Cere și ți se va da

Cătălin LENȚA
Publicat în Dilema Veche nr. 934 din 3 – 9 martie 2022
Cere și ți se va da jpeg

Se trăiește greu în și din agricultură, iar fermierii și țăranii abia se descurcă de pe o zi pe alta. Cel puțin asta afli dacă stai de vorbă cu oricare dintre ei; indiferent în care parte a țării te duci, indiferent de cît de mare este ferma în care ai ajuns, nu contează ce face omul (crește animale, cultivă cereale sau legume) – discursul este același. Nu ne ajungem cu banii, Dumnezeu nu dă ploaie, statul nu ne dă bani, Uniunea Europeană ne vitregește și ne aruncă cîțiva firfirici, acolo, să fie... cred că este lămuritor. Și de cînd fac „presă agricolă”, adică de destui ani, nici nu prea am auzit altceva. Așa că mereu m-am întrebat: de ce oare mai insistă orbește unii să se descurce în agricultură dacă nici măcar nu își recuperează banii cheltuiți? Asta la prima vedere, pentru că, dacă te dai un pas în spate și te uiți mai atent, situația începe să capete altă nuanță. Și am să explic, să nu creadă vreun fermier sau vreun țăran că vorbesc fără o analiză a domeniului.

Zilele trecute am fost invitat (și am luat parte) la o ședință de consiliu director a unei organizații a fermierilor. Cu vechime, cu reprezentativitate, cu oameni bogați și unii mai puțin avuți, mă rog, cu de toate. Și ce credeți că am auzit în orele cît a ținut ședința? Că e greu, că nu mai merge, că nu mai merită să pui ceva în pămînt, că toate sînt scumpe, că trebuie să aduci bani de acasă pentru a ține afacerea în viață – aceleași lucruri și declarații nepieritoare. Și ca unul care realizează o emisiune „agricolă”, mi-am spus că am găsit destule subiecte de discuție să-mi ajungă o lună. Așa că am început să iau deoparte un fermier, doi, să negociez venirea în studio. Amabilitate maximă din partea lor, disponibilitate cîtă vrei, dar... nu au timp. Știam cît de ocupați pot fi în această perioadă, înainte de începerea unei noi campanii, dar totuși insist – acum ar fi momentul, că uite, e vremea deciziilor la Bruxelles, că acum se decide viitorul vostru ca agricultori, așadar e cel mai bun moment pentru a vă spune păsurile și ce propuneți pentru rezolvarea muntelui de probleme. Discut cu unul dintre fermieri și aflu că ar veni, dar nu poate pentru că tocmai se pregătește să plece... în Grecia. Vreun congres, ceva, un tîrg agricol, întreb, o negociere cu un potențial partener de afaceri? Nu, concediu, mi se răspunde. Bun, tot omul are dreptul la puțină relaxare, așa că îi spun că înțeleg și mă îndrept spre un alt fermier, la fel de apăsat de multele probleme din agricultură. Știți, îi spun, vă invit într-o emisiune, să discutăm, să dezbatem, să găsim soluții... și tot așa cîteva minute de negociere, poate-poate... Omul, politicos, că doar ne cunoaștem, mă lasă să îmi pledez cauza și îmi propune o amînare, de