Ce îi datorăm lui Ion Iliescu

Victor GIOSAN
Publicat în Dilema Veche nr. 589 din 28 mai - 3 iunie 2015
Interesant şi imperfect precum însăşi democraţia jpeg

În seara anunţării rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa în 2002, am rămas uimit ascultînd discursul lui Jacques Chirac adresat unei naţiuni în stare de şoc – era un discurs clonă a ceea ce ascultasem cu vreun an şi jumătate mai devreme la Bucureşti, cînd Ion Iliescu ştia că se va înfrunta cu Vadim Tudor în turul II al alegerilor prezidenţiale româneşti. Cele două discursuri erau mai mult decît asemănătoare – cei doi protagonişti foloseau cuvinte similare („dragi concetăţeni“ / „chers concitoyens“), teme similare (necesitatea unui larg front democratic/republican pentru a stăvili extremismul) şi o gravitate a expresiei feţei identică: patria era în pericol!

Cum se ajunsese aici? Cum un preşedinte neo-gaullist al celei de-a cincea Republici ajungea să-l copieze fără să-şi dea seama pe preşedintele unei ţări de mîna a treia din Europa, acuzat fie de neo-comunism, fie de simpatii pro-moscovite, fie de conservatorism antireformator şi care în primele sale două mandate (1990-1996) fusese evitat de mai toţi şefii de stat occidentali? Sau se schimbase Ion Iliescu şi devenise un garant al unei evoluţii pro-occidentale?

Cu certitudine, scrupulele democratice ale lui Ion Iliescu nu erau semnificative la începutul anilor ’90 şi nu trebuie să insist asupra acestui lucru – evenimentele primelor şase luni ale anului 1990, în special, sînt emblematice. Din punct de vedere politic, putem constata cîteva caracteristici definitorii ale acţiunii politice a lui Ion Iliescu din primul deceniu postdecembrist, care au marcat profund viaţa politică românească:

Dublul discurs: o versiune pentru piaţa internă, o alta pentru cea externă, o versiune astăzi şi opusa ei mîine (acest talent a fost dezvoltat multilateral de actualul prim-ministru). Aceasta este o caracteristică fundamentală a FDSN-PDSR-PSD – nici un preşedinte sau prim-ministru non-PSD nu a reuşit performanţe cît de cît comparabile celor ale reprezentaţilor PSD.

Inapetenţa pentru asumarea responsabilităţii şi pentru transparenţă, respectul numai formal pentru lege şi manipularea acesteia pentru propriile avantaje pînă la ultima limită – vezi multiplele mandate ale lui Ion Iliescu, modul cum a fost construită Constituţia din 1991 sau cea din 2003, al cărei destinatar era Adrian Năstase. Sau celebrul discurs din 1994 împotriva hotărîrilor judecătoreşti de retrocedare a proprietăţilor către foştii proprietari. Ion Iliescu a adorat politica de culise şi puterea informală – aşa a şi fost construită instituţia prezidenţială şi raporturile ei cu restul ramurii executive, care trebuia controlată strict, dar indirect. Lui Ion Iliescu îi datorăm neclarităţile constituţionale care generează conflictul cronic dintre preşedinte şi prim-ministru (cu excepţia cazurilor unor prim-miniştri complet lipsiţi de personalitate politică: Nicolae Văcăroiu sau Emil Boc). Şi tot lui – lipsa unor instrumente adecvate de echilibru şi control între ramura executivă şi cea legislativă: puterea anormală a Guvernului de a legifera direct prin intermediul ordonanţelor de urgenţă sau simple şi, pe de altă parte, imposibilitatea practică de a dizolva Parlamentul în cazul pierderii legitimităţii – toate acestea ţin de tipul de putere informală şi atotcuprinzătoare pe care l-a pus la punct şi pe care l-a crezut eficace şi stabil.

Pluripartidismul controlat – sînt mai multe partide, organizăm alegeri, dar numai unul rămîne la guvernare, eventual cu mici partide-satelit. A fost ideea dominantă a perioadei 1990-1996 alături de politica economică denumită de stînga radicală românească actuală „neo-dezvoltaţionism“. Ambele au întîrziat conectarea societăţii româneşti la evoluţiile celorlalte ţări central-europene cu vreo şase ani. Victoria CDR şi a lui Emil Constantinescu nu este deloc apreciată astăzi la valoarea reală pe care a avut-o: prima rotaţie democratică a puterii în România după mai bine de 60 de ani şi victoria unei forţe politice cu o clară orientare pro-occidentală, chiar dacă nu şi cu practici şi competenţe pe măsură.

Organizarea internă a FDSN-PDSR-PSD a urmat o variantă soft a „centralismului democratic“ – partid structurat piramidal, cu un strict control la nivel judeţean. Organizaţiile judeţene au devenit în timp adevărate feude, sistemul fiind consolidat de practica de a cumula funcţiile de conducere în partid cu cele din administraţia locală, în special judeţeană.

Politizarea administraţiei publice, a sectorului bugetar în ansamblu, după un model similar controlului total pe care Partidul Comunist Român l-a avut asupra societăţii româneşti, în special în anii ’80. Nici un director de instituţie publică, şcoală sau spital nu trebuia să rămînă independent, iar criteriile de numire erau/sînt în aşa fel manipulate încît să permită cît mai uşor politizarea.

