Ce ne spune psihologia despre șabloane, clișee, poncifuri

Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
Ce ne spune psihologia despre șabloane, clișee, poncifuri jpeg

Atunci cînd reflectăm la conceptele de șablon, clișeu sau poncif, sensurile/semnificațiile care emerg sînt cele legate de banalitate și de utilizare excesivă/mecanică (automată). Simplu spus, șabloanele/clișeele/poncifurile sînt formule lingvistico-cognitive care nu au o legătură necesară cu valoarea de adevăr, ci cu conținuturi banale utilizate excesiv/mecanic (automat). Dar ceva poate deveni banal (comun/cunoscut/neoriginal/obișnuit) tocmai ca urmare a utilizării excesive/mecanice, iar ceva banal devine la rîndul său mai ușor de utilizat; așadar, banalitatea și utilizarea excesivă/mecanică se pot potența reciproc. În plus, atît adevăruri, cît și falsuri pot să devină șabloane/clișee/poncifuri. Asta pentru că, din punct de vedere psihologic, ceva poate să fie util, fără să fie adevărat; într-adevăr, utilitatea întemeiază idei într-un discurs practic (exemplu: ce trebuie făcut), nu într-un discurs teoretic (exemplu: ce este adevărat). Mai mult, adesea șabloanele/clișeele/poncifurile sînt codate în mintea noastră sub forma unor scheme cognitive, care se perpetuează prin faptul că tind să selecteze automat din mediu informațiile care le confirmă și să inhibe prelucrarea informațiilor care le invalidează (vezi, pentru detalii, David și colab., 2010).

Mintea umană funcționează și progresează mai ales prin mecanismul discrepanței cognitive. Pe de o parte, căutăm „teze“ prin care să sistematizăm, să explicăm și să prezicem lucruri/realități (mai ales în forma unor probleme teoretice sau practice). Spre exemplu, oamenii nu au așteptat apariția psihologiei ca știință pentru a-și formula o psihologie de simț comun, care, măcar aparent/iluzoriu, să-i ajute în a sistematiza, explica și prezice comportamentul uman (individual și social). Într-adevăr, unele iluzii pozitive ajută emoțional în anumite contexte, iar vechii greci și-au organizat lumea și mintea/comportamentele prin vechii zei. Multe „teze“ derivate din simțul comun sînt false, dar, așa cum spuneam mai sus, ceva nu trebuie să fie adevărat ca să fie util și, chiar false fiind, au un mecanism puternic de perpetuare. „Tezele“ derivate din demersurile științifice au o întemeiere mai riguroasă a valorii de adevăr, chiar dacă, atît în abordări mai normative (exemplu: raționalismul critic al lui Popper / empirismul pragmatic al lui Quine), cît și în cele mai descriptive (exemplu: paradigmele kuhniene), nu sînt complete, pot implica uneori generalizări excesive și/sau există loc de dezvoltare. „Tezele“ – prin care sistematizăm, explicăm și/sau prezicem realitatea – servesc o nevoie psihologică de stabilitate/predictibilitate a omului, chiar dacă prin utilizare excesivă/mecanică (automată) pot deveni șabloane/clișee/poncifuri, blocînd adesea creativitatea/progresul. Lipsa stabilității/predictibilității este asociată cu stres, iar pe termen lung poate duce la tulburări psihologice/psihosomatice. Dar pe de altă parte, mintea umană este astfel construită încît, odată ce apare „teza“, tinde să producă „antiteza“, generînd astfel o discrepanță cognitivă, care poate apoi, într-o logică hegeliană, să fie eliminată printr-o sinteză în forma unei noi „teze“ integratoare la nivel mai complex. Și mecanismul psihologic continuă.

Așadar, psihologic vorbind, șabloanele/clișeele/poncifurile pot fi liniștitoare -psihologic, dar, mai ales prin caracterul lor automat și nereflexiv, (1) frînează apariția discrepanței cognitive și/sau (2) rezolvarea integrativă a acesteia dacă apare. În acest fel, unii rămîn prizonieri – e drept, destul de liniștiți – ai șabloanelor/clișeelor/poncifurilor („ei știu“ și nu mai problematizează), iar alții, în baza lor, se conflictualizează individual (discrepanțe intra-individ) și/sau social (discrepanțe inter-indivizi) între „teze“ și „antiteze“, fără să ajungă la sinteze (exemplu: nu pot înțelege/accepta antitezele la ceea ce ei știu deja). Riscurile sînt mai mari atunci cînd șabloanele/clișeele/poncifurile sînt formulate rigid (exemplu: în termeni de „trebuie“), nu flexibil (exemplu: în termeni de „preferință/posibilitate/probabilitate“) și au o componentă de generalizare excesivă (exemplu: adesea identificabilă prin formulări precum oricînd/niciodată/oriunde/niciunde/orice/nimic/toți/nimeni etc.). De asemenea, folosirea prea frecventă a verbului „a fi“ ca identitate amplifică riscurile (exemplu: „Românii sînt X“ în loc de „Mi se pare / Eu cred că românii sînt X“ sau de „Românii se comportă în forma X“); simplu spus, în loc să ne certăm dacă „Ana este frumoasă“ sau nu, am reduce conflictul și am clarifica/nuanța lucrurile spunînd „Mie îmi place Ana“.

