Cea mai bună carte de vară - anchetă

Am întrebat cîţiva cititori cu ocupaţii şi pasiuni diferite care e, pentru ei, cartea cea mai potrivită pentru vacanţa de vară. Răspunsurile lor ar trebui să ne ajute să găsim mai uşor cărţile numai bune de citit în lunile de langoare estivală.  

● Emilia BARBU, project manager 

Jess Walter a scris un roman ca o toropeală perfectă.

poartă hram de New York Times Bestseller şi se desface ca o scoică plină de promisiuni, cu fraze uscate de soare. De la italianul visător care insistă să facă un teren de tenis pe o stîncă abruptă la pescarii care se zgîiesc alene la cum vin oamenii, cum pleacă, iubesc, pierd şi se mişcă sub acelaşi cer de coastă italiană, la actriţa americană cu bucle platinate şi parfumul tuturor viselor de anii ’60, romanul se lipeşte pe nesimţite de tine, ca un bandaj de nisip cald. Apar în trecere şi un Richard Burton, cum altfel decît beat şi mustind a panseuri improvizate, permutări romantice şi mici tragedii personale, eşecul celui mai costisitor film la acea dată,

, şi apariţia scandalului hollywoodian în toată splendoarea lui. Lentoarea unei Europe care încă mai sorbea la cocktailuri postbelice se împleteşte cu un sictir de industrie cinematografică de zile mari şi contemporane, formînd fundalul perfect pentru poveşti despre oameni şi verile lor, aproape obişnuite.

● Eli BĂDICĂ, jurnalistă 

Habar n-am care e cartea cea mai potrivită pentru vacanţa de vară (e nedrept, oricum, să alegi doar una), niciodată nu m-am gîndit la cărţi astfel – adică nu le-am ales în funcţie de vacanţe, concedii sau sezon. Sigur, sînt cărţi pe care le rezerv cîteodată pentru vară, de cele mai multe ori pentru că sînt mai consistente şi consider că în lunile de langoare estivală voi avea vreme să le citesc pe îndelete. Un exemplu recent ar fi volumul

, de Sorin Stoica, pe care am de gînd să-l parcurg vara aceasta. Altfel, rafturi pline de cărţi necitite mă aşteaptă. 

Probabil că volumele potrivite pentru perioadele libere din timpul verii se mulează pe gusturile fiecărui cititor. Dacă vă doriţi cărţi simpatice şi bune de plajă, de pildă, v-aş recomanda

de Stefano Benni, sau

de Jess Walter. Dacă vreţi cărţi dure, puternice, care să vă pună pe gînduri, să vă zdruncine puţin încheieturile, scrise impecabil, atunci v-aş spune să citiţi

lui Herman Koch,

a lui Taiye Selasi,

de Lena Andersson,

lui Toni Morrison (reeditată de curînd) sau

de Ismail Kadare. Iar dacă vreţi să gustaţi, fragmentat, proză scurtă, încercaţi

a lui Haruki Murakami,

de Julian Barnes,

de Florin Lăzărescu (non-ficţiune excelentă) sau

a Adinei Rosetti. Asta aşa, o enumerare fără cap şi coadă, o selecţie de volume noi excelente din cele peste douăzeci de cărţi pe care le-am citit în ultima lună. 

● Ana CARAMETE, astrofizician 

În opinia mea, cele mai bune cărţi de citit în vacanţă de vară sînt cele care te poartă cît mai departe, în spaţiu, timp şi chiar departe de realitate. Astfel pot să călătoresc în vacanţă mult mai mult decît îmi permit timpul, banii şi legile fizicii. În plus, trebuie să fie uşor de citit şi uşor de „digerat“, ca să pot încheia vacanţa descărcată de anxietatea vieţii de zi cu zi şi încărcată cu o nouă doză de energie. Aş recomanda:

al lui Christopher Moore, pentru că este ca un spectacol bun de stand-up comedy într-o grădină de vară;

al lui Douglas Adams, pentru că, printre altele, are o doză de sarcasm mai mult decît satisfăcătoare la adresa naturii umane;

al lui J.K. Rowling, pentru că dă speranţe şi vise frumoase oricărui leneş care ar vrea să stea pe plajă şi să obţină tot ce-şi doreşte cu o baghetă magică. Şi, nu în ultimul rînd,

al Irinei Binder, care nu este scrisă profesionist şi este total nerealistă, dar cu siguranţă răscoleşte emoţii, mai vechi sau mai noi, în funcţie de vîrstă, pe care vrei să le ai în vacanţă de vară (sau

a Amandei Quick – recomandat pentru feministe! –, dacă vrei să muţi romantismul în altă epocă). 

