Celălalt... interior - sau lumea după 11 septembrie 2001

Cristina IVAN
Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Celălalt    interior   sau lumea după 11 septembrie 2001 jpeg

Începutul mileniului a adus cu sine, cel puţin în lumea occidentală, un suflu de optimism festivist. Se vorbea, la acea vreme, despre sfîrşitul istoriei, despre prefigurarea unei lungi perioade de stabilitate globală, cu Statele Unite instalate confortabil în poziţia de jandarm planetar. Spaţiul public, discursul politic şi, în mod egal, cel academic se concentrau din ce în ce mai mult pe o viziune multiculturală şi cosmopolită, în care diferenţa devenea prilej fericit de căutare a unui nou tip de umanism universal, un fel de mix hibrid de biologie şi tehnologie, inginerie genetică şi ambiţii planetare.

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au zdruncinat însă din temelii aspiraţiile postmoderne şi au împins cu violenţă lumea înapoi în istorie. Ampla respiraţie planetară, dezvoltată orizontal, gata să cucerească spaţiul, s-a oprit brusc. Cu un lung inspir, demn de o divinitate budistă, lumea s-a repliat rapid, reintrînd în istoria cuminte, cronologică şi violentă a „războaielor de aşa-zisă independenţă şi apărare“. Odată declanşată de către Statele Unite cruciada împotriva terorii, harta lumii s-a redus brusc la spaţii prietene şi spaţii inamice. S-au reaşezat graniţe şi maşina de propagandă politică a produs, timp de cîţiva ani buni, discursuri desprinse parcă dintr-un Ev Mediu întîrziat, în care lupta se producea nu cu adversari şi terorişti anume, ci cu Întunericul şi frica de necunoscut. Parte din acest sentiment se datorează firesc inexistenţei unui inamic statal împotriva căruia propaganda să se fi putut întoarce. Al-Qaeda era, aşa cum lesne a devenit vizibil după războaiele din Irak şi Afganistan, o organizaţie locală şi globală, în acelaşi timp, al cărei succes se baza mai puţin pe geniu tactic şi tehnologie şi, mai ales, pe capacitatea de a crea naraţiuni ale injustiţiei globale şi sentimentul unei urgenţe apocaliptice. Astăzi, după 13 ani şi nenumărate intervenţii militare cu succes limitat în timp şi spaţiu, vedem clar că terorismul nu mai este, aşa cum era în secolul al XX-lea, o tactică ofensivă într-un război asimetric, instrumentalizat de organizaţii ierarhizate cu scopuri politice. A devenit mai degrabă un fenomen endemic, un simptom, care anunţa, aşa cum bine observa Jacques Derrida, la doar cîteva luni de la 11 septembrie, boala autoimună a lumii în care trăim.

Dacă ar fi să facem o istorie a percepţiilor despre 11 septembrie în mentalul colectiv al ultimului deceniu, am putea spune că ele se întind, halucinant, de la percepţia conspiraţionistă că atentatele nu au existat, ele fiind doar, ca să-l parafrazăm pe Jean Baudrillard, un eveniment televizual, menit să coaguleze percepţii negative asupra Celuilalt, şi pînă la convingerea, împărtăşită de mulţi, că istoria se împarte înainte şi după 11 septembrie, în două epoci distincte, cu propriile strategii şi războaie.

Primii trei ani de după atentat au fost dedicaţi, în spaţiul american, dar şi în Europa, unei retorici naţionaliste furibunde, cu accente de neoimperialism care, în urmă cu doar cîţiva ani, ar fi părut anacronice şi neverosimile. Europa s-a raliat rapid acestui tip de retorică. În spaţiul public britanic, spre exemplu, statul-naţiune redevenea, la rîndul său, sacrosanct, ofensiv, cu note churchilliene desprinse parcă din al Doilea Război Mondial. Se instala atunci o stare de urgenţă în care nimeni nu mai avea timp să vadă şi să înţeleagă paradigma Celuilalt. Paul Gilroy, în cartea sa fundamentală, Între tabere: naţiuni, culturi şi atracţia rasială, oferă o descriere extrem de ilustrativă a acestui rău planetar, creat în 2001: „Civilizaţiile devin acum culturi închise şi finalizate, care au nevoie să fie protejate. Subiecţii individuali care sînt afiliaţi şi devin purtători ai acestor culturi intră în lume cu marca impusă a calităţii şi rangului. Termenii definitori ai «rasei» şi etniei absolute garantează faptul că această ierarhie naturală, socială şi culturală nu mai poate fi renegociată. Astăzi (nota el), sistemul de ierarhizare se conformează din ce în ce mai mult dictatelor unei puteri imperiale occidentale renăscute.“

