Cînd indignarea nu mai e de ajuns

Memento Anul 2002, biserica Armenească. Lîngă, şantier de construcţii. Se doreşte ridicarea unui gigant de oţel. Şi sticlă. Un bloc de birouri pentru fundaţia căruia se fac săpături temeinice. Se omite însă cercetarea în prealabil a straturilor de pămînt, ceea ce duce la atingerea pînzei freatice. Apa afluenţilor subterani ai Dîmboviţei spală nisipul de sub monumentul arhitectonic, iar peste noapte, biserica Armenească se rupe. Clădirile învecinate, casa parohială şi Muzeul Dudian resimt din plin neglijenţa proiectanţilor. Deşi primiseră în avans asigurări că nimic nu se va întîmpla, deşi avem o lege a monumentelor arhitectonice, un Minister al Culturii şi Cultelor, un Inspectorat de Stat al Construcţiilor, o Primărie Generală şi şase de sector, comisii, sub-comisii şi inspectori, povestea s-a soldat doar cu ridicări din umeri, oftături oficiale şi post-tristeţi. Nu-i nimic însă, scenariul pare că se va relua. Catedrala Sfîntul Iosif Anul 2006. Catedrala Sfîntul Iosif. Lîngă, şantier de construcţii. Se doreşte ridicarea unui gigant de oţel... bloc de birouri... 4 subsoluri, 19 etaje... într-un raport se recomandau maximum 12; fără studiu seismic; fără o grămadă de alte studii; atingînd, posibil, pînza freatică; o construcţie ilegală, pentru oprirea căreia, deşi s-au emis o serie de rapoarte şi avize, nimeni nu se bagă. Deznodămînt previzibil. Cum s-a ajuns, din nou, aici? În urmă cu şapte ani, Arhiepiscopia îşi dădea acordul pentru realizarea "Cathedral Plaza". Doi ani mai tîrziu şi l-a retras, dînd naştere, bineînţeles, la nenumărate scenarii pur umane, bazate pe "interesele materiale". Departe însă de acestea, adevărul, aşa cum Mons. Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureşti, mi l-a prezentat, a fost cu mult mai simplu. Arhiepiscopia "n-a avut niciodată de gînd să accepte o construcţie pe terenul vecin", însă, cum terenul fusese deja cumpărat, iar zvonurile iminenţei unei construcţii nu mai conteneau, la sfaturile profesorului Cişmigiu, care făcea parte din Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, s-a dat, pînă la urmă (şi doar teoretic), acordul, ca fiind "alegerea din răul cel mai mare a celui mai mic". Acesta ar fi urmat să ducă la "o colaborare mai bună între cele două părţi şi la un oarecare control asupra viitorului proiect", prezentat iniţial doar în luminile sale roze. "Sub marea presiune la care am fost supuşi în acele momente", a declarat şi Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, într-o scrisoare deschisă către Preşedinţie şi Camera Deputaţilor, "ni s-a sugerat că un eventual acord ar putea aduce, pe lîngă relaţii de bună vecinătate, mai ales garanţii suplimentare asupra siguranţei catedralei". Acordul, "mai mult o scrisoare, nicidecum un act legalizat" după cum mă corectează Mons. Damian, a fost retras în 2001, tocmai pentru că singurul lucru pe care îl ceruse de fapt ÎPS nu a venit. Era vorba de garanţia clădirii. Ilegalităţile Urmează saga ilegalităţilor. Din şirul ameţitor, voi prezenta doar cîteva. În primul rînd, autorizaţia de construire. Dată "cu mîna tremurîndă", după cum el însuşi afirma, de către Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, "contra" voinţei sale, "obligat" fiind de lege, încalcă legea. Pentru că tocmai legea 422/2001, Legea Monumentelor Istorice, prevede că autorizaţia trebuia dată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primarul general, şi nicidecum prin Primăria sectorului 1. Mai apoi, fără acordul Arhiepiscopiei, investitorul nu putea demara lucrările, terenul găsindu-se în zona de protecţie a catedralei. Urmează o încercare de eludarea a legii, prin retragerea cu cîţiva metri de la gardul catedralei. Terenul a rămas însă tot în zona de protecţie, autorizaţia, tot în cea a ilegalităţii. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, nu s-a făcut nici o expertiză a catedralei, înainte de demararea construcţiei, expertiză care era pînă la urmă, o condiţie sine qua non pentru primirea avizului din partea Ministerului. Încercînd să o "dreagă din mers", investitorii au trimis totuşi o echipă, după începerea lucrărilor, încălcînd astfel clauza iniţială a avizului, devenit aşadar nul. Trecînd însă şi de autorizaţie, ajungem la concesionarea terenului, făcută nu prin licitaţie, cum prevede legea 50/1991 (autorizarea executării lucrărilor de construcţii), ci prin încredinţare directă. În 26 aprilie 2006, ISC (Inspectoratul de Stat pentru Construcţii) numeşte o comisie pentru verificarea autorizaţiei şi lucrărilor. Raportul, negru pe alb: ilegalitate totală, pentru că laolaltă cu problemele autorizaţiilor, se află şi modificarea documentaţiei iniţiale, fără "parcurgerea etapelor de elaborare, avizare şi aprobare". În conformitate cu legea 350/2001 (amenajarea teritoriului) "documentaţiile modificate fără respectarea prevederilor legale sînt nule", iar comisia ISC conchide că proiectul "Cathedral Plaza" se găseşte în ilegalitate şi trebuie oprit. Campioni la aruncatul pisicii Cine însă să o facă? Conform legii 50, lucrările fără autorizaţie sau cu încălcarea acesteia, trebuie oprite de ISC. ISC nu se bagă, limitîndu-se doar la a da raportul ilegalităţii, aruncînd pisica înspre Prefectură. Dna Mantale răspunde că "instituţia este în imposibilitate de atacare în contencios administrativ a documentelor de urbanism", aruncînd pisica la locul ei, adică la ISC. Rămîne Ministerul Culturii, cu corpul său de audit şi control. "Dacă sînt încălcate avizele ministerului, opriţi lucrările." Da, dar devreme ce există ISC-ul şi Prefectura, pentru ce să se mai bage şi Ministerul? Instanţa, ultima soluţie (dar...) De la raportul ISC au trecut două luni. Lucrările continuă. Mai e speranţă în Justiţie. Însă modul în care, pînă în prezent, s-au luat hotărîrile în instanţă, nu pare a fi taman liniştitor. Cererile de oprire temporară a lucrărilor au fost respinse, iar la cererea investitorilor, procesul, strămutat foarte repede la Constanţa, deşi Arhiepiscopia a atras atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra unor posibile conflicte de interese: Marin Voicu, fostul preşedinte al Curţii de Apel fiind tatăl Daianei Voicu, manager al companiei Millenium Building Development şi reprezentanta investitorilor în România. De ce? Probabil din acelaşi motiv pentru care procesul, deschis în aprilie, a suferit amînări peste amînări, iar în august, nu avea încă termen de judecată. "Nu loviţi cu ciocanele în Dumnezeu" ...Scria pe o pancartă. "Salvaţi Catedrala", pe alta. "Autorizaţii şi avize ilegale" scrie într-un raport. Şi într-altul. Într-o lege se spune că instituţiile statului, plătite din banii publici, ar trebui să aplice legile. Într-un ghid al Bucureştiului: catedrala Sf. Iosif, 1875-1880. Operă de artă. Monument istoric. Voltaire spunea că, dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat. Pe Internet, cîteva site-uri protestează, în presă se fac noi şi noi dezvăluiri. Cîţiva enoriaşi, adunaţi, seară de seară, încearcă să salveze catedrala. Prin rugă. Episodul Armenească se va repeta, mai mult ca sigur. Printre ei şi ortodocşi, ritul nu mai contează, printre ei şi o doamnă care a făcut parte din lanţul uman în jurul bisericii Sfînta Vineri. Alături, pe şantierul dosit de panouri ridicate parcă direct proporţional cu scandalul, se lucrează însă în draci. Iar uneori simpla noastră indignare nu mai e de ajuns.