● Ioana CÎRLIG, fotograf, www.ioanacirlig.com 

de Charles Mingus, e un soi de jurnal care te poartă prin mintea întortocheată şi desfrînată a formidabilului Mingus. Elementele autobiografice se împletesc cu situaţii imaginate, acţiunile sînt nuanţate de dorinţe şi vise, ritmul textului seamănă cu muzica lui. Cartea are suficient sex şi suficiente vedete (ale jazz-ului anilor ’50-’70, ce-i drept) încît să fie bună de citit în vacanţă. Descrie viaţa de noapte a artiştilor din New York şi L.A. şi aventurile lor.

Mingus a trăit din 1922 pînă în 1979 şi povesteşte despre rasismul pe care a trebuit să-l îndure din partea albilor (era negru) şi din partea negrilor (nu era suficient de negru), despre ce înseamnă să fii copil negru în America, adolescent negru în America, artist negru în America şi despre cum s-a tradus frustrarea în muzica şi în viaţa lui. E o poveste despre cum un copil genial a învăţat să cînte „după ureche“ şi a reuşit să se impună în lumea jazz-ului ca instrumentist şi compozitor. 

● Tudor CHIRILĂ, actor şi muzician 

Nu prea cred în lectură în funcţie de anotimp. Nu cred că vara consumăm ceva uşor digerabil, fără grăsimi, ca să nu ne pice greu, în timp ce iarna e momentul profunzimii. Ba, dimpotrivă, cred că lecturile pe timp de vacanţă, cînd mintea se presupune că se poate elibera de stresul informaţional cotidian, ar trebui să fie cele fundamentale sau importante. Cu toate astea, recunosc că nu mi-am făcut o regulă pe care să o respect. Citesc pe apucate, amestec lecturi, sînt dezordonat. Iată cîteva cărţi care cred că merită liniştea unui loc umbros şi ferit de zgomot şi a căror memorie mă duce cu gîndul la tihnă şi abandon de sine: Günter Grass –

Andrei Pleşu –

Annie Bentoiu –

Viktor Pelevin –

Bulgakov –

Charles Bukowski –

plus un capitol special pe care pentru mine îl reprezintă teatrul scurt american, aşa-numitele „one act plays“. Terence McNally, Edward Albee, Christopher Durang, Sam Shepard. Mai mulţi dramaturgi americani de gen sînt adunaţi în volumul

(edited by Daniel Halpern) care se găseşte pe Amazon, din păcate doar în format pe hîrtie. 

● Mona DÎRŢU, jurnalistă 

Ţin pe măsuţa albă un turn mic, pestriţ, care se construieşte şi se deconstruieşte neîncetat; nu trece niciodată de 40 cm şi nici nu reuşeşte să scadă sub 25. Sînt „cărţile mele de recitit“. Nu, nu e o colecţie de „best of“-uri personale – sînt pur şi simplu cărţi din care încă n-am luat totul. Le pun una peste alta cu gîndul caraghios că într-o zi, cînd voi avea timp – în vacanţă, de pildă – le voi înghiţi cap-coadă, una după alta, pînă cînd turnuleţul va dispărea. În realitate, trag uneori pe neaşteptate cîte-o carte din vraf şi mă strecor în ea pe-o uşă oarecare – să zicem prin pagina 97. Deasupra şade azi

a lui J.R. Moehringer, povestea autobiografică, amăruie, irezistibilă, a unui copil crescut de-o tavernă. Pe la mijlocul turnuleţului sînt proaspăt citita

a lui Michel Houellebecq;

antologia de proză scurtă a Adrianei Bittel;

a lui David Foster Wallace; poveştile a două experienţe extreme din secolul trecut, una sovietică şi alta nazistă –

de Vasili Grossman şi

a lui Victor Frankl (sună îngrozitor titlul, ştiu). La bază mă aşteaptă de mult două cărţi pentru oameni mari pe care, nu înţeleg din ce motiv, le găseşti doar la raioanele pentru copii:

de Antoine de Saint-Exupéry şi

o versiune în engleză, cu splendide adnotări, a lui Alice în Ţara Minunilor (toate poantele, parodiile şi referinţele obscure sînt explicate, expert, pe marginile paginilor; sper să apară la un moment dat şi traducerea). Mai sînt şi alte cărţi în turnuleţ; le păstrez pentru acele nano-vacanţe de cîteva ore care-şi vor face loc, cu de la sine putere, printre vacanţele mele oficiale. 

