Ce poate învăţa Europa de Est din criză

Au trecut 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, de cînd libertatea economică şi politică a început să se răspîndească în Europa de Est. În prezent, regiunea este prinsă într-o puternică recesiune. Criza economică şi financiară globală a lovit ţările Europei Centrale şi de Est mai puternic decît oricare altă regiune în curs de dezvoltare. În februarie 2009, mă întrebam dacă această recesiune sălbatică va face ca noile membre UE să pună sub semnul întrebării modelul lor de tranziţie, care include deschiderea spre comerţ, integrare financiară şi reforme. Acest lucru nu s-a întîmplat. Previziunile pesimiste nu s-au îndeplinit: sistemele financiare nu au intrat în colaps, căderea abruptă a exporturilor şi a producţiei industriale s-a oprit şi nu au existat mişcări sociale de masă. Majoritatea oamenilor, în şi din afara regiunii, par a fi de acord că Europa de Est trebuie să-şi recalibreze modelul de creştere economică, şi nu să-l abandoneze. Criza ne-ar putea învăţa lecţii importante despre cum am putea merge mai departe, după 20 de ani de tranziţie. Esticii şi-au vîndut aproape în totalitate sistemele bancare, firmelor mari din Austria, Belgia, Germania, Italia sau Suedia, ceea ce s-a dovedit a fi într-un fel o binecuvîntare. În timpul anilor de boom, integrarea financiară a ajutat Estul să crească rapid (ceea ce nu se întîmplă tuturor regiunilor în curs de dezvoltare). Atunci cînd criza a lovit, băncile vest-europene nu şi-au retras finanţarea peste noapte şi nici nu au lăsat filialele estice să intre în faliment, aşa cum s-au temut mulţi. În timp ce băncile-mamă se chinuiau să recîştige capital, filialele estice au întrerupt împrumuturile, dar acelaşi lucru l-au făcut şi băncile locale. Nu au existat crize bancare majore în Europa de Est. Deşi adunată în grabă, "Iniţiativa Viena" " un club care cuprinde bănci pan-europene, agenţiile de reglementare din ţările în care acestea operau şi organizaţii internaţionale cum ar fi UE şi Banca Mondială " a ajutat la prevenirea unui colaps financiar. Au ajutat şi cele 25 de miliarde de euro " sprijin financiar acordat băncilor din Est. BERD susţine în ultimul "Transition Report" că ţările cu o proporţie mai mare de investiţii străine în sistemul bancar s-au descurcat mai bine în criză decît cele unde domină instituţii locale instabile, care s-au bazat pe lichidităţi pe termen scurt atrase din afară. Totuşi, raportul BERD admite că prezenţa băncilor străine a alimentat creditele nesustenabile şi a adus în Est practici de împrumut mai puţin sigure, cum ar fi ipotecile în euro sau franci elveţieni acordate fără o verificare amănunţită. Criza a arătat că verificarea la nivelul ţării de origine " principiul de bază al integrării financiare la nivelul UE " are nevoie să fie îmbunătăţită. Autorităţile din ţări ca Suedia şi Austria nu au acordat destulă atenţie băncilor lor din Letonia sau Ungaria. Unii economişti consideră că această situaţie se va schimba acum, după ce plătitorii de taxe din Suedia şi Austria vor plăti pentru salvarea băncilor care operează şi în afara ţărilor lor. Alţii argumentează că doar prin controale bancare la nivel supranaţional şi o supraveghere mai strictă se vor preveni probleme similare în viitor. În acelaşi timp, guvernele şi agenţiile de reglementare (bănci naţionale) din Est trebuie să întărească piaţa locală de capital. De exemplu, împrumuturile neprotejate în valută reprezintă o idee proastă, atîta vreme cît ratele de schimb nu sînt fixe. Excepţionala deschidere a Europei de Est pentru comerţul internaţional a fost o binecuvîntare atunci cînd creşterea globală era puternică. Dar, în acelaşi timp, a făcut regiunea vulnerabilă. Nici un program fiscal de stimulare nu ar fi fost destul de puternic pentru a compensa colapsul cererii în zona euro, pentru ţările în care exporturile spre UE însumează 50-80% din PIB. Mai mult chiar, criza a scos în evidenţă că unele dintre noile membre UE s-au axat prea mult pe un anume sector industrial " construcţia de autoturisme. Aproape jumătate dintre veniturile din export şi pînă la 20% din valoarea adăugată sînt generate de industria de automobile în ţările central europene. Mai multe fabrici de maşini din Europa Centrală şi de Est au fost închise la sfîrşitul lui 2008 şi la începutul lui 2009. S-a crezut, o perioadă, că noii membri sînt perdanţii unei curse pentru subvenţii între ţările mari şi bogate ale UE. Totuşi ţări precum Cehia sau Slovacia au beneficiat de pe urma unor programe de tip "Rabla" aplicate de Germania, Austria, Franţa şi alte state vest-europene. Regulile pieţei comune au rezistat: programele nu au discriminat în favoarea vehiculelor produse intern. Institutul de cercetare WIIW din Viena spune chiar că ţările estice care se bazează cel mai mult pe exportul de utilaje şi maşini au suferit un declin mai redus. Majoritatea ţărilor încep să-şi restrîngă treptat programul "Rabla", ceea ce va însemna reducerea cererii pentru vehiculele făcute în Europa de Est. Pe termen mediu, necesitatea de a reduce costurile şi capacitatea prea mare de producţie în acest sector la nivel mondial vor fi în favoarea Estului, deoarece marii producători de automobile vor continua să mute producţia în ţări cu un cost al muncii redus. Totuşi, criza economică a servit ca un avertisment că Estul trebuie să-şi diversifice structura industrială. Blocată între Vestul high-tech şi Orientul asiatic low-cost, Europa de Est are o singură cale: să urce pe lanţul valorii adăugate. În vederea acestui lucru, trebuie să-şi îmbunătăţească sistemul educaţional, să-şi îmbunătăţească pieţele interne şi să încurajeze inovarea şi antreprenoriatul. Astfel de reforme sînt necesare mai mult ca niciodată, deoarece competiţia globală pentru capital şi pieţe a devenit mai puternică. BERD, care urmăreşte schimbările economice în Europa de Est, constată că de la începutul crizei au fost puţine cazuri de răsturnare sau desfiinţare a reformelor făcute în anii anteriori. În acelaşi timp, observă că reformele pentru o economie funcţională s-au cam oprit. Pînă acum, populismul a rămas sub control în Europa de Est. Cum totuşi concedierile continuă, iar guvernele nu pot face mare lucru să le oprească, alegerile din 2010 şi 2011 ar putea determina guvernele să promită protecţionism economic, în loc să explice necesitatea schimbărilor. Există riscul ca Estul să înveţe lecţiile greşite de pe urma crizei şi să pună în pericol succesul economic al celor 20 de ani de tranziţie. Katinka Barysch este director adjunct al Center for European Reform, Londra. Textul a apărut în ultimul buletin CER şi este preluat cu acordul autoarei. traducere de Cristian GHINEA