Cele două feţe ale monedei

- argument -

Sînt o novice a reţelelor de socializare. Am doar un cont de Facebook. Înainte, legăturile online le făceam prin Yahoo Messenger. Socializarea mea electronică este destul de asemănătoare cu viaţa reală. N-am mulţi prieteni şi nu prea „cer“ prietenia, după cum nici nu prea obişnuiesc să sun. Postez rar, şi o fac doar cînd o imagine sau o veste mă entuziasmează. Cum nu am smartphone, înainte de a primi o tabletă nici nu prea accesam acest cont. 

Dar „suportul electronic“,

-ul la modă, a deschis Cutia Pandorei. Cine poate rezista să nu verifice, dacă are posibilitatea, în timp util, acel pliculeţ roşu care apare deasupra aplicaţiei Facebook? Cine poate rezista tentaţiei „Aveţi mesaje noi“ sau „Aveţi o cerere de prietenie“?

Vorbind despre prietenia electronică, recunosc, din nou, că mi-a luat ceva timp să înţeleg noul concept. Iniţial, credeam că trebuie să ţii legătura constant cu prietenii din listă. Să-i cultivi, precum faci şi în viaţa reală. Să le dai bineţe şi să-ţi iei la revedere la finalul conversaţiilor. Mai apoi am înţeles că eticheta online e diferită şi că a avea prieteni virtuali înseamnă, de fapt, că devii parte dintr-o reţea.  

Totuşi,

nu se referă doar la socializare. Ne place sau nu, toţi cîrcotaşii, adunaţi ciorchine deasupra noului mod de relaţionare, trebuie să recunoaştem că acestea au devenit în prezent un motor al societăţii civile. De la Primăvara Arabă la recentele noastre alegeri prezidenţiale, rolul lor în mobilizarea maselor e de necontestat.  

Şi, tocmai pentru că e trimisă şi recepţionată „la cald“, informaţia creează, de multe ori, impulsivitate din partea receptorului, creîndu-i o stare de emotivitate. Or, ştim cu toţii, emotivitatea este un factor extraordinar de mobilizator. 

Zilele trecute citeam o ştire pe CNN, despre poza unui refugiat din Siria distribuită pe o reţea de socializare. Refugiatul fusese fotografiat vînzînd pixuri pe stradă, în timp ce îşi ţinea în braţe copila adormită. Imaginea a provocat o reacţie în lanţ de simpatie printre internauţi şi, deşi nu se cunoştea identitatea omului, dîndu-se sfoară în ţară, în două zile refugiatul a fost depistat. Oamenii au donat bani pentru a-l ajuta, în jur de 80.000 de euro, bani care, cu siguranţă, vor schimba mai multe vieţi, refugiatul declarînd că va dona, la rîndul său, o parte din bani pentru a-şi ajuta semenii.  

În acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm faptul că moneda are, întotdeauna, două feţe. Care este garanţia că reţelele de socializare funcţionează doar în direcţii umanitare şi doar pentru cazuri nobile? Nu la fel de bine ar putea funcţiona şi pentru cazuri mai puţin creştineşti?

Folosind factorul emoţional, poţi manipula extrem de uşor. În plus, mizînd şi pe rapiditatea răspîndirii informaţiei, poţi eluda impulsul de îndoială, cel puţin într-o primă etapă.  

Una peste alta, mai putem vorbi astăzi despre reţelele de socializare doar în direcţia relaţionării sau a exhibiţionismului? Sau ar trebui să privim mai departe de statutul iniţial, mai adînc în inima a ceea ce a devenit un incontestabil fenomen social şi o potenţială armă la care trebuie să fim din ce în ce mai atenţi? 

Ilustraţie realizată de Ion BARBU