Ce ne poate învăța chiulul

Alec BĂLĂŞESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Ce ne poate învăța chiulul jpeg

În primăvara lui 1989, doar cu cîteva luni înainte de căderea Zidului în Berlin și a regimului Ceaușescu în România, împreună cu cîțiva colegi de liceu am hotărît, într-o sîmbătă dimineața, să mergem la film. Eram în clasa a noua. Amănunt: pe atunci sîmbetele erau zile lucrătoare și se mergea la școală. Tot pe atunci, cinematografele erau de sine stătătoare, nu erau, ca acum, în mall-uri și erau prezente în orașe de provincie precum Tîrgoviște, locul unde au avut loc cele ce urmează a fi depănate.

Construit în anii ʼ70, Cinematograful „Independența“ avea o intrare amplă. Cinci trepte te conduceau pe platforma care înconjura holul caselor de bilete din trei laturi. Filmul (al cărui titlu l-am uitat) începea la ora 10. Am plecat în fugă în pauza de la 10 fără 10, hotărîți să nu îi pierdem primele secvențe. Ajunși la cinema, ne-am lovit de aglomerația obișnuită, însă eram prea lipsiți de răbdare ca să sesizăm și foșgăiala suspectă de elevi de pe la toate liceele din urbe. Autobuzul galben, care era parcat în fața cinematografului, mi-a părut ușor suspect, dar suspiciunea nu a reușit să-mi potolească din entuziasm.

Nu a trebuit să trec mai departe de scările de la intrare ca să mă cuprindă senzația că ni s-a întins o capcană… Cîțiva bărbați îmbrăcați „civil” ne-au încadrat și împins spre intrarea păzită de milițieni în uniformele bleu, recognoscibile. Nu o păzeau ca să nu intrăm, ci pentru ca, odată intrați, să nu mai putem ieși. Am încercat s-o tulesc, dar unul dintre ei m-a prins de o mînecă și, împingîndu-mă vîrtos în holul cinematografului, mi-a dat o palmă zdravănă după ceafă. Mi-au dat lacrimile. Oare ce-o fi gîndit el atunci? Ce satisfacție sadică l-o fi cuprins? Unul dintre cei nouă băieți din gașca noastră a scăpat, ajutat de o casieriță care-l cunoștea bine pe tatăl său (și probabil știa că lucrează pentru Securitate; deh, nu se cădea ca milițienii, din greșeală, să își contrarieze colegii). Noi am rămas în custodie, pentru a fi apoi transportați, în sus-amintitul autobuz, la secția de miliție a municipiului. Ne-au înghesuit în sala de consiliu, probabil mai mult de o sută de elevi de la mai toate liceele, ne-au aliniat pentru a face poze de grup pe licee (probabil nu aveau film fotografic suficient pentru poze individuale... asta dacă au avut vreodată film în aparat), iar cineva ne-a ținut o prelegere de mai bine de o oră despre delincvența juvenilă și pericolele care ne pasc. Mai că regretam orele de atelier de la care chiulisem și în care aș fi învățat să fac fileturi de piulițe și șuruburi (era perioada de practică, nici măcar nu chiulisem de la ore „adevărate”). Următoarea mișcare genială a milițienilor a fost să îi sune pe directorii liceelor, care să ne ridice personal de la secție. Directorul adjunct, tovarășul Catană (un fel de tiran mic, voluminos și cu ochelari), s-a înființat la secție și ne-a returnat liceului, unde am avut dreptul la încă o oră de „prelucrare ideologică”, după care ni s-a explicat că, dacă vrem să mai trecem poarta liceului, luni va trebui să ne prezentăm cu părinții. Pierdusem deja toată sîmbăta, ajunsesem acasă pe la 3 după-amiaza. Dacă nu aș fi chiulit, aș fi terminat la 12.

Pînă astăzi mă întreb ce rost a avut acea tevatură. Evident, nu am să pictez asta în culorile disidenței față de regim, cum mulți ar putea fi tentați să o facă. Am chiulit și după ʼ89, fără remușcări și probabil ca să mă răzbun pe acest moment, pentru că, la începutul anilor ʼ90, orice autoritate era chestionată și chestionabilă, pe drept cuvînt.

Dar există un element important în această poveste, în această formă de umilire publică pe mai multe niveluri în care acțiunea miliției și reacția școlii au colaborat ținîndu-se de mînă: ea nu a avut, de fapt, nici un alt efect sau scop decît umilirea de dragul umilirii. Absențele aveau consecințe minime deja cunoscute și nu ne-au fost aplicate nici un fel de alte pedepse. Dacă rolul pedagogiei este acela de a transmite ideea de responsabilitate, acest episod, în opinia mea, a fost lipsit de orice urmă a ei. Faptul că autoritățile instituționale implicate au ales calea amenințării și a „rușinării” mi se pare o abdicare de la principiile învățării. Conducerii liceului nu-i păsa deloc de absențele noastre „normale”, însă faptul că tovarășul Catană a fost nevoit să vină la miliție ca să ne ia de-acolo punea liceului „probleme de imagine”, pe care a ales să le transfere asupra noastră prin cerința de a veni cu părinții la școală.

Dacă o bună formulă pedagogică este aceea de a oferi stimuli și pedepse pentru a crește responsabilitatea, folosirea rușinii are ca efect exact contrariul: ea, de fapt, încurajează perpetuarea actului și găsirea unor metode mai bune de a-l ascunde. Rușinea nu expune actul în sine ca fiind problematic, ci doar faptul că alții află despre el.

Una dintre problemele curente în societatea românească este perpetuarea rușinii ca formă de reglare a comportamentului și ca metodă de învățare a normelor sociale. Pentru că, pînă și astăzi, copiii învață că a face o faptă greșită nu e greșit în sine, ci că „e rușine” să o facă. Consecința este duplicitatea în interacțiunile personale, atît sociale, cît și intime. A fost însă nevoie să chiulesc pentru a afla toate acestea. Iată că un chiul la timpul său poate, pînă la urmă, să aibă beneficii. Ca regulă de funcționare, însă, are consecințe nefaste. Pentru că, așa cum spun francezii, „cel absent greșește întotdeauna”.

(Mulțumiri Iuliei Hau pentru editarea grijulie și sugestiile mai mult decît binevenite.)

Alexandru Bălăşescu este antropolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.