● Filip FLORIAN, scriitor 

Nu vreau să vorbesc cu păcat, aşa că o să mă feresc să înşir titluri care, în imaginaţia mea sau a altora, ar putea să reprezinte lecturi de vacanţă. Sincer să fiu, nu cred în povestea asta, a cărţilor menite să fie citite vara, ori pe plajă, ori în munţi, ori la ţară, ori la umbra vreunei sălcii din Delta Dunării, în orele în care aţipesc ţînţarii. Cărţile sînt bune, formidabile, mediocre sau proaste, indiferent de anotimp şi de condimentele din concediul fiecăruia. Cum nu mă înnebunesc după noutăţi şi nu sînt la curent cu tot ce face vîlvă în tîrg, voi pomeni doar titlurile care m-au dat gata în ultimul an, care mi-au tăiat pur şi simplu respiraţia (cu o bucurie uriaşă, fără margini), chiar dacă le-am descoperit ruşinos de tîrziu. E vorba de

uluitorul roman al lui Mesa Selimovic, de una dintre bijuteriile lui Hrabal,

de

, volumul de nuvele-reportaj al lui Mariusz Szczygiel, şi de

, o carte copleşitoare, a lui György Konrád.  

● Monica JITARIUC, consultant PR 

de Matei Vişniec. Cred că mai orice carte poate fi citită pe plajă. Bine, poate mai puţin un tratat de fizică cuantică. Dar parcă cele mai uşor de citit pe plajă sînt cărţile cu iubire sau cu acţiune intensă (cum ar fi romanele poliţiste). Dintre cele cu iubire şi cu un soi de mini-acţiune, recomand

de Matei Vişniec. Am citit-o cu o incredibilă plăcere şi aproape pe nerăsuflate, chiar pe o plajă. Are şi puţine pagini (nu că ar conta). Cartea conţine două proze scurte: „Cum am dresat un melc pe sînii tăi“ şi „Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză“ – o fragmentare numai bună ca să poţi face între ele pauză de-o baie în mare.

Prima este o poveste cu multă, multă iubire în ea. Este despre un El, o Ea, organele interne ale iubirii lor şi trăirile externe ale aceleiaşi iubiri. Totul frumos şi aproape diafan, erotic şi niciodată vulgar. A doua proză este despre flori, dar, de fapt, este despre curtoazie şi iubire. Despre miile de nuanţe ale iubirii, cînd un cuvînt are efectul unei bombe nucleare, iar aripa de fluture care cutremură universul este o constantă a dialogurilor zilnice. Este despre acele nuanţe care fac o relaţie să se învîrtă sau să nu se învîrtă, să te ameţească sau nu, să te ţină în picioare sau să te doboare. Şi nuanţele astea sînt traduse cumva într-un semi-mini-thriller cu doi actori: două florării chinezeşti. Gata, arde soarele, hai să ne dăm cu cremă şi să ne iubim. 

● Simona KESSLER, agent literar 

Eu nu fac o distincţie între lecturi uşoare de vacanţă şi altele – grele, de zi cu zi. De ce să nu citeşti

de Malcolm Lowry sau

de Thomas Mann pe plajă – dacă eşti in the

Nu-mi fac liste de lecturi pentru vacanţă, pentru că asta fac tot timpul anului la agenţie. Oricînd şi oriunde aş pleca, aş lua cu mine o carte nouă de Paul Auster sau Zadie Smith sau Roberto Bolaño sau David Mitchell sau Junot Diaz sau Evgheni Vodolazkin, iar dacă ar fi să fiu nostalgică,

de Gabriel García Márquez.

