Ce ne spun entomologii
Dacă citim fabula lui La Fontaine și poezia lui George Topîrceanu, observăm că una dintre cele două insecte implicate este din cale-afară de harnică, iar cealaltă mai leneșă. Să vedem ce ne spun și entomologii, adică biologii care studiază insectele, despre ele.
Furnica face parte din familia Formicidae, ordinul Hymenoptera, clasa Insecta. Alături de albine şi viespi, furnicile sînt insectele care prezintă o structură ierarhică bine definită, formată din regină, lucrătoare (agricultori, doici, paznici, cărăuși etc.) și masculi. Fiecare are un rol bine stabilit în societatea furnicilor, adică în colonie sau furnicar.
Furnicile se întîlnesc în toate ecosistemele terestre de pe toate continentele cu excepția zonelor permanent înghețate ale Arcticii, Antarcticii și zonelor montane înalte.
Se cunosc, după unele surse, peste 2500 de specii de furnici și se preconizează că ar exista peste 22.000 de specii. Spre deosebire de celelalte himenoptere, furnicile au antene îndoite (și nu drepte ca la albine sau viespi) și trunchi îngustat (talie subțire). Fiecare individ are șase picioare puternice, care-i permit furnicii să se deplaseze pe orice fel de teren, au două maxilare puternice care funcționează ca un foarfece extrem de eficient, două stomacuri (într-unul acumulează mîncare pentru sine, iar în celălalt pentru colonie), își folosesc cele două antene pentru simț tactil și pentru miros. Unele specii de furnici sînt dotate cu un ac prin care elimină o toxină extrem de puternică, altele pot răspîndi un jet bogat în acid formic. Ciorile și păsările libere se folosesc de acest acid formic atunci cînd prind o furnică, frecîndu-și cu el penajul și, în felul acesta, deparazitîndu-se.
Din lumea insectelor, furnicile sînt cele mai deștepte. Creierul lor ar conține în jur de 250.000 de celule nervoase, fiind cel mai dezvoltat dintre cele ale insectelor (omul deține aproximativ 10 milioane de celule nervoase în creier).
Furnica este într-o continuă mișcare, corpul ei fiind construit să fie foarte rezistent și eficient în munca pe care o depune. Furnica poate ridica de douăzeci de ori greutatea sa.
În general, furnicile reprezintă cam 15-20% din nivelul biomasei unui ecosistem. Se presupune că biomasa furnicilor din ecosistemul pădurii ecuatoriale amazoniene este de patru ori mai mare decît greutatea tuturor păsărilor, reptilelor, mamiferelor și amfibienilor din acea regiune luate la un loc.
Furnica are mai multe roluri în ecosistem: creează galerii subterane, asigurînd o bună ventilare a solului și trecerea apei în sol, asigură plantarea de noi semințe prin transportarea fructelor și semințelor în colonii. De multe ori aceste semințe sînt uitate și încolțesc și, astfel, dau naștere unor noi plante care constituie hrană pentru alte animale (furnicar, păianjeni, marsupiale, urs brun, reptile, amfibieni etc.). Pot fi considerate dăunători atunci cînd invadează casele și curțile oamenilor – în casele singaporenilor pot trăi simultan pînă la trei specii diferite de furnici (informație personală). Reciclează materia organică în sol, sînt ființe omnivore, mențin sub control numărul de dăunători (omizi etc.).
Furnicile sînt şi buni agricultori. Pentru că nu pot digera celuloza, ele trebuie să crească în colonia lor nişte ciuperci care transformă celuloza într-o substanţă digerabilă de către stomacul lor. Studiile efectuate pe mai multe specii de furnici arată că ele folosesc un soi de îngrăşămînt pentru a asigura creşterea ciupercilor. Alte furnici se folosesc de seva dulce secretată de afide. Furnicile mulg afidele, insecte parazite pentru plante, și le transportă în mai multe locuri, făcînd un fel de păstorit.
Ca o ultimă curiozitate, o furnică are cea mai dureroasă muşcătură dintre toate insectele.
Greierul, alături de lăcuste și cosași, face parte din familia Gryllidae, ordinul Orthoptera, clasa Insecta.
Greierul este recunoscut pentru cîntatul lui deosebit de ascuțit și asurzitor, cîntec care se aude în nopțile calde de vară. Greierii sînt răspîndiți în zonele terestre temperate și tropicale. Lipsesc însă în zonele montane, arctice și antarctice reci. Se cunosc mai bine de 1000 de specii de greieri din cele 22.000 de specii de lăcuste, greieri și cosași care se estimează că ar locui pe Terra.
Așa cum arată și ordinul din care fac parte, greierii au o trăsătură specifică: picioare posterioare modificate, care le asigură salturi uriașe. Deși au două perechi de aripi (elitrele și aripile membranoase), greierii și lăcustele preferă să sară, o adaptare perfectă pentru a fugi din fața prădătorilor. Greierii sînt dotați cu un văz bun, trei perechi de picioare dintre care primele două anterioare sînt mult reduse, iar perechea posterioară este extrem de puternică, asigurînd faimoasele salturi.
Greierii au un corp compact format dintr-un cap mic cu antene și ochi mari și un trunchi robust și scurt care se termină cu cele trei perechi de picioare. Pe partea dorsală au două perechi de aripi: o pereche formată din elitre (impregnate cu chitină, o substanță dură cu rol în protejarea corpului) și o altă pereche de aripi subțiri și membranoase.
Activitatea greierilor începe după scăpătatul soarelui la asfințit, deci sînt ființe nocturne. Atunci ei ies din crăpături, de sub pietre sau din micile galerii pe care și le sapă și încep concertul. Doar masculii pot cînta, iar femelele se lasă impresionate de masculii care dau concertul.
Dar cum cîntă greierii? De fapt, cîntatul greierului nu este un cîntat. Sunetele cri-cri sînt rezultatul frecării elitrelor între ele (aripile impregnate cu chitină) sau rezultatul frecării picioarelor de elitre. Mai precis, elitra stîngă prezintă între 50 și 300 de șanțuri/ridicături. Elitra dreaptă sau piciorul joacă rolul unui arcuș. Cînd elitra stîngă este ridicată la 45 de grade, atunci elitra dreaptă se freacă de aceasta asemeni arcușului care freacă vioara. Noi nu putem observa aceste mișcări fiindcă au loc doar noaptea.
O curiozitate referitoare la cîntatul greierului este dată de legea lui Dolbear care spune că se poate calcula temperatura de afară dacă se numără sunetele emise de greier pe o durată de 14 secunde și se adaugă un număr 40. Suma totală reprezintă temperatura aerului exprimată în grade Fahrenheit.
Un greier adult trăiește destul de puțin. De la stadiul de ou și pînă la stadiul de adult pot trece între 30 și 90 de zile, în funcție de specie. Cel mai probabil că de aici se trage și mitul că greierul ar fi leneș. Ciclul său de viață presupune îngroparea în sol, timp în care din ou ajunge larvă și mai apoi nimfă, și abia spre primăvară ajunge adult – cînd începe să cînte tocmai pentru a se putea împerechea și perpetua specia. Iar conotația de distrugător al culturilor agricole a atras după sine o altă impresie negativă.
Dintre speciile cele mai comune de greieri aș aminti greierul de casă (Gryllus domesticus) și greierul de cîmp (Liogryllus campestris). Greierul de casă locuiește pe lîngă gospodăria omului, hrănindu-se cu tot felul de resturi de mîncare (firimituri) și alte insecte. Greierul de cîmp este vegetarian, producînd, alături de lăcuste și cosași, mari pagube agriculturii.
În unele culturi, aceste insecte sînt purtătoare de noroc. Astfel, la chinezi și japonezi, în Antichitate greierii erau ținuți în cutii de aur (la curțile regale) pentru a delecta auzul mai-marilor în timpul nopților, iar oamenii simpli îi țineau închiși în cutii de lemn. Și, mai nou, în Asia de Sud-Est aceste insecte sînt considerate adevărate delicatese. Bine rumenite în tigaia wok și asezonate cu ardei iute, usturoi, sare și alte mirodenii, greierii sînt considerați unele dintre deliciile bucătăriei asiatice.
Furnica – o insectă construită pentru muncă neobosită, extrem de eficientă și ordonată, cu o societate rafinată și bine construită – și greierul – o insectă cu conotații negative (distrugător de culturi agricole) și cu un ciclu de viață care presupune o conservare a propriei energii sînt ființe cu trăsături biologice asemănătoare, dar comportamentele lor opuse au atras de mult atenția oamenilor. Aceste diferențe le-au atras, probabil, conotațiile ulterioare – furnica harnică și greierul leneș.
Viorel Căpățînă este profesor de geografie și educația mediului/biologie la Școala Gimnazială Avenor, București.
