Ce se întîmplă în America

Cosana NICOLAE ERAM
Publicat în Dilema Veche nr. 1018 din 12 octombrie – 18 octombrie 2023
image

Cîndva prin 2006, în cadrele rubricii mele numite „Campus Graffiti“ din Dilema veche, m-am referit într-un articol la scopul de Bildung al educației academice. Pe atunci făceam un al doilea doctorat la Stanford unde, grație unuia din foștii președinți ai universității, Gerhard Casper, funcționa modelul inițiat în secolul al XIX-lea de Wilhelm von Humboldt (cu repere ca valorizarea experienței lecturii sau orientarea spiritului către întrebări deschise și probleme încă nerezolvate). Stanford oferea studenților de anul I cursuri generale pe teme de filosofie, literatură, etică sau de istoria ideilor. Alături de lectori angajați pe contracte anuale, cum am fost și eu, profesorii din toate departamentele își alegeau tematica de curs în funcție de specializare și de interesele de cercetare sub titlul umbrelă „Introducere în studiile umaniste” (Introduction to the Humanities), o reminiscență a cursurilor de civilizație occidentală din anii ’80, transformate în urma așa-numitelor „bătălii canonice” privind reprezentativitatea scriitorilor în curriculum. În prezent, după ce au purtat denumirea de Thinking Matters, ele au devenit simplu College. La University of the Pacific, unde predau de zece ani, aceste seminare de educație generală obligatorii, pe care ajunge să le primească prin rotație toată lumea și care sînt, de altfel, comune multor instituții de învățămînt superior din Statele Unite, se cheamă Core (în traducere aproximativă, miez/centru) și sînt concepute liber, la latitudinea fiecărui instructor în parte. Scopurile lor pedagogice sînt pre-definite ca repere fundamentale ale universității, cum ar fi gîndirea critică, capacitatea de a dezvolta idei și concepte, de a interpreta realitatea și multiplele ei ficțiuni, ca și diverse seturi de idealuri nedoctrinare. În ciuda impresiei cercurilor conservatoare care au propria lor agendă, nu servim studenților nici wokeism, nici activism, nici corectitudine politică, nici ideologie de stînga. Ne preocupă mai degrabă pe toți cum să ne actualizăm disciplinele, mai ales cele umaniste, pentru a le oferi o nouă relevanță în epoca digitală, fiindcă pierdem absolvenți și teren în fața generației TikTok; dorința părinților pentru meserii lucrative și atenția activabilă pe termen scurt a studenților către stimuli vizuali în mișcare, către texte scurte și gratificare de moment nu ne favorizează. Și nu, universitățile americane nu cenzurează autori sau cărți, deși există state unde studiile de gen, istoria populației african-americane sau cursurile de psihologie nu se pot preda la școlile și liceele publice – însă educația preuniversitară din Statele Unite nu este subiectul studiului de față.

Prin urmare, seminarele de educație generală, un sistem existent în cele mai multe universități americane, sînt un punct de plecare pentru cine dorește să aibă o înțelegere autentică a viziunii academice pe care o construiește fiecare instituție de învățămînt superior din Statele Unite. O analiză amănunțită ar cere mult spațiu, ar revela multe nuanțe și ar limita, poate, generalizările (re)tușate politic ale unor cazuri izolate, scoase din context, despre apocalipse universitare în bloc, de natură să amenințe ideologic fatal sistemul democratic american. Pentru unii e vorba de o luptă abstractă, un teren unde se incriminează tiranii și micro-agresiuni ale cuvintelor. Pentru alții, e o experiență vie a injustițiilor istorice față de anumite minorități, o problemă de sistem cu ecouri încă puternice de dezavantajare în societatea de astăzi. Printre conceptele disputate, care au stîrnit dezbateri intense, se află și discriminarea pozitivă/acțiunea afirmativă (affirmative action).

Președintele Lyndon Johnson a semnat în 1965 ordinul executiv referitor la affirmative action pentru a împiedica discriminarea rasială la angajare, imediat după aprobarea drepturilor civile prin Civil Rights Act (1964) care marchează renunțarea la segregare, insuficient statuată de Equal Protection Clause din al XIV-lea amendament (1868). Recent, în iunie 2023, Curtea Supremă a votat cu o majoritate de 6 la 3 renunțarea la affirmative action în toate universitățile, publice și private. Consecințele acestei măsuri vor trebui analizate în viitorul apropiat de la stat la stat, pentru că se vor crea probleme legislative acolo unde există și alte legi care promovează echitatea socială. Iată acuzele cele mai importante împotriva affirmative action: în primul rînd, ar duce la o discriminare inversă – studenți mai puțin calificați pot fi privilegiați în defavoarea celor calificați. Acest argument a stîrnit scandalul recent de la Harvard și de la University of North Carolina, soldat cu procesul instrumentalizat de activistul neo-conservator Edward Blum și de cei care îl finanțează, ceea ce a condus la decizia Curții Supreme de care vorbim aici. În fapt, un contraargument este acela că politicile de discriminare pozitivă au fost desemnate să conducă spre egalitate reprezentativă, nu să favorizeze aplicanți necalificați. E ca și cum publicul s-ar teme că plasa de siguranță îl va prinde atît pe artistul de la trapez, cît și pe cel care vinde popcorn spectatorilor. 

