Cine face ierarhia?

Ori de cîte ori mă apucă amocul vizavi de trogloditismul atoatedominator, cobor în istorie şi dau numaidecît de binefăcătoarele precedente şi avertismente anesteziante sau direct vindecătoare: toate epocile de tranziţie s-au luptat cu relativizarea, alterarea sau pulverizarea valorilor, în toate ceasurile de răscruce s-au deplîns urîciunea, mizofilia, sărăcia, decerebrarea şi moartea Stilului, la toate marile noduri seculare high-life-ul s-a luptat cu ciocoismul, conservatismul a probozit radicalismul reformist, elitismul a surclasat finalmente plebeianismul, monarhismul a vituperat republicanismul, ateismul a veştejit credinţa şi, una peste alta, din cît a fost (şi este) mai mare zgomotul neisprăviţilor colectivizanţi, dintr-atîta normalitatea bine închegată în jurul tulpinilor tradiţiei iese mai întărită şi mai binefăcătoare. Ori de cîte ori, critic literar fiind, mă simt excesiv agasat, şicanat, hărţuit, harponat şi năpădit de tsunami-ul blogosferei, de incultura şi reaua credinţă a noilor valuri de insurgenţe din jurnalismul cultural, copleşit de campaniile mediatice care supralicitează demenţial rebeliuni excremenţiale şi ignoră valori serioase exclusiv pe motivul învechirii, ori sînt umilit de ansamblul multimediatic prin care recenzia şi cronica literară tradiţională devin ca nişte crinoline pe plaja de nudişti - mi-l evoc la iuţeală pe Nicolae Manolescu în două amuţitoare ipostaze de Om de Putere Literară şi atlet al optimismului. O dată, cînd (mi-a relatat d-sa) i-a spus cu o seninătate carnasieră şi fără drept de apel unui prozator de raftul doi: "X-ulescule, dacă eu nu vreau să exişti, nu exişti. Dacă eu nu te bag în Istorie, ai dispărut!". A doua oară, la una din întîlnirile României literare de la clubul Prometeus, cînd a tuflit toată suflarea interneţilor şi blogomanilor decretînd sec: "dacă noi, criticii literari, nu vă băgăm în seamă cu toată literatura voastră online, voi nu existaţi". Scurt pe doi. Şi toată asistenţa a tăcut, cuminţită brusc, strivită suav de forţa cilindrului compresor care a tasat aproape jumătate de veac literatura română, făcîndu-i canonul, ierarhiile, aşteptările, reveriile... şi parastasul. Ei, şi-atunci cum să nu-ţi stea mintea-n loc văzînd că Yahveh-ul criticii noastre de întîmpinare face de ani buni cronică... sportivă în Evenimentul zilei? Cum să nu legi disoluţia ideii de autoritate, care macină de 18 ani fiinţa românească, de brusca decuplare de la foiletonismul ierarhizant, în primii ani de post-dictatură, a lui Manolescu şi Simion, Monica Lovinescu şi Mircea Iorgulescu, Ulici şi Ţeposu, Dan Culcer, Valeriu Cristea, Cornel Moraru şi Ioan Buduca, Ierunca şi Ungheanu, Dimisianu, Mihăieş, Lefter, Vasile Popovici, M.D. Gheorghiu, Dugneanu, Condeescu... şi încă alţii, prea degrab uitători de literatură, prea setoşi de politică, gazetărie, sforărie-n concret şi resemnare-n ideal? Dar să nu disperăm. Ştiu că nu sîntem nicidecum puţini cei care ne definim în termenii lui Andrei Pleşu: "Eu personal mă consider un om de dreapta. Sînt conservator, îmi plac ierarhiile, elitele şi în general mă bucur cît pot de tradiţii, îmi place să fiu vechi. Şi pentru mine vecchio are ceva de superlativ". Sigur că ne simţim agresaţi din toate părţile de avalanşa prefixelor POST şi DE, că în postmodernitate mor ideologiile, dispar credinţele, domină sectarismul, fragmentarismul şi erezia, că monolitismul cedează în faţa fisurării, descentrării şi disipării, că ne caracterizează destrămarea, dizarmonia, deconstrucţia, decreştinarea şi dezumanizarea, că multiculturalismul, corectitudinea politică, minoritarismul (sexual, etnic, religios) tind să acapareze dictatorial spaţiul majoritar, că ne simţim fără rost, temei şi Dumnezeu. Dar toate astea nu sînt altceva decît ispite în pustie, încercări de cerbice, iertaţi de vorba bătrînească. Uitaţi-vă cum s-au dizolvat de repede (nu zic că şi fără urmări, uneori benefice, în planul inovaţiilor estetice!) multele orchestre de zgomote ale relativismului radical din ultimii ani, fie în teatru şi film, fie în literatură, istoriografie, coregrafie. Uitaţi-vă cum toată lumea blogurilor depinde de opiniile mainstream-ului exprimate în "vetustele" rubrici ale gazetelor literare. Uitaţi-vă cum publicul, în virtutea legilor - infailibile! - ale pieţei ştie la ce eveniment cultural să se ducă, adeseori înainte să fi apărut primele ecouri critice creditabile. Uitaţi-vă cît de rapid se (re)structurează ierarhiile: în primă instanţă pare că domină blogosfera şi că toată lumea e hipnotizată de egoficţionari, golănie, pansexualism, exhibiţionism, mizerabilism, pentru ca, imediat apoi, să vezi că în topuri se cocoaţă Filip Florian, Florina Ilis, Ioan Lăcustă, Bogdan Popescu, Răzvan Rădulescu, Danilov, Aldulescu sau Dan Stanca şi că se aşteaptă cu sufletul la gură romanele unor Groşan, Iaru, Adrian S