Ce faci atît de des în piață?

Daniel VOINEA
Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
image

Piața din Nikiti, Grecia, început de septembrie. O doamnă viguroasă, cu tenul ars și o pălărie ce mi s-a părut că-i dă un aer australian, își expune cu mîndrie măslinele și uleiul obținut din acestea. Lucrurile nu merg bine anul ăsta, știam încă dinainte să legăm o scurtă discuție, dar doamna degajă un optimism călit: o să fac ulei puțin, dar va fi bun ca acesta, gustă. Degetele groase, muncite, deschid o sticlă; îmi întinde un păhărel umplut pe jumătate. E cel mai prost an din ultimii zece sau mai mult: de la 800 de litri am ajuns la sub 200 de litri producție, spune, amestecînd un oftat în acel optimism. 

Cînd m-am angajat la librăria Dalles, în ’97, managerul de atunci m-a întrebat dacă știu cît costă un kilogram de roșii la piață. M-a derutat, evident, mai ales că nu mă întrebase și care-i ultima carte citită. Țin minte întrebarea, dar nu țin minte răspunsul. Aveam 19 ani și abia terminasem liceul. R., managerul, mi-a explicat atunci că nu poți spera să vinzi cărți fără să cunoști realitățile vieții de zi cu zi. 

„Dar ce faci atît de des în piață?” De obicei, încerc să răspund la întrebarea asta cu ceva ce oamenii pot înțelege: „Nu mai am verdeață”. Sau că vinerea e ziua bună pentru pește la Mioara. Sau că Nea Ion mi-a promis o pastramă de berbecuț. Dar adevărul e că merg la piață ca să observ oameni.

Prima piață nu se uită niciodată. Am copilărit în Militari, pe Veteranilor, cu dărîmături și șantiere ca locuri de joacă. Și Piața Veteranilor era un loc de joacă. Organizați în bande, organizam raiduri nocturne pentru a fura pepeni și castraveți murați. Nu știu dacă butoaiele alea cu murături erau într-adevăr atît de mari, dar memoria mea le înregistrează ca fiind niște coloși de lemn mirosind a acreală și mărar. Încă o lecție: primul (și singurul) vînzător care m-a prins m-a tras violent de urechi și, înainte să-mi direcționeze un șut în fund, a ținut să strige că aia din care furam e munca lui. Am aflat brusc și dur că nu tot ce vedeam pe stradă aparținea poporului, la grămadă.

Încerc să nu vorbesc prea mult despre Obor. Traversez un moment de pace în relația asta, odată ce am realizat că ceea ce mi se părea mai ieri o deteriorare rapidă este, de fapt, o mutație mult mai lentă și că, dincolo de frustrări, nostalgii, perspective edulcorate, ideologizări (căci Oborul a devenit și un teatru pentru dezbateri antropologice și revendicări), rămîne mai multă „piață” decît ce am văzut în călătoriile prin Europa. Așa că nu mă mir cînd văd turiștii rătăcind uimiți printre tarabe, mai ales că sînt rareori turiști balcanici. 

Mă gîndesc și la dimensiunea politică a pieței. Cealaltă piață. La orele petrecute scandînd și la frigul îndurat la Universitate sau în Piața Victoriei. Marșul pe străzi, emoția colectivă, haosul, adrenalina, furia, solidaritatea, dezamăgirea. Săltarea prietenului Mugur Grosu în duba Jandarmeriei, la protestul pentru Hala Matache, pe vremea doctorului Oprescu. Să nu uit: pe vremea în care eram microbist, altă naivitate, piața era locul comun pentru exaltare. Extremism. Violență. Ură. În loc de bucurie. Profit aici de suprapunerea termenilor, piața ca ansamblu arhitectonic și piața ca edificiu comercial. Am văzut ură și extremism și-n Obor, după cum am văzut și nepăsare. În pandemie au fost aduși în piață lucrători nepalezi. Erau prezenți pe la tarabele de pește și la muncile „de jos”, măturat etc. Cred că a durat mai puțin de o lună, pentru că nimeni nu ar fi suportat ostilitatea și invectivele tarabagiilor (nu toți, ci o anumită categorie). Au fost ridiculizați de față cu clienții și nimeni nu a mișcat un deget. Am văzut cam aceeași atitudine și față de chinezi, care, culmea, sînt clienți fideli. Nu cred că s-a vorbit vreodată despre asta. Îmi dau seama că nu „cadrează” cu imaginea idilică a instagramer-ilor, în care piața înseamnă băbuțe, roșii ca odinioară, ouă de țară și buchețele de coada-șoricelului. Poate sîntem prea obișnuiți cu abuzul și nu-l vedem nici cînd e sub nasul nostru. Dar acest strat al pieței este, de fapt, foarte gros. Din acest strat va fi recoltat, în curînd, un electorat ale cărui opțiuni politice ne vor înfiora. 

