Cine-i sănătos?
Trase îngîndurată de mîneca halatului de diftină. Şi trase şi din ţigara rămasă cu scrumul nescuturat care luase o formă îndoielnică, ameninţător încovoiată. Trebuia s-o trimită undeva pe soră-sa. Prea se făcuse de rîs în oraş de la ultima izbucnire în cancelarie. Ditamai profesoara de franceză. O nebună. Nu de alta, dar se uită lumea ocolit şi la ea. Tot profesoară. Tot în oraşul ăla. Şi copiii au de suferit, alaltăieri a venit fata plînsă că i-a zis Dorina de la VII că scrînteala mătuşă-sii se moşteneşte. În România, multe dintre persoanele cu afecţiuni psihice neinstituţionalizate sînt stigmatizate social. Orice dezordine mentală e privită cu teamă, cu frică de contagiune, dezordinea din cap e alienantă şi naşte în cel de lîngă tine frici obscure, imposibil de pus în cuvinte. E încă greu de urnit o campanie de informare eficientă şi onestă pentru că însuşi sistemul care ar trebui să-i trateze pe cei cu probleme de sănătate mintală e extrem de şubred. Diagnostice aproximative de multe ori, tratament inadecvat, condiţii de spitalizare adeseori ele însele generatoare de depresii adînci. N-au trecut patru ani de cînd ştirea că 18 persoane au murit în mizerie la Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare făcea de un titlu prin ziarele străine şi prin presa din România. N-au trecut trei ani de cînd o tînără diagnosticată cu schizofrenie, tratată cîteva zile cu antidepresive şi apoi cu o exorcizare la Tanacu, murea chinuit şi spectaculos (pentru mulţi) într-o mănăstire. Eşti trist? Simţi că nu ai nici un rost? Nu dai randament la serviciu? Te înfurii foarte repede şi durează mult pînă îţi trece? Dacă răspunzi cu "da" la toate astea ai mare nevoie de un specialist. Exact, celebrii shrink pe a căror canapeluţă îţi ostoieşti nevrozele. În Vest. În Est, primeşti un "hai dragă, bagă-ţi minţile în cap. Astea sînt sclifoseli". Sau, cel mult, "ai nevoie de o vacanţă". La sat e mai rău. Cîţi copii abuzaţi, care apoi cresc strîmb şi-şi chinuie la rîndul lor copiii, or fi? Dincolo de cazurile spectaculoase pe care le mai scot televiziunile în ştirile de după-amiază, a făcut oare cineva, o instituţie, un studiu temeinic care să dea măsura întregii situaţii? Cum ajunge o fetiţă să se prostitueze de la 8 ani şi tot satul să ştie de asta, ba chiar să se folosească de ea? Unde e nebunia? Unde e sminteala? Cine şi cum te ajută în România, dacă ai un părinte schizofrenic în ultimul stadiu şi nu ai bani? Mergeţi o zi prin Bucureşti cu tramvaiul, troleibuzul sau metroul. O să vedeţi multe persoane care ar avea nevoie de îngrijiri de specialitate. Deunăzi, în 92-ul luat de la Universitate, un bătrîn sărman se certa cu el însuşi, cu Dumnezeu, cu toată lumea. Încet, în barbă, fără agresivitate. Era încălţat cu o pereche de pantofi de damă cu multe numere mai mici, călcaţi la spate. Stătea cuminte în colţul lui, cu supărarea lui murmurată. Trei melteni cu populara dată tare la celulare l-au luat de guler şi l-au zvîrlit într-o staţie unde omul nu voia să coboare. Unde e sminteala? Cu ce tare rămîne un popor care-şi internează la psihiatrie vocile care s-au ridicat împotriva comunismului înainte de ’89? N-a trecut un an de cînd Vasile Paraschiv, "nebunul" care a îndrăznit să ceară respectarea Constituţiei prin anii ’60 şi primul sindicat liber al muncitorilor, refuza o decoraţie la Cotroceni. Pe vremea lui Ceauşescu omul a fost torturat şi trimis la Bălăceanca, pe motiv de nebunie. A povestit cum a încercat să stea drept la minte în mijlocul unui iad omenesc contorsionat, în spitalele comuniste de psihiatrie. A refuzat deunăzi decoraţia primită. Ştiţi cîte voci care au spus "e cam dus, săracu" am auzit?
