„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV

E unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni, iar în ultimele două luni a devenit o portavoce a războiului din Ucraina pentru presa și comunitatea internațională. La Viena, Londra, Oslo, Paris și, recent, și la București, Andrei Kurkov a explicat ce se întîmplă în ţara lui, pentru că „rolul scriitorului este să transmită informația corectă”. Andrei Kurkov s-a aflat în România, la invitația Editurii Paralela 45, care i-a publicat cele mai recente romane: Grădinarul din Oceakov, Lăptarul de la miezul nopții, Albinele gri – toate în traducerea Antoanetei Olteanu.

Ultimele două luni v-au pus într-o poziție foarte solicitantă, aceea de a vorbi peste tot în lume despre războiul din Ucraina, într-un continuu efort de a contracara minciunile propagandei de la Kremlin. Mai credeți în puterea cuvintelor?

Într-adevăr, vorbim în aceste momente despre forța cuvintelor. Nu sîntem foarte mulți cei care încercăm să explicăm lumii întregi ceea ce se întîmplă în Ucraina, dar mai ales care sînt motivele acestei agresiuni a lui Putin. Eu nu mai scriu deloc ficțiune de cînd a început războiul, dar public articole și eseuri despre ceea ce se petrece și deseori sînt invitat să povestesc despre Ucraina. Am opiniile mele, nu înseamnă că dețin adevărul absolut, dar încerc de fiecare dată să transmit informația corectă. De cînd a început războiul, primul lucru pe care îl fac dimineața este să-mi sun prietenii din Harkiv, Melitopol, Jitomir și, discutînd cu ei, îmi creez un fel de imagine a zilei. Sînt mereu în contact cu scriitori și intelectuali, unii dintre ei fac parte acum din trupele de apărare teritorială. De asemenea, în calitate de președinte al PEN Ucraina, păstrez legătura cu toți cei 30 de scriitori care fac parte din organizație.

Scriați despre un conflict între Rusia și Ucraina, cu cîțiva ani înainte ca acesta să se întîmple, de altfel mai sînt și alte lucruri pe care le-ați imaginat în romanele dvs. și care apoi s-au întîmplat în realitate. Cum vă face să vă simțiți faptul că textele dvs. distopice devin nu după foarte mult timp o oglindă a realității?

Da, se întîmplă deseori ca lucrurile despre care scriu să devină realitate. În urmă cu douăzeci de ani am scris romanul Ultima iubire a președintelui, despre un bărbat ajuns din întîmplare președinte, iar atunci cînd candidează pentru a doua oară este otrăvit chiar în timpul alegerilor. Nu moare, dar va suferi de grave afecțiuni ale pielii. Ei bine, la vreo șase luni de la apariția acestei cărți a fost otrăvit Viktor Iușcenko. Tot în această carte mai e o scenă în care preşedintele Putin îi promite preşedintelui ucrainean că o să taie furnizarea gazului, și mai sînt și altele. Apoi, The Bickford Fuse este unul dintre primele romane pe care le-am scris pe la sfîrșitul anilor 1980 – o istorie a evoluției mentalității sovietice din 1945 pînă în 1962. Această carte pe care am scris-o în perioada sovietică a devenit foarte relevantă astăzi deoarece vorbește despre cultul războiului și al victoriei din societatea sovietică. Acum avem același lucru în societatea rusă, folosit greșit de Putin pentru a schimba mentalitatea și conștiința poporului rus.

În Albinele gri, romanul pe care l-ați prezentat și la București, vorbiți despre această etapă timpurie a războiului din Ucraina care a început în 2014 odată cu anexarea Crimeei și escaladarea tensiunilor din Donbas. În cele aproape 300 de pagini urmăriți destinul a doi pensionari dintr-un mic sat din zona gri. De ce ați ales să aduceți în prim-plan povestea unui apicultor și cum v-ați construit personajul principal, pe Serghei Sergheici?