Dar dacă e să fac o recomandare pentru vara asta, m-aş opri la

de Donna Tartt, romanul care a cîştigat premiul Pulitzer pentru Ficţiune în 2014, „un roman elegant, rafinat, menit să încînte şi mintea, şi sufletul“, cum spune Stephen King. Este povestea lui Theo Decker, un puşti de 13 ani care rămîne orfan şi ajunge în casa unei familii newyorkeze de vază, apoi e luat de suflet de un bătrîn comerciant de antichităţi şi îşi croieşte drumul în viaţă pe muchia îngustă dintre onorabil şi penal. Un

al secolului XXI, sofisticat şi amplu, tocmai bun să ajungă pentru toată vara.  

● Cristi LUCA, ITist şi critic de film 

Heinrich Böll –

Motivul serios pentru care nu ar trebui să rataţi această carte e acuitatea morală cu care autorul priveşte destinul Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Motivul neserios, aparent frivol, e următorul: viaţa ireverenţioasă a unei tinere mic-burgheze, Leni Gruyten, descrisă de protagoniştii cărţii printr-o serie de relatări. Normele societăţii nu sînt tocmai pe gustul lui Leni, drept urmare nu se fereşte să-şi viziteze prietena evreică dintr-un pension condus de călugăriţe, să se îndrăgostească de un prizonier rus şi să aibă un copil cu el sau să-şi arate sensibilitatea artistică şi religioasă în faţa partidului comunist. Nu veţi găsi prea multe explicaţii în privinţa acestor „extravaganţe“. Ar fi, după mine, lipsit de stil. 

● Oana MARIA, muziciană 

Puţine cărţi sînt mai potrivite de citit în vacanţa de vară decît

lui Bukowski: să stai în hamac sau pe şezlong, cu un cocktail în mînă, şi să citeşti cum Chinaski încearcă job după job, unul mai îngrozitor decît altul. Bineînţeles, cea mai frumoasă parte e aceea în care vezi cum renunţă nonşalant la fiecare dintre ele, cum le dă peste bot şefilor cu replici nihiliste şi cum sărbătoreşte fiecare demisie cu o beţie cruntă, care se încheie, deseori, în arestul poliţiei. Toate glumele proaste din viaţa lui sînt compensate printr-un noroc chior, care apare cînd nu se aşteaptă. Te întrebi cît o mai poate ţine aşa, de unde are energia asta să se mute mereu dintr-un loc în altul, mai obosit, mai beat, mai nesimţit. Mai sorbi o gură din cocktail, te bagi în pat cu el şi cu femeile lui cu craci perfecţi şi pînă la urmă ajungi la concluzia că viaţa fără muncă nu e chiar atît de rea. Pericol: e posibil să-ţi vină ideea să-ţi dai demisia şi să-ţi prelungeşti concediul la infinit.  

● Şerban PAVLU, actor 

Sintagma „lectură de vacanţă“ şi-a făcut loc în mintea mea în timpul şcolii generale. Listele lungi de titluri obligatorii, uneori mai lungi decît timpul fizic pe care şcolarii îl aveau la dispoziţie, păreau create pentru a anula definitiv ideea de vacanţă. (În realitate, cred că era vorba de o strategie menită să facă „loazele“ să parcurgă măcar una sau două dintre operele de căpătîi ale literaturii autohtone). Astăzi, însă, lectura de vacanţă reprezintă, se pare, o lectură uşoară, distractivă, făcută să ne îndepărteze de grijile din timpul anului, o lectură ca

. Pentru pasionaţii de lectură, ideea trebuie că e hilară. Dacă în vacanţă sîntem mai liberi, mai odihniţi, cu mintea mai puţin vraişte, nu ar trebui să ne ocupăm cu lecturi mai serioase, mai profunde, mai greu accesibile? Cu excepţia celor care citesc asiduu şi constant, acestea cred că ar trebui să fie cărţile „sezonului estival“. Însă cine nu citeşte în timpul anului va citi cu atît mai puţin în vacanţă. Dar, iată, undeva între corvoadă şi

, romanul pe care „nu-l veţi mai lăsa din mînă“:

, noul titlu al unui autor-vedetă, Michel Houellebecq. Şi un bonus autohton,

a lui Dan Alexe. Actuale, distractive, îndrăzneţe, picante, plus că la întoarcerea din concediu veţi părea superdeştepţi în faţa colegilor care au pierdut vremea pe Facebook. 

