Ce este sexo-marxismul?

Adrian PAPAHAGI
Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Ce este sexo marxismul? jpeg

Nu știu dacă am inventat termenul de „sexo-marxism“, dar cu siguranță l-am consacrat în conștiința publică din România (îi prevăd un bun viitor și la export), așa încît îmi revine datoria să îl definesc, să îl ilustrez și să demonstrez că nu este nicidecum o glumă, ci avem de-a face cu un concept serios și demn de atenție.

Sexo-marxismul este ceea ce Roger Kimball (2000: 145) numea „mariajul lui Marx și Freud“, referindu-se la teoriile lui Wilhelm Reich din anii 1930, ale lui Herbert Marcuse din anii 1950-70 și ale altor „radicali sexuali“ (Robinson 1969). Știm bine că Marx a teoretizat lupta de clasă și revoluția violentă a oropsiților sorții (proletariatul) împotriva exploatatorilor capitaliști. Manifestul Partidului Comunist (1848) vedea femeia ca pe o unealtă de producție a burghezului capitalist și propunea eliberarea acesteia și „desființarea familiei“. În schema clasică oropsit-exploatator, sexo-marxismul introduce dimensiunea sexuală în completarea (iar nu în locul) celei economice. Oropsiții sînt prin definiție femeile și „minoritățile sexuale“, considerate din start discriminate de ordinea sau de moralitatea burgheză.

Wilhelm Reich, elev dezmoștenit al lui Freud, care aderă în 1930 la Partidul Comunist German, fondează în același an Asociația Națională pentru Politica Sexuală a Proletariatului (Deutscher Reichs-verband für Proletarische Sexualpolitik, sau SEXPOL). În 1932, Reich publică la Editura pentru Politica Sexuală (Verlag für Sexualpolitik, tot SEXPOL) o carte în care laudă „libertatea pe care Uniunea Sovietică a acordat-o tinerilor în materie sexuală“ (Reich 1972: 153). De notat că Uniunea Sovietică depenalizase avortul și homosexualitatea (Stalin o va repenaliza pe ultima în 1934). În cartea sa cea mai faimoasă, Revoluția Sexuală (publicată inițial cu titlul Die Sexualität im Kulturkampf / Sexualitatea în războiul cultural, 1936), Reich laudă pe îndelete „dezintegrarea familiei“ în URSS, văzută ca „revoluție socială“ (Reich 1972: 157). Pentru Reich, ca pentru Marx, familia era „locul structural și ideologic al perpetuării fiecărei ordini sociale bazate pe principii autoritare“, iar desființarea ei „reprezenta separarea economiei de sexualitate“ (Reich 1972: 157).

Teoriile lui Reich, în care preocuparea freudiană pentru sexualitate se întîlnește cu cea revoluționară marxistă, găsesc ecou la Școala de la Frankfurt. Herbert Marcuse, principalul ei reprezentant postbelic, o exportă în SUA, unde „revoluția sexuală“ găsește terenul pregătit de generația Beat, dominată de triunghiul amoros Jack Kerouac – Allen Ginsberg – William S. Burroughs, autori ai unor texte saturate de pornografie și, în cazul lui Burroughs, de fantasme pedofile (Kimball 2000: 49, cu citate scabroase pe care le omit aici). Pentru Marcuse, „eliberarea instinctelor devine o forță de eliberare socială“ (1972: 130-31), căci „pe termen lung, dimensiunea politică nu mai poate fi separată de cea estetică, rațiunea de sentiment, gestul baricadei de cel al iubirii“ (1972: 130). Sexul e instrument de luptă politică, îndreptată invariabil împotriva Occidentului și complezentă cu puterile comuniste: cunoașteți sloganul născut în timpul războiului din Vietnam „Make love, not war“ (sloganiada amoroasă a generat la noi varianta „Dragostea nu se votează“). Sexo-marxismul e deci marxism cu alte mijloace, dar scopul lui e același: răsturnarea revoluționară a orînduirii capitaliste, burgheze și imperialiste euro-americane, ca să vorbesc în jargonul consacrat.

