Cînd începe responsabilitatea noastră în online și unde se termină?

Cînd începe responsabilitatea noastră în online și unde se termină?

Persona online sau offline. Bullying, revenge porn, trolling. Un climat de comunicare din ce în ce mai plin de provocări stîrnește cercetători, specialiști și consilieri de diverse formări să se încrunte în fața unor întrebări care vizează comportamentul online, ba mai mult: felul în care folosesc (sau nu) adolescenții instrumentele World Wide Web. Responsabilitatea, în sens larg, și comportamentul în online, în particular, alcătuiesc tema ediției a 14-a a festivalului de teatru tînăr și educație non-formală Ideo Ideis, care ne întreabă: „Tu cît poluezi pe net?“

Ce determină un adolescent să reacționeze într-un anumit fel în fața unei informații de pe una din aplicațiile prin care socializează cu prietenii și colegii lui? Cum apare violența în comunicarea online și cum poate fi oprită? Să ne așteptăm la un soi de Constituție universală la care se va supune Internetul? Sau să îl privim în timp ce se adaptează neuniform în procesul de a deveni un apendice al vieții offline? Este online-ul o parte integrată a realității sau un debușeu complementar de agresivitate? Este cocktail-ul alcătuit din accesibilitate, viteză și lipsă de consecințe controlabil sau periculos?

Internetul nu mai este noua lume liberă, ci arată mai degrabă a parcelare antreprenorială, al cărei stăpîn nu-i acasă mai niciodată. Actorii big data nu se implică, pe cît ar fi de așteptat, să modereze comportamentele utilizatorilor. Cenzura discursului de ură este contrazisă de dreptul la exprimare liberă. Campaniile politice se construiesc pe platforme social media, cu transparență controlată și cu refuzuri sonore de a da curs publicării de rapoarte despre mesajele vehiculate, despre autorii acestora sau despre numărul lor – însă informația se diseminează într-o veselie. Cu un nivel redus spre absent de incriminare, în online toți utilizatorii au aceleași drepturi și instrumente. Cum se formează adolescenții nativ digitali în lumea actuală, în care valorile și principiile au o formă în viața reală, și alta sau nici una în cea online? Așteptăm legi pentru online sau revizuim felul în care se oferă educația?

Am dezbătut subiectul construcției discursului de sine în online cu specialiști în educație, memorie culturală, etică, antropologie, psihologie și sociologie.

Ne-au răspuns Silvia Guță, Barbu Mateescu, Emilian Mihailov, Monica Ploeșteanu, Codruța Pohrib, Constantin Vică.

● Silvia Guță este psiholog, specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de 13 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sînt Ideo Ideis, SYT (Showcase of Young Talent) sau In a Relationship.

● Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania, specializîndu-se în sociologia politică. În ultimul deceniu a lucrat în mai multe proiecte avînd de a face cu consultanța politică, electorală și dezvoltarea urbană.

● Emilian Mihailov este lector universitar și doctor în filosofie. Mihailov cercetează etica aplicată, filosofia morală analitică, etica lui Kant, psihologia morală şi neuroetica. Activitatea lui didactică se axează pe disciplinele Teorii etice, Etică aplicată şi Istoria ideilor. În cercetare se concentrează în prezent pe problematica implicaţiilor psihologiei morale experimentale şi ale neuroştiinţei asupra normativităţii şi eticii aplicate.

● Monica Ploeșteanu este profesor de limba și literatura română la liceu, unde lucrează deja de vreo șase-șapte ani și proaspătă absolventă Teach for Romania. A învățat multe despre educația media alături de Centrul pentru Jurnalism Independent în programul „Predau Educație Media!” și îi place să lucreze cu adolescenți.

● Codruța Pohrib este profesoară, absolventă a Masterului de Studii Culturale Britanice al Universității București. A lucrat la un doctorat despre memoria culturală a comunismului și generații în postcomunism și a predat literatură comparată la Utrecht University.

● Constantin Vică este doctor în filozofie cu o teză în domeniul Internetului şi al tehnologiei web. Activitatea lui se concentrează asupra aspectelor etice ale proprietăţii intelectuale, eticii şi politicii noilor tehnologii, diverselor problematici de etică aplicată, precum şi dezvoltării noilor media în contextul comunicării interculturale.

