Ce înseamnă rîsul?

Henri BERGSON
Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
p 1 jpg

Ce se află în străfundul rizibilului? Ce element comun am putea găsi între strîmbătura unui măscărici, un joc de cuvinte, quiproquo-ul unui vodevil, o scenă de comedie fină? Prin ce distilare anume vom obţine esenţa, mereu aceeaşi, de la care produse atît de diverse îşi împrumută fie aroma indiscretă, fie delicatul parfum? Cei mai mari dintre gînditori, începînd cu Aristotel, au atacat această măruntă problemă care se ascunde în faţa efortului de cunoaştere, alunecă, ne scapă şi se redresează, impertinentă sfidare aruncată speculaţiei filosofice. Scuza noastră, atunci cînd abordăm subiectul, la rîndul nostru, este aceea de a nu viza să închidem comicul într-o definiţie. Noi vedem în comic, înainte de toate, un lucru viu. De aceea, vom trata subiectul, oricît de facil ar părea, cu respectul pe care îl datorăm vieţii. Ne vom mărgini să-l privim crescînd şi înflorind. De la o formă la alta, prin gradaţii imperceptibile, el va îndeplini sub ochii noştri metamorfoze cu adevărat singulare. Nu vom dispreţui nimic din ceea ce vom fi văzut. Poate că vom cîştiga, de altfel, prin acest contact susţinut, ceva mult mai suplu decît o definiţie teoretică – o cunoaştere practică şi intimă, precum cea care se naşte dintr-o lungă prietenie. Şi poate vom descoperi, de asemenea, că am făcut cunoștință, fără voia noastră, cu o noţiune utilă. Raţională, în felul său, pînă şi în amplele sale transgresiuni, metodică în nebunie, visînd (aş vrea să fie aşa), dar evocind în vis viziuni care sînt imediat acceptate şi înţelese de o întreagă societate, cum ar fi posibil ca fantezia comică să nu ne înveţe despre procedeele de travaliu ale imaginaţiei omeneşti şi, în chip particular, ale imaginaţiei sociale, colective, populare? Ieşită din viaţa reală, înrudită cu arta, cum ar fi cu putinţă să nu-şi rostească pentru noi cuvîntul său asupra artei şi asupra vieţii? Vom prezenta, mai întîi, trei observaţii pe care le considerăm fundamentale. Ele se referă mai puţin la comicul în sine, cît la locul unde acesta trebuie căutat.

Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc. Un peisaj poate fi frumos, graţios. sublim, insignifiant sau urît, dar nu va fi niciodată rizibil. Vom rîde de un animal, dar pentru că am surprins la el o atitudine caracteristică omului sau o expresie omenească. Vom rîde de o pălărie, dar ceea ce luăm în rîs atunci nu este bucata de fetru sau de pai, ci forma pe care i-au dat-o oamenii, capriciul omenesc al cărui mulaj îl reprezintă. Mă întreb cum de un fapt atît de important, în simplitatea sa, n-a fixat într-o măsură mai mare atenţia filosofilor. Mai mulţi sînt cei care au definit omul drept „un animal care ştie să rîdă“. Ar fi putut, la fel de bine, să-l definească drept un animal care provoacă rîsul deoarece, dacă un alt animal sau un obiect lipsit de viaţă declanşează o astfel de reacţie, acest fapt se datorează unei asemănări cu omul, prin efigia pe care omul o imprimă sau prin tipul specific de folosinţă. Aş vrea acum să semnalez, drept un simptom nu mai puţin vrednic de a fi remarcat, insensibilitatea care însoţeşte de obicei rîsul. Despre comic putem afirma că nu-şi poate produce efectul decît cu condiţia de a se năpusti din senin asupra unei suprafeţe sufleteşti cuprinse în mod statornic de calm, unificată. Indiferenţa este mediul său natural. Rîsul nu are un duşman mai mare decît emoţia. Nu vreau să spun că nu putem rîde de o persoană care ne inspiră milă, de exemplu, sau chiar afecţiune: numai că atunci, pentru cîteva clipe, va trebui să uităm această afecţiune, să înăbuşim acea milă. Într-o societate a inteligenţelor pure, nu vom mai plînge, probabil, dar, cu siguranţă, vom rîde; în timp ce sufletele invariabil sensibile, acordate la unisonul vieţii, în care orice eveniment se va fi prelungit în rezonanţă sentimentală, nu vor mai cunoaşte, nici nu vor mai înţelege rîsul. Încercaţi un moment să vă interesaţi de tot ceea ce se spune, de tot ceea ce se face, să acţionaţi, în imaginaţie, împreună cu cei care acţionează, să simţiţi împreună cu cei care simt, acordaţi, în sfirşit, capacităţii dumneavoastră de a simpatiza, şansa unei depline înfloriri: ca sub puterea unei baghete magice, veţi vedea cele mai uşoare obiecte căpătînd greutate, precum şi o coloraţie severă întinzîndu-se asupra tuturor lucrurilor. Detaşaţi-vă acum, asistaţi la spectacolul vieţii ca un spectator indiferent: nenumărate drame se vor preschimba în comedii. Este de ajuns să ne astupăm urechile în faţa sunetelor muzicii într-un salon în care se dansează, pentru ca dansatorii să ne pară dintr-odată ridicoli. Cîte dintre acţiunile omeneşti ar rezista unei încercări de acest gen? Şi nu vom vedea oare multe dintre ele trecînd într-o clipită de la gravitate la glumă, dacă le vom izola de muzica sentimentului care le însoţeşte? Comicul necesită, în sfirşit, pentru a produce întregul său efect, ceva asemănător unei anestezii de moment a inimii. El se adresează inteligenţei pure.

Numai că această inteligenţă trebuie să rămînă neîncetat în contact cu alte inteligenţe. Iată cel de al treilea fapt asupra căruia aş vrea să atrag atenţia. N-am mai gusta comicul dacă ne-am simţi izolaţi. Se pare că rîsul are nevoie de un ecou. Ascultaţi-l bine: nu este un sunet articulat, net, desăvîrşit, este ceva care ar vrea să se prelungească, repercutîndu-se din aproape în aproape, ceva care începe cu o izbucnire puternică, pentru a se continua prin rostogoliri, asemenea tunetului în munţi. Şi totuşi, această repercutare nu trebuie să se prelungească la infinit. Ea poate să-şi croiască drum în interiorul unui cerc pe atît de larg pe cît vrem, cercul nu rămîne mai puţin închis. Rîsul nostru este întotdeauna rîsul unui grup. Vi s-a întîmplat poate, aşezaţi într-un vagon sau la o masă de restaurant, să auziţi călători povestindu-şi diverse istorii care trebuie să fi fost comice pentru ei, deoarece rîdeau cu voie bună. Aţi fi rîs şi dumneavoastră, ca şi ei, dacă aţi fi făcut parte din societatea lor. Dar, pentru că nu se întîmpla să fie aşa, nu aveaţi nici un chef să rîdeţi. Un bărbat care a fost întrebat de ce nu plînge la audierea unei predici în timpul căreia toată lumea vărsa lacrimi a răspuns: „Eu nu fac parte din parohie“. Ceea ce acel om gîndea despre lacrimi este cu atît mai adevărat despre rîs…

(fragment din Teoria rîsului de H. Bergson, Editura Institutul European, 1998, traducere de S. Lupașcu)

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.