Un al doilea argument ar fi acela că discriminarea pozitivă este un rasism invers sau mascat. Dar în Statele Unite diferențele socio-economice, ca și grupul etnic din care face parte populația joacă un rol foarte important în materie de oportunități educative și acces la resurse pentru continuarea studiilor. Atît la universitățile private (cu costuri anuale de peste 60.000 de dolari, depinzînd de la stat la stat), cît și la cele publice (dar cu suficiente costuri anuale și în acest caz), mulți studenți primesc sprijin financiar pentru cei patru ani de studiu în funcție de cum își prezintă accesul la resurse. De exemplu, jumătate din studenții la Medicină provin din familii care sînt financiar în top procentual de 20% și doar 4% din cele mai defavorizate, un lucru greu de imaginat, poate, în România, unde educația universitară continuă să fie accesibilă și (aproape) gratuită.

Renunțarea la affirmative action la nivel federal permite totuși universităților să accepte explicit referința la rasă/grup etnic în dosarele aplicanților, dacă acest lucru privește o calitate personală sau o abilitate unică pe care candidatul le poate prezenta instituției respective. În mod interesant, acest lucru face deja parte exact din practica holistică de analiză a aplicațiilor la admitere pe care Curtea Supremă tocmai a respins-o (dincolo de rezultatele școlare, se iau în considerație activitățile extra-curriculare, scrisoarea personală de intenție, recomandările și experiența personală). Fără a bifa căsuța rasială, scrisorile de intenție pe care aplicanții le vor trimite vor fi în continuare centrul de greutate, evaluat și pus sub scrutin de către reprezentanții oficiilor de admitere din universități și, inevitabil probabil, de curțile de judecată. Cum anumite criterii sînt întărite la nivel legislativ (rasă, clasă, gen/sex, abilități), atunci ceea ce ajungem să definim ca normă și normalitate devine un balans permanent între ignorarea apartenenței etnice, pe de o parte, și diversitate, echitate și incluziune, pe de alta.

Fiindcă locuiesc aici de douăzeci de ani și, spre mirarea mea, în România se spun lucruri și se dau uneori verdicte despre o realitate mozaic și care de la fața locului nu se vede deloc la fel, voi încheia cu cîteva date despre California. Este probabil surprinzător pentru mulți, însă, în 1996, californienii au votat Proposition 209, așa-numita Inițiativă de Drepturi Civile, care a trecut cu 55% din voturi, ceea ce a interzis tuturor entităților de stat, inclusiv universităților publice (dar nu și celor private), să ia în calcul rasa, genul sau etnicitatea la admitere și în materie de angajare în sistemul de stat. Cu această lege internă acceptată în numele meritocrației fără nuanțe, California a fost primul loc din Statele Unite unde affirmative action s-a blocat legislativ. I-au urmat alte opt state: Washington (1998, revocată in 2022), Florida (1999), Michigan (2006), Nebraska (2008), Arizona (2010), New Hampshire (2012), Oklahoma (2012) și Idaho (2020). O consecință imediată a fost aceea că numărul studenților african-americani și hispanici la UCLA și Berkeley (cele mai bune universități de stat), de pildă, a scăzut la jumătate. 

În prezent, doar 35% din populația Californiei se identifică drept albă, astfel încît diversitatea este un fapt demografic incontestabil. În toamna lui 2022, prima categorie de stat, cea a universităților din sistemul UC (University of California), a acceptat un procent de 43% de studenți african-americani și hispanici, față de 1996, anul interzicerii discriminării pozitive, cînd aceștia au reprezentat doar un procent de 20%. A doua categorie a universităților de stat, Cal State (California State University), a primit în 2021 un procent de 47% de studenți hispanici, 21% albi, 16% asiatici și 4% african-americani. Renunțarea la discriminarea pozitivă nu a împiedicat universitățile să urmărească un scop civic important – acela de a servi comunitățile din care fac parte, de a oferi șanse egale și de a promova conceptul de diversitate. 

Pentru a încheia pe o notă predictivă despre scopuri, curente și mișcări, peste un număr de ani, cînd se va cere formelor de Inteligență Artificială aferente să scrie istoria acestei perioade americane, ChatGPT își va arde circuitele încercînd să înțeleagă discrepanța dintre viziunile care pun accentul pe inevitabilitatea unor evoluții istorice și intervențiile politice controversate care doresc menținerea unui trecut monocromatic idealizat.

Cosana Nicolae Eram este conferențiar la University of Pacific, California.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.