● Radu Umbreș este doctor în antropologie socială al University College din Londra. Este licențiat în sociologie al Universității din București și master în sociologie al Universității din Oxford. Este autorul unei cărți despre antreprenoriat si migrație în România rurală (Lumen 2007), precum și al unor articole și capitole în cărți editate. A susținut prelegeri și prezentări în cadrul unor conferințe internaționale de antropologie și studii cognitive.  

Cînd apare responsabilitatea în identitatea de sine a unui puști?

„În multe situații adolescenții sînt mai maturi decît părinții lor. Ce le conferă maturitate este curiozitatea și capacitatea de a înțelege lumea în continuă schimbare. Perioada adolescenței este o perioadă a căutării. Orizontul minții se lărgește pentru a cuprinde o varietate de experiențe umane, greu digerabile de cei trecuți cu anii. Pentru că au mai multă empatie pentru diversitate și motivație de a schimba lucrurile, lumea adolescenților este mai mare decît lumea adulților. La luptă te duci cu oameni tineri. Dacă părinții iubesc valoarea securității, adolescenții iubesc curajul libertății. Pe de altă parte, curajul libertății nu doar lărgește orizontul gîndirii, ci este legat de o anumită atitudine față de riscuri. În adolescență este cel mai probabil să inventezi ceva nou, să devii voluntar pentru o cauză nobilă sau să pleci în jurul lumii, dar este și cel mai probabil să fii ucis, să ucizi, să devii dependent sau să-ți iei viața în numele unui dumnezeu. Aversiunea față de riscuri este foarte redusă în această perioadă. Explicația ține de neuroștiința creierului uman. Tinerii pînă în 25 de ani au toate zonele creierului complet dezvoltate, mai puțin cortexul prefrontal care este responsabil de controlul comportamentului. Faptul că această zonă a creierului nu este maturată are implicații importante pentru pedepsirea acțiunilor impulsive în rîndul adolescenților. Multe prostii pe care le fac tinerii nu sînt reprezentative pentru identitatea lor în timp. Ce fac la 20 de ani nu ar fi făcut la 30 de ani, dar ce fac la 30 de ani e mai probabil să facă și la 40 de ani. De prea multe ori, din păcate, greșelile din adolescență sînt tratate ca o pecete pentru tot restul vieții. Asta trebuie schimbat.“ – Emilian Mihailov

„Responsabilitatea e un concept foarte vehiculat, și totuși destul de greu de definit și de înțeles, mai ales pentru tineri, care învață despre responsabilitate mai mult pe baza modelelor de comportament ale adulților din jur. Fără prea multe clarificări și dezbateri, chiar și modelele negative de responsabilitate sînt luate de bune și reproduse ulterior în comportamentele celor mici.

Adulții le cer mereu copiilor și adolescenților să fie responsabili cu privire la diverse lucruri (performanță școlară, comportamente sociale, mod de exprimare etc.), însă foarte puțini dintre ei își și asumă responsabilitatea de a-i ajuta pe tineri sau de a le crea condițiile necesare pentru ca ei să poată alege un comportament responsabil. Răspunsurile la întrebări de genul DE CE?, PENTRU CE?, CUM?, CÎND?, UNDE?, CINE? sînt vitale pentru ca un copil sau un adolescent să poată reproduce în abstract, în imaginația sa, configurația unei situații concrete în care trebuie să ia o decizie. Aceste răspunsuri fac legăturile dintre cauză și efect în mintea tînărului, ceea ce îl ajută să înțeleagă specificul situației, rolul său și posibilele urmări, în funcție de deciziile sale. Cu cît îi e mai clară situația, cu atît mai multe șanse va avea să ia o decizie adaptativă, adică responsabilă. Un comportament responsabil este definit de o decizie în cunoștință de cauză, nu „la nimereală”, „din auzite” sau „cum mi-a zis mama”. Dacă adulții nu se ocupă mai întîi de această echipare cognitivă și emoțională a copiilor și adolescenților, aceștia cu greu vor putea să își îndeplinească sarcinile într-un mod responsabil. Tocmai de aceea, cred că societatea noastră este ipocrită atunci cînd acuză tinerii că sînt iresponsabili, oricare ar fi subiectul discuției. De cele mai multe ori, problema este dificultatea adulților de a-și asuma responsabilitatea educației acestor tineri, iar pentru a scăpa de sentimentele de vină, adulții preferă să arunce pisica moartă tot în curtea tinerilor: că sînt lipsiți de respect, că nu îi duce capul, că nu îi interesează. Dar oare a cui este responsabilitatea educării acestor generații, dacă nu a adulților?“ – Silvia Guță

