Centenarul din zodia populismului
Nu știu cîtă lume își punea, anul trecut, pe vremea asta, problema Centenarului. Cabinetul Cioloș înființase, printr-o hotărîre publicată în 7 iulie, un departament special în cadrul Cancelariei premierului, bugetat prin Secretariatul General al Guvernului, cu rolul de a coordona, la nivel național, manifestările dedicate marcării participării României în Primul Război Mondial și cele ale aniversării împlinirii, în 2018, a 100 de ani de la Marea Unire. Deși întîrziată prin raportare la existența unor structuri similare în alte state europene, apariția acestuia era un pas important pentru sensibilizarea publicului, de la nivelul autorităților centrale, cu privire la importanța celebrării celui mai important act din istoria României moderne. Ce urma, iar o vreme s-a și întîmplat, era ca această instituție să funcționeze, cum e și firesc, în tandem cu Administrația Prezidențială, prin intermediul Departamentului Cultură, Culte și Centenar, înființat încă din 2014, și să cupleze la temă, printr-un efort interministerial, energiile legislativului, cele ale autorităților locale, ale mediului academic și cultural, ale societății civile. Revenind – anul trecut, pe vremea asta, chestiunea Centenarului era departe de a fi una de prim plan, chiar în condițiile în care, pe 28 august, se marcase, printr-un eveniment organizat la Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Marele Război. Nu se ivise, încă, „momentul“. Extrem de sumarele relatări apărute în presă cu privire la înființarea departamentului nu treziseră, încă, „sentimentul național“, nici măcar pe acela bine orientat electoral. Aducerea „tehnocraților“ în vizorul public se bizuia pe alte aspecte, deși fondul „mîndriei de a fi român“ își contura, încetul cu încetul, forma ideologică pe care am văzut-o, apoi, în campania pentru parlamentare și, cu asupra de măsură, după preluarea guvernării de către noua majoritate rezultată din alegeri.
Scurtă cronică a unui altfel de Centenar
Desigur, așa cum am înțeles de la momentul preluării coordonării Departamentului Centenar, pe 9 august 2016, misiunea acestuia trebuia să treacă dincolo de necesarele aspecte ceremoniale pe care le-am coordonat în toamna anului trecut, împreună cu Președinția și Ministerul Apărării, la Mausoleul de la Mateiaș și la Ansamblul Memorial de la Tîrgu Jiu. Ca atare, filozofia pe care am pus-o la baza viziunii și documentului programatic elaborat în perspectiva configurării cît mai rapide a unui program național de proiecte, manifestări și acțiuni dedicat celebrării României Centenare se fundamenta pe următoarele principii, care se regăsesc, și la momentul scrierii acestui text, pe site-ul centenar.gov.ro: 1) „Marcarea Centenarului poate și trebuie să fie guvernată de un spirit incluziv, care să facă imposibilă deturnarea sa de pe poziții extremiste. Aniversarea Centenarului Marii Uniri trebuie să evite naționalismul festivist, de factură protocronist-populistă, și să exprime patriotismul civic, de factură europeană; 2) Marcarea Centenarului poate și trebuie să reprezinte un efort de societate, care să implice toate grupurile sociale, făcîndu-se apel la valorile și sensibilitățile minorităților naționale, în interiorul unui concept de Românie civică modernă; 3) Marcarea Centenarului poate și trebuie să reprezinte momentul „privirii în oglindă“, al asumării oneste a trecutului, al abordării realiste a prezentului și al proiectării pragmatice a României viitoare; 4) Marcarea Centenarului poate și trebuie să fie parte integrantă a concertului european al manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marele Război, păstrîndu-și specificul în ceea ce privește realizarea dezideratului patriotic al Marii Uniri“.
La nivelul departamentului am considerat că, dincolo de ceremonii, simpozioane și conferințe, restaurări de monumente militare și civile, de elaborarea de cărți-instituție (așa cum ar fi, spre exemplu, Enciclopedia României, pe care nu o avem nici în prezent, la 74 de ani de la cele patru volume editate sub coordonarea lui Dimitrie Gusti, proiectată în șase volume și nedefinitivată) sau de evenimente dedicate publicului larg, toate necesare, este important să omagiem ceea ce s-a întîmplat în urmă cu 100 de ani prin inițierea unor ample proiecte de infrastructură, de la cele ale autostrăzilor care să unească, finalmente, provinciile istorice, trecînd prin eliminarea situației de a avea, în secolul XXI, 400 de școli cu toaletele în afara clădirilor și pînă la construcția spitalelor de urgență. Am identificat 34 astfel de proiecte și le-am adus în atenția Guvernului, în ședințele executivului din 8 și 21 decembrie 2016. Nu am lăsat la o parte nici dimensiunea culturală a aniversării Centenarului și, în acest sens, am centralizat în cadrul unui grup de lucru interministerial, încă din noiembrie anul trecut, 381 de proiecte propuse de ministere și alte instituții centrale, de consiliile județene și primăriile reședințe de județ, de universitățile reprezentative pentru regiunile istorice. În același timp, am inițiat seria de dezbateri „România Centenară“ și am proiectat Forumul României Centenare, astfel încît să putem centraliza, sub autoritatea unei comisii naționale de evaluare, și proiectele propuse de societatea civilă, încît să definitivăm, în prima parte a acestui an, programul de aniversare a Marii Uniri. În aceeași direcție, am formulat și am prezentat în fața comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților punctul de vedere al Guvernului asupra proiectului de lege a Centenarului, inițiat de 67 de parlamentari, ce urma să asigure, pentru orașele Iași și Alba Iulia, desemnarea cîte unui comisar guvernamental care să coordoneze, împreună cu autoritățile locale, evenimentele dedicate aniversării Centenarului Marelui Război și al Marii Uniri. Totodată, Bucureștiul, Iașiul și Alba Iulia, dată fiind contribuția lor istorică, ar fi primit titlul de „Orașe ale Memoriei“, ceea ce ar fi permis alocarea fondurilor necesare pentru aceste evenimente.
