Chestionar pentru poeţii în blugi
La ce vîrstă aţi avut prima pereche de blugi şi ce marcă erau?
Mircea Cărtărescu: În facultate, pe la 23-24 de ani. Erau blugi româneşti, no name. Nici nu visam să am unii „de marcă“ sau „de la pachet“ sau „din shop“, vreodată. Şi chiar dac-aş fi avut, cum ar fi mers ei cu ţinuta mea generală jalnică – pulovere făcute de mama, cămăşi de la Braiconf etc.? Ori te puteai înţoli ca lumea, ori nu.
Florin Iaru: La 15 ani, în 1969. Tatăl meu mi-a cumpărat nişte Wrangler (deşi eu visam Levi Strauss), de la un magazin mic, aproape de Gara Basarab, unde locuia Dan Laurenţiu. Au costat o avere (475 de lei), jumătate din salariul lui. I-am purtat aproape cinci ani (o să vezi de ce). Un an am fost la armată, iar cînd m-am întors, i-am găsit vopsiţi. Săraca maică-mea, încercase să le dea „o faţă umană“.
V-aţi personalizat vreodată perechea de blugi: i-aţi tăiat, le-aţi (des)cusut etichete, aţi scris cu pixul pe ei?
M.C.: Am tăiat doar vreo două-trei perechi vechi ca să-mi fac pantaloni scurţi de purtat prin casă sau prin curte. Altfel, dimpotrivă, îmi plac doar cînd sînt nou-nouţi şi miros a pînză proaspătă.
F.I.: Nu, pentru nimic în lume. Pe atunci, marca era mai importantă decît viaţa.
Aţi purtat blugi second-hand?
M.C.: N-am purtat decît un tricou şi un pulovăr second-hand, cînd am fost în America. Le-am luat de la Goodwill, tricoul pe 1 dolar şi pulovărul pe vreo 2,50. Făceam mare economie, trebuia să îmbrac la întoarcere vreo trei familii.
F.I.: Da, după ’90. Blugii dispăruseră de pe piaţă. Era plină de „turcisme“. Îi purtam în scîrbă, toată lumea avea. Cum să te mai faci remarcat? Ar trebui să spun că, între 1980 şi ’89, România a produs un soi de pantaloni cărora li se spunea, nu ştiu de ce, blugi. Nu m-am înjosit pînă acolo!
În afară de jeanşi, ce aţi mai purtat din denim: geacă, salopetă, vestă, şapcă, rucsac?
M.C.: O cămaşă de blugi, luată tot din State, care-mi era mare, dar pe care-am purtat-o pînă s-a rupt la mîneci şi la guler. Mergeam cu ea mai ales La Motoare, pe terasa teatrului. Şi vreo două geci de blugi, cumpărate din Amsterdam, de data asta, de la tîrgul de vechituri din Waterlooplein, pe 20 de guldeni fiecare. Se vede că mă îmburghezisem între timp, îmi permiteam.
F.I.: Geacă? De unde geacă? Păi, ce, locuiam în Constanţa? Imediat după ’89 însă, am avut geacă. Mamă, ce geacă, cu căptuşeală în dungi! Iar din Franţa mi-am cumpărat (mi s-a cumpărat) cămaşă de blugi, cu nasturi sidefaţi. Dar asta e altă poveste.
Mai purtaţi blugi, care-i marca preferată?
M.C.: Nu prea mă uit la mărci, mai curînd la mărimea destul de rară pe care o port, 34/30. Dacă găsesc o pereche cu mărimea asta, o iau fără să o mai probez.
F.I.: Da, numai blugi. Marca mă lasă rece. Să stea bine pe cur, restul e tăcere.
Un vers preferat, dintr-o poezie sau dintr-un cîntec, despre blugi?
M.C.: „Stau pe malul singuratic învelit în marea haină / A răcoarei şi a ceţii, şi în zornăitul sumbru al fermoarelor de blugi.“ Dintr-un autor cîndva la modă, azi uitat.
F.I.: „Senza giacca i cravatta“. Nino d’Angelo.
a consemnat Marius Chivu
Foto: Cosmin BUMBUŢ
