Ce-am căutat în viaţa lor?

Ana-Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
Ce am căutat în viaţa lor? jpeg

Cu foarte puțin timp înainte să plece pe lumea cealaltă, bunica mea paternă m-a întrebat foarte serios dacă nu mi-e frică. În vremea aceea călătoream aproape încontinuu, produceam o emisiune de călătorii și, în general, cu treabă sau fără treabă, simțeam nevoia să plec undeva, eram ca un junkie, trăiam pentru următoarea desprindere de locul meu, pentru următoarea mică revelație legată de locuri și oameni necunoscuți. „De ce să-mi fie frică?“, am întrebat-o rîzînd, dar ea era foarte serioasă, „în primul rînd să stai în aer într-o burtă de fier“, și eu iar am rîs, „și-apoi de străini, de ce să stai printre străini?“, și eu am rîs din nou și-mi venea să îi mărturisesc că, pentru mine, oamenii din satul ei de munte sînt la fel de străini ca aceia din satul de munte din Nepal pe care-i văzusem cu o săptămînă în urmă, dar nu se făcea să-i spun atunci că toată plimbăreala asta a mea e și-o formă de dezrădăcinare, nu numai o căutare.

Eram într-o bărcuță pe lacul Chini, în Malaezia, și barcagiul a cotit pe un canal îngust, ca acelea din Delta noastră. În jur, o junglă cu vegetație explodată, coroanele arborilor cădeau în cascade pînă atît de jos, încît frunzele ne atingeau. Uite un șarpe, uite o iguană uriașă, ăsta o fi un varan, adrenalină pompată în sîngele nostru în vreme ce barca luneca încetișor în lumea aceea străină și serenă, nu părea să ne bage nimic în seamă. Am oprit să mîncăm la o familie care locuia în apropiere, aveau doi copii care ajutau la pusul mesei și două căprioare pitice, un fel de șoricei cu corp de căprioară, care se învîrteau aiurea prin bătătură. Cînd ne-am reluat călătoria, după-amiază, am ieșit din nou pe lacul gigantic să mergem într un sat de Orang Asli, cei mai vechi locuitori ai Malaeziei peninsulare. Am debarcat pe un ponton șubred sub care se jucau, înotînd, cîțiva puști și ne-am prezentat cu zîmbetul pe buze în cătun. Nu ne aștepta nimeni, ba mai mult, nimeni nu ne băga în seamă descinderea și a fost prima oară, în lungile mele călătorii, cînd am înțeles cum e să fii un necunoscut pentru ceilalți și nu pe dos. Ne-am așezat undeva între casele de bambus, așezate circular, stingheri, cîtă vreme barcagiul nostru povestea cu doi bărbați, habar nu am dacă despre noi sau despre vreme. Copiii mici și femeile se uitau la noi din spatele ușilor sau pur și simplu își vedeau de treabă ca și cum nici n-am fi fost acolo. Am așteptat. Veneam de la capătul lumii, de ce m-aș fi grăbit să plec? Știam că atunci și acolo eu sînt mult mai exotică pentru