„Revoluția sexuală“ este totodată „revoluție culturală“ și cuprinde toate formele de contestare violentă a civilizației occidentale. Astfel, alături de revolta proletariatului împotriva capitaliștilor, se sprijină lupta raselor oropsite împotriva rasei albe, „cancerul istoriei umanității“ cum gingaș o numea Susan Sontag (1967). Ibrahim Frantz Fanon psihanalizează negritudinea în Peau noire, mas-ques blancs (1952), iar în Les damnés de la terre analizează fantasmele violente, „musculare“ ale colonizatului (Fanon 1961: 53-54), combinînd psihanaliza viselor a lui Freud cu visele revoluționare ale lui Marx.

Una dintre principalele forme ale sexo-marxismului este feminismul. Nu e vorba aici de preocuparea legitimă pentru drepturile femeii, ci de ideologizarea marxistă a acesteia, prin care lupta de clase devine un veritabil război al sexelor. Într-o conferință ținută la Stanford în 1974, Marcuse consideră că „mișcarea de eliberare a femeii este azi […] cea mai radicală mișcare politică“ (Marcuse 2005: 165). Scopul ei este „subvertirea valorilor în tranziția către socialism“ (167), „autonomia iubirii, autonomia femeii […], contrastînd și contracarînd agresivitatea și brutalitatea masculină“ (168). Pentru Marcuse, „feminismul este o revoltă împotriva capitalismului decadent, împotriva desuetudinii istorice a modului capitalist de producție“ (171). „Socialismul feminist va trebui să își dezvolte propria moralitate, ceea ce va fi altceva și mai mult decît simpla eliminare a moralității burgheze“, conchide Marcuse (172), aproape citînd din Manifestul Partidului Comunist.

Se vede treaba însă că revoluția feministă a cam întrecut măsura, dacă pînă și feministe precum Camille Paglia încep să denunțe „ranchiuna îmbufnată, răutăcioasă împotriva bărbaților“ drept „una dintre cele mai inacceptabile și nedrepte trăsături ale celui de-al doilea și al treilea val de feminism“. Paglia acuză „profesorii ideologi din principalele universități, care îndoctrinează studenții impresionabili cu teorii periculos de nefondate, care pretind că genul este o ficțiune opresivă, arbitrară, fără baze biologice“ (2017: 222). Inutil de spus că locurile unde sexo-marxismul se simte cel mai bine sînt universitățile, unde radicalii anilor 1960 și-au creat programe de „studii culturale“ și au produs generații de emuli specializați în subminarea canonului literar, a moralei „burgheze“, a valorilor creștine.

Glorificînd contracultura, lipsa de inhibiții, sexul și imaturitatea cu program (Kimball 2000: 9), acest jeunism jubilatoriu nu are cum să nu prindă la tineri, care astfel devin principalii agenți ai revoluției sexo-marxiste. Nu degeaba vorbește Marcuse despre „funcția eliberatoare a activismului studențesc“ (Marcuse 1969: 60) – în fond, e mult mai „eliberator“ să faci activism, să ocupi facultățile, să protestezi pentru orice, să te simți micro- sau macroagresat de orice idee care contravine dogmei stîngiste oficiale, bunului plac răzgîiat și libidoului juvenil, decît să înveți declinări și conjugări latinești sau să citești autori clasici. Sfîntă tinerețe revoluționară!

Marcuse nu își limitează discursul la sex. Într-o conferință despre noua stîngă („On the New Left“) ținută la aniversarea de 20 de ani a revistei stîngiste radicale The Guardian, Marcuse îi vizează, ca Marx, pe „toți cei care sînt reprimați, care sînt înrobiți de job-urile lor, […] de moralitatea care li se pretinde, toți cei exploatați de politica de colonizare internă și externă a acestei țări“ (Marcuse 2005: 122). Nu-i de mirare că, pe lîngă universitate, sexo-marxismul prinde în zona corporatistă, unde angajații se simt mai înrobiți imperativelor de productivitate și de profit decît muncitorii din fabrică, cu orar fix, sau bugetarii, cu orar lax. Cei care urmăresc atent evoluția societății românești vor observa că adesea mediul corporatist nu este dominat de entuziasm capitalist, ci de resentiment socialist. Acești oameni exploatați de nemiloșii capitaliști sînt uneori agenții care conduc la „un soi de dezintegrare difuză a sistemului“ (Marcuse 2005: 124).

