Cine face legea? - Răspund: Ana Niţă, Cristian Stancu, Adrian Halpert
Ana NIŢĂ "Să mergi departe..." 1. Aş putea încerca, pe de-o parte, o definiţie obiectivă a conceptului de tabloid: ziarul care vorbeşte pe înţelesul tuturor, de la vladică la opincă, despre evenimentele care îi interesează şi îi afectează în mod direct pe oamenii obişnuiţi, satisfăcînd nevoia de informare şi de divertisment a acestora. Un tabloid este suportul media care reuşeşte să transforme ştirile într-un spectacol. Pe de-altă parte, dacă mă întrebaţi ce înseamnă tabloidul Libertatea pentru mine, vă voi răspunde cu două cuvinte: mîndrie şi ambiţie. Mîndrie pentru că Libertatea este ziarul care a introdus în România conceptul de tabloid, îndelung copiat în prezent. Ambiţie pentru că Libertatea este cel mai bine vîndut cotidian din România la ora actuală şi aşa va rămîne. 2. Un om pe care îl apreciez foarte mult şi de la care am învăţat enorm mi-a spus la un moment dat că uneori trebuie să mergi departe ca să-ţi dai seama pînă unde poţi merge de fapt. Ideea se aplică perfect tabloidelor. 3. Ca redactor-şef al celui mai bine vîndut tabloid din România, apetitul publicului pentru acest tip de presă nu poate decît să mă bucure. Sînt convinsă însă că publicul "formatat", cum l-aţi numit dvs., va avea tot timpul nevoie şi de o alternativă, însă aceasta ar trebui să fie preocuparea ziarelor care se autointitulează de calitate, dar care, din ce în ce mai des, publică pe prima pagină articole cu subiect de tabloid sau abordate în cheie tabloidă. Ana Niţă este redactor-şef la Libertatea. Cristian STANCU Publicul e curios... 1. Văd în tabloid un produs de presă cu cel puţin trei calităţi foarte importante: este util cititorului, îl informează scurt şi la obiect şi îl "distrează". În fapt, acestea sînt cele trei reguli de aur pe care trebuie să le urmeze, aproape cu sfinţenie, un ziar popular. Cititorul vede în el un ajutor de nădejde, pentru că află informaţii utile fără de care o banală zi de muncă i-ar fi, poate, dată peste cap. Cel mai elocvent exemplu? Aparent banalele ştiri "de coloană", cum le spunem noi, despre străzi închise sau opriri de apă şi curent! La capitolul "informează scurt şi la obiect", dezbaterea poate fi extrem de lungă. Esenţial de ştiut este însă că omul modern, în goana unei zile care niciodată nu are suficiente ore, are nevoie de informaţii scurte, trebuie să afle despre un eveniment dintr-un articol accesibil, scris simplu şi foarte "prietenos". Asta înseamnă că poate citi şi ce crede o personalitate, dar şi ce crede un om de pe stradă, normal, aşa cum e şi el. A treia calitate, dar nu şi cea mai puţin importantă, este "distracţia". Vorbim aici despre funcţia de divertisment a mass-media în general, exacerbată pozitiv atunci cînd vorbim despre tabloide. Este regula după care se guvernează alegerea subiectelor: poveşti extraordinare despre oameni obişnuiţi sau detalii inedite despre vedete! Da, despre vedete! Este subiectul care pe om îl distrează/încîntă/provoacă la dezbatere cel mai mult. "Ai auzit ce-a făcut X-uleasa?" Dacă auzi asta în metrou şi ştii că e dintr-un articol de-al tău, ei bine, atunci acela a fost de succes. A suscitat interes! 2. Atît regulile, cît şi limitele ţin foarte mult de cele trei calităţi descrise mai sus. Un tabloid trebuie să lucreze exclusiv cu emoţii. Exemplu concret? Un tabloid nu va publica niciodată doar o ştire seacă despre deraierea unui tren cu bilanţ un mort. Va face neapărat o "poveste" (feature, cum foarte bine e definit în terminologia de specialitate) cu familia şi prietenii persoanei decedate. Da, uneori pentru jurnaliştii de la tabloid, munca de documentare este mult mai grea pentru că se loveşte în teren de rudele victimei care îi pot acuza că sînt "hiene de presă". Limita este, în acest caz, decenţa şi autocenzura pe care şi-o impune tabloidul. Vrea să distreze, nu să oripileze. În schimb, la capitolul scandaluri cu vedete, se poate merge foarte departe. Motivul: sînt VIP-uri, deci şi-au asumat statutul de persoană publică. Iar publicul e curios... 