cîteva săptămîni... pentru că acum se pregătește să plece în Dubai. Fac rapid o recapitulare (tăcută) și îmi aduc aminte că tîrg agricol există în Dubai, dar parcă se ține toamna. Sigur, îmi confirmă fermierul, dar acum e vorba de concediu; ce pot să fac decît să dau înapoi? Accept situația, dar mi-a pierit curajul să mă mai duc și la un al treilea, nu de alta, să nu aflu că pleacă în Thailanda. Așa că fac o pauză, în așteptarea unuia care se oferă din proprie inițiativă, și ies puțin din clădirea unde avea loc ședința. Mă uit la mașina cu care venisem eu, mă uit la cele cu care sosiseră fermierii și brusc mi se face rușine că nu m-am apucat și eu de agricultură. Este atît de greu să faci bani în domeniu încît mașina mea valora probabil cît două roți de la oricare a fermierilor. Așa că mă las păgubaș și nu mai caut invitați în emisiune; dacă vor să fie auziți, vin ei și singuri, ce tot insist atît? Mai bine mă întorc în sala de ședință și mă pun la punct cu problemele din domeniu. Constat că s-a schimbat vorbitorul, dar nu și discursul. Este greu, oameni buni, nu mai rezistăm, îmi vine să mă las de agricultură, nu cîștigăm nimic, toate s-au scumpit etc., etc. Știu lucrurile astea, așa că aștept soluții, că doar de aceea există atîtea și atîtea organizații ale fermierilor. Scot carnețelul și aștept ideile care să schimbe lucrurile. Și aștept... Și tot aștept... După cîteva minute închid carnețelul, fără să fi notat nimic pentru că știu deja discursul. Nu pot să pun întrebări, pentru că am fost invitat doar să asist; asta nu mă împiedică însă să îmi spun că de ani și ani nu se schimbă nimic. Ne adunăm, ne plîngem, povestim, ne lamentăm, facem planuri și cerem. Da, cerem mereu să intervină cineva care să rezolve toate problemele. Mereu invocăm o putere superioară, care să arunce cu bani în agricultură, care să finanțeze cam tot, în așa fel încît fermierul să scape măcar de grija asta, a banilor. Să vină ministerul și să dea... să vină Uniunea Europeană și să dea... vrem mai multe facilități fiscale... vrem să avem un regim „mai special”, că tot punem mîncare pe masa românilor... vrem să fim apărați în fața multinaționalelor care ne iau pîinea de la gură, ne cumpără pămînturile sau ne pun condiții peste condiții atunci cînd vrem să ne vindem marfa. Sigur, în parte au dreptate fermierii, pentru că în multe țări din Uniunea Europeană, și nu numai, există tot felul de metode (legale) de a ajuta agricultura. Doar că în acele țări fermierii au făcut mai mult decît să se plîngă și... să ceară. Sau măcar au știut cum să ceară și între timp s-a rezolvat. Și iată exemple, că spun tot. România nu este în stare să producă atîta mîncare cît să ajungă la toată lumea, așa că aducem de peste tot mai bine de jumătate din necesar. Mai puțin la cereale, că aici sîntem fruntași, deși vindem ieftin, cu profit mic.

