Cele două fețe ale sufletului

Publicat în Dilema Veche nr. 952 din 7 – 13 iulie 2022
image

„N-am știut să devin nici rău, nici altcumva: nici rău, nici bun, nici ticălos, nici cinstit, nici tu erou, nici tu muscă”, spune personajul din Însemnări din subterană. Dar peste fraza asta am dat mai tîrziu. Primul roman al lui Dostoievski pe care l-am deschis a fost Crimă și pedeapsă. Aveam 16 ani, citeam bulimic, dar întîlnirea cu Raskolnikov n-o s-o uit niciodată. Îmi amintesc întreg contextul, începuse vacanța de iarnă, soba noastră de teracotă era fierbinte, iar mie, pe măsură ce dădeam paginile, îmi ardeau din ce în ce mai tare obrajii. Nu mai cunoscusem un personaj ca el, cu atîtea straturi ale conștiinței, cu o cazuistică atît de complexă. Îl vedeam pe tînărul ăsta, îl înțelegeam și empatizam cu el, și asta mă speria peste măsură. Omorîse, dar se căia. Nu puteam să-l judec, voiam doar să văd ce avea pe dinăuntru. Simțeam acolo, între copertele verzi ale ediției pe care o aveam, o forță de a vorbi despre sufletul uman, de a-l dezbrăca de toate hainele posibile, cum nu știam că există. Nu cred pînă azi că vreo discuție despre răutate și bunătate poate începe din altă parte decît de la Dostoievski. Paradoxul e că, în materie de natură umană, timpul n-are nici o valoare, ea nu se schimbă și nu ține cont nici de granițe, nici de încălzirea globală sau de războaie. Și pentru că literatura nu e niciodată o lume suspendată, ci mereu chestionează și filtrează o realitate vizibilă sau mocnită, mă întreb ce o fi simțit Dostoievski, la scurt timp după ce scrisese începutul romanului, care era deja trimis spre redacția revistei, cînd a aflat că un student din Moscova, D. Danilov, a ucis-o pe cămătăreasa Popova și pe servitoarea ei. Iar apoi, la puțină vreme, un atentat politic  a ținut pagina întîi a ziarelor. Protagoniștii lui, doi tineri de 26 de ani.

Am revenit la romanul lui Dostoievski de mai multe ori în viață. Ultima dată cînd eu însămi scriam un fals policier și aveam un personaj care ajunge, din disperare, să ucidă. Aveam nevoie să mă confrunt cu Raskolnikov în acel moment, să-l privesc în ochi de aproape. Și atunci am simțit că m-a ajutat să văd altfel lucrurile, să înțeleg cum un om sensibil și educat poate ajunge să facă sau să-ți facă rău. Că răul și binele nu există în sine, ci funcționează mereu în tandem. Că oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.

Motivațiile ne țin doar nouă de cald și nu celorlalți. „N-am ucis ca s-o ajut pe mama, astea-s vorbe! N-am ucis ca, obținînd mijloace și putere, să ajung binefăcătorul omenirii! Nu pentru asta! Am ucis și atîta tot; am ucis pentru mine și, în clipa aceea, desigur, nu mă gîndeam deloc dacă am să ajung binefăcătorul omenirii sau am să fiu toată viața un parazit social!”, i se confesează Raskolnikov Soniei. El are curajul să-și asume nu doar fapta, ci și adevărul lui.

Au existat momente în viață în care, prinsă în vîrtejul întîmplărilor concrete, am zis că nu înțeleg reacțiile unui om apropiat, de ce se purta așa, apoi îmi aminteam că citisem deja despre toate astea, despre cît de tulburate pot fi căile sufletului și minții omului. Sigur, e mult mai ușor să vedem doar ce vrem în noi și în ceilalți. Să punem etichete, să judecăm.

Mă uit la pisica de lîngă mine, e blîndă și mă iubește. Vine s-o mîngîi, își freacă de mîna mea capul și începe să toarcă. Am crescut-o de mică. Peste cîteva minute mă poate vîna ca și cînd toate astea n-ar fi existat. Fetița pe care o cunosc bine mă ia în brațe și mă pupă. Fața ei toată e o explozie de fericire. Rîde cu poftă și ne distrăm de minune. Peste puțină vreme, pentru că nu i-am făcut pe plac, se schimbă. Se uită urît și toată drăgălășenia se topește într-o secundă. N-o recunosc, dar e același copil, care n-a obținut ce-a vrut și se răzbună. Oameni care au trăit și și-au construit o viață împreună ajung să se urască de moarte și să se lupte. Să nu ne amăgim inutil, unde e bunătate e și răutate, și exact așa vor sta lucrurile și mîine.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.