„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș

Șerban MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 951 din 30 iunie – 6 iulie 2022
image

Orașul e o bătătură. Nu de-aia de la picior, ci de-aia oltenească: e pămîntul bătătorit de lîngă casă. Pămîntul pe care omul și-a făcut loc ca să trăiască. Orașul e spațiul liber dintre clădiri. Viața urbană are nevoie de loc în care să trăiască, dacă n-are loc, nu e. Dacă n-ai loc, îți faci. Eliberezi spațiul ca să poți să trăiești. Am putea să ne oprim aici.

Spațiile publice sînt spații goale. În esență, un spațiu public e o scenă goală pe care viața o ia în stăpînire și o folosește cum îi vine. Într-un oraș putem avea mai multe feluri de spații publice. Unele sînt parcuri publice, altele sînt piețe publice, unele au copaci, altele nu au copaci. Nu putem și nici nu e bine să plantăm peste tot copaci, oricît de ecologiști am fi. Nu poți să faci concert sau protest sub copaci. Toate amenajările de piețe publice de la noi s-au lovit de o primă reacție negativă din partea populației cu argumentul că sînt „deșerturi de beton”. Nu-s din beton, și e foarte bine că sînt libere și goale. Asta e și definiția lor. Spațiul gol dintre clădiri în care poți face orice. E și o problemă de direcție a privirii. Într-o piață publică nu te uiți dinspre margine spre centru. În centru sînt doar alți oameni care se uită la tine. Direcția privirii e dinspre centru, unde te afli, spre margine, unde e orașul, unde sînt clădirile. Miezul arhitectural al pieței e pe margine. În mijloc sînt doar oameni.

Traficul nu se va rezolva niciodată. Traficul rutier nu e ceva ce se poate „rezolva” în sensul scăderii de la sine. Nu există o capacitate de transport care, odată atinsă, rezolvă nevoia și lucrurile se liniștesc. Mașinile vor umple întotdeauna străzile pînă la refuz. Traficul poate fi doar limitat în mod deliberat prin reducerea acelor canale prin care curge și prin redirecționarea nevoii de mobilitate către alte mijloace.

Parcările aduc trafic. Dacă facem parcări pentru fiecare clădire, pentru fiecare apartament, pentru fiecare birou, oamenii vor fi motivați să aibă mașini și să meargă cu mașina. Trebuie să fie locuri, zone, în care să nu ai unde să parchezi. Ca idee, în București există o hotărîre de consiliu local, celebra HG66/2006, care obligă orice clădire să aibă parcări. Oricare. Toate. Dacă peste tot sînt parcări, peste tot se va merge cu mașina. E ușor să ne închipuim zone din oraș, să zicem în centru, în care parcările nu sînt obligatorii, ba chiar ar putea fi interzise. Să te duci la birou cu STB sau pe bicicletă. Asta încă sună șocant în București!

Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor. O zonă pietonală este amenajată pentru viața (era să zic civilă) pietonală. Nu mergi pe „carosabil” și nu stai pe borduri pentru că ești om și ai drepturi. Mergi pe paviment, frumos, stai pe bănci puse pe mijlocul străzii, te așezi la terase care nu se strîng duminica. Și respecți regulamentul local, orele de liniște, intimitatea locuitorilor. Pietonizarea nu e festival temporar cu șoferi nervoși într-un capăt și Untold în capătul celălalt.

Pietonală e o zonă, nu o stradă. Să luăm Bucureștiul ca exemplu. A pietonizat o zonă, Centrul Vechi, și pe urmă s-a oprit. O zonă mică pentru foamea de spațiu public a orașului, care s-a umplut pînă la refuz, devenind aproape nefrecventabilă. Care era singura opțiune normală la cap, dar pe care nu a luat-o nimeni în seamă de douăzeci de ani? Să mărească zona, să facă loc tuturor energiilor alea care se sufocă între ele pe trei străduțe. Etapizat, cu studii, cu specialiști, cu consultare prealabilă, dar care să ajungă la singura concluzie logică: centrul pietonal trebuie să se extindă către nord, peste Piața Universității, între Calea Victoriei și Bulevardul Magheru, pînă la Piața Romană. Încurajez în general studiile serioase, dar aici am stat atît de mult timp încît întîi aș băga buldozerul și de-abia după aceea aș face studiul de fezabilitate.

Pietonizarea trebuie să se ducă în cartiere. E mișto în centru, dar e și banal! Toate orașele europene au centre pietonale, e o rețetă pe care o vom copia și noi, vrînd-nevrînd. Pasul înainte pe care putem să îl facem e să ducem pietonizarea în cartiere. Să recreăm centrele de cartier, să le activăm ca spații publice, să investim în servicii și centre comunitare. E plictisitor la Șosea, pe Kiseleff, în 2022. Hai „pă ștrase” în Vitan, în Berceni, în Drumul Taberei! Asta dacă vrei să fii progresist și nu doar să urmezi, zeci de ani mai tîrziu, aceleași formule. Ceea ce nu e neapărat rău, dar e puțin dezamăgitor.

Concursuri de arhitectură, nu „amenajări” făcute de ADP. Calitatea designului spațiului public e importantă. Sună banal, dar e foarte puțin înțeles, și de administrație, și de populație. Nu te simți bine oriunde, e muncă multă în spatele unui loc plăcut. Atmosfera, flexibilitatea funcțională, sustenabilitatea se fac cu concursuri serioase de arhitectură. Costă & durează, dar altfel nu iese. 

Primării care apără interesul public. De decenii, primăriile nu și-au înțeles rolul de a reprezenta și apăra interesul public. S-au comportat toți doar ca niște „înlesnitori” de investiții private din care și-au luat și ei partea lor. De-aia am ajuns să nu mai avem loc, să ne sufocăm unii pe alții, să ne certăm, să fim violenți și cinici. Lipsa „interesului public” duce la orașe agresive.

Am scris odată pe Facebook: „Mi se pare așa, din ce în ce mai mult, că lupta generației mele este să scăpăm de mașini de pe trotuare. E important, nu zic, da’ e și deprimant”. Pînă la urmă, problema cu mașinile parcate pe trotuare e despre nedreptate, lipsă de ordine, privilegii pe seama altora. E același sentiment pe care l-am avut și la OUG 13. Poate părea minor, dar e un abuz și o violență mult mai apropiată de viața noastră zilnică.

Să nu ne deprimăm. Nu sîntem fundul pămîntului. Toți au trecut prin asta, s-au enervat și au acționat. Și noi facem exact asta, deși, de multe ori, pare că doar ne plîngem. E important însă să ne plîngem, pentru că așa devine evident pentru decidenți/politicieni că ne doare și ne interesează. Decidenții nu fac decît lucrurile pe care le e clar că, dacă nu le fac, o să punem foc la primărie.

(Plus „15 minutes city”, transport în comun, interzicerea parcării „la liber”, construcția de parcări de reședință, parcări pe inelul median la intrarea în centru etc., dar pe astea le știți deja.)

* Glumă! Nu sînt atît de arogant, sînt doar fascinat de modalitatea asta populară de a introduce idei într-o discuție.

Șerban Marinescu este arhitect.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.