Ce urmează după postcomunism?

17 septembrie 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă tranziţia este un proces de transformare din ceva spre altceva, un parcurs care implică o direcţie şi-o destinaţie, o perioadă care presupune un punct de început şi un moment final, atunci ce urmează după tranziţie? Din punct de vedere economic, lucrurile sînt destul de evidente (e vorba de economie funcţională de piaţă, de relaţii comerciale deschise etc); dacă e s-o luăm (strict) politic, lucrurile se complică: ce urmează după postcomunism? Condamnarea oficială a comunismului, produsă într-un moment în care opinia publică aproape că uitase de vechiul conflict între "vechi" şi "noi" şi pronunţată de şeful statului în baza unui raport amplu, întocmit de o comisie de istorici, a reaprins spiritele. S-a contestat componenţa comisiei, s-au contrazis dovezile istorice invocate în raport, s-au criticat concluziile şi argumentele, ba chiar s-a pus problema (in)utilităţii unui asemenea demers (la ce bun condamnarea comunismului?). După mine, poziţia oficială e o condiţie esenţială, dar nu şi una suficientă, pentru despărţirea de trecut. Pentru o transformare autentică e nevoie de instituţii solide şi de o reflecţie serioasă, lipsită de complexe. Noua Germanie i-a asimilat pe cetăţenii din fosta RDG şi i-a ajutat, prin instituţii solide şi numeroase dezbateri publice, să-şi rezolve propriile probleme cu trecutul; iar lustraţia din Cehia şi Polonia i-a eliminat (chiar dacă "barbar", cum spune Adam Michnik) pe vechii nomenklaturişti şi pe colaboratorii regimului. În 1990, părea evident că a alege între Frontul Salvării Naţionale şi partidele istorice (de opoziţie) nu presupunea nici un demers de tip dilematic. Cei care-l susţineau orbeşte şi iraţional pe Ion Iliescu au fost, pînă la urmă, mult mai numeroşi decît cei care au ales candidaţi anticomunişti. Anticomunismul în sine nu ar fi trebuit să fie rezultatul unei atitudini dilematice, mai ales după 50 de ani de totalitarism comunist şi după o revoltă anticomunistă reprimată sîngeros de forţele (încă) obediente regimului. Istoria îşi are probabil propria logică, de vreme ce abia în 1996 "foştii" au fost înlocuiţi ca urmare a unor alegeri democatice. Noul regim nu a reuşit însă să-i elimine (sau măcar să-i izoleze) pe acei "foşti" din viaţa publică. Dimpotrivă, revendicîndu-se mereu ca alternativă democratică la clasa politică emanată din fosta nomenklatură, nu au făcut decît să le ofere o platformă de legitimare (democraţia le dă dreptul la replică, la asociere, la acces în politică etc). Conflictele dintre cei "vechi" şi cei "noi" s-au articulat, într-o primă etapă, pe diferenţa de viziune politică (fesenişti şi anticomunişti, pro-ruşi şi pro-vestici). Apoi, libertatea cîştigată s-a transformat în oportunism: capitalismul a oferit numeroase şanse de afaceri, fructificate în egală măsură de reprezentaţi ai ambelor tabere, adesea în cadrul unor "întreprinderi" comune. Vechile rivalităţi politice au devenit cîrdăşii care au împins capitalismul spre noi orizonturi. Să fi devenit anticomunismul desuet? Istoria postcomunismului e doar o istorie a anticomunismului? În orice caz, această istorie se scrie la timpul prezent. (M. M.)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Carambol în Bulgaria
Un șofer român a fost reținut după carambolul cu 86 de vehicule de pe autostrada din Bulgaria. 11 morți și 51 de răniți, bilanțul tragediei
Un șofer român a fost reținut de poliția bulgară în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în apropiere de Iambol, în care au fost implicate 86 de vehicule.
image png
Șofer român, reținut după carambolul devastator din Bulgaria, soldat cu 11 morți și 51 de răniți. Ce au descoperit anchetatorii pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut de poliția bulgară în urma celui mai grav carambol produs pe șoselele din Bulgaria. Accidentul în lanț, care a avut loc marți dimineață pe autostrada Trakia, s-a soldat cu 11 morți și 51 de răniți, după ce 86 de vehicule au fost implicate în două coliziuni suc
fregate de razboi antisubmarin asw Foto Damen jpg
Nave militare construite la Șantierul Naval Damen pentru trei state NATO. De ce România nu se află printre beneficiari
Șantierul Naval Damen Galați va construi patru nave de transport amfibiu pentru Olanda și șase fregate pentru Olanda și Belgia. Tot la Galați este realizat primul portavion de drone destinat marinei portugheze, care ar putea fi finalizat la începutul anului 2027.
shutterstock 2462364013 jpg
Cât ar trebui să dormi ca să trăiești mai mult?
Cercetătorii au descoperit că persoanele care dorm un anumit număr de ore noaptea, prezintă cele mai reduse semne de uzură celulară, deși relația dintre somn și îmbătrânire ar putea fi bidirecțională.
Nicușor Dan înconjurat de jurnaliști
Ce spune legea despre accesul presei la Palatul Cotroceni și ce președinți au mai blocat jurnaliști
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni, pe durata întregului mandat, a provocat reacții și a readus în discuție limitele puterii șefului statului în relația cu presa.
racheta Banderol jpg
Două rachete de croazieră rusești de tip Banderol au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova
Două rachete de croazieră rusești de tip Banderol (S8000) au pătruns miercuri dimineață în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor de amploare lansate de Rusia asupra Ucrainei, a anunțat Ministerul Apărării de la Chișinău. Potrivit instituției, informațiile au fost furnizate de
shutterstock 2276938593 (2) jpg
Fructe care te ajută să scapi de constipație și unul care poate agrava problema
Constipația te poate face să te simți balonat, să ai greață și să îți pierzi pofta de mâncare. Dacă te confrunți cu dificultăți în eliminarea scaunului, orice soluție care te-ar putea ajuta este binevenită, iar unele fructe sunt mai eficiente decât altele în stimularea tranzitului intestinal.
Nicușor Dan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
„O declarație neașteptată pentru o doamnă”. Nicușor Dan, replică tăioasă la urarea Codruței Kovesi
Președintele Nicușor Dan a răspuns ironic, marți seară, 10 noiembrie, la o întrebare despre declarațiile fostei șefe a Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, care îi urase „mult somn, un somn bun”.
Nicușor Dan și Mirabela Foto Facebook jpg
Nicușor Dan s-a mutat cu familia într-o locuință de protocol. Ce spune despre căsătoria cu Mirabela Grădinaru
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut noi dezvăluiri despre viața sa personală și schimbările din familie. Șeful statului a confirmat că, începând din luna octombrie, locuiește împreună cu familia într-o locuință de protocol.