Cînd tineretul nu mai e mîndria țării

George GURESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 334 din 8-14 iulie 2010
Cînd tineretul nu mai e mîndria țării jpeg

Primele lucruri pe care le-am auzit despre studenţie şi ce înseamnă a fi student erau despre lipsuri. De toate felurile şi pentru fiecare în parte. Imaginile care mi se creionaseră în minte făceau referire la cît de puţini bani are un student, cum trebuie să se strecoare prin toate portiţele pentru a obţine o „dispensă“ din partea profesorului sau cum să copieze mai bine. Cuvîntul de bază era „puţin“, atît din partea familiei, a prietenilor, cît şi din partea statului (în cazul nostru, universitatea).

Pentru aceşti tineri, totul se dădea pe tavă, gata ambalat, şi ei trebuiau să se rezume la atît. Trăind cu nemulţumirile şi lipsurile, ajungeau, la un moment dat, să le considere ca fiind parte din peisaj, că doar... „aşa trebuie să fie“. Şi, din păcate, aceeaşi atitudine am întîlnit-o, la rîndu-mi, poate cu un grad de nepăsare mai mare faţă de ce-i în jur. Acum, niciodată nu e bine să faci o comparaţie între ce-a fost în trecut şi, bineînţeles, ce este în zilele noastre. Evident că sînt diferenţe, iar dacă eşti de partea trecutului, automat vei spune că atunci era mai bine. Dar, printre amintirile rudelor, spusele profesorilor şi faptele colegilor mei, în zilele noastre parcă soarele se învîrte mult mai lent pentru unii dintre ei. O bună parte din studenţi îşi păstrează nemulţumirile la nivel de bîrfă pe holurile universităţii, la cafea, sau după ce au aflat că au primit o notă mică la un examen.

Cele mai frecvente? „Iar închid la secretariat mult prea repede“, „De ce au pus examenul atît de dimineaţă?“, „M-am săturat de apa caldă cu program“ sau „Îl urăsc pe profesorul X pentru că la el nu se poate copia“. Oricît de banale ar părea, se pare că, pentru mulţi, acestea devin probleme elementare şi dileme existenţiale. Zîmbetul care-ţi apare pe faţă cînd le auzi se transformă într-o amărăciune mult prea puternică, mai ales cînd ştii că acestea vor rămîne singurele preocupări ale lor. Şi mult mai dureros este faptul că, după trei ani în care a fost student la Universitatea „Alex. I. Cuza“ din Iaşi şi merge la „Marşul absolventului“, îl auzi pe cel de lîngă tine întrebîndu-se cum arată rectorul.

Bineînţeles, nu cerem un spirit militant şi revoluţionar de la toţi, nu ne aşteptăm la nici o revoltă precum cea din 1987, care a avut loc în Iaşi. Ba mai mult, poate nici nu este bine să existe această presiune şi atmosferă tensionată într-un spaţiu academic, însă trebuie să se treacă dincolo de aceste probleme şi pentru a scăpa de indiferenţa resimţită din ce în ce mai mult.

Vreme de un an (universitar), învăţămîntul superior din România a devenit, treptat, subiect de scandal şi de cancan atît pentru presa naţională, cît şi pentru autorităţile în sine. Criza economică a dovedit, încă o dată, cît de fragil este întreg sistemul şi cît de greu se poate adapta schimbărilor. Reducerile bugetare au dus la întreruperea numeroaselor proiecte academice, doctoranzii s-au văzut cu bursele blocate, iar numai anul trecut fondul pentru cercetare a fost redus cu aproape trei sferturi din valoarea alocată iniţial. Din păcate, nemulţumirile au fost, de cele mai multe ori, la nivel declarativ (în presă, în sălile de cursuri, pe holurile universităţii şi acasă), iar protestele timide.

Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, propus de ministrul Daniel Funeriu, a produs nenumărate nemulţumiri atît în rîndul profesorilor, cît şi al studenţilor, din momentul în care a fost făcut public. S-a vorbit despre politizarea sistemului (sic! pînă acum eram curaţi ca lacrima), încălcarea autonomiei universitare, de modul defectuos de alegere a rectorului sau de aşa-zisul clasament al instituţiilor de învăţămînt, care ar urma să stabilească ulterior şi bugetul alocat fiecăreia în parte. Schimbările propuse au fost privite cu neîncredere, ba mai mult, cu repulsie din partea unor instituţii de învăţămînt. În ceea ce-i priveşte pe studenţi, de nemulţumirile lor s-au ocupat tinerii înscrişi în asociaţii şi alte ONG-uri care le protejează drepturile. Acestea au luat, mai întîi, forma unor comunicate, apoi discuţii cu ministrul de resort, ca, în final, totul să se rezume, din nou, la un fel de bătălie prin intermediul presei, şi de aici blocajul creat între cele două fronturi.

Din păcate, ei au fost singurii care au luat atitudine. Pentru studenţii de care am pomenit mai devreme, aceste schimbări au trecut, cum s-ar spune în popor, „ca vodă prin lobodă“. În timp ce la revista noastră,

(fostă

), am prezentat din mai toate punctele de vedere implicaţiile pe care le aduce pachetul legislativ în sine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu, din partea altor studenţi, „importanţa“ pe care o alocă ei acestor reforme. Mult prea apropiată de indiferenţă şi necunoştinţă de cauză.

Ce autonomie? Dar cum s-a ales pînă acum rectorul? Şi cine sînt studenţii care ne reprezintă în Senatul universităţii?! Astea au fost cîteva din reacţiile tinerilor la adresa întregului proiect legislativ. Nu încerc să fac o generalizare, spunînd că toată masa studenţească este la fel, dar, în astfel de cazuri, începi să te întrebi cine e de vină şi, dacă cei vizaţi nu reacţionează, atunci pentru ce se mai face atît de mare zgomot.

În final, organizaţiile au adunat, pe 12 mai, peste 600 de tineri în faţa Prefecturii ieşene. Printre scandările obişnuite („Jos Băsescu, Guvernul şi întreaga companie a lui“), au cerut păstrarea fondului pentru burse, renunţarea la creşterea taxei de şcolarizare sau păstrarea locurilor în tabără oferite pînă acum (pe o pancartă: „Legea Educaţiei, încă o aberaţie“). Cereri legitime de altfel, despre subvenţiile mici oferite s-a tot discutat, cît despre taxa de şcolarizare, nu putem să ne ridicăm la nivelul celor europene şi să o creştem încontinuu. Dar cînd scrii pe o pancartă „da-ţi-mi bursa înapoi!“ şi vrei să ai tabere la mare, cui să dăm în cap şi pentru ce să ne revoltăm atunci? Din păcate, studiile universitare par a fi obligatorii pentru toţi absolvenţii de liceu, prin urmare nu mai trebuie să ne mirăm cînd vedem – vorba unei colege – cum un tînăr de la Facultatea de Litere scrie „mi-au“ aşa cum face pisica.

Poate că măsurile de austeritate ale Guvernului Boc nu sînt cele mai bune, înţeleg şi nemulţumirile cadrelor didactice, în semn de solidaritate unii studenţi li s-au alăturat, dar aş dori să aud un student, la un moment dat, că ar cere, în piaţa publică, note pe drept, fără copiat în sălile de curs şi profesori mai exigenţi. Ne place să fim în postura de Gică Contra mai mereu şi să punem totul sub semnul derizoriului, rîdem de cei care ţipă în locul nostru şi la final, cînd primim şi diploma, spunem cît putem de tare „învăţămîntul românesc e prost“. Atunci, pentru ce să protestăm şi cine să o mai facă? Sîntem ocupaţi.

Opinia veche

Rebel fără cauză) 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.