Unele din caracteristicile de mai sus s-au generalizat la toate partidele politice, reprezentînd astăzi un loc comun în modelul practicii politice din România şi sînt responsabile în mare măsură pentru multe din problemele clasei politice actuale, pentru divorţul dintre societate şi politicieni.

Din punct de vedere economic, Ion Iliescu a fost tentat de „un autoritarism de dezvoltare“ – aparent asemănător celor din Coreea de Sud, Chile sau Spania –, „neodezvoltaţionismul populist“ (după definiţia economistului „heterodox“, cum le place să-şi spună acum neo-marxiştilor, Cornel Ban – Dependenţă şi dezvoltare, economia politică a capitalismului românesc, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2014), caracterizat esenţialmente printr-un model economic în care economia este mixtă, iar statul este „principalul bancher şi proprietar al industriilor cu importanţă structurală“, sectorului privat rămînîndu-i numai întreprinderi mici şi mijlocii din industrii „marginale“ – industria uşoară.

În cazul lui Ion Iliescu şi al fidelului său prim-ministru Nicolae Văcăroiu, modelul pornea în fond de la distincţia comunistă clasică între sectorul A al industriei, industria producătoare de mijloace de producţie, care trebuie să rămînă în proprietatea statului şi să fie finanţată de acesta, şi sectorul B, industria producătoare de bunuri de consum (cenuşăreasa), care eventual ar putea fi parţial privatizabilă. Esenţa unui astfel de model este că, în ultimă instanţă, statul ştie mai bine să ia cele mai eficiente decizii de alocare a resurselor şi că acest lucru va proteja pe termen lung locurile de muncă şi bunăstarea clasei muncitoare industriale moştenite de la sistemul comunist. Pieţei şi mai ales proprietăţii private le erau destinate roluri secundare şi subordonate (printr-un mecanism adecvat de control al preţurilor).

Viziunea dominantă a acestui model este neîncrederea în economia de piaţă privată: ceea ce cîştigă cineva trebuie să piardă altcineva, iar rezultatul final este nul – nu poate exista un sistem în care toată lumea să aibă de cîştigat, ceea ce evident semăna neîncredere în tot ceea ce este străin şi stimula puternice tendinţe naţionaliste şi izolaţioniste – ne mai aducem aminte de lozinca „Nu ne vindem ţara“.

Eşecul unui astfel de model era inevitabil, în ciuda teoriilor conspiraţiei şi ale „puterii dominante“ exercitate de neo-liberalismul occidental, practicate de autorul citat mai sus. Nu există exemple de succes al unor astfel de modele construite pe o formă mai veche sau mai nouă de marxism (vezi, cel mai recent, catastrofa venezueleană), ci numai dinspre dreapta, folosind masiv structurile capitalismului şi ale pieţei libere şi cu importante costuri în termeni de democraţie, de drepturi politice şi sindicale. Cauzele eşecului ţin nu numai de superioritatea alocării resurselor prin mecanisme de piaţă, ci şi de calitatea elitelor guvernamentale post-comuniste româneşti care s-au confruntat cu o dublă problemă: incompetenţa tehnică datorată ideologizării extreme a învăţămîntului, criteriilor de promovare profesionale şi absenţei unor sectoare de gîndire economică şi socială independente în perioada comunistă şi lipsa unei etici de tip „protestant“ sau confucianist.

Trebuie totuşi să fim sinceri şi să ne întrebăm dacă România, în 1989-1990, ar fi putut produce/accepta alt tip de lider şi mi-e teamă că Ion Iliescu reprezintă un simbol pentru starea de fapt a societăţii româneşti în primul deceniu postdecembrist. În ceea ce priveşte partea a doua a carierei politice active a lui Ion Iliescu rămîn cîteva întrebări la care personal nu am un răspuns:

(i) De ce nu s-a reîntors la „neo-dezvoltaţionism“ în al doilea mandat şi a acceptat condiţiile „neo-liberale“ ale integrării în UE, inclusiv privatizări masive? Cum a tolerat foarte senin şi cu răbufniri izolate „capitalismul de cumetrie“ practicat de Adrian Năstase şi de ce nu a mai apelat împotriva acestuia la iubita lui putere informală (decît foarte rar şi timid)?

(ii) Ce l-a făcut ca în ianuarie 1999 să susţină pînă la un punct a cincea mineriadă şi apoi să se răzgîndească şi să semneze declaraţia de la Cotroceni din noaptea de joi, 21 ianuarie? De ce nu l-a graţiat pe Miron Cozma imediat în 2001, aşa cum probabil îl îndemnau sentimentele (deoarece a făcut-o în ultima zi mandat)? L-a reţinut raţiunea politică sau altceva?

(iii) De ce a continuat politica externă pro-occidentală a CDR şi a sprijinit integrarea euro-atlantică, după ce criticase vehement sprijinul acordat NATO în bombardarea Serbiei în 1999 şi susţinuse aproape deschis regimul Miloşevici în anii 1992-1995? Ce l-a făcut să se îndepărteze definitiv de Moscova – dovadă relaţiile foarte reci din perioada 2001-2004?

Nu ştim cînd vom afla răspunsuri la aceste întrebări, dar cred că a fost foarte bine pentru România că Ion Iliescu din ultimul deceniu al secolului trecut nu a mai fost acelaşi cu cel din primii ani ai noului secol. Motivele sînt mai puţin importante.

Victor Giosan este consultant în domeniul managementului şi al finanţelor publice.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.
1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.
Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.