Ce e mai ușor? Să fii tată sau fiu?

Vlad MACRI
Publicat în Dilema Veche nr. 1032 din 18 ianuarie – 24 ianuarie 2024
image

Tatăl meu a scris un jurnal. L-a început în ziua de 3 noiembrie 1946 și l-a încheiat pe 29 august 1990, cu mai puțin de doi ani înainte de „marele pas“ pe care îl aștepta. Fiind medic, era firesc ca ultimul capitol să aibă titlul „Epicriză“, ceea ce înseamnă concluzia medicală de pe foaia de observație a unui caz... Viața ca o boală diagnosticată. În aceste ultime pagini, scrie și despre fiul său: „O înseninare pasageră a fost nașterea lui Vlad, copil frumos, delicat, dar dificil (irascibil, instabil, cu «pavor nocturnus», balbism etc.)“. Citind acum aceste propoziții, acel „et caetera“ final mă sperie cel mai tare. Mai mult chiar decît rîndurile următoare: „Evoluția lui ulterioară mi-a îndreptățit grija, neliniștea din anii săi de copilărie. Cu amărăciune trebuie să recunosc că e o mare decepție pentru mine. Din cauza comportamentului său cam aberant – comoditate, indisciplină, destrăbălare –, dar și fiindcă nu a vrut (sau nu a putut) să facă medicina sau o altă profesie «tehnică». În compensație, are un real talent de scriitor, ziarist, cu înclinație spre pamflet, avînd o minte ascuțită dublată de o limbă viperină. Dar aceasta este o meserie nesigură și tare periculoasă”. 

Am apreciat sinceritatea tatei la doi ani după ce l-am condus pe ultimul său drum. Dar nu i-am împărtășit grijile. „Groaza nocturnă“ dispare cam pe la vîrsta de 7-8 ani și nu are relevanță în evoluția copilului. Cu balbismul treaba e mai complicată. Mi-a făcut viața un chin timp de vreo 20 ani (după adolescență a cam dispărut), dar a fost și folositor. Atît tatei, cît și mie. Lui, fiindcă s-a împotrivit ideii mele de a da la Facultatea de Drept; inițial a încercat să mă descurajeze spunîndu-mi că voi fi respins pe motiv de dosar (bunic deținut politic), argument care mi s-a părut stupid în anii ’80, mai ales venit din partea unui părinte reabilitat politic, ajuns membru al PCR. Atunci mi-a amintit necazul bîlbîielii și am fost nevoit să cedez. În ceea ce mă privește, balbismul m-a ajutat în dezvoltarea abilității lingvistice: ca să evit blocajele în anumite consoane dificile, am învățat să construiesc anti-balbic întregi propoziții, chiar fraze, înainte de a le rosti, construcții în care toate consoanele păcătoase să fie legate de o vocală din cuvîntul anterior. O gimnastică mintală foarte utilă și pentru ușurința scriiturii, pentru conceperea unui text.

De ce se temea tata de Drept și de ce s-a temut și de orice specialitate umanistă, cum ar fi Filologia, pe care am urmat-o pînă la urmă? Din pricina complicatei sale moșteniri parentale. Tata nu s-a înțeles bine cu mine, dar nici cu tatăl său, care a fost avocat, dar și moșier cam petrecăreț și cartofor. În jurnal îl caracterizează simplu: „Un tată acceptabil”. Dar în discuțiile cu mine era mai explicit: „Vezi că ajungi să semeni cu Alecu, bunicul tău! Ce atîta destrăbălare?!“; era vremea în care mă apucasem de bridge, iar pentru tata, orice joc de cărți era o pierdere de vreme. În anii ’50, Alecu a ajuns, din avocat bogat, muncitor lumînărar, apoi deținut politic. Pentru tata, această decădere a fost ca o ghiulea prinsă de piciorul său tînăr, dornic de afirmare. Iar 30 de ani mai tîrziu, cu stafia stalinismului încă vie în mintea sa, se temea de o revenire atavică, în mine, a inadaptării care îl nenorocise pe Alecu. „Nu ești pregătit pentru orînduirea în care vei trăi!“, mi-a spus, cu reproș, în iulie sau august 1989. După părerea sa, o carieră „tehnică“ ar fi fost mult mai protectivă, ferită fiind de imixtiunile ideologice, politice, care îl aduseseră pe tatăl său avocat în pușcărie.

Orînduirea pomenită de tata în august ’89 a mai rezistat doar patru luni. Eu nu am fost cine știe ce profet, dar de pe la mijlocul anului respectiv mi-a fost clar că abcesul se va sparge, că nu va rezista oroarea scîrboasă în care trăiam, cea în care nu-mi găseam locul, nici existențial, nici profesional, motiv pentru care mă complăceam în „comoditate, indisciplină, destrăbălare“, așteptînd Răsturnarea. Iar eu pe tata îl vedeam deja ca pe un dinozaur senil, probabil cam la fel precum îl considera el pe taică-său, în anii ’50. Dar, dacă nu ar fi picat regimul în decembrie 1989, ar fi trebuit să-i dau dreptate tatei: nu aveam nici o șansă în România Socialistă. În cel mai fericit caz aș fi rămas pînă la pensie inspector de învățămînt la o filatură amărîtă de lîngă București și azi nu mi-ați fi putut citi aceste triste rînduri într-o revistă care nu ar fi existat. Dar regimul a picat, așa cum visam. Și au urmat, pentru mine, 32 de ani de carieră în presa scrisă. Pentru care eram pregătit încă dinainte ca ea să apară. Carieră care nu a fost deloc nesigură (financiar vorbind, cel puțin un sfert de secol mi-a adus un venit mai bun decît aș fi avut ca medic ori ca inginer) și deloc periculoasă, dacă nu considerăm cumva periculoase destrăbălatele nopți alături de colegii mei jurnaliști petrecăreți.

Relații tensionate sînt sigur că au fost și între bunicul și străbunicul meu, precum și între străbunicul și stră-străbunicul meu. Problematice sînt legăturile dintre orice tați și orice fii. De cele mai multe ori, punem aceste neînțelegeri pe seama „conflictului dintre generații“. În cazul tatălui meu însă, a fost mai mult decît atît. În amîndouă ipostazele, aceea de fiu și apoi de tată, el a avut de-a face cu fractura dintre două lumi, dintre două alcătuiri politice, sociale și culturale antinomice: cea a trecutului „păcătos“ de care a încercat să se elibereze prin adaptare la cea de-a doua, lumea „eticii și echității socialiste“. Mai apoi, ca tată, nu și-a putut imagina că trecutul pe care-l renegase va redeveni prezent și că fiul său este mai potrivit acestui trecut reînviat decît lumii la care se adaptase el.

Vlad Macri este jurnalist și scriitor. A publicat, printre altele, Stufat ori estouffade? Sau Există bucătărie românească?(Humanitas, 2008) și Alfabetul Bucatelor – Povestiri cu miez gustos cuprinzînd rețete românești reinventate sau de la străini împrumutate (Humanitas, 2023).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.