„Mulți adolescenți își doresc să fie percepuți ca persoane responsabile de adulții din jurul lor, ca persoane de încredere pe care aceștia să se poată baza. Sînt adolescenți care au deja un job în timpul liceului și sînt foarte responsabili acolo, care sînt foarte descurcăreți cînd vine vorba să facă niște sarcini acasă, să plătească facturi, să aibă grijă de un frate mai mic. Pe de altă parte, uneori nu s-au dezvoltat suficient de mult anumite valori și atunci pentru adolescent nu mai intră în zona responsabilității. Dacă integritatea, empatia, toleranța, bunătatea nu sînt bine dezvoltate, ai adolescenți care își însușesc fără remușcări obiectele altora, care fac rău ca să se răzbune, care marginalizează pe cineva fără să se pună în locul acelei persoane, care acționează mînați de adrenalină sau de dorința de a-și îmbunătăți statutul în cercul de prieteni. Mai contează și dacă există consecințe pentru anumite fapte. Cred că responsabil este acela care face ceea ce este bine și în lipsa unor consecințe, mînat de propriul compas interior.“ – Monica Ploeșteanu

Adolescenții sînt mai răi pe net decît ar fi în viața reală? Cum explicăm comportamentele lor violente în online? Cît de legată este violența online de natura individului și cît este ea cauzată sau facilitată de Internet ca medium?

„Generalizările care pornesc de la premisa că online-ul şi offline-ul sînt două realităţi perfect distincte nu au prea multă valoare. Ele sînt un continuum și se influențează reciproc. Așa că Internetul nu poate fi privit ca un spațiu unde ni se amplifică tendințele noastre «natural», ci ca unul în care ne construim, unde învățăm comportamente, clădim imagine de sine, formăm material identitar. Unele dintre lucrurile astea le reproducem și în interacțiunile offline, pe altele nu, dar e un proces foarte variat. Agresivitatea mediată online are formele ei caracteristice şi e inflectată diferit de mediu. Ceea ce se aplică şi agresivităţii nemediate. Mai simplu spus, sînt moduri anume în care poţi fi agresiv cînd eşti faţă în faţă cu cineva şi moduri specifice online-ului. Revenge porn-ul, de exemplu, e un fenomen specific online-ului doar în ce privește accesul la un public mult mai mare și posibilitatea mai mare pentru distribuitorul materialului de a-și ascunde identitatea. Extorcarea însă nu e un fenomen specific online-ului. Posibilitatea de a deveni creator de conținut foarte ușor și fără a putea fi făcut răspunzător poate amplifica un fenomen deja existent.  De asemenea, există modalităţi diferite de a te apăra de agresivitate. Nu-i poți da block în offline unui coleg care te hărțuiește, e mai anevoios să raportezi discurs discriminatoriu în offline etc.

Conform studiilor, percepţia utilizatorilor cu privire la anonimat şi responsabilitate e diferită în mediul online. Cei mai mulţi dintre noi consideră că au un grad mai mare de anonimitate sau o responsabilitate mai scăzută, ceea ce predispune la împărtăşirea de informaţii cu care am fi mai prudenţi offline. De asemenea, anticiparea consecinţelor acţiunilor noastre online poate fi mai rarefiată. Public shaming-ul, de exemplu, e ceva ce se poate face la fel de bine în curtea școlii și pe Facebook, iar impactul emoțional poate fi la fel de semnificativ. Diferențele țin de cît de partajabile, citabile, modificabile sînt informațiile în online, de viteza lor de propagare și de gradul de detașare al participanților. Empatizăm mai ușor în carne și oase, atunci cînd putem vedea în timp real impactul emoțional pe care îl au cuvintele și gesturile noastre asupra celuilalt, dar asta nu înseamnă că nu putem fi educați să fim empatici și online.“ – Codruța Pohrib