3. Nu neapărat. Există şi cititori "formataţi" doar pe presa tabloidă. Ei oricum nu citesc nimic altceva. Există însă şi o categorie interesantă de "migratori". Sînt cititorii de tabloide care vin din sfera ziarelor quality. Au citit "ziare serioase" şi apoi au trecut şi în tabăra blamatelor "bulevardiere". I-a ajutat mult şi creşterea numărului de tabloide, diversificarea pieţei. Caută aici să afle lucruri noi, interesante şi utile, care, în plus, le sînt livrate foarte "prietenos" la nivel de imagine şi text. Vor să se relaxeze. În plus, s-au cam săturat de dezbaterile sterile, anchetele fără rezultate din zona politicii şi a afacerilor bizare pe care le-au citit în ziarele serioase. Un tabloid îi ajută să iasă din sfera banală a cotidianului, îi duce în lumea vedetelor, pe scurt, le dă subiecte care de la începutul presei au făcut legea: bani, sex şi celebritate. Cristian Stancu este redactor-şef la Click. Adrian HALPERT Reţeta succesului Cum s-a "croit" Libertatea? Cît a contat modelul tabloidelor occidentale şi cît au contat aşteptările/experienţele publicului românesc (care, înainte de Libertatea, cunoscuse Evenimentul zilei din etapa "găinii cu trei picioare")? Libertatea a fost un proiect mai special, de concepţie 100% românească, dar care a beneficiat de consultanţă din străinătate. Mai special, spun, pentru că Libertatea nu era un tabloid clasic - cel puţin nu a fost, pînă în 2007 -, ci, mai curînd, un ziar popular. Libertatea conţinea, pe lîngă partea de vedete/ divertisment, o mare parte de informaţii utile şi astfel s-a ajuns ca publicul să îl identifice drept "ziarul care te ajută". Totodată, sub aparenţa unui ziar "uşurel, monden", Libertatea a lansat multe probleme serioase în dezbaterea publică: vezi "Casa din Mihăileanu a lui Traian Băsescu" sau "Trecutul defunctului patriarh". Aşadar, reţeta succesului era compusă dintr-un mix de elemente. Tabloidele răspund unei cereri a pieţei: asta cere publicul, asta i se dă. Există însă şi opinii care consideră că cititorii de tabloide sînt prinşi ca într-o capcană de acest tip de ziar, sînt "condiţionaţi" de goana după senzaţional a jurnaliştilor, care "plusează" permanent. Cum comentaţi? Nu sînt de acord cu această abordare. Publicul este variat, iar oferta către public trebuie să fie variată. Sînt oameni care-l savurează pe Cioran, alţii care se delectează cu Sandra Brown. Aşa a fost de cînd lumea şi aşa va fi şi în continuare. Este o chestiune de gusturi, de preferinţe, de pregătire, de aptitudini. Şi nu putem vorbi despre "o capcană" atît timp cît cumpărarea ziarului nu este un gest impus, ci o chestiune de alegere personală. Există limite/reguli la un tabloid? Există un punct la care editorul se opreşte şi spune "ştirea asta/dezvăluirea asta nu o dau, e prea de tot"? Sigur că există limite sau, cel puţin, ar trebui să existe limite, iar acele limite trebuie să fie cele jurnalistice universal valabile. Credibilitatea este un atribut esenţial, fie şi pentru un tabloid, care va fi în cele din urmă respins chiar de publicul său, dacă perseverează în tipărirea de "gogoşi". Iar eu am o vorbă: nu există jurnalism de tip tabloid sau jurnalism de tip serios; există, pur şi simplu, jurnalism de bună calitate şi jurnalism de proastă calitate. Atît. Iar afirmaţia mea este susţinută de tirajul redus al multor tabloide care nu înţeleg acest lucru. Adrian Halpert a fost redactor-şef al cotidianului Libertatea în perioada cînd acesta a cunoscut o spectaculoasă creştere de tiraj. În prezent este director editorial la Adevărul.