Albinele sînt un simbol puternic al Ucrainei. Primii locuitori ai țării au cules mierea sălbatică înainte să înveţe să macine grăunţele, înainte să domesticească pisicile şi cîinii. Serghei este un reprezentant tipic al Donbasului, un locuitor al zonei gri, teritoriu care a fost gri și înainte de război, deoarece Donbasului întotdeauna i-au lipsit culorile. Apoi, Serghei Sergheici este foarte atașat de satul în care trăiește. Pentru oamenii din Donbas, regiunea lor e religia lor. Există un patriotism local, dar, în același timp, ierarhia socială este asemenea celei din închisoare sau din armată. Mai exact, Donbasul a fost condus și controlat de-a lungul timpului de oligarhi ruși și de mafia locală, iar Kievul nu a putut sau nu a dorit să intervină. Dar pînă la urmă populația din Donbas este alcătuită din oameni normali și harnici. Cei mai mulți dintre ei sînt vorbitori de limbă rusă, trăiesc cu nostalgia Uniunii Sovietice, dar aceasta a fost în mod artificial finanțată și întreținută de Federația Rusă. Unul dintre canalele TV preferate din Donbas era postul rusesc Nostalghia ce difuza emisiuni de divertisment și filme sovietice. Acum Donbasul aparține trecutului deoarece din punct de vedere industrial este distrus. Orașele și satele sînt distruse, iar Mariupol nu mai există. E ireal, dar Rusia distruge regiuni cu populație vorbitoare de limbă rusă pentru a o apăra de naționaliștii ucraineni.

Cu toate că războiul a început în Ucraina cu opt ani în urmă, de ce credeți că nu a fost tratat cu seriozitate de Occident?

Războaiele care au loc în afara Uniunii Europene sau a Statelor Unite ale Americii nu prea sînt de interes pentru Vest, prin urmare mă gîndesc în fiecare zi la acest lucru. Am scris o serie de eseuri pentru BBC World și pentru BBC 4, iar ultimul eseu despre războiul din Ucraina a fost difuzat de BBC World acum trei săptămîni. De atunci nu au mai avut nevoie de intervențiile mele deoarece războiul a devenit o normalitate. Dar cred că, pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor. Însă dispare încet din mass-media germane, britanice, franceze, iar unul din obiectivele mele este să continui să vorbesc despre război pînă cînd se va termina. Deoarece lumea trebuie să-și amintească de el. Acest război a devenit posibil pentru că oamenii din Vest nu au crezut că există un război în Donbas. Nu le-a păsat de aceste bombardamente și atacuri ale lunetiștilor, lente și de durată, care s-au petrecut în fiecare zi, începînd cu anul 2014. Iar drama reală pe care o trăim acum e cît se poate de dură, e plină de sînge, e precum groapa comună din Bucea în care au fost aruncate 70-80 de cadavre, femei, copii, bărbați, bătrîni. Despre astfel de orori e foarte greu să scrii.

Considerați că acest conflict de acum ar fi putut fi evitat?

Orice conflict poate fi evitat, dar poți discuta despre acest lucru doar atunci cînd conflicul este deja în derulare. Ar putea avea loc mai multe discuții diplomatice, mai multe negocieri diplomatice și politice, dar totul depinde de politicieni. Dacă am avea alți politicieni, ar fi alte situații. Dacă Rusia ar fi avut un alt președinte, am fi avut alt fel de situații, prin urmare toate acestea sînt un rezultat al momentului. Iar cînd începi să analizezi că acest lucru s-a întîmplat în timp ce Schröder lucra pentru Gazprom și ne-a arătat tuturor cum îți poți vinde reputația pentru banii rusești, pentru a-l servi pe Putin, în timp ce Rusia corupea atît politicieni de extremă dreapta, cît și de extremă stînga din Europa, cînd băncile rusești îi acordau împrumuturi uriașe lui Marine Le Pen, care a candidat la președinția Frantei, judecînd după toate acestea ajungi la concluzia că era destul de ușor de prevăzut ce urma să se întîmple.

