Chichița nostalgiei

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Chichița nostalgiei jpeg

Am sperat că tema trecutului recent, ca substanță a nostalgiei, să nu survină atît de des în acest Dosar. Se pare însă că una dintre formele cele mai redutabile și mai actuale ale nostalgiei este aceea față de presupusele avantaje ale vechii orînduiri. În fosta RDG, această maladie are un nume special: Ostalgie (în traducere, „estalgie“). Adică nostalgia (esticilor) față de vechiul trai din Germania de Est. De altfel, nostalgia față de „avantajele“ sclaviei – cînd, de bine, de rău, „ședeam împrejurul căldărilor cu carne și mîncam pîine de ne săturam“, cum se lamentau fiii lui Israel proaspăt eliberați din robia egipteană (Ieșirea, 16,3) – e la fel de actuală acum ca și în vremea Exodului. Acest tip de nostalgie estică a dus și la fenomenul comercial „communist chic“, cu exemplul clasic al imaginii omniprezente a lui Che Guevara – pe tricouri, căni, afișe etc.

Definiția clasică a nostalgiei este „dorința de a se întoarce“ a celui plecat de acasă – în sensul cel mai larg. Ar mai fi de spus că nostalgia e o afecțiune de tranziție, o nevroză care apare atunci cînd ești suspendat între un trecut – bun sau rău, dar familiar, cunoscut – și un viitor inevitabil incert, impalpabil. Nostalgia e o teamă de interval, o formă a răului de călătorie.

De dragul anecdotei, s-ar putea scorni că „Torna, fratre!“ – un îndemn originar la întoarcere – e expresia prin excelență a nostalgiei românești.

Pentru cel măcinat de nostalgie, nimic nu mai are gust, totul devine anost (din anostos, în neogreacă, „fără gust“). În același registru, „nostim“ însemna odinioară „plăcut la gust, picant“.

În Dosar sînt pomenite și echivalentele din alte limbi ale „nostalgiei“. Merită amintit aici și românescul „dor“. Lăsînd la o parte discuțiile despre presupusa intraductibilitate a acestui cuvînt, observ în treacăt că atît latinescul dolus, cît și grecescul dólos, din care ar proveni „dor“, înseamnă „cursă, capcană, înșelătorie“. Ceea ce îmi amintește de finalul basmului Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. Revenit acasă, mînat de dor și nostalgie, Făt-Frumos deschide, cu un ultim gest, fără să bănuiască nimic, capacul chichiței unui „tron odorogit“, din care se ivește fulgerător, ca dintr-o capcană, propria moarte. „Chichiță“ – aici, „lădiță, cutie“ – înseamnă, îndeobște, „vicleșug, șiretlic, șmecherie“. Să avem așadar grijă ce nostalgii avem, căci timpul trece, dar vremurile se mai și întorc.  

Ilustrație de ION BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Adina Buzatu, Sorina Docuz jpg
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Adina Buzatu a vorbit, marți, 3 noiembrie, la „Dan Capatos Show”, despre prețul blănii purtate de Sorina Docuz și independența financiară a femeilor.
image png
Trenurile nu mai circulă între Eforie Nord și Eforie Sud. Reparațiile ar putea dura o lună
Circulația feroviară pe tronsonul dintre stațiile Eforie Nord și Eforie Sud, din județul Constanța, va fi oprită temporar, după ce terasamentul căii ferate s-a surpat în zona kilometrului feroviar 241+590.
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Cum a schimbat Nicolae Ceaușescu numele unor orașe din România. De ce au fost readuse la viață denumirile antice
Mai multe orașe și sate din România poartă astăzi denumiri inspirate din istoria dacică și romană, însă unele dintre cele mai cunoscute schimbări au avut loc în perioada regimului comunist, când Nicolae Ceaușescu a promovat o amplă campanie de recuperare simbolică a trecutului antic.
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Mircea Lucescu ar putea avea propria zi de sărbătoare națională. Proiectul a primit aviz favorabil
O inițiativă legislativă ar putea aduce o premieră în România, în onoarea lui Mircea Lucescu.
aperitive cu crevet si avocado jpg
Aperitive cu creveți și avocado, un început de masă rafinat
Creveții delicați și avocado cremos se completează într-un aperitiv proaspăt și savuros. O combinație elegantă, potrivită pentru mesele festive sau întâlnirile cu prietenii.
shutterstock 2503137927 jpg
Care este numărul de pași ce ar putea reduce riscul de Alzheimer?
Exercițiile fizice regulate sunt benefice pentru creier și pot contribui chiar la reducerea riscului de a dezvolta boala Alzheimer. Însă noi cercetări sugerează că nu este nevoie să te epuizezi la sala de sport pentru a te bucura de aceste beneficii.
sua drapel steag jpeg
Mesaj ironic din Danemarca adresat americanilor: „Dacă nu sunteți mulțumiți de rezultat, aveți privilegiul de a-i vota din nou pe idioți”
„Dragi americani incredibil de norocoși, se pare că încă aveți o democrație.” Așa începe un mesaj ironic publicat pe o pagină de Facebook din Danemarca.
Roxana Nemeș este o mămică dedicată
Roxana Nemeș, cadou special pentru gemenii săi, pe care îl vor primi abia la 18 ani. Ce surpriză le-a pregătit artista
Roxana Nemeș traversează cea mai frumoasă perioadă din viața sa, de când a devenit mama unor gemeni, în 2025. Deși micuții au împlinit recent un an, artista se gândește deja la momentul în care aceștia vor deveni majori. Vedeta le-a pregătit un cadou cu totul special, pe care îl vor putea descoperi
shutterstock 2356444739 (1) jpg
Acestea sunt cele mai bune 7 fructe pentru scăderea tensiunii arteriale, potrivit specialiștilor
Reducerea consumului de produse ambalate semipreparate și ultraprocesate și „înlocuirea acestora cu alimente integrale și bogate în antioxidanți, precum fructele, poate fi benefică”, explică Jessica Cording, nutriționistă.