China: opinii americane la zi

Opiniile americanului obişnuit cu privire la China şi viitorul ei tind a fi superficiale. Totuşi, aşa superficiale cum sînt, opiniile indică un consens. Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu-chestionar efectuat de GCGA (Chicago Council on Global Affairs) în luna iulie a acestui an. De remarcat este momentul oportun al publicării acestui studiu. Consiliul cu pricina se află în oraşul de baştină al lui Barack Obama. Rapoartele bianuale ale acestei organizaţii pun în perspectivă realităţi globale şi influenţează strategii politice. Candidatul preferat la postul de preşedinte al Americii a avut la dispoziţie informaţii extrem de utile pentru a-şi orienta discursurile gînd-la-gînd cu alegătorii. Ceea ce i-a adus popularitate şi voturi. În urma analizei răspunsurilor la întrebări, adunate de la 1500 de persoane, s-au putut enunţa următoarele păreri generale: ● China prinde din urmă America. ● China e văzută ca ţara cu cea mai mare influenţă în lume, după America. ● Tot mai mulţi cred că economia Chinei va continua să crească. ● Majoritatea acestora sînt de părere că "jocul" economic al Chinei nu este cinstit (se încalcă reguli de import-export, taxe etc.). ● 76% cred că America va fi în curînd depăşită de China, din punct de vedere economic şi militar. Avînd în vedere aceste impresii, destul de tulburătoare pentru orice analist geopolitic care se respectă, este fascinant să vezi cum americanii îşi continuă viaţa de zi cu zi nezdruncinaţi. Într-o societate considerată etalon al libertăţilor individuale pe glob, te miră puţin faptul că opinia publică americană reacţionează cu încetineală sau deloc la încălcările flagrante ale drepturilor omului, la cenzura aparatului de stat chinez şi, mai ales, la ideea cedării primului loc în lume. Adevărul este că publicul american este derutat şi influenţat de relaţiile oficiale dintre cele două state, relaţii strînse de interdependenţă economică. Un prieten de serviciu, pe nume Mark, îmi spunea: "Recunosc potenţialul Chinei, dar nu pot distinge dacă acest potenţial reprezintă o oportunitate sau o ameninţare". I-am amintit de masacrul de la graniţa chineză, filmat de Sergiu Matei de la PRO TV în 2006, dovedind zvonurile despre soldaţii chinezi care împuşcă fără milă. Ştia de film şi că imaginile au făcut înconjurul lumii. A adăugat că "ceva" din atitudinea acelor soldaţi a putut fi recunoscut şi în comportamentul trupei de şoc care păzea flacăra olimpică în drumul ei spre Beijing, astă-vară. Nici eu nu i-am uitat. Băieţii în treninguri albastre au stîrnit comentarii pe canalele de ştiri cînd şi-au arătat forţa pe meleaguri unde nu aveau neapărat jurisdicţie. Pe documente erau trecuţi ca "angajaţi" ai Comitetului Olimpic, în realitate erau soldaţi ai trupelor speciale ale armatei chineze, juraţi cu legămînt să păzească flacăra (nu neapărat şi pe sportivii ce-o purtau). Deşi mass-media raportează aceste aspecte negative, un curent de opinie întîrzie să apară, fiind copleşit de valurile realităţii economice şi de schimbările recente din societatea americană. Mark a mai făcut o observaţie în timpul discuţiei noastre: "Vezi, dacă pantofii ăştia Nike pe care îi port nu erau made in China, nu ar fi fost atît de ieftini încît să mi-i pot permite". I-am dat dreptate. În orice magazin ai intra, marfa de pe rafturi este inevitabil etichetată made in China. În mai puţin de zece ani, America a devenit cea mai mare piaţă de desfacere a produselor chinezeşti. O maree de containere atinge în fiecare zi porturile coastei de Vest şi îşi croieşte drum spre interiorul continentului, în camioane şi trenuri de marfă. În sens invers, pleacă numai bani cash. Ce face China cu atîţia bani? Mai recent, a cumpărat acţiuni în cîteva dintre băncile şi firmele de investiţii americane aflate la ananghie, din vina crizei financiare. Tranzacţiile au decurs ca pe roate, în comparaţie cu 2005, cînd oferta Guvernului chinez de a cumpăra Unocal - o importantă companie petrolieră americană - a stîrnit un scandal de proporţii. Atunci oferta a fost respinsă în urma unei dezbateri mediatizate a Congresului din Washington DC. Byron Dorgan, senatorul din statul Dakota de Nord, a fost personalitatea catalizatoare care a pus capăt acestei oferte în urma unei campanii autohtone gen "Noi nu ne vindem ţara". Unocal a fost achiziţionat de Chevron, un rival, dar "de-al nostru". Asta a fost în 2005. Astăzi şi în viitorul apropiat nu se ştie. Guvernul american e în tranziţie, economia - pe butuci şi răbdarea chineză - proverbială. Iar opinia publică americană tace cu înţelepciune naivă, convinsă că sistemul chinezesc nu este comunist, ci, de fapt, capitalist - dar aşa, mai birocratic. Sigur, sînt şi aspecte negative, dar în ziua de azi bunăstarea parcă e un pic mai importantă ca libertatea. Aparatul de stat chinez ne încalţă, şi aparatul de stat american ne obligă să ne scoatem panofii pentru control la aeroport. Ne îndreptăm cu paşi măsuraţi spre globalizare. Fargo, Dakota de Nord