Ce e la Bucureşti şi nu e la Viena

Horia MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 80 din 28 Iul 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Horia Marinescu este arhitect şi locuieşte la Viena de cincisprezece ani. Acum doi ani am avut norocul să-mi fie "ghid" prin centrul Vienei, pe care mi l-a "tradus" admirabil, învăţîndu-mă ce şi cum trebuie să văd. Cînd stă în Capitala Imperială, are nostalgia Bucureştiului. Cînd vine în Bucureşti, vorbeşte frumos despre Viena. Cîteodată locuieşte la Berlin şi se simte bine pentru că "seamănă cu Bucureştiul". L-am prins într-o scurtă trecere prin Bucureşti şi, pentru că posedă arta şi tehnica de a se plimba prin cele trei oraşe, l-am lăsat să povestească... (M. V.) Cum e în centrul Vienei Ca simplu locuitor, ai un mozaic foarte agreabil de stiluri, de clădiri, de funcţiuni. Asemenea oricărui centru al unui mare oraş, are foarte multe funcţiuni publice - restaurante, baruri, teatre, cinematografe, biserici. Sînt locuri care dau un sens unei plimbări. Acest mozaic de funcţii este organic, a crescut în timp - este partea cea mai veche a oraşului, acolo se suprapun cele mai multe straturi ale lui, şi atunci este un peisaj foarte variat nu numai de forme, dar şi de momente istorice care trăiesc în acelaşi timp: dacă treci de pe o stradă pe alta, treci şi dintr-o epocă în alta. Centrul Vienei este fascinant şi ca peisaj urban, pentru că are contraste foarte puternice între zonele sistematizate pe la 1880 ale Ring-ului şi străduţele vechi, unde dai peste cîte un bastion sau o clădire medievală. Sigur, aici putem vorbi despre o teorie mai largă, pornind de la întrebarea "ce anume face atractiv un peisaj urban?". Cred că unul dintre elementele esenţiale este diferenţa - să existe variaţie, nu monotonie. De ce ies vienezii în centru Pentru vienezi, e o practică obişnuită să meargă în Ring. Dar trebuie să ţineam seamă de faptul că Viena este un oraş foarte "centrat", construit în cercuri concentrice, în jurul Ring-ului, un loc foarte bine delimitat geografic. Există, desigur, şi "subcentrele" Vienei - poţi oricînd să ieşi în cartier şi să mănînci un kebab după colţ, de pildă, dar centrul are o anumită eleganţă. Viena este, de altfel, un oraş în care se simte şi astăzi aerul imperial - nu este un oraş al timpului prezent, e un oraş al unei istorii în timpul prezent, iar acest lucru îl simt toţi, şi turiştii, şi locuitorii. Nu întîmplător toate imaginile turistice despre Viena sînt fixate pe centrul istoric. Viena este un oraş tipic vest-european: la început a fost Vindobona, apoi burgul medieval, are domul în centru şi a devenit oraşul modern de astăzi centrat pe un element spaţial clar, Ring-ul. Bucureşti-Berlin Dacă vin de la Berlin, e altfel, căci Berlinul seamănă foarte mult cu Bucureştiul, e un fel de Bucureşti într-o variantă mai reuşită. Există oraşe, azi, crescute dintr-un mozaic, dintr-un patchwork de elemente urbane; aşa este şi Berlinul, constituit dintr-o grămadă de sate care s-au coagulat treptat. E lipsit de un centru propriu-zis, poate şi pentru faptul că timp de decenii a fost împărţit în două, şi atunci mai păstrează şi astăzi aspectul bipolar, geamăn. Aşa încît seamănă cu Bucureştiul ca tip de peisaj urban: nu ai, ca la Viena, un peisaj organizat în jurul centrului, ci ai un fel de surprize continue, organizate pe mai multe centre, pe care nu le poţi ierarhiza clar. Aceasta e şi calitatea Bucureştiului. Cum a dispărut Centrul La noi, Centrul Istoric a dispărut aproape total. Cînd Ceauşescu a construit Casa Poporului şi Victoria Socialismului, centrul psihologic s-a mutat cumva acolo, prin dominanţa acestor megastructuri. Termenul de megastructură vine din perioada utopiilor urbane din anii '60, cînd arhitecţii visau la mari structuri care depăşesc peisajul, un fel de revenire a ideii romane de a construi viaducte şi alte asemenea realizări uriaşe, de a tăia dealuri şi de a modifica peisaje şi geografii, cu uriaşe implanturi umane. Chiar dacă cei care au făcut Victoria Socialismului nu prea aveau legătură cu megastructurile, asta a ieşit: o structură uriaşă, care taie oraşul în două şi care - nu mai contează că e pozitivă sau negativă - e atît de puternică, încît a afectat psihologic ideea de centru al oraşului. Totuşi, străzile Lipscani, Şelari, Covaci... În partea lor bună, au aceeaşi calitate foarte bună a peisajului urban lipsit de ierarhii, care este de fapt foarte poetic. Bucureştiul nu-ţi