„Internetul nu este la fel de vizibil ca viața reală“, explică Monica Ploeșteanu. „Adică, dacă cineva hărțuiește pe altcineva în clasă, în pauză, este posibil ca acest lucru să ajungă la un adult care să ia niște măsuri. Pe rețele de socializare sînt foarte multe grupuri private, cum ar fi conversațiile pe WhatsApp, la care cei din exterior nu au acces, pe care adulții care ar putea interveni nu le văd și nu le bănuiesc. Eu am fost în mai multe rînduri surprinsă de violența limbajului atunci cînd au fost diferite probleme în clasă alimentate sau pornite de certuri în mediul virtual. Am ajuns să citesc conversații foarte agresive. Practic, nu prea există consecințe pentru că profesorii, părinții și autoritățile nu sînt încă pregătiți să intervină în cazuri de cyber-bullying. Unii adulți pleacă de la ideea că ce e în mediul virtual nu ține de realitate, e doar o joacă pe Internet, deși intențiile, sentimentele, raporturile de forțe din online sînt cît se poate de reale.“

O perspectivă mai rar întîlnită este expusă de Constantin Vică. El observă, deocamdată anecdotic, că „online sîntem mai puțin conștienți de faptul că lumea socială e repetitivă și nu e rațional să joci dur, că vor mai fi și alte iterații. Desigur, dacă joci dur sub masca anonimității, nu mai contează nici dacă ești adolescent sau senior supărat pe viață.“

Într-o altă ordine de idei, social media este un animal nemaipomenit pînă acum în consumul de imagine, text, interacțiune. „Social media nu este o tehnologie pe care doar o utilizăm, ci sîntem, într-o anumită măsură, și influențați de ea. Deoarece rețele digitale de socializare intră în competiție pentru a ne capta atenția, algoritmii după care funcționează vor promova un conținut care este mai probabil să primească like-uri și să fie distribuit. Astfel, utilizatorii sînt mai dispuși să distribuie un conținut care provoacă indignare morală pentru că atrage atenția.

Dacă indignarea morală este focul, atunci social media este benzina care va provoca reacții de indignare morală mult mai puternice decît reacțiile pe care le avem în viața offline. Există date care arată că acțiunile imorale întîlnite online incită mai mult decît acțiunile imorale întîlnite în persoană. Acest efect nu se oprește aici. Pentru că este mai ușor de exprimat în mediul online, indignarea morală se extinde și asupra a ceea ce este dezagreabil din punctul nostru de vedere. Astfel, orice nu se conformează propriilor preferințe sociale naște indignare. Efectul negativ al inflamării duce la radicalizarea atitudinii critice față de ceea ce este diferit de noi. Dacă doi indivizi se consideră membri ai unor tabere diferite, social media va accentua nu doar diferențele, ci și impresia că dialogul nu este posibil.

Comportamentul violent este mai ușor de făcut în mediul online. Contrar aparențelor, sîntem mai degrabă non-violenți decît violenți pentru că aplicarea violenței presupune foarte multe costuri (stres, agitație, vătămare corporală, dezechilibru emoțional). Internetul reduce costurile comportamentului violent. Poți fi agresiv cu celălalt pentru că Internetul dezumanizează într-o anumită măsură. Celălalt nu mai este o persoană în carne și oase, ci doar un profil de pixeli. În plus, Internetul te asigură că nu se poate riposta decît verbal. Există o vorbă din popor care spune că toți au tupeu pînă cînd primesc un pumn în gură. Așa și aici, toți se înjură pe Internet pînă cînd se întîlnesc în scara blocului. Atunci își dau bună ziua.“ – Emilian Mihailov

„Pentru oamenii de orice vîrstă comunicarea online predispune la excese de neîntîlnit în viața de zi cu zi. Cînd sîntem în fața cuiva ne temperăm reacțiile din mai multe motive (frica de violență, convențiile sociale etc.). Goffman scria despre „fața socială” – normele nescrise de comportament care ne ordonează, de exemplu dacă o persoană face o gafă o comentăm cu amuzament (între prieteni) sau o ignorăm (dacă e o situație oficială), dar nu o certăm. Pe Internet nu există această cenzură impusă de a vedea omul față în față. Internetul este deci o oglindă care deformează.“ – Barbu Mateescu