2018: festivism și identitate prin „directorat”
Brusc, de pe la începutul acestui an, politicienii de la putere și din opoziție și-au dat seama că se coace o „pîine patriotică“ numai bună de mîncat, că ceremoniile cu cruci lungi și colive scurte necesită prezența lor și că e rost de acumulare de capital politic sub umbrela Centenarului. Că „momentul“, altfel spus, s-a ivit, și că e cazul să se stabilească odată treaba cu „identitatea națională“, dacă tot e să se pună în 2018 de-o serbare dintr-asta neaoșă, cîmpenească, așa cum numai noi, ospitalieri „de la daci încoace“, știm să facem. Din păcate, între 1 februarie 2017, ziua în care mi-am depus demisia de onoare, și pînă în luna august, cînd Departamentul Centenar a fost desființat, iar cel care mi-a urmat la conducere a fost destituit, activitatea acestuia a însemnat un mare vid. Nici vorbă de activarea „fondului Centenar“, prevăzut în mult lăudatul program de guvernare. Mai mult decît atît, s-a luat de la capăt centralizarea proiectelor, a fost întreruptă seria dezbaterilor „România Centenară“ și a fost anulat, din motive pe care nu le cunosc, Forumul României Centenare. Practic, vreme de cinci luni, totul a fost blocat, poate cu excepția organizării, de către departament, a unui concurs de drifting la Constanța, pe 1 mai, în aceeași zi în care se împlineau 100 de ani de la revoltele bolșevice de la Iași, cînd Cristian Racovski plănuia înlăturarea regelui Ferdinand și a Guvernului din fruntea a ceea ce mai rămăsese din România.
Între timp, înțeleg că departamentul a fost preluat de Ministerul Culturii și transformat în Direcția Identitate Națională. Aș spune că e foarte potrivit, dacă s-a decis de la partid că identitatea trebuie impusă prin „directorat“. Se centralizează, din nou, proiectele. S-a reluat problema identității vizuale a Centenarului, deși aceasta fusese „bifată“ încă din noiembrie trecut (o dovadă e și faptul că logo-ul și sloganul se regăsesc atît pe site-ul centenar.gov.ro, fiind preluate și pe cel al Ministerului Culturii, centenar.cultura.ro). Și asta, în timp ce ministrul Lucian Romașcanu tot acuză „greaua moștenire“ a guvernării Cioloș, fără a se sinchisi să citească documentele pe care le-am lăsat înregistrate în arhiva departamentului și fără a sufla o vorbă despre cele cinci luni moarte ale guvernării din care face parte. Înțeleg că un program al manifestărilor pentru Centenar va fi elaborat și anunțat public abia în a doua parte a lunii noiembrie, deci adăugăm alte cinci luni moarte. Zece luni de „patriotism“ sub marca populistă a guvernării PSD-ALDE, la care se adaugă tribulațiile unui deputat liberal de pe la Alba, îmbrăcat în costum popular și avînd o trîmbiță în dotare, c-așa e populismul, și „de stînga“, și „de dreapta“, pe la noi: „verde“, „dacic“ și asezonat cu nițel ortodoxism din acela bun, interbelic, „vestitor“ al fantasmelor și derivelor totalitare. Mă tem, deci, că dintr-o astfel de direcție, festivistă și puternic amprentată politic, ni se va dicta „identitatea națională“ cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Căci, dacă interpretez ceea ce s-a întîmplat pe 6 august 2017, cu ocazia Centenarului bătăliei de la Mărășești, după finalizarea ceremoniei militare și religioase care a avut loc la Mausoleu, acel kitsch populisto-festivist teribil, ca pe o „repetiție“ pentru momentul Centenarului Marii Uniri, mă tem că în 2018 vom avea parte exclusiv de o retorică și o agitație imagologică realizate sub „auspiciile“ naționalismului tribal și protocronist, și nu sub egida normalității, dată de patriotismul civic de factură europeană. Să ne fie de bine, deci.
Daniel Şandru este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universității „Petre Andrei“ din Iaşi. A fost secretar de stat, coordonator al departamentului Centenar și coordonează, în prezent, Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași.