Atentatele de la Madrid (2004) şi Londra (2005) au schimbat însă fundamental percepţia publică asupra terorismului. Celălalt, teroristul, nu a mai putut fi izgonit în afara graniţelor lumii cunoscute. Celălalt a devenit brusc Oricare, parte a unei condiţii general umane şi a unei civilizaţii comune. Nemaiputînd fi catalogat ca extern, stigma s-a întins rapid. În literatura de specialitate anglo-americană, termenul creat pentru acest nou tip de terorişti, născuţi şi crescuţi în spaţiul occidental, a fost acela de homegrown. Dificil de tradus, acest termen face referire la condiţia individului care, educat şi condiţionat de o textură socială familiară, generează o energie aparent străină şi se întoarce împotriva organismului social care i-a dat naştere. A apărut atunci, întîrziat, întrebarea – de ce? De ce se produce radicalizarea unui individ şi întoarcerea lui către violenţa extremă? Astfel, spaţiul public european a redevenit reflexiv. Odată cu înţelegerea existenţei unui Celălalt interior, fascinaţia pentru Sinele colectiv s-a multiplicat exponenţial. Astăzi, o decadă mai tîrziu, putem spune că nevoia de a înţelege terorismul şi resorturile lui ascunse a făcut ca spaţiul producţiilor de gîndire filozofică şi socială, de film şi literatură, să fie dominat de autori care, vorbind despre Celălalt, vorbesc despre sine. Filozofi şi gînditori precum Amartya Sen, Amin Maalouf, scriitori ca Nadeem Aslam, Moshin Hamid, Hisham Matar, Caryl Phillips, Monica Ali sau Zadie Smith au creat un spaţiu conceptual nou, în care rădăcinile fuzionează, creînd personalităţi hibride, individualităţile se multiplică şi se negociază permanent, iar conflictul exterior este mutat interior pentru a fi soluţionat cu armele conştiinţei postmoderne.

Şi dacă ar fi să căutăm o soluţie de ieşire din paradigma tot mai accentuat neorealistă în care funcţionăm astăzi, în care violenţa devine endemică şi conflictul pare să se constituie în instrument preferat de exprimare a puterii, poate că soluţia ar trebui căutată aici, în spaţiul creat de aceşti scriitori aflaţi la intersecţia tuturor graniţelor şi a tuturor istoriilor, într-o geografie care devine tot mai accentuat interioară, fără coordonate predeterminate, un răspuns invers la o istorie construită ca o succesiune de spaţii sîngeroase şi aglomerate.

În finalul romanului său de debut, intitulat Dinţi albi, scriitoarea Zadie Smith anunţa optimist, în anul 2000: „Într-o viziune, Irie văzuse un timp, nu foarte îndepărtat, în care rădăcinile nu vor mai conta, pentru că nu se mai poate, pentru că nu trebuie, pentru că sînt prea lungi şi prea întortocheate şi pentru că sînt îngropate mult prea adînc. Abia aşteaptă ca acel timp să vină!“

O ieşire posibilă din violenţa ce amprentează terorismul şi contraterorismul astăzi ar trebui poate căutată aici, în prefigurarea unei lumi noi, prin faptul că îmbrăţişează simultaneitatea şi universalul în faţa fricilor parohiale, a naţionalismului acerb şi a anxietăţilor de tot felul. Altfel, riscăm să ne vedem înghiţiţi din ce în ce mai mult, la modul colectiv, de „frica de a nu fi complet“, definită de Arjun Appadurai, teoreticianul unei geografii a furiei, ca proces prin care „majorităţile pot deveni prădătoare, etnocide, împotriva minorităţilor de tot felul, ce le amintesc, prin simpla existenţă, de mica falie creată între condiţia lor ca majoritate şi orizontul dureros al idealului (naţional) de a fi pur, neatins, întreg.“

Cristina Ivan este cercetător în domeniul Studii Culturale şi de Securitate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.