Piața ca muzeu. Nu peste tot am avut posibilitatea să stau suficient încît să pot vizita și muzee, și piețe. Cînd timpul a fost prea scurt, am preferat piața. Piața e un organism viu care se transformă sub privirile noastre. O vitrină socială contemporană cu straturile mișcătoare la vedere. În Madrid am putut observa modificări clare la intervale de trei-patru ani. În Mercado de Maravillas, mai mult de jumătate dintre tarabele cu pește și măcelării s-au închis, pierzînd, pe rînd, lupta cu supermarket-urile, cu pandemia și cu modificarea obiceiurilor de consum. În locul lor sînt acum diverse standuri care servesc mîncare gătită, inclusiv bucătării ale diverselor minorități, semn că acestea își vor permanentiza prezența. Așadar, mai puține ingrediente cu care să gătești acasă și mai multă mîncare gata preparată. Această hibidrizare lentă va duce, probabil, la un model deja consacrat și mult mai eficient din punct de vedere economic, acelefood-court-uri celebre, ca Mercado de San Miguel sau La Boqueria, în Barcelona. Odată redusă tensiunea economică dintre client și vînzător, cei doi participanți în relație vor fi înlocuiți cu modele mai performante de producător (de experiență), respectiv consumator (de experiență). Desigur, o funcție importantă a pieței rămîne: aici se socializează. Aspectul de convivialitate există, fie că se leagă între turiști care se cunosc pe loc, fie că sînt grupuri de localnici care-și permit luxul de a ieși la prînz în astfel de locuri, care sînt mai scumpe decît multe restaurante bune, cu chelneri volubili și mese confortabile. 

Am salvat pe Google Maps amplasarea și orarul piețelor volante din Frankfurt. Pentru că prezența permanentă ar genera o rutină discutabilă, fiecare piață are la dispoziție doar două-trei zile pe săptămînă. În felul ăsta, piețele funcționează ca supape sociale pentru respectivele comunități. Există și o piață adevărată, Kleinmarkthalle, într-un imobil rigid, care cu greu comunică la exterior ideea de piață, unde există atît un stand cu plante și semințe datînd din anii ’50, cît și o minusculă bucătărie cu aceeași vechime,  oferind doar două tipuri de wurst. Locul e o legendă. Coada este de zeci de persoane și colorată, de la muncitori în salopete la indivizi îmbrăcați în costume perfecte. Pe terasa pieței sînt în general pensionari care beau, cu eleganță, pahare de Riesling și Grüner Veltliner. Bătrînețea nu arată atît de înspăimîntător în astfel de locuri. 

Doamna Ica și piața volantă de la Universitate. Sînt doar trei tarabe, dar marfa e de soi. Se află la doi pași de Cărturești & friends, unde, printre cărți, se organizează degustări informale de produse locale sau aduse de prietenii librăriei din diverse colțuri ale lumii. Vlad și Paul, cei doi librari, sînt gazdele experimentului, în timp ce doamna Ica, o sceptică convinsă, este furnizorul principal de zacuscă. Și are multe feluri, cu hribi, cu gălbiori, cu ghebe. Cînd te uiți la asfaltul din jur, toate legumele și borcanele ei colorate par a fi colate pe mucava. Ne adunăm la o măsuță pe care se înghesuie toate cele. Vlad reușește, cumva, să pună la vedere și o vază ardelenească cu flori din grădină, tot de la doamna Ica. Contribui și eu cu ce știu să fac, o iahnie, o plăcintă cu pește, lucruri simple. Se vorbește, se invită prieteni, vecini și trecători. E și asta o piață.

Daniel Voinea este pasionat de pești și de piețe. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
image
Cum ar putea riposta Iranul la atacul israelian asupra consulatului său de la Damasc. Scenarii și implicații
Publicația The Conversation l-a consultat pe expertul în materie de securitate și fost oficial american în domeniul contraterorismului Javed Ali pentru a schița potențiale scenarii și implicații pentru Orientul Mijlociu al unui eventual atac iranian de represalii pe teritoriu israelian.
image
O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.