Celebrele mere din Polonia au invadat piața; dar a cui este vina, dacă noi am distrus cam toate livezile, iar cei din Polonia nu? Adevărat că încercăm și noi să recuperăm, dar prea puțin, mai ales că o livadă nu crește în cîteva luni. Dacă întrebi pe cineva din domeniu de ce avem această situație, ți se va răspunde, aproape invariabil, că fermierul din Polonia este protejat și ajutat de stat, că există tot felul de programe de sprijin financiar; da, dar și pe la noi s-a putut, doar că interesul a fost prea mic. Așa se face că banii europeni în domeniu nu au fost cheltuiți în totalitate; de prelucrarea fructelor, ce să mai spun? Și nu numai în cazul fructelor este așa; nu există o planificare și o strategie clară în domeniu, așa că la un moment dat aveam sute de fabrici și făbricuțe pentru prelucrarea laptelui, inclusiv pe acolo unde nu prea erau vite. Între timp, o bună parte au dispărut. Avem cîteva bazine unde legumicultura este la loc de cinste, dar nu prea avem cum să prelucrăm producția la fața locului, deși investiția nu este împovărătoare și s-ar și recupera rapid; dar ce vorbesc eu de unități de prelucrare, cînd nici măcar depozite pentru legume nu avem în vecinătate? Nu sîntem în stare să adunăm de multe ori cantitățile pe care le cere un magazin sau altul, că asocierea este un concept poate comunist; mai bine fiecare cu sărăcia lui, deși și în acest caz am dubii pentru că, puteți verifica, indiferent de ce spun unii, zonele unde se cultivă legume nu sînt deloc sărace. Și nici oamenii de acolo. Dar discursul este același, indiferent de domeniul agricol de care se ocupă lumea. Nu se cîștigă în agricultură, sîntem ai nimănui, nu ne ajută nimeni. Deși spun că nu este așa. Știm că Dumnezeu îți dă, dar nu îți și bagă în traistă, adică poți și tu să faci una-alta. De exemplu, să nu mai stai la cheremul vremii. Iar asta înseamnă să pui și tu bani (destui) pentru un sistem de irigații, că uite, s-a schimbat clima, iar seceta a devenit un fenomen „normal”. Și poate că lumea din afara agriculturii nu știe, dar în acest caz bani au tot fost; poate nu îndeajuns, dar cine a vrut să investească și el a avut de unde lua. În plus, să spunem că marile cheltuieli, cu stații de pompare și canale principale de irigații, au căzut în seama statului. Apa livrată este gratis, iar pentru energia electrică folosită există o subvenție, cam jumătate din preț. Și atunci de ce nu există rentabilitate? Că în alte părți apa este și mai puțină, și mai scumpă. Întrebați un fermier din California și o să vedeți că nici acolo nu e mai ușor, dar agricultura lor este una dintre cele mai mari din lume. Și nu tot în piața globală joacă și ei? Nu e secetă și în California? Dar fermierul român vrea mai mult, vrea poate totul pe degeaba. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar așa pare situația. Iată, să vorbim puțin și de asigurările în domeniu, că riscuri sînt destule. Dacă vrei să te pui la adăpost, îți faci o asigurare, nu? Nu, că e scump, spun cei mai mulți dintre fermieri; de unde bani, că abia avem de benzină pentru mașinile cu care ne facem treaba? Mai bine să ne dea statul despăgubiri atunci cînd pierdem recolta; iar statul român a tot dat, că așa este el, mînă largă și suflet milos. Chiar dacă și în domeniul asigurărilor în agricultură sînt destule facilități, inclusiv posibilitatea de a scăpa de o bună parte din cheltuială pentru că Uniunea Europeană poate suporta 70% din costuri. Dar nici în acest caz sumele disponibile nu au fost cerute în integralitate; o fi de vină birocrația europeană, ce știu eu... Și atunci, mă întreb, de ce nu pun fermierii mînă de la mînă, să își facă singuri o firmă în domeniu, să nu mai stea la mila nimănui? De ani și ani tot aud discuții despre înființarea unui fond mutual al agriculturii, din care să se ajute fermierii la nevoie. Doar aud, pentru că încă nu există nimic concret, doar idei, propuneri și cereri. Poate de acum înainte, și asta în cazul în care tot statul se va mișca mai bine, obligîndu-i pe fermieri să dea o contribuție modică.

Și ar mai fi ceva de amintit, și anume implicarea fermierilor în chestiunile europene care îi privesc direct. Multă vreme a fost silenzio stampa, iar asta s-a văzut atunci cînd era cîte o dezbatere sau alta la nivel comunitar, iar Comisia Europeană cerea părerea tuturor. Veneau cîte un milion de răspunsuri din toată Europa, dar numai 20 sau 25 din România. Acum lucrurile s-au schimbat puțin, mai ales că este vremea în care e pusă la punct noua Politică Agricolă Comună. Fermierii români sînt acolo, la Bruxelles, prin intermediul unei mari asociații europene a agricultorilor. Doar că reprezentarea nu este gratis, așa că trebuie plătită o cotizație, de vreo 600.000 de euro pe an. Și cine credeți dumneavoastră că plătește această cotizație, care ar cădea normal în seama fermierilor? Dacă ați răspuns statul român, aveți dreptate. Așadar, propun un slogan al agriculturii din România – cere și ți se va da. Să vedem cît, dar ceva tot primești.

Cătălin Lența este jurnalist.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.