Ce se vede dinspre beneficiari

Radu MATEESCU Preşedinte executiv Fundaţia CONCEPT 1) Un răspuns simplu este "da, există deschidere". Pentru un răspuns mai elaborat cred că trebuie, în primul rînd, să privim problema în ansamblu. În primul rînd, să facem o diferenţă între tipurile de "deschidere" (sau de manifestare a acesteia). Putem să discutăm de implicarea de tip ajutor/suport - adică finanţare de proiecte culturale sau educaţionale - şi putem să discutăm de un interes real în acest domeniu. Este o practică des întîlnită încă din anii ’90. Fie că este sub formă de acte de caritate sau de finanţări pentru proiecte selectate după proceduri uneori foarte stricte, mediul economic este, de multe ori, doar un finanţator. În ultimii cîţiva ani, companiile au început să identifice potenţialul de consolidare a imaginii de care pot să beneficieze implicîndu-se în proiecte culturale şi educaţionale. Şi acest mod de abordare a condus, nu de puţine ori, la proiecte importante. După aceste etape, relaţia dintre mediul de afaceri şi cel cultural/educaţional a făcut un pas extrem de important în ultimii 2-3 ani, dezvoltînd o importantă abordare pe care o consider extrem de oportună şi necesară. Nu cred că este locul şi momentul să dezvolt aici subiectul responsabilităţii sociale a companiilor. Este un concept extrem de complex şi în permanentă dinamică. Nu numai în România, ci în întreaga lume. Amintesc însă despre acest lucru fiindcă este baza de la care companiile au început să se uite puţin mai departe decît scopul lor direct (profitul) sau să găsească noi căi pentru consolidarea poziţiei lor pe pieţele specifice sau de dezvoltare strategică. Din ce în ce mai multe companii şi manageri ai acestora (în special multinaţionalele) încearcă să găsească anumite demersuri educaţionale sau proiecte culturale care să întoarcă investiţia nu numai la nivelul satisfacţiei (de tip caritate) sau la cel al imaginii. Uneori se ajunge chiar la identificarea companiei cu o cauză socială. Cred că este un lucru extrem de important şi, în acelaşi timp, o soluţie pentru multe proiecte. Se pot da aici foarte multe exemple. În loc de concluzie a răspunsului meu, aş vrea să remarc faptul că abordarea în parteneriat (sector de afaceri/cultură/educaţie) a proiectelor cu efecte pe termen lung în comunitate este un mecanism pe care îl consider în plină dezvoltare şi chiar ca pe una dintre soluţiile funcţionale la problemele societăţii. 2) Statul poate şi trebuie oricînd să facă ceva. Eu cred că acesta şi este rolul statului. Nu întotdeauna, din păcate, istoria îmi poate susţine această convingere. Îmi este realmente dificil să răspund la întrebarea "ce anume?". Practic orice. Orice care să încurajeze implicarea. De la facilitate fiscală, la politici publice în domeniile amintite, care să includă şi mediul de afaceri. De multe ori am întîlnit poziţii diverse pe acest subiect. Se poate spune că un parteneriat între stat şi mediul economic este absolut necesar pentru dezvoltarea domeniilor de cultură şi educaţie. La fel de bine se poate spune că e treaba statului să se ocupe de asta, din taxele pe care le adună de la companii şi din alte surse. Sau putem alege calea de mijloc şi să lăsăm lucrurile să se lege firesc, de la caz la caz, de la proiect la proiect. Cred că acest subiect este abia la începutul căilor de rezolvare şi o soluţie enunţată (sau chiar mai multe) pur şi simplu nu este... o soluţie. Întîi trebuie să ajungem la nivelul la care toate "părţile" amintite să fie în mod real interesate să acţioneze. Împreună sau separat - dar pentru acelaşi scop. Cultura şi educaţia sînt un scop comun? Îmi doresc să cred că pot fi! Ştefania FERCHEDĂU Director executiv Asociaţia ECUMEST Deşi contextul în care se lucrează astăzi în domeniul cultural a înregistrat un progres vizibil prin comparaţie cu - să zicem - 4-5 ani în urmă, în sensul unei înţelegeri din partea autorităţilor publice a necesităţii de a susţine noile practici artistice, nu se poate discuta despre o tradiţie a sprijinului privat consistent pentru proiectele artistice sau educaţionale. Nu este o noutate tendinţa sponsorilor de a susţine evenimente punctuale care le aduc o vizibilitate imediată (concerte etc.), mai degrabă decît proiecte care nu au un impact imediat, ci reprezintă o investiţie şi o construcţie pe termen lung, cum se întîmplă în mod special în cultură. De asemenea, sînt sponsorizate cu prioritate evenimente de amploare din zona culturii tradiţionale, probabil din reticenţă, teamă sau neînţelegere pentru zona de artă contemporană, dar şi din lipsa unei profesionalizări a felului în care organizaţiile culturale îşi promovează proiectele în faţa unui potenţial sponsor. Nu