asupra imaturităţii spaţiului nostru public, sensibil în continuare la discursuri "demascatoare" de acest tip. Construit de elitele care la începutul anilor ’90 au afirmat valorile democraţiilor occidentale, acest spaţiu începe să fie cucerit acum de o generaţie nouă, pentru care comunismul e "deja istorie" şi care nu are în vocabularul de bază cuvinte precum "disidenţă" sau "anticomunism". Pentru reprezentanţii elitelor, a mai rămas valabil doar rolul de intelectuali publici. Adică oameni proveniţi dintr-un domeniu al ştiinţei sau culturii care se exprimă, pentru un public larg, pe teme din afara zonei lor de competenţă. Numai că, între timp, societatea românească e tot mai puţin dispusă să le acorde atenţie intelectualilor, fascinată de alte "modele", iar televiziunile " care dictează tot mai mult în spaţiul public de la noi " nu-i mai cheamă să-şi exprime opiniile decît cînd au nevoie de înnobilarea "decorului". Mă tem că abia de aici încolo începem să ne deosebim de celelalte ţări ex-comuniste. (Mircea Vasilescu)

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.