Psihologul Silvia Guță consideră că „Internetul ne-a dat tuturor ocazia să ne depășim limitele identității personale, ceea ce a venit la pachet cu multe avantaje, dar și cu riscuri. Unul dintre aceste riscuri este și creșterea nivelului de agresivitate în interacțiunile online. Oamenii se simt mai în siguranță să fie „răi” pe Internet, căci e ușor să îți ascunzi adevărata identitate în mediul virtual, iar sancțiunile pentru abuzuri sau infracțiuni online abia au început să apară. Urmările comportamentelor agresive sînt mult mai puțin usturătoare atunci cînd agresiunea nu are martori, iar impresia eronată a utilizatorilor de Internet este că pe net nu îi vede nimeni, deci nu are ce să li se întîmple. Iar asta nu se aplică doar adolescenților, ci oamenilor de toate vîrstele.

Aș zice că asta face din Internet un fel de oglindă cu factor de mărire – cumva la intersecția dintre oglindă și lupă – tocmai pentru că ne arată cum sîntem noi, oamenii, în situații în care avem impresia că nu ne observă nimeni, adică sîntem feriți de judecata altora. Pe de altă parte, însă, Internetul e un spațiu foarte bun pentru exersarea respectului pentru alte ființe umane, mai ales că tot pe Internet putem găsi și resurse și informații care să ne educe.

Explicația comportamentelor violente din online nu este deloc diferită de explicația comportamentelor violente din interacțiunile directe dintre oameni. Oamenii recurg automat la violență și agresivitate atunci cînd le este amenințată integritatea fizică și/sau psihică și nu dispun de alte modele mentale de răspuns la situații amenințătoare – adică le lipsește educația în acest sens. În general, oamenii știu că violența e un comportament indezirabil, că „nu așa trebuie să faci”, însă în anumite grupuri sau cercuri sociale a fi violent e ceva ce nu poți evita dacă vrei să îți asiguri supraviețuirea.

În mediul online, violența și agresivitatea se observă cel mai bine în felul în care se exprimă oamenii. Insultele și ironia sînt agresiunile preferate ale oamenilor și în offline, dar pe net te simți cumva protejat de lipsa de conexiune fizică, directă, cu interlocutorul, drept care ți se anulează și filtrele cenzurii bunului-simț, iar furia, supărarea și dezamăgirea au cale liberă la exprimare, indiferent de efectele pe care ar putea să le producă asupra altor persoane. Altfel spus, nu cred că Internetul îi face pe oameni sau pe adolescenți mai violenți ca indivizi, ci le permite mai ușor punerea în practică a tendințelor violente sau agresive, adică facilitează comportamente mai agresive. Dacă astfel de comportamente – din online & offline – nu sînt sancționate în nici un fel relevant, copiii și adolescenții vor învăța că ele fac parte din normalitate, că așa se obține succesul. Asta va funcționa ca o scuză internă, un pretext pentru situațiile în care ei înșiși își dau seama că sînt sau au fost agresivi sau violenți pe net, chiar dacă într-o interacțiune față în față și-ar fi cerut scuze de la interlocutor.“

De ce este discernămîntul în online mai flexibil decît ar fi într-o situație de viață reală?

„În esență, nu ar trebui să fie așa, dar legislația și reglementările în online sînt într-un continuu proces de adaptare și încercare de a ține pasul cu particularitățile din mediul online. Există un decalaj considerabil, de unde și aparența de flexibilitate. Pe de altă parte, nimic nou sub soare nici aici. Dacă ne uităm ca exemplu la stabilirea vîrstei de consimțămînt de-a lungul timpului, vedem cum ea variază istoric, cultural, în funcție de gen și orientare sexuală, în funcție de ideologie și paradigme culturale. Însăși categoria vîrstei e una care a suferit schimbări dramatice. Acum trei secole începeam să ne gîndim la copilărie ca la o categorie de vîrstă distinctă; adolescența e considerată o invenție a secolului 20. Iar răspunderea juridică a minorilor a variat în tot timpul acesta destul de mult chiar și înainte ca online-ul să aducă complicații suplimentare. Un răspuns mai scurt aici ar fi că mediul online e încă perceput drept imaterial, virtual, drept urmare mai degrevat de responsabilitate. Există cazuri în care și adulților li s-au oferit circumstanțe atenuante pentru consum de materiale pornografice ilegale, de exemplu, în virtutea faptului că mediul online îi predispusese la comportament adictiv și le erodase discernămîntul.“ – Codruța Pohrib