Cînd am scris monografia dedicată psihologiei românilor (David, 2015) a trebui să înfrunt o armată de șabloane/clișee/poncifuri (adesea rigide, cu generalizări excesive și cu mult „a fi“ ca identitate). Așa cum am spus, oamenii nu au așteptat apariția acestei lucrări ca să se întrebe și să-și răspundă cu privire la psihologia românilor. Unele răspunsuri erau derivate din psihologia de simț comun – doar „Toți românii știu psihologia românilor“ –, fiind bazate pe generalizări rigide/excesive și/sau contradicții. La acest nivel, românii erau fie maximizați în sens pozitiv (exemplu: „Românii sînt cel mai important popor și sigur nimeni nu-i ca noi“), fie maximizați în sens negativ (exemplu: „Nimic românesc nu-i bun“). Interesant este că, așa cum am făcut și în proverbe/zicători, ilogic, în același timp și sub același raport am generat șabloane/clișee/poncifuri contradictorii. Alte răspunsuri erau derivate din discipline apropiate sau mai vechi, care s-au extins în domeniul psihologiei fără să-i înțeleagă metodologia. La acest nivel, spre exemplu, mulți făceau confuzii între „cum sîntem“ vs. „cum ne credem“ vs. „cum vrem să fim“ și/sau nu înțelegeau clar funcția generalizării statistice a atributelor psihologice (exemplu: unii erau prea ancorați în definițiile clasice ale categoriilor prin atribute esențiale). În fine, unele răspunsuri erau formulate ideologic și/sau de pe pozițiile de putere socială ale unor personalități din domenii variate, avînd adesea funcții justificative și/sau imagologice. Nu mai pomenesc răspunsurile cu funcții defensive. Puține răspunsuri au avut ancorare în adevăr (evi-dence-based), pentru a putea discuta despre acestea ca potențiale antiteze. Sigur, toate au fost amplificate de fondul nostru psihocultural, de a maximiza atît pozitivul (exemplu: adesea în complexe de superioritate), cît și negativul (exemplu: adesea în complexe de inferioritate) (vezi, pentru detalii, David, 2015).

Să luăm ca exemplu atributul ospitalier (exemplu: „Românii sînt ospitalieri“). Subiectul uman poate să fie analizat printr-o serie de atribute (exemplu: biologice, economice, psihologice, sociale etc.). Cînd atributele psihologice au relevanță largă la nivelul societății, acestea se mai numesc și psihoculturale. Agregate la nivelul grupurilor, interrelaționate și raportate la un cadru de referință, acestea se constituie în profiluri psihologice/psihoculturale ale grupului (fie acesta pînă la nivel de popor/națiune/țară). Așadar, sîntem ospitalieri? Ei bine, unii mai mult, alții mai puțin, dar, agregînd răspunsurile la nivel de grup larg, statistic rezultă imaginea că ne comportăm mai puțin ospitalier decît credem sau ne-am dori și mult mai puțin ospitalier ca alte țări/popoare. De altfel, ar fi și ciudat ca o țară cu un nivel de încredere interpersonală atît de scăzut (mai ales față de străini) să aibă un nivel foarte crescut de ospitalitate. Este drept că ospitalitatea, pe lîngă încrederea interpersonală, presupune și componenta de prietenie, iar la români prietenia pare să fie mai importantă decît încrederea. Dar și prin prisma prieteniei, noi nu avem scoruri mult mai mari ca alte țări. Dimpotrivă. Spre exemplu, pe baza datelor din WVS (vezi, pentru detalii, David, 2015) importanța vs. neimportanța prieteniei se prezintă la români în procentele de 74,6% vs. 25,2%. Alte țări se prezintă astfel: China: 91% vs. 7,1%; Germania: 93,5% vs. 6,4%; Polonia: 93,5% vs. 6,2%; SUA: 93,3% vs. 5,9%. Ne credem ospitalieri? Cu siguranță, ospitalitatea este unul din atributele prezente constant în autostereotipul românilor (vezi David, 2015). Acest lucru este bun, dacă nu rămînem prizonieri ai autostereotipului și nu facem confuzie între „cum sîntem“ vs. „cum ne credem“. Dorim să fim ospitalieri? Cu siguranță, ospitalitatea este o valoare culturală proiectată de români. Și acesta este un lucru bun, dacă valoarea proiectată devine treptat și valoare asumată și exprimată în practici comportamentale. Iar în condițiile în care discrepanța dintre valori și practici psihoculturale este ridicată în cazul României, este clar că politicile publice care țintesc dezvoltarea unor componente psihoculturale trebuie însoțite de planuri operaționale cît mai pragmatice.

