Cealaltă Polonie

Recent, Parlamentul European a condamnat încercarea Guvernului polonez de înlăturare a lui Bronislaw Geremek de pe locul său din Parlamentul European. Lider al "Solidarităţii", fost deţinut politic, ministrul de Externe care a negociat intrarea Poloniei în NATO, Geremek a refuzat să semneze încă o declaraţie care să certifice că nu fusese agent al poliţiei secrete comuniste. Parlamentarii Uniunii Europene au denumit acţiunea Guvernului polonez o "vînătoare de vrăjitoare", iar Geremek a spus că legea "lustraţiei" este o ameninţare la adresa libertăţilor civile. În replică, prim-ministrul polonez, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat că "aduce un prejudiciu ţării" şi "stimulează atitudini antipoloneze". Aceleaşi fraze au fost folosite de comunişti cînd Geremek îi critica pentru felul cum conduc. O decizie a Curţii Constituţionale poloneze emisă pe 11 mai a netezit multe asperităţi din legea lustraţiei şi i-a asigurat lui Geremek o poziţie solidă în Parlamentul European - cel puţin deocamdată. Dar legea lustraţiei a fost un act printre altele caracteristic efortului sistematic al actualului Guvern polonez de a submina instituţiile şi edificiul democratic al ţării. Ce se întîmplă în Polonia, ţara de unde a început prăbuşirea comunismului? Orice revoluţie are două faze. Prima este cea a luptei pentru libertate, apoi vine lupta pentru putere. Prima înalţă spiritul uman şi stimulează tot ce e mai bun în om. Cea de-a doua eliberează din lesă tot ce e mai rău: invidia, lăcomia, suspiciunea, necesitatea răzbunării rapide. Revoluţia "Solidarităţii" poloneze a avut un traseu neobişnuit. "Solidaritatea" a fost împinsă în ilegalitate cînd, în decembrie 1981, s-a promulgat legea marţială, şi a supravieţuit celor şapte ani de represiune, revenind pe valurile "perestroikăi" iniţiate de Gorbaciov. În timpul negocierilor de la Masa Rotundă care au dus la eliminarea conducerii comuniste s-a ajuns la un compromis între aripa reformatoare a Guvernului comunist şi "Solidaritatea". Astfel s-a defrişat calea pentru dezmembrarea paşnică a întregului bloc sovietic. "Solidaritatea" a preferat răzbunării, filozofia compromisului şi a adoptat ideea unei Polonii care aparţine tuturor, şi nu pe cea a unui stat divizat între cîştigătorii atotputernici şi perdanţii oprimaţi. Începînd din 1989, guvernele s-au tot schimbat, dar statul a rămas stabil; chiar postcomuniştii au acceptat regulile democraţiei parlamentare şi ale economiei de piaţă. Dar nu toată lumea a acceptat această cale. Astăzi, Polonia este condusă de o coaliţie de revanşarzi post-"Solidaritatea", nişte postcomunişti turbulenţi şi provinciali, moştenitori ai grupurilor şovine, xenofobe şi antisemite de dinaintea celui de-al doilea război mondial, mediul în care înfloreşte Radio Maryja, purtătorul de cuvînt al fundamentalismului etno-clerical. Semnele îngrijorătoare sînt peste tot: autoritatea tribunalelor este subminată, independenţa Tribunalului Constituţional este atacată, administraţia publică este coruptă şi procurorii sînt politizaţi. Viaţa socială cotidiană este reglementată represiv. De ce se întîmplă toate astea? Orice succes revoluţionar creează cîştigători şi perdanţi. Cînd Revoluţia poloneză a afirmat drepturile civile, a dat simultan ocazia criminalităţii să se arate, economia de piaţă a dus la falimentul unor întreprinderi şi la un şomaj însemnat, iar formarea unei clase de mijloc dinamice a dus la sporirea inegalităţilor. Polonia s-a deschis către Europa, dar în acelaşi timp a apărut şi