„În discuția despre comportamentele agresive din mediul online, nu discernămîntul adolescenților este problema principală, ci modelele promovate în mediile unde ei activează cel mai mult. Discernămîntul tinerilor se formează pe baza modelelor cu care ei interacționează cel mai frecvent. El nu este condiționat așadar de calitatea modelului, ci și de factori precum frecvența, sursa sau validarea socială pe care acesta le prezintă. În online, deciziile din interacțiunile dintre oameni sînt luate pe baza unui număr limitat de informații despre interlocutor, iar asta „radicalizează” cumva răspunsul emoțional, prin depersonalizarea partenerului de conversație. În plus, adolescenții sînt și predispuși la răspunsuri emoționale disproporționate datorită schimbărilor hormonale prin care trece organismul lor și proceselor de maturizare prin experiențe directe cu diverse relații, diverse nevoi, diverse roluri sociale. Toate acestea creează o presiune caracteristică adolescenței care generează sentimente de frustrare și, uneori, furie. Pe net, acestea iau forma discursurilor negativiste, pline de discriminări, acuzații sau sarcasm, producînd interlocutorilor din mediul virtual sentimente de umilință, rușine, revoltă, defensă și chiar răspunsuri agresive de multe ori.“ – Silvia Guță

„Revoluțiile se fac cu tineri, iar Internetul este cel mai bun mediu pentru a-i mobiliza. Tehnologiile social media au contribuit decisiv la nașterea Primăverii Arabe. În 2010 au avut loc proteste antiguvernamentale masive în Tunisia, răspîndindu-se și în alte țări din Orientul Mijlociu, cum ar fi Libia, Egipt sau Siria. Rețelele de socializare au devenit factorul catalizator al răspîndirii mișcărilor revoluționare. Aceleași mecanisme sînt puse la lucru și în cazul mișcărilor militant teroriste, dar și în mobilizarea tinerilor de a ieși masiv la vot, cum s-a întîmplat recent în România. Odată ce combinăm aversiunea redusă față de riscuri a tinerilor cu faptul că Internetul este în mod principal un spațiu al emoțiilor, ajungem la un cocktail perfect pentru a pune deliberarea și cumpănirea în paranteză.“ – Emilian Mihailov

„Discernămîntul funcționează la fel, costurile și beneficiile sînt diferite față de viața reală.“ –Radu Umbreș

„Aceste lucruri apar și dintr-o lipsa de educație media, din cauza faptului că mulți tineri nu știu la ce riscuri se expun, că pierd controlul asupra datelor și imaginilor lor odată ce apasă send. –Monica Ploeșteanu

Aceste vicii de comunicare din online pot cunoaște un sfîrșit sau trebuie să ne obișnuim cu ele? Putem visa la un Internet  fără poluare?

„Orice mediu de comunicare are probleme, orice poate fi exploatat, manipulat, distorsionat. Nu exista comunicare perfectă.“ – Radu Umbreș

„Există mai multe inițiative care ajută la eliminarea «poluării» virtuale. De exemplu, cei de la Centrul pentru Jurnalism Independent au un program foarte bun de educație media pentru profesori, care introduc apoi elemente de media literacy în orele lor. Și astfel, se produce alfabetizarea, atît a profesorilor, cît și a elevilor cu privire la modul cum funcționează mediul virtual și cum poți acționa responsabil în cadrul lui. Am luat și eu parte la programul «Predau educație media!» și a fost o experiență foarte valoroasă de învățare. Cred că e necesar să mai treacă puțin timp pentru ca și generațiile mai în vîrstă să înțeleagă mai bine mediul virtual, ce fenomene au loc acolo și că ele sînt cît se poate de reale.“ – Monica Ploeșteanu

“Poluarea între tineri care se trollează online e cea mai mică problemă. Poluarea informațională născută din modelele de business ale companiilor online, dezinformarea ca armă a propagandei, utilizarea Internetului pentru racolarea tinerilor de către adulți dubioși – acestea sînt probleme grave. Un Internet fără poluare e unul al unor oameni care știu să navigheze, care au puterea de a-și delimita spațiile și cataloga informațiile. Ei nu pot fi așa dacă nu avem reguli de guvernare și foruri populare de decizie. Ceea ce nu avem.