● Ada SOLOMON, producător de film 

În general, încerc în vacanţe să citesc cărţi jucăuşe şi cu spirit. Mi-am petrecut vacanţe întregi cu Murakami sau cu David Lodge, dar şi cu Julian Barnes, cu Moravia, cu Queneau sau cu Cehov. În ultimul timp, însă, ca tot omul, încerc să am un bagaj cît mai mic, cît mai uşor, aşa că mă străduiesc să nu iau cu mine cărţi foarte groase şi în acelaşi timp să-mi ajungă pentru 7-10 zile de trîndăvit şi citit.

De asemenea, de teamă că poate nu-s în starea potrivită pentru o carte sau alta, trebuie să am suficiente cărţi cu mine ca să pot să schimb subiectul rapid. În plus, sînt mare fan de proză scurtă, aşa că pentru această vară şi vacanţa ei am bocceluţa făcută deja – deşi vacanţa vine de-abia peste o lună – cu următoarele: Florin Lăzărescu,

Ana Maria Caia,

Andrei Crăciun,

, cît şi antologia completă a povestirilor Adrianei Bittel,

– deşi asta e cam groasă, dar o ador pe Adriana Bittel. Va merge cu mine sau eu voi călători şi în lumea dînsei, din nou, în această vară.

Pentru serile de vară în Bucureşti, mai am un ghid de călătorii cu

● Eugen SUMAN, director de creaţie

Vara în România e mai vară decît oriunde altundeva. Întrebarea din dosarul ăsta m-a dus direct în copilărie şi adolescenţă, cînd vacanţa de vară însemna pentru mine vacanţa de citit în primul rînd. Ce excursii, ce mers nu ştiu unde? Păi, mergeam direct în capul meu, în lumi mai interesante de o mie de ori decît toropeala de-afară. Aşa că am pornit super pe entuziasm să zic ce mai citesc acum vara, să dau recomandări şi-aşa mai departe. După care mi-am adus aminte că cititul, spre deosebire de altceva, nu prea e sport naţional în România şi că, sincer, recomandarea mea la modul general ar fi: citeşte orice, pe orice mediu, pe orice ecran. Literally orice, de la 50 shades of Grey la Coelho, la Coruţ, la Wittgenstein. Whatever floats your boat, baby. Doar citeşte. Şi-o să-ţi povestesc acum două experienţe de vară, în două veri diferite, cu două serii de cărţi la care lumea care nu le-a citit strîmbă din nas. Prima e seria Harry Potter, care pentru mine a fost, practic, un roman de mii de pagini, citit pe nerăsuflate. Eram în Slovacia acum cîţiva ani, bătusem tot oraşul de cîteva ori şi nu mai prezenta interes, şi-am zis să dau o şansă Harry Potter-ului lui J.K. Rowling, pe care-l consideram prost, scris pentru bani. Băgam mîna în foc că o să mă enerveze tot. Însă îmi spusese cineva în care aveam încredere să-i dau o şansă. După primele trei pagini, nu l-am mai lăsat din mînă cu orele. În timp ce o citeam pe prima, restul din serie zburau de la Amazon spre micul meu apartament. Recordul a fost de opt ore fără pauză, am lăsat cartea din mînă doar cînd am simţit că leşin de foame. A doua serie a fost A song of ice and fire a lui George R.R. Martin. Nu exista încă serialul (Game of Thrones, pentru cine nu ştie), eu credeam că e o prostie de carte fantasy, o scriitură de duzină. Cînd colo: mind blown! Am intrat la fel în transă, sute de pagini pe zi, lumea mă dădea dispărut. Vara asta citesc în paralel următoarele: The Complete Short Stories a lui Roald Dahl, povestiri scrise între anii ’40 şi ’60, dinainte de hit-urile lui pentru copii, foarte bune, foarte twisted; Invisible Monsters Remixed a lui Palahniuk, o carte dementă din punct de vedere al structurii, la sfîrşitul fiecărui capitol te trimite în diferite părţi din carte să continui povestea, ca un roman choose your own adventure doar că fără choices, şi MW de Osamu Tezuka, un roman grafic monumental. Vi le recomand. 

● Alex TOCILESCU, scriitor şi copywriter 

Îţi faci bagajul pentru mare. Ai luat haine, prosoape, încărcător, periuţă de dinţi, şampon, gel de duş. De mai mult n-ai nevoie, şi oricum nu mai încape nimic. A, dar ai uitat Cartea. Ia să vedem, ce carte iei? Normal, una deşteaptă, pe care voiai s-o citeşti de multă vreme, dar n-ai apucat. Lucian Boia, să zicem. Iei Cartea, o îndeşi şi pe ea undeva. O să-ţi stea bine cu ea pe plajă, o să pari deştept. Dar… o să stai la plajă cu o bere cu lămîie lîngă tine şi o să citeşti ceva deştept? Să fim serioşi. Aşa că scoţi a doua pereche de tenişi şi mai iei o carte, să fie acolo. Beletristică, se citeşte mai uşor. Ce-ai găsit, un Cehov? Foarte bine! Oricum ar fi trebuit să-l citeşti acum 15 ani. Dai să închizi rucsacul. O să citeşti Cehov la mare? Zău? Nu. Ei, şi acum iei cartea aia pe care chiar o s-o citeşti. Cartea aia neimportantă. Cartea aia pe care poţi să o uiţi la gazdă, cu care poţi să omori ţînţari, pe care poate să doarmă pisica. Un San Antonio cu un fund de femeie pe copertă, zici? Perfect. Aia să fie! 

● Iulia ŢURCANU, PR Centrul Ceh 

Leg invariabil oraşele pe care le vizitez în vacanţe de cărţile a căror acţiunea se petrece în acele oraşe. Astfel, în Praga am căutat Tigrul de Aur, în Moscova, peronul de la Unirii unde Anuşka a vărsat uleiul, iar Brăila am văzut-o prin ochii lui Adrian Zografi. Vara asta am făcut o pasiune pentru Istanbulul lui Orhan Pamuk din

Voi ajunge acolo la sfîrşitul lui iulie şi voi căuta oraşul acela trist şi intim pe care Kemal, personajul principal, îl descoperă alături de Füsun, fata de care se îndrăgosteşte. Dacă pornesc pe urmele naraţiunii, va trebui să încep de la Şanzelize Boutique, la cîteva sute de metri de Piaţa Taksim, unde se întîlnesc cei doi pentru prima dată, să merg pe bulevarul Teşvikiye, unde Kemal şi Füsun petrec multe după-amieze făcînd dragoste în garsoniera mică din Apartamentele Merhament, să mă opresc pe plaja Anadoluhisari, unde se află casa în care Sibel, logodina lui Kemal, încearcă să-l vindece de obsesia pentru fata de 18 ani, pînă în cartierul Çukurcuma, unde Kemal o regăseşte pe Füsun. Timp de şapte ani, Kemal va parcurge, în fiecare seară, drumul din Nişantaşi, cartierul luxos în care trăia, pînă în Çukurcuma, sperînd, cu infinită răbdare, să se apropie din nou de Füsun, şi tot acolo va crea, mai tîrziu, adevăratul Muzeu al Inocenţei, unde va fi şi ultima mea oprire. 

● Sorina VASILE, medic 

Eşti condamnat pe viaţă şi ai o singură şansă să scapi. Trebuie să vorbeşti o jumătate de oră în faţa unor oameni obişnuiţi şi să îi convingi să te elibereze. În nouă ani de puşcărie, nu ştii pe nimeni care să fi reuşit asta. Cum faci să îndupleci gloata neîndurătoare venită aici doar să se distreze pe seama suferinţelor tale?

Personajul poveştii „Quiz la puşcărie“, scrisă de italianul Dino Buzatti, reuşeşte pînă la urmă să scape. O face elegant, ca la jocurile de şah. Identifică slăbiciunea mulţimii, bravează şi întinde o capcană din care iese victorios.

Aşa face şi Buzatti cu cititorii săi în proza din volumul

apărută la Editura Polirom. Te cheamă-n joc şi te păcăleşte cu tot felul de amănunte fantastice, care la prima vedere par neînsemnate. Cînd îţi dă drumul din poveste, eşti năucit.

Prozele lui sînt excelente între două băi în mare sau între plimbările prin arşiţa soarelui. Povestea şi ghicitoarea scriitorului italian n-o să-ţi dea pace o vreme – e fata care cade de la etaj şi nu se opreşte, e sărbătorea din iad, unde bătrînii sînt aruncaţi în stradă odată cu gunoiul, e moartea în masă a celor mai importanţi conducători ai lumii. N-o să simţi drumul, căldura sau praful. 

pagini realizate de Luiza VASILIU