în ultimul rînd, în lipsa unei legislaţii coerente şi funcţionale a sponsorizării actului cultural, avantajele obţinute de companii nu sînt îndeajuns de motivante pentru a depune efortul acestei deschideri şi asocieri. Acesta este unul din demersurile necesare pe care administraţia publică este obligată să le susţină, dincolo de a face funcţionale chiar instrumentele deja existente de colectare a unor fonduri private. Un singur exemplu, Fondul Cultural Naţional ar trebui să se hrănească din taxe care, în fapt, nu ajung niciodată în bugetul său, în lipsa unui mecanism funcţional de colectare a acestora. Monica MOCANU Preşedinte ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) 1) Experienţa noastră de interacţiune cu mediul privat economic vine în contra-curent cu ideea că este esenţial să "cunoşti pe cineva" pentru a obţine susţinerea pentru un proiect educaţional. Nu cred că cei cu care am relaţionat noi au reacţionat atît de prompt ca urmare doar a unui "suflu nou" în conceptul de responsabilitate socială; poate ne-a avantajat şi specificul asociaţiei noastre, acela de promovare a educaţiei prin dezbateri. Sînt sigură că, după ce îşi verifică o listă scurtă de condiţii obligatorii ale ONG-ului pe care îl au în faţă, luarea deciziei finale de implicare este decisă de mecanisme flexibil "amenajate" ca importanţă, de la capacitatea de argumentare a interlocutorului pînă la tipul de activitate culturală/educaţională descrisă, trecînd în final prin viziunea pe care o au reprezentanţii companiei asupra rostului educaţiei pe termen lung. 2) Aici apare şi răspunsul la a doua întrebare, măcar pentru faptul că marketingul de calitate costă şi nu e întotdeauna la îndemînă, cred că orice facilitate fiscală rezonabilă şi eventual probată în alte locuri, care să încurajeze susţinerea mediului educaţional & cultural, ar merita încercată. Sînt sigură că reacţia mediului privat de afaceri, foarte prompt de altfel, nu va întîrzia să apară. Cătălin GHEORGHE Director comunicare ARC (Asociaţia pentru Relaţii Comunitare) 1) Răspunsul este categoric da! Proiectele educaţionale sînt printre favoritele mediului de afaceri românesc, iar cele culturale ocupă şi ele un loc important. Motivele sînt destul de clare: sprijinirea proiectelor culturale oferă un anumit statut celor care se implică în susţinerea lor, îi asociază automat unei anumite elite. În plus, anumite proiecte culturale pot oferi şi o vizibilitate foarte mare celor care le sprijină. În domeniul proiectelor educaţionale, motivaţiile sînt oarecum diferite, dar la fel de importante: foarte multe proiecte educaţionale sprijinite de sectorul de afaceri se adresează grupurilor-ţintă ale respectivei firme sau companii: fie că vorbim de potenţiali clienţi, fie că vorbim de potenţiali angajaţi. Este foarte important pentru companii să îşi construiască o imagine puternică şi pozitivă în ochii potenţialilor angajaţi sau ai clienţilor. În plus, sprijinirea programelor educaţionale ajută şi procesul de recrutare al multor companii. Există o serie de parteneriate care au devenit deja "tradiţionale". Rompetrol sprijină Festivalul de Film de la Sf. Gheorghe, Raiffeisen sprijină programele educaţionale ale Junior Achievement Romania, iar exemplele pot continua. 2) Aici trebuie să facem o distincţie între sursa fondurilor private: există fonduri din zona sectorului de afaceri - de la firme, fie ele mici sau mari, şi există fonduri de la persoane private. În zona fondurilor de la sectorul de afaceri există unele facilităţi fiscale (deducerea sponsorizării din impozitul pe profit prin credit fiscal în limita a 0,3% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul datorat). Nu pare foarte mult, dar la firme mari discutăm de sume considerabile - sute de mii de euro. Un lucru important care ar fi de făcut ar fi crearea unor facilităţi fiscale pentru persoanele fizice care doresc să sprijine proiecte inclusiv din domeniul culturii şi al educaţiei - aici nu există nici un fel de facilităţi fiscale. Sigur, există sistemul 2%, dar el nu este o facilitate fiscală, ci un sistem de redirecţionare a banilor publici. În multe ţări, mecenatul - contribuţia persoanelor fizice - este o sursă foarte importantă pentru proiectele culturale şi educaţionale, în timp ce la noi reprezintă încă o ciudăţenie. Aici ar fi mult de lucru, vestea bună este că există deja unele inţiative realizate prin mecanismul organizaţiilor de utilitate publică. Rămîne să vedem cum se vor concretiza. O idee care merită preluată: în unele ţări există mecanismul cofinanţării (de exemplu, în Marea Britanie): dacă o firmă sau o persoană contribuie la un proiect considerat prioritar, statul cofinanţează cu o sumă egală.