frica de străini, de invazia culturii de masă occidentale. Pentru cei care au pierdut prin Revoluţia poloneză din 1989, libertatea nu este decît o incertitudine. Muncitorii din marile întreprinderi care aderaseră la "Solidaritatea" au devenit victimele libertăţii cîştigate. În lumea penitenciară a comunismului, individul era proprietatea statului, dar statul se îngrijea de existenţa lui. În lumea liberă, nimeni n-are grijă de el. În această atmosferă de anxietate conduce actuala coaliţie, combinînd remediile conservatoare folosite de George W. Bush cu practicile centralizatoare ale lui Putin. Veteranii "Solidarităţii" credeau că după dispariţia dictaturii ei vor fi şefii. Dar comuniştii vinovaţi n-au fost pedepsiţi şi virtuoşii activişti ai "Solidarităţii" nu au primit nimic. Sentimentul injustiţiei a dat naştere resentimentelor, invidiei, iar energia distructivă s-a concentrat asupra răzbunării faţă de foştii duşmani şi de vechii prieteni care păreau că au succes. Perdanţii n-au vrut să admită că dobîndirea libertăţii era cel mai mare succes al Poloniei din ultimii 300 de ani. Pentru ei, Polonia este încă o ţară condusă de foştii comunişti din aparatul de securitate. În această Polonie trebuie să aibă loc o revoluţie morală, în care crimele să fie pedepsite, virtutea - răsplătită şi injustiţia - corectată. După ce au cîştigat alegerile din 2005, partidele perdanţilor au găsit mijloacele adecvate acestor scopuri: marea epurare. Potrivit unor estimări, lustraţia va afecta 700.000 de oameni şi va fi nevoie de 17 ani ca să fie dusă la bun sfîrşit. Trebuie pregătită şi publicată lista numelor găsite în dosarele serviciilor secrete. Pe deasupra, e de datoria fiecăruia dintre cei 700.000 de mii de oameni supuşi lustraţiei să declare dacă au colaborat sau nu cu serviciile securităţii. Cei care refuză sau dau declaraţii false vor fi daţi afară sau li se va interzice să-şi exercite profesia timp de zece ani. Rezultatul a fost răspîndirea climatului de frică. Dar nu au tăcut cu toţii. Cardinalul Dziwisz de la Cracovia a argumentat că "n-ar trebui să existe în Polonia un spaţiu al răzbunării, al pedepselor, al lipsei de respect pentru demnitatea umană şi a acuzaţiilor necugetate". Niciodată, de la căderea comunismului, un Cardinal catolic nu a folosit asemenea expresii de condamnare. Scopul revoluţiei paşnice din Polonia a fost libertatea, suveranitatea şi reforma economică, nu vînătoarea după agenţii poliţiei secrete, reali sau bănuiţi. Dacă această vînătoare de agenţi s-ar fi organizat în 1990, cînd a început revoluţia democratică, nici reformele economice ale lui Leszek Balcerowicz, nici întemeierea statului de drept n-ar fi fost posibile. Polonia n-ar fi fost membră NATO şi nici a Uniunii Europene. Astăzi, se confruntă două Polonii. Polonia suspiciunii, a fricii şi a răzbunării luptă cu Polonia speranţei, a curajului şi a dialogului. Această a doua Polonie - a deschiderii şi a toleranţei, a lui Ioan Paul al II-lea şi a lui Czeslaw Milosz, a prietenilor mei din ilegalitate şi din puşcărie, trebuie să învingă. Cred că polonezii îşi vor apăra din nou dreptul de a fi trataţi în mod demn. Decizia Tribunalului Constituţional oferă speranţa că cea de-a doua fază a revoluţiei poloneze nu-şi va devora părintele - voinţa de libertate, şi nici copilul - statul democratic. ____________ Adam Michnik a fost lider al sindicatului "Solidaritatea", iar în prezent este redactor-şef la Gazeta Wyborcza. Copyright: Project Syndicate, 2007 www.project-syndicate.org traducere de Magdalena BOIANGIU