Cînd consolarea are șanse să devină reală

PS Mihai FRĂȚILĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
image

Cartea lui Iov din Vechiul Testament e departe de a fi o elegie a suferințeiDeși personajul principal este copleșit de necazuri și pierde totul, el nu rămîne singur. Fiind un om cumsecade, are prieteni care vin pe rînd să-l consoleze și să caute un sens năpastelor sale. Dizertațiile lor fac dovada unui cert aplomb teologic, numai că efectul scontat, deopotrivă pentru Iov și pentru judecata Cerului, va fi pe alături.

Consolarea, înainte de a fi o specie literară a retoricii clasice, duce cu gîndul la reazem, la ridicarea moralului, la ușurare, alinare, uneori la împăcarea cu sine, ba chiar la resemnare. Iov nu-și va găsi liniștea în discuțiile cu ceilalți. Dorința de a consola pe cineva minimalizîndu-i suferința poate fi ofensator. A exagera răul, pe de altă parte, sub pretextul înțelegerii suferinței sau culpei, îl poate conduce spre disperare pe omul obidit, chiar dacă primul rănit i-ar fi orgoliul. A explica răul cu de la sine putere este, cred, un sacrilegiu. Pentru a face față acestei ispite, cînd se pune problema consolării, mă întreb dacă nu e potrivit uneori să cugetăm la aceia care nu cred în Dumnezeu pentru a ne recalibra pledoariile.

Pentru omul mai puțin familiarizat cu o viață religioasă autentică, credința se naște din imposibilitatea rațională a unei logici tributare miracolelor și universului post-mortem, despre care se presupune că ar fi întreținută de frică, proiecții și fantasme. „Dumnezeu este un operator logic al spaimelor și speranțelor noastre. [...] Nu există îndeajuns de multe întrebări pentru cîte răspunsuri are teologia. Se circulă liber între legile naturii și suspendarea lor temporară, căci fără minune totul se prăbușește”, scrie Gabriel Liiceanu în recentul său volum, încercînd să umple golul dintre interogațiile rațiunii (în care crede) și considerațiile „precare” ale credinței (Ce gîndește Dumnezeu? Puțină teologie, pp. 64, 166, Editura Humanitas, 2022). Corespondența între întrebări și răspunsuri, între întîlnirea bucuriei cu suferința, între așteptări și miracole este însă ceva mai relativă, cînd ajungem să citim în profunzime Evangheliile. 

Ni se pare firesc să ignorăm ceea ce ne incomodează, dar sîntem deschiși mai curînd la ceea ce ne confirmă prejudecățile. Nu realizăm astfel că ascendentul depresiv al ființei are cel mai adesea rădăcina în trufie. Chiar dacă omul recent are nevoie de cît mai multe referințe și citate pentru a-și garnisi pledoariile publice (și a întîrzia, de fapt, să se schimbe!), cheia consolării se sprijină, și în cazul lui, pe conștiința că suferința este definitorie pentru taina omului. Ce soi de filozofie poate fi practicată atunci în preajma durerii? 

„Filozofia îmi pare a nu avea nicicînd mai mulți sorți de izbîndă decît atunci cînd ne înfierează trufia și deșertăciunea” – spune fără să ezite Montaigne –, „cînd își recunoaște deschis nehotărîrea, ignoranța și neputința.” Păstrînd acest consemn pe care îl invocă autorul Eseurilor, putem întrezări de ce minunea nu e neapărat sinonimă cu acțiunile care suspendă legile firii. Statornicia credinței la vreme de încercare are cel puțin tot atîta valoare ca supranaturalul răbdării, pornind de la asemănarea cu viața lui Hristos. „Toată fericirea noastră se înalță dintr-o nemăsurată suferință, crucea”, amintea simplu un teolog din secolul trecut.

Despre necazuri, mai ales atunci cînd cursul vieții nu depinde de destoinicia personală, creștinul crede că trebuie împărtășite lui Isus și trăite în spiritul de care El a dat dovadă. Viața lui Isus a fost deja o continuă îngemănare a bucuriei cu suferința. Pentru a-și duce la împlinire mîntuirea, El trebuia să fie încercat înainte ca om, să intre în viață pentru a rezista furtunilor, ca mai apoi să răspîndească lumina și să vină în istorie ca „să-i scape pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața [...]. Pentru aceea, era dator întru toate să se asemene fraților, ca să fie milostiv și credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curățirea păcatelor poporului. Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute” (Evrei 2, 15-18).

Cînd se lamentează, zdrobit sub teascul durerilor, Iov își caută dreptatea. La sfîrșit, după ce Dumnezeu își comunică intențiile, Iov va fi un om nou și va renunța să se mai certe. A înțeles că fericirea nu devine posibilă doar fiindcă durerea l-ar putea ocoli, ci pentru că merită să se încreadă într-un țel nebănuit al Creatorului. Deși El nu-i consultă pe oameni, le poartă de grijă și îi scoate, în final, la liman. În figura lui Iov se anticipează astfel taina pătimirii lui Hristos, de unde va izvorî harul. Parcurgînd Evangheliile, delimitarea dintre suferință și bucurie devine, prin urmare, cu atît mai firavă cu cît ajungem să-l cunoaștem mai bine pe Dumnezeu.

Cu mult înainte de a sfîrși în chinuri la Jilava, Vladimir Ghika era convins că nu poți să-i mîngîi cu adevărat pe ceilalți decît atunci cînd, pentru tine însuți, nu mai știi cum să afli consolare. Pentru un om credincios nu e o întîmplare că mîngîierea se întîmplă pe tărîmul confruntării cu sinele – miza pentru care această viață trecătoare merită trăită după acordurile încrederii în Dumnezeu –, fiind deja parte a bătăliei dintre bine și rău. În timp ce virtutea se construiește din confruntarea cu păcatul și cu arsenalul pe care îl pun în joc ispitele, mîngîierea se situează între a muri și a învia, cele două realități spirituale care ne descriu cu regularitate existența. A pretinde răspunsuri facile în fața oricărei îndoieli doar pentru a rămîne atașați credinței înseamnă să nu ieșim prea curînd din cercul resentimentului și al vinei pe care ne grăbim să le atribuim celorlalți. Prizonieri reținuți de complexe atavice, nu numai că nu surprindem mare lucru din mersul existenței, dar ne va fi aproape imposibil să admitem că Dumnezeu nu e zeul cel crud. Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.

Mihai Frățilă este Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfîntul Vasile cel Mare” de București.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.