creează o ierarhie de la început, de la prima impresie, ci e imprevizibil, iar asta îl face fermecător. În Bucureştiul vechi, există diferenţe de scară, dar toate sînt aşezate de fapt la o scară mică, scara iniţială a oraşului: a început prin a fi un oraş de grădini şi de case, cu biserici mici. Între construcţiile moderne ale băncilor şi a Muzeului de Istorie dai peste Stavropoleos, care repune totul la scara iniţială. Bineînţeles, starea în care se află centrul istoric este deplorabilă: acolo trebuie să fii arhitect sau să iubeşti foarte mult Bucureştiul pentru a mai recunoaşte ceva din calităţile clădirilor de odinioară. S-a oprit circulaţia auto. Ca-n Europa? Închiderea circulaţiei este ultimul lucru care trebuia făcut. În Viena, de pildă, s-a decis închiderea circulaţiei pe cîteva străzi din centru pentru că, din punct de vedere comercial, e mult mai bine aşa: străzile fiind înguste, ai probleme cu parcarea, iar o stradă comercială plină de maşini parcate le creează oamenilor disconfort, îi face să nu mai intre în magazine. Centrul Vienei nu e foarte mare, îl poţi bate cu piciorul în douăzeci de minute, în plus sînt cîteva linii de transport public care au voie prin centru, ca şi taxiurile, de altfel. Astfel încît s-a hotărît interzicerea circulaţiei auto. Dar în momentul cînd s-a făcut acest lucru, centrul exista şi înflorea, funcţiona bine ca structură comercială, iar transformarea în zonă pietonală i-a stimulat pe oameni să vină şi să zăbovească mai mult: a devenit un fel de corso extins la un întreg cartier, nu mai e o singură stradă. În Bucureşti mi se pare ciudat că s-a închis circulaţia fără să existe şi nişte măsuri corelate, fără să se facă ceva pentru a-i atrage pe oameni acolo. Peste zece ani... Nu ştiu în ce măsură se pot restaura fidel casele care mai există acolo ori hanurile din care nu mai există decît o coajă. Lucrurile sînt destul de triste, nu ştiu cîte oraşe - chiar şi cele balcanice, cu toate metehnele lor - şi-au lăsat centrul să ajungă într-o asemenea paragină. Mi-aş imagina un sistem de a reconstrui oraşul care să genereze acelaşi tip de peisaj mozaicat. Cel mai mare pericol cred că ar fi să creăm acolo un fel de zonă "scoasă din cutie", pseudoistorică, în care să nu se mai vadă ce e vechi şi ce e nou, în care toate lămpile de pe stradă şi toate pavajele să fie la fel şi să nu mai existe aceste contraste foarte poetice pe care le are Bucureştiul. Îmi închipui, de fapt, o zonă care să crească din nou organic, după acelaşi cod genetic urban, chiar dacă, evident, în unele locuri vor fi implanturi noi. Nu văd nici o problemă în asta, Bucureştiul întotdeauna a trăit din contraste, şi în anii '30 s-au făcut blocuri de opt etaje trîntite lîngă o casă cu curte; în principiu nu se face aşa ceva, dar Bucureştiul absoarbe asemenea lucruri. Cred, aşadar, că vor fi absorbite şi lucrurile ciudate care cu siguranţă vor apărea în Centrul Istoric. Dacă vom evita în disperare, cum tinde bucureşteanul, să ni se întîmple astfel de lucruri, probabil că centrul o să devină tern, deşi perfect. Dar nu cred că avem noi şansa să facem lucruri terne şi perfecte.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un Boeing 737 Max 8 a căzut în gol peste 7.000 de metri: 13 oameni au ajuns la spital
Un zbor Korean Air cu destinația Taiwan a trebuit să se întoarcă după ce a fost detectată o defecțiune la presurizare. Datele de zbor arată că avionul a coborât peste 7,6 km într-o perioada de circa cinci minute, la scurt timp după decolare.
image
Dezvăluiri despre accidentul de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Patronul a murit sub ochii soției
Ies la iveală noi detalii despre cumplitul accident de muncă de la Ibănești. Cei patru muncitori au murit din cauza unor cantități mari de amoniac și acid sulfuric de pe fundul bazinului pe care trebuiau să-l curețe. Unul dintre angajații morți avea un bebeluș de numai o săptămână.
image
Vacanță de coșmar pentru o familie de români care a mers în Grecia cu mașina: a rămas fără BMW, bani și documente. „A intrat peste noi în casă”
O familie de români, care a mers cu mașina în vacanță în peninsula Halkidiki, Grecia, a trecut prin clipe de coșmar. Le-a fost furată mașina din parcare, în care aveau documente, bunuri și bani. „A intrat peste noi în casă”, a povestit proprietara mașinii.

HIstoria.ro

image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.
image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.