Cînd e cald la noi în literatură...

Magda RĂDUȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 1009 din 10 august – 16 august 2023
image

Cînd e cald în cărțile autorilor români din epoca modernă, nu e aproape niciodată cald și-atît, mereu e peste măsură de cald. Pentru scriitorul român care se exersează în proză la sfîrșitul secolului al XIX-lea, nici măcar căldură mare nu e de-ajuns: e arșiță (în Viața la țară de Duiliu Zamfirescu, în ea joacă „orizontul înșelător [...] ca oglinda unei ape”), e pîrjol, pojar, vipie (de care se feresc puii prepeliței lui Brătescu-Voinești cînd se ascund în miriște), zăpuc ori zăduf. Aproape se poate reconstitui o istorie întreagă a evoluției personajelor din proza românească, o „gîndire” a lor, pornind de la cum și ce „fac” ele cînd e vara în toi, cum bravează ritmul nemilos al naturii sau, dimpotrivă, cum se lasă doborîte, căzînd în torpoare. Ca să fie puternic și „pozitiv”, personajul trebuie să nu se lase învins de toropeală și să nesocotească arșița, acționînd în ciuda elementelor potrivnice. La moralistul Slavici, de pildă, nimic n-o împiedică pe Sanda din Scormon să cînte și să lucreze afară, chiar dacă „e cald. Dar deprinsă e fata la ger și arșiță. Cu brațele goale, cu poalele aninate în cliciuri [adică în șolduri, pe bănățenește, n. m.] și cu ștergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui Cuptor: cîntă, întinde firul [...] și se pierde în tinerețele sale”. Pe „zăpușeala de la sfîrșitul lui august [...] mai nesuferită decît în iulie”, toată familia Comăneșteanu stă în genunchi, cu capul gol, să asculte afară rugăciunile pentru ploaie – iar Sașa, epitom al perfecțiunii feminine sămănătoriste (e blîndă, fidelă și citește reviste agricole...) îi face semn domol înstrăinatului Matei Damian să îngenuncheze și el pe „cîmpul [...] crăpăcios”, fiindcă „trebuie să dai exemple bune”. Bombănitor, transpirat și năucit de căldură începe să fie personajul doar cînd, puțin cîte puțin, materia prozei se urbanizează. E, mai întîi, bietul solicitant din Petițiunea caragialiană de la 1901, silit să „registreze” o afacere la ghișeu fix într-o dimineață din toiul verii, cînd „a răsărit soarele, amenințînd cu groaznică dogoare”, și care, „foarte obosit, [...] asudat și prăfuit”, cu mișcările „nesigure ca și articularea vorbelor” nu vrea decît un pahar cu apă, o batistă cu care să se șteargă pe față, căci „nădușesc al dracului!”, și un număr de înregistrare. E, apoi, mizantropul caragialian, cel din Grand Hôtel Victoria Română, isterizat de zgomote, atingeri și de odaia lui cu numărul 9, unde „e o căldură năbușitoare [...] și miroase a vopsea cu terebentină proaspătă... Să deschiz...”. Și, firește, sînt domnul și feciorul din esențializatul Căldură mare, de unde aflăm care sînt efectele celor 33 de grade Celsius la umbră asupra creierului bucureștean.

Căci Bucureștiul incandescent e, în romanul citadin, Molohul. Spaima ancestrală de secetă, pe care o vedem declinată frecvent la prozatorii cîmpiei (de la descrierile tremurate ale secerișului epuizant din Moromeții la vara buimacă a lui Fănuș Neagu) se modifică în efect individual: torpoare, lichefiere a gîndurilor, confuzie. Pedeapsa cea mare e să fii obligat să muncești, orice fel de muncă, în timpul verii – nu degeaba spune o vorbă, tot din literatură (vorbă care ar putea sluji foarte bine și azi drept variantă de slogan municipal), că vara rămîn în București doar jurnaliștii și brutarii. Tabloul vipiei e cel al încremenirii de ghost-town din care lipsește scena duelului de la amiază – nu mai e nici un suflet în stare să se ridice în picioare măcar, nicicum să mai și iasă la înfruntare pe străzi. În Patul lui Procust, sărmanul Ladima asudă în redacția Veacului, iar pe Fred Vasilescu îl acoperă praful spre strada Batiștei, măturată de un „vag vînt de mijloc de august liniștit și fiert parcă”, toate casele au geamurile astupate cu hîrtie albastră, iar în hotelul promiscuu din strada Enei, căruia nu-i vede decît ferestrele, „sexualitatea e condensată și toropită în după-amiaza asta de vară, ca gazele care se tîrăsc în fundul unei mine”. Nici înăuntru nu e mai ușor – „mobila și aerul” din camera Emiliei Răchitaru „au ceva de apă încropită”, iar după ce se termină „îmbrățișarea”, cum o numește Camil Petrescu de la un capăt la altul al scenei intime, femeia e îndepărtată pentru că „o simt caldă ca o mîncare, respirația îi e prea încărcată, fața, din pricina transpirației, îi e prea lucioasă”. Tocmai Fred se gîndește așa, el care ajunsese în casa Emiliei căutînd, în îmbîcseala după-amiezei de august bucureștean, o senzație fresh: „aș mînca piersici și aș vrea să văd o coapsă de femeie frumos arcuită”. Mai bine rămînea la piersici...

Căutînd o senzație, Fred caută de fapt o distracție / o distragere, căci așa lucrează modernitatea în construcția personajului: prin întreruperi, fragmentări, dorințe rapide (îndeplinite, de cele mai multe ori, la fel de rapid) de a ieși din inconfortabilul cotidian. Escapada estivală din romanul românesc modern e o astfel de distragere – una aparținînd generației imediat următoare „trenului de plăcere” caragialian, motivată tot de deja-obligatoria fugă de inconfortabilul citadin pe timp de caniculă. Așa apar în textele de ani 1930 fantasma loisir-ului, vilegiatura, sportul: o distracție „în bandă” la mare, cu Austro-Daimler-ul aceluiași Fred Vasilescu, descrieri ca-n pliantele de turism ale sejururilor pe Coasta de Azur în Greta Garbo de Cezar Petrescu, plajele pustii de la Cavarna în Ioana de Anton Holban și cele de la Balcic în Pînza de păianjen de Cella Serghi. Pînă și în cel mai fermecător loc al verii din literatura română, idilicul conac al Medelenilor, unde arșița se combătea cu cearșafuri umede la ferești, harbuji la gheață și caise moi, pînă și aici, în miezul domol și patriarhal al lumii, apare după război un teren de tenis, cu dușul aferent. Cînd ți-e cald, înțelegem, nu-ți mai permiți să fii antimodern.

Magda Răduță est conferențiar la Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere din cadrul Universității din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.