Nu ne vom obișnui cu viciile de comunicare, ci ele ne vor obișnui să ne vedem într-un fel nou. Care e undeva între meme dezlînate și instagrame decoltate. Un interval destul de larg unde să aibă loc și expresiile autentice.“ – Constantin Vică

„Comportamentul imoral sau agresiv e o parte vitală a societății umane. Acest lucru fiind zis, trăim o epocă fără egal în ceea ce privește propagarea mesajelor. Oricine poate achiziționa contra cost de la Facebook expunere pentru niște mesaje toxice (cel puțin pînă se prinde Facebook). Ne adaptăm cu toții, adolescenți sau nu, ceea ce ia un pic de timp.“ – Barbu Mateescu

„Putem visa la o lume fără poluare? Sau la comunicare neviciată indiferent de cum e ea mediată? Cel mai probabil, nu. Dar ne putem asigura că înţelegem corect provocările şi diferenţele pe care le comportă mediul online şi că integrăm regulile de comunicare în educaţia pe care o oferim acasă, în instituţii, în media. Or asta e posibil doar dacă reuşim să găsim echilibrul între discursuri de genul media panic şi relativism. Putem să ne educăm cu privire la comportamente online, dar dacă nu avem discuții mai largi despre valori la nivel de societate, despre forme de organizare, civism, structuri de inegalitate, violență fizică și simbolică, reglementarea online-ului va rămîne o utopie.“ – Codruța Pohrib

“Niciodată nu va exista pace și aer curat în discursul online. Facebook și Twitter trăiesc din zîzania între oameni. Dacă vrem pace atunci trebuie să facem pauze lungi și dese de la Internet. Pe de altă parte, mi se pare suspect dezideratul ca Internetul să ajungă o grădină imaculată a Edenului. Oricît de mult ne-am dori, este oare dezirabil să transformăm Internetul într-o mașină de produs plăceri, postînd poze doar cu pisici și panseluțe? Poluarea nu e rea în totalitate. Ea arată că încă mai există o diversitate a preferințelor și grijilor, că nu totul e uniformizat.

Un pericol la fel de mare este retragerea în propria bulă, unde e liniște și pace. Atunci cînd indivizii pot elimina informațiile și opiniile care nu se conformează propriilor preferințe, ei vor crea niște bule virtuale în care interacționează doar cu cei care le sînt pe plac. Astfel, utilizatorii se izolează de puncte de vedere opuse. Efectul de tip cameră ecou din lumea digitală duce la un festival al confirmării reciproce. Iar asta poate genera impresia că doar unii dețin adevărul ultim, pe cînd cei din tabăra opusă greșesc profund. Dacă nu ieșim din aceste bule virtuale, atunci cu greu vom depăși propriile idiosincrazii. Trebuie să recunoaștem că oricînd putem greși, ceea ce ne va face mai toleranți și deschiși la perspectivele celorlalți. Pe lîngă pace, trebuie să avem grijă de educarea minții pentru a trăi cu poluarea și a tolera diversitatea.“ – Emilian Mihailov

„Eu cred că putem visa la un viitor fără poluare atîta vreme cît fiecare își face treaba în bucățica lui și e atent și disponibil să își ajute vecinii, dacă e cazul. Schimbarea începe, într-adevăr, de la noi înșine, chiar dacă sună clișeistic. Cu cît vom sancționa mai mult, mai legal și mai vizibil abuzurile verbale, lipsa de respect și dezinformarea, cu atît vom avea un spațiu public virtual mai sănătos, sau cel puțin echilibrat. Extremiști vor exista întotdeauna și tocmai acesta este motivul pentru care fiecare trebuie să își asume partea sa de responsabilitate în asigurarea unui mediu online sănătos.“ – Silvia Guță

Ce instrumente are un user al platformelor de socializare pentru a combate, preveni sau opri manifestarea fenomenelor ca fake news, revenge porn sau hate speech? Ține de responsabilitatea individuală – adică trebuie să ne considerăm obligați să facem ceva pentru a crea pace în discursul online?

„În primul rînd, gîndirea critică. Există întotdeauna o responsabilitate individuală, din păcate este fiecare tendențios și leneș în a trage la răspundere comportamentele negative.“ – Radu Umbreș

„Instrumentele depind de la țară la țară și de la rețea de socializare la rețea de socializare. Cred foarte mult în responsabilitatea individuală – sîntem totuși membri ai unei societăți și trebuie să fim conștienți de binele pe care îl facem. Nici o acțiune în sensul ăsta nu e inutilă. În sociologie vorbim uneori de paradigma furtului de poșete – «Ce sens are să opresc acest furt, sînt atît de multe furturi de poșete pe lumea asta…» –, da, dar hoțul acela va putea să fure în continuare, faptul că ajunge la închisoare reduce numărul hoților cu unul și al victimelor cu foarte mult. Practic, ajuți viitoarele posibile victime să nu mai fie victime – deci acțiunea ta contează chiar dacă pare a fi mică și irelevantă.“ – Barbu Mateescu

 „De la grija față de propriul discurs la raportarea oricăror abateri, agresiuni sau forme de hărțuire, instrumentele nu diferă mult față de offline. Iar chestiunea responsabilității nu poate fi nici strict a individului, nici cu totul în sarcina instituțiilor sau companiilor.“ – Codruța Pohrib

 „Există diverse metode prin care utilizatorii pot sancționa în online comportamente din aceste categorii cu scopul de a lupta împotriva lor. Încep să apară și legi care să sancționeze penal astfel de fapte. Dar trebuie să ținem minte componenta cea mai importantă a acestui mesaj – modelul personal în viața de zi cu zi, responsabilitatea individuală. Oamenii care nu trăiesc abuzuri zilnic în viața privată sau personală nu le vor accepta nici pe Internet. Ceilalți le vor considera normale, poate chiar singurele răspunsuri pe care le știu. Cu cît fiecare dintre noi se implică mai mult și îmbunătățim astfel ecosistemul din imediata noastră proximitate – să ne fie bine și nouă, și celor din jur –, cu atît mai rapid vom ajunge să ne fie bine împreună. Și asta ne dorim, de fapt, cu toții. Nu sîntem obligați, dar ne-ar plăcea tuturor.“  – Silvia Guță

„Să ia atitudine și să nu rămînă pasiv. Dacă este victima acestor fenomene să ceară sprijinul unei persoane de încredere care ar putea face ceva. Dacă este martor, să sesizeze orice persoană în poziție de autoritate care ar putea lua atitudine (părinți, profesori, poliție etc.) În cazul unui grup pe care sînt persoane necunoscute, ar trebui sesizat administratorul/moderatorul grupului sau site-ului respectiv și sancționați utilizatorii implicați în aceste fenomene. Dar, da, ține de responsabilitate individuală, pentru că fiecare acțiune în direcția bună contează, iar dacă devin normalitate luarea de poziție și semnalarea faptelor negative, acestea în timp se vor diminua.“ –Monica Ploeșteanu

„De la platformă la platformă. Pe Wikipedia se semnalizează ușor fake news sau hate speech. Revenge porn pare a fi mai degrabă o problemă nu a platformelor, ci a poliției (nepregătită cam peste tot să rezolve astfel de cazuri). Platformele mari au mecanisme de semnalizare. Nu o fac de drag, ci pentru că altfel utilizatorii ar fi circumspecți să mai interacționeze acolo. Pace în discursul online nu vom face, dar putem semnaliza abateri. Uneori aceste semnalizări duc la abuzuri, de aceea nu doar platformele trebuie să decidă, ci mai degrabă curțile de juri.“ –Constantin Vică

„Tu cît poluezi pe net?“ e întrebarea pe care ți-o pune Ideo Ideis la cea de-a 14 a ediție. Festivalul se întîmplă la Alexandria între 6 și 12 august. Mai multe detalii pe www.ideoideis.ro.

anchetă realizată de Dana BERGHES 

Foto: flickr