Sexo-marxismul conservă deci discursul socio-economic clasic al lui Marx, dar îl îmbogățește cu cel freudian al lui Reich și Marcuse, sau cu cel rasial al lui Fanon. O altă componentă a Noii Stîngi, ca să preluăm sintagma lui Marcuse, este ecologismul. Într-o conferință pariziană din 1972, Marcuse considera că „ecologia autentică se varsă într-o luptă militantă pentru o politică socialistă care trebuie să atace sistemul la temelii, atît în procesul de producție, cît și în conștiința mutilată a indivizilor“ (Marcuse 2005: 176). Nu ne vom mira să găsim discursul ecologist împletit cu retorica feministă, genderistă, rasial-identitară și socio-economică. Dușmanul este același pe care îl identifica Marx acum 170 de ani: civilizația occidentală, cu economia ei capitalistă, cu morala ei creștină, cu familia ei burgheză (tradițională), cu canonul ei literar constituit abuziv de bărbați albi morți și cîteva femei, dar tot albe și moarte.

Să mai remarcăm un lucru. Sexo-marxismul defilează adesea sub eticheta liberală, propunînd o „civilizație nerepresivă“ (Marcuse 1956), o utopie a libertății absolute, neîmpovărate de moralitate și tradiții, de credință, de înfrînare, un soi de paradis terestru în care zburdă veșnic tînăr și ferice un Peter Pan copulator. În realitate, însă, SEXPOL-ul lui Reich devine un soi de INTERPOL, o poliție a gîndirii îndreptată împotriva celor care nu celebrează cum se cuvine revoluția sexuală – adică personajele înfierate de regulă drept fasciști (formula marxistă standard) și, mai nou, creștinopați, homofobi, sexiști etc. Revoluția sexuală, ca revoluția proletariatului în deceniile comuniste, trebuie celebrată de întreg poporul, obligat să aplaude paradele în care defilează mîndră „diversitatea perversității“, cum o numește în alt context Allan Bloom (1987: 338). Revoluția e permanentă, escaladantă, astfel încît, odată obținută o victorie, se îndreaptă spre noi, nebănuite culmi de progres și civilizație. Ea nu se poate opri decît după ce a distrus complet lumea veche, după cum cer Marx, Engels și elevii lor conștienți sau inconștienți. Revoluția sexo-marxistă e totalitară și nemiloasă cu reacțiunea. Prin ancorarea frustrării și a furiei revoluționare în sexualitate, zona cea mai adîncă și obscură a firii omenești, sexo-marxismul conferă o forță sporită resentimentului și își extinde masiv zona de recrutare. 

Adrian Papahagi, doctor în studii medievale al Sorbonei (Paris IV), este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Stoichita
România a picat în divizia C din Liga Națiunilor. Stoichiță, reacție halucinantă: „Păi, cum, am retrogradat?!”
Conducerea Federeției se pricepe la orice, mai puțin la fotbal. Altfel nu se explică reacția Directorului Comisiei tehnice a FRF, care habar nu avea că naționala se va bate peste doi ani cu Luxemburg, Feroe sau Kosovo.
HUAWEI nova 10 Pro jpg
HUAWEI nova 10 Pro: o combinație unică de hardware, pe cât de cool, pe atât de strălucitoare [TECH REVIEW]
HUAWEI a lansat noul HUAWEI nova 10 Pro, ce aduce pasionaților de tehnologie o combinație între un design elegant, performanța unei camere frontale ultra puternice și a încărcare rapidă SuperCharge, de 100W.
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Kremlinul, după avertismentul SUA în privința folosirii armelor nucleare: Avem contacte „sporadice” cu partea americană
Kremlinul a anunţat luni că are contacte „sporadice” cu SUA în chestiuni legate de armele nucleare, la câteva zile după ce Vladimir Putin a declarat că nu joacă la cacealma în privinţa disponibilităţii sale de a utiliza astfel de arme.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.