Pentru că Rusia încerca să se extindă din punct de vedere politic și geopolitic și ceea ce avem acum este rezultatul metodei sale extreme de expansiune. Acum Putin s-a hotărît să facă din nou Rusia măreață. Visul său este să refacă Imperiul Rus sau Uniunea Sovietică astfel încît tuturor celorlalți să le fie teamă de Moscova. Și aproape că a realizat acest lucru. NATO se teme de armele nucleare, iar Statele Unite ale Americii sînt foarte precaute, cu toate că ajută Ucraina. Uniunea Europeană este tăcută. Doar recent a devenit mai activă și, odată cu începerea războiului, politicienii europeni au înțeles că nu este corect să înlocuiască democrația cu schimburile comerciale.

Pentru că pînă acum ne-au arătat că schimburile comerciale sînt mai importante decît drepturile omului și decît valorile democratice. Au crezut că dacă pot realiza comerț cu China, de ce nu ar putea face același lucru cu Rusia și ar păstra în același timp tăcerea în ceea ce privește otrăvirile comandate de Putin asupra inamicilor săi din Marea Britanie, crimele din Berlin, otrăvirea lui Navalnîi și încarcerarea sa imediat după ce a supraviețuit acestei tentative. Acest lucru devenise o normalitate.

Toate aceste lucruri nu au oprit-o pe Angela Merkel să agreeze cu Putin construirea conductei de gaz Nord Stream 2 și ceea ce avem acum în Ucraina este rezultatul acestei indiferențe politice a Europei și a prioritizării banilor în detrimentul democrației și al drepturilor omului.

Ce părere aveți despre intelectualii ruși care se opun totuși războiului pornit de Vladimir Putin?

Nu sînt chiar atît de mulți și, din cîte văd, au început să plece din Rusia, dînd dovadă de slăbiciune. Dacă toți cei care îl contrazic pe Putin ar pleca în străinătate, înseamnă că ar rămîne doar cei care l-ar sprijini în totalitate pe liderul de la Kremlin și, chiar și după moartea lui, următorul președinte pe care l-ar alege ar fi după chipul și asemănarea lui Vladimir Putin, și tot așa. S-ar crea prototipul unui țar, pentru că rușii de asta au nevoie, nu de un președinte.

Veți continua să vă scrieți operele de ficțiune în limba rusă?

Voi continua să-mi scriu cărțile în limba rusă, dar nu știu dacă le voi mai publica în rusă. Totul depinde de acest război. Chiar dacă am spus mereu că Putin nu deține drepturile de autor pentru limba rusă și nici Rusia nu deține monopolul asupra limbii ruse, fiind cetățean ucrainean și martor al războiului pe care oficial Putin l-a pornit pentru a-i apăra pe vorbitorii de limbă rusă de naționaliștii ucraineni, mă simt rușinat de faptul că vorbesc rusa și că-mi scriu cărțile în limba rusă, dar asta este limba mea maternă.

Care credeți că sînt acum cele mai importante aspecte legate de Ucraina pe care comunitatea internațională ar trebui să le cunoască și ce putem face pentru a ajuta Ucraina?

Interesați-vă despre Ucraina, urmăriți ceea ce se întîmplă pentru că, pînă la urmă, sîntem vecini și ar trebui să știm mai multe unii despre alții. Apoi, cred că e foarte important ca lumea să cunoască, cel puțin în varianta scurtă, istoria Ucrainei, pentru a putea înțelege diferența dintre mentalitatea rusă și cea ucraineană. Ucrainenii au trăit într-un teritoriu independent începînd cu secolul al XVI-lea, își alegeau singuri liderii și înalții funcționari publici, nu au avut în istorie familii regale, nu au avut aristocrație, dar erau individualiști, aveau servicii diplomatice. Erau europeni. Nu erau monarhiști precum rușii, iar cei din urmă trăiseră doar experiența monarhică din punct de vedere istoric. De aceea rușii se simt liniștiți și fericiti atunci cînd există un țar, pentru că el simbolizează stabilitatea. Prin urmare, pentru ruși stabilitatea reprezintă mai mult decît libertatea, iar pentru ucraineni libertatea este mult mai importantă decît stabilitatea.

interviu realizat de Diana JOICALIUC

(difuzat la Radio România Cultural)

Foto: wikimedia commons