Ce înseamnă mecenatul autentic

Adela ROGOJINARU
Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ideea de mecenat este diferită de orice alt fel de finanţare de tip sponsorizare sau de alte acţiuni filantropice cu scopuri comerciale. Prin acţiunile de mecenat pe care le avem în vedere, ne referim mai ales la acelea datorită cărora o corporaţie se defineşte a fi o entitate morală. Aceasta este, în fond, definiţia dată şi de legi, dar şi de lucrările de specialitate. Există în etica corporativă o anumită tendinţă teoretică în care se vorbeşte despre faptul că întreprinderile ar trebui să fie gîndite ca persoane morale, dotate cu conştiinţă cu alte cuvinte, capabile să facă acte altruiste, şi nu să-şi urmărească scopurile egoiste, de tip comercial. Prin urmare, acesta este, în cea mai mare parte, accentul pe care am vrea să-l punem azi - în ce măsură societatea noastră şi nivelul de participare civică ne permit să avem o relaţie între privat şi public de tipul unei moralităţi corporative, de tipul actelor de natură morală? A doua chestiune asupra căreia aş dori să atrag atenţia este aceea a naturii acestui "mecena", cine este "mecena". Legea îl defineşte ca persoană individuală sau privată. Cu bună ştiinţă am eliminat şi vom elimina din discuţia noastră acei falşi mecena de pe piaţa românească, indivizi mari donatori în diferite arte, de natură filantropică, dar care nu sînt cunoscători. Prin urmare, am vrea, ca definiţie de lucru, să-i dăm lui mecena ce-i aparţine, şi anume: un mecena este un cunoscător. Este un investitor în artă, dar este un cunoscător al artelor, este un investitor în educaţie, dar este un cunoscător al educaţiei, este un investitor în cultură, dar este un cunoscător al culturii. Este un connaisseur. Prin urmare, nu este o altă natură sau de o altă factură decît cea definită de practica antică a mecenatului. Acestea ar fi ideile de forţă: ar trebui să discutăm mai mult nu despre sponsorizare sau alte acte de finanţare, ci despre un mecenat autentic, care să demonstreze că entităţile colective, de tip corporativ, pot fi la fel de altruiste ca unele persoane dotate cu generozitate naturală. Nu cred că statul, într-un fel sau altul, trebuie arătat cu degetul pentru ineficienţa lui de astăzi. Cred că, dimpotrivă, un stat puternic are nevoie de un mecenat puternic. Cred că mecenatul este, mai curînd, o acţiune complementară într-un stat care îşi defineşte mai bine domeniile de investiţie. Sectorul privat şi sectorul public trebuie să cadă de acord asupra domeniilor în care se fac investiţiile din ambele părţi, astfel încît ele să fie eficiente. Pentru că dacă intrăm într-o competiţie Stat-privat sau într-o formă de substituţie, cred că nici unul, nici altul nu reuşesc să acopere problemele sociale şi culturale, care sînt numeroase. Statul nu şi-a pierdut din importanţă. Şi-a schimbat doar rolul în societatea actuală.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

curenti oceanul atlantic jpg
Un coșmar climatic se conturează în Atlantic. Europa începe să-l ia în serios
Încetinirea curenților oceanici ar putea perturba viața pe continent la o scară greu de imaginat. De la Reykjavík la Haga, guvernele europene încep să se pregătească pentru o schimbare majoră a oceanului, care ar putea pune capăt vieții așa cum o știm pe continent.
avion bagaj istock jpg
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
Pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană vor beneficia de noi drepturi privind bagajele de cabină, prețurile biletelor și îmbarcarea. Noile reguli au fost stabilite printr-un regulament european publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 2 octombrie 2026.
young woman is coughing while sitting home wrapped blanket jpg
Vreme schimbătoare: cum ne protejăm organismul? Ce recomandă medicii
Dimineți reci, haine groase și prânzuri în care temperaturile ne fac să renunțăm la geacă. Medicii explică ce se întâmplă cu organismul atunci când temperaturile oscilează puternic și ce putem face pentru a evita răcelile.
Salonul Auto Bucuresti in 2025  Foto Sab ro jpg
SAB 2026 se deschide pe 6 octombrie. Programul complet și noutățile de la Salonul Auto București
Salonul Auto București & Accesorii revine la Romexpo între 6 și 11 octombrie 2026, cu premiere auto, modele electrice și hibride, demonstrații, drifturi, expoziții, și evenimente dedicate mobilității inteligente.
Chronicon Pictum P040 Szent István elfogatja Gyulát jpg
Cucerirea Transilvaniei a durat două secole. Ungurii au avut nevoie de 18 regi pentru a controla regiunea
Cucerirea Transilvaniei de către unguri nu s-a făcut dintr-o singură ofensivă, ci printr-un proces lung și complex, desfășurat în mai multe etape. Timp de generații, 18 regi au contribuit la extinderea controlului asupra teritoriului.
placinta cu dovleac 1 jpeg
Ai dovleac în casă? Încearcă această plăcintă fără zahăr, cu aromă de toamnă
Cauți o rețetă de plăcintă cu dovleac fără zahăr adăugat, potrivită pentru zilele de toamnă? Dovleacul bine copt este suficient de aromat și dulce pentru a deveni baza unui desert delicios, mai ales atunci când este combinat cu scorțișoară, vanilie și puțină nucșoară.
image png
Radu Miruță, despre răspunsurile Ucrainei cu privire la drona care a explodat în Portul Constanța: „Unele nu clarifică scopul pentru care ele au fost puse”
Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, a declarat că autoritățile ucrainene au transmis majoritatea răspunsurilor solicitate de partea română în urma incidentului din iunie, când o dronă maritimă ucraineană a explodat în Portul Constanța, precizând însă că unele dintre el nu sunt edificatoare
Nationala Romania Suedia in Liga Natiunilor (Sportpictures) 2 jpg
Tricolorii, resemnați în Liga Națiunilor: „Nu iese nimic, lucrurile merg prost”
Țara noastră se regăsește într-o situație delicată în Liga Națiunilor
viitoarea baza americana permanenta pe Luna foto NASA webp
Parteneriatul secret Moscova–Beijing grăbește NASA să ajungă prima pe Lună cu un reactor nuclear
La sfârșitul lunii august, NASA a solicitat contractorilor să se pregătească pentru construirea unui reactor care să reziste la zborul spațial și să funcționeze fără întreținere în apropierea polului sudic al Lunii. Washingtonul se teme că reactorul ruso-chinez ar putea transforma Luna într-o adevăr