Cinci minute, vă rog! Tabieturile unei mame
Cînd eram însărcinată cu primul copil, mă gîndeam cu drag la tabieturile pe care le vom avea împreună. Plimbări sub copacii înfloriți, jocurile copilăriei, seri cu povești pe care copilul le va ține minte toată viața. Visele mele frumoase s-au redus însă, după ce am născut, la o singură dorință: să-mi pot bea cafeaua în liniște. Dintre fostele mele tabieturi, era singurul pe care țineam să nu-l abandonez. L-aș numi tabiet cu premeditare, fiindcă munceam mult ca el să se întîmple. Îmi imaginam toate obstacolele care ar putea surveni în calea celor cinci minute și apoi le eliminam unul cîte unul.
A fost o luptă imposibil de cîștigat, am pierdut-o de fiecare dată. Dacă îți speli mașina, sigur va ploua, zice una dintre legile lui Murphy. Dacă îți faci cafea, sigur se va trezi copilul, zic eu. Chiar și în aceste condiții, consideram cafeaua un tabiet minunat. Era motivul perfect pentru a delega autoritatea măcar pentru cinci minute.
După ce am avut al doilea copil, problema s-a schimbat. Greutatea nu mai era acum găsirea optimă a unui moment în care tabietul se petrece nestingherit, ci locul în care el să se poată desfășura. Să descoperi acel loc minunat în care nu vei fi găsit timp de cinci minute. Nu este ușor, trebuie să te ferești de ferestre și de spații deschise, dar să fii totuși prin preajma în cazul în care s-ar întîmpla o catastrofă de proporții, cum ar fi: „Mami, Ștefan îmi ia lucrurile!“ – „Nu-i adevărat, și Monica m-a mușcat de fund!“
Chiar și în aceste condiții, nu e bine să intervii decît dacă se lasă cu bătaie, altfel riști să-ți divulgi locul. Bineînțeles, dacă ești văzut, trebuie să intervii. Dacă nu, poți pretinde că n ai auzit nimic. Tabieturile unei mame necesită tehnici speciale, altfel însăși existența lor este periclitată.
Oricît de mult ți-ai iubi copiii, grădinița și apoi școala sînt o binecuvîntare. Ai acum timp pentru tabieturi. Bei cafeaua în liniște, e timp și de citit, de îngrijit florile, de învățat o limbă străină… Însă în timp ce încerci să-ți vezi liniștit de plăceri, realitatea începe să te invadeze. Mîncare, curățenie, cumpărături. Nici o problemă, m-am gîndit, este chiar mai bine așa. Voi învăța în fața copiilor, să vadă și ei cum îți poți petrece, eficient și plăcut, timpul. Educație prin propriul exemplu și titlul de mamă a anului. Din păcate, tabieturile și copiii nu pot coexista în același spațiu și timp. Într-un mod bizar, în clipa în care începi să faci ceva pentru tine, apar multe probleme a căror rezolvare necesită prezența ta imediată.
De cînd copiii au crescut suficient încît să înțeleagă povești, un tabiet minunat s-a strecurat în viața mea, a noastră, de fapt. Un tabiet împărtășit. Cînd erau mai mici le spuneam povești, acum le citesc. Întunericul și cărțile creează o intimitate pe care deja mi-e groază că o voi pierde cînd copiii vor crește. A devenit momentul meu preferat din zi, cînd toată agitația se stinge, iar eu sînt al treilea copil printre ei.
Olimpia Dobre este economist, actualmente mamă casnică.
