Ce m-a împins să-i ajut pe refugiații ucraineni? – cîteva gînduri

Bogdan BUDEȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 940 din 14 – 20 aprilie 2022
Ce m a împins să i ajut pe refugiații ucraineni? – cîteva gînduri jpeg

Cînd am primit mesajul că la autogara Filaret e nevoie de traducători de rusă pentru primirea refugiaților, m-am îmbrăcat și m-am dus fără să mă întreb de ce o fac. Presupun că cineva care se aruncă în apă cînd vede un om scufundîndu-se nu se întreabă de ce o face. Presupun că nici după aceea nu se apucă să teoretizeze ce anume l-a îndemnat să sară în apă. Probabil că e ceva în om care se activează cînd pierderea vieții e iminentă, habar n-am… Nu știu ce-aș fi făcut dacă nu știam rusă. În alte situații, mi-am protejat resursele, timpul și energia: nu sînt un revoluționar, nu vreau să schimb lumea. Cred că lumea e bună așa cum e, iar schimbările trebuie să fie naturale, organice. N-am mai participat la acțiuni de voluntariat pînă acum. Poate că e felul meu de a participa la războiul drept al ucrainenilor împotriva satrapului criminal și invadator de la Kremlin. Poate că a contat și stratul de aversiune față de ruși, față de nenorocirile cu care ne-am ales ca țară de pe urma prezenței lor aici. (Clasicii ruși, fie ei din literatură sau din muzică, n-au nici un amestec. Trebuie să fii idiot să încurci borcanele. Plus că mulți refugiați ucraineni sînt etnici ruși.) Nu am reacționat după un sistem de valori conștient, după regulile unui „crez” bine stabilit al solidarității, compasiunii și tot așa. Pur și simplu, ceva irațional s-a activat în mine și m-am pus în mișcare. Eu nici măcar nu mi-am afișat steagul Ucrainei la profilul de Facebook…

E foarte posibil ca unele persoane, multe notorii, care au exprimat de-a lungul timpului puncte de vedere conservatoare să fi adoptat o poziție „nuanțată” sau „prudentă” față de implicarea în ajutorul dat refugiaților ucraineni tocmai pentru că au observat cum în activitatea asta s-au remarcat ONG-urile și voluntarii lor. Iar ONG-urile, e un lucru deja stabilit printre conservatorii hardcore, sînt văzute ca „agenți ai progresismului”. Logica lor, a acestor conservatori vigilenți – greu de dus de nas, nu-i așa? –, a fost simplă: ăștia și-au găsit încă o „cauză” după ce „plandemia” a slăbit și nu mai pot „salva vieți” cu vaccinarea. O spun cu toată responsabilitatea: să identifici în gesturile banale de ajutor față de femei care fug de război cu cîte doi sau trei copii mici de mînă, față de bătrîni invalizi sau nu, față de o populație civilă vulnerabilă în cel mai înalt grad o formă de „salvaționism” vinovat ideologic e o dovadă de subumanitate. Sau de orbire ideologică, dar de semn contrar. Oamenii ăștia s-au descalificat moral, pentru mine, definitiv.

Poate că unii au nevoie de o „cauză” în viață, de o direcție care să le dea un scop. Lipsa unui scop în viață e una dintre problemele omului postmodern. Și, nu de puține ori, își aleg cauze ridicole – salvarea planetei, de pildă. Dar în cazul de față nu vorbim de fantasme și gogorițe motivate ideologic. Vorbim de oameni care stau cîte șapte ore pe noapte într-o autogară mizeră ca să dea ceva de mîncare unor femei speriate care și-au părăsit, împreună cu copiii și cu o pisică vîrîtă într-o pungă de supermarket, casele bombardate cu două zile în urmă. E asta o „cauză” sau e ceva ce face diferența între om și hienă?

De cînd a început războiul, de cînd Rusia și-a dezvăluit natura barbară prin invadarea Ucrainei, am văzut cu ochii mei mii de refugiați ucraineni. Nu e vorba de bărbați în floarea vîrstei care devastează orașele Europei, așa cum am mai văzut în trecut, cînd alte valuri de refugiați s-au revărsat asupra Europei, ci de acele categorii la care ne gîndim în primul rînd cînd se scufundă un vapor: femeile și copiii. Comparațiile pe care le-am văzut între refugiații de atunci (războiul din Siria) și cei de acum sînt dezonorante sau interesate: ele sînt fie produsul unor troli activi ai Kremlinului – de care România e plină! – sau al unor idioți utili (știu, e deja un loc comun să afirmi asta, dar e o constatare la îndemînă). E aici, cred eu, aruncat în față un sofism al solidarității. Cu cine să fiu solidar? Cu bărbați tineri care vin și devastează magazine, violează și agresează femei pe stradă în noaptea de Anul Nou (vezi Köln), care, prin prezența lor, vor să schimbe obiceiurile locului (vezi Germania, unde elevelor li s-a cerut să poarte pantaloni pentru că în sălile de sport erau cazați musulmani)?

Am în Rusia prieteni și cunoștințe care au plătit amenzi sau care au făcut zile de arest pentru că au protestat împotriva războiului. Dar balanța nu este echilibrată. Una e să plătești amendă sau să stai închis zece zile, alta e să-ți cadă o bombă peste blocul în care locuiești și să mori ars de viu, în țara ta, atacată pentru împlinirea viselor imperiale ale unui dement, Putin Vladimir Vladimirovici. Probabil că resursele mele sînt limitate: simt să fac gesturi, să mă pun în mișcare, să-mi sacrific timp și energie pentru cineva care riscă să-și piardă viața. Și nu doar riscă, ba chiar și-o va pierde dacă nu pleacă așa cum au plecat oamenii ăștia, mulți dintre ei cu cîteva pungi de plastic în care erau îndesate cîteva haine. Cînd or să vină în România ruși care pleacă din Rusia cu strictul necesar, pleacă pentru că le e rușine sau groază, cînd vor denunța regimul lui Putin într-o manieră care le pune viața în pericol, eu, unul, voi reacționa la fel. Și nu mă interesează dacă la punctul de primire stau alături de conservatori, progresiști sau liber-schimbiști. Ce avem de împărțit la nivel de viziune despre lume o putem face după ce se termină războiul, dar ca să putem face asta trebuie să mai avem o lume în care să ne putem înfrunta.

Ce a făcut Rusia lui Putin începînd cu 24 februarie 2022 nu s-a mai întîmplat în Europa de 70 de ani. După 70 de ani de pace, buboiul militarist care este Rusia, urmașa URSS – bastionul ipocrit al păcii –, s-a spart. 75% din ruși, arată un sondaj recent, ar fi de acord cu invadarea Poloniei. Ăștia sînt „oamenii simpli” atît de invocați de cei care deplîng soarta „ingrată” a poporului rus. Ce punte de solidaritate aruncă oamenii ăștia între Rusia lui Putin și restul lumii civilizate?

Bogdan Budeș este regizor de teatru și traducător.

Foto: adevarul.ro

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.