În concluzie, sintetizînd:

● Mintea umană nu este construită pentru a căuta adevărul, ci pentru a realiza inițial stabilitate/predictibilitate, obținute adesea prin sensuri/semnificații.

● Șabloanele/clișeele/poncifurile – înțelese ca structuri lingvistico-cognitive cu conținuturi banale și cu utilizare excesivă/mecanică (automată) –, în general, pot asigura o stare de bine minții umane, satisfăcînd, cel puțin parțial și/sau contextual, adesea automat, nevoia noastră psihologică de stabilitate/predictibilitate, prin sensurile/semnificațiile oferite.

● Dacă șabloanele/clișeele/poncifurile nu reflectă adevărul, atunci această stare de bine poate funcționa pe termen scurt, într-o lume globalizată cu acces la cunoaștere mai rar pe termen mediu/lung; în plus, nu stimulează dezvoltarea umană și a civilizației, atît prin faptul că promovează falsuri, cît și prin caracterul automat și nereflexiv al acestora, care nu încurajează apariția antitezei.

● Dacă șabloanele/clișeele/poncifurile reflectă mai bine adevărul, atunci starea de bine poate să fie mai durabilă, dar stimularea dezvoltării umane și a civilizației suferă prin caracterul automat și nereflexiv al acestora, care nu stimulează apariția antitezei (exemplu: în forma nuanțelor/dezvoltărilor).

● În general, pe lîngă caracterul automat, caracterul rigid și/sau de generalizare excesivă cu referire la șabloane/clișee/poncifuri afectează dezvoltarea umană și a civilizației, prin inhibarea apariției antitezei.

● Șabloanele/clișeele/poncifurile se perpetuează prin modul de codare a lor în mintea noastră, adesea sub forma unor scheme cognitive care selectează automat din mediu informațiile care le confirmă și inhibă prelucrarea informațiilor care le invalidează.

● Căutarea adevărului (cît mai nuanțat) este un act intelectual care ne scoate din liniștea oferită de șabloane/clișee/poncifuri, aruncîndu-ne în neliniștea – pentru unii plăcută, dar pentru mulți greu de tolerat – discrepanțelor cognitive, cu promisiunea unei potențiale liniști viitoare (dar temporare).

Daniel David este profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA și președintele Asociației Psihologilor din România. A publicat, printre altele, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom, 2015.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Vladimir Putin si Serghei Soigu la parada navala a Marinei ruse FOTO EPA-EFE
Se ascut cuțitele la Moscova. Șoigu ar putea cădea sub loviturile bucătarului lui Putin și ale sângerosului Kadîrov
În timp ce se pregătește să sărbătorească, vineri, 7 octombrie, cea de-a 70-a aniversare, Vladimir Putin ar trebui să înceapă să-și facă griji pentru continuarea domniei sale
Soldati ucrainieni pe frontul din Herson FOTO profimedia 0675801159 jpg
Ucrainenii trebuie să elibereze Hersonul înainte de venirea iernii
Oficialii și analiștii americani avertizează că Ucraina duce o bătălie crâncenă pentru teritoriul din sud, care trebuie încheiată înainte ca iarna să creeze condiții nefavorabile pentru luptă.
disparuta olt1 foto ipj png
A treia dispariție în Olt, în două zile. O femeie de 51 ani, plecată de acasă, a fost găsită după ore de căutări UPDATE
Poliția Olt a anunțat joi seara, 6 octombrie 2022, dispariția unei femei pentru care a declanșat o amplă acțiune de căutare, soldată cu găsirea femeii. Este al treilea anunț de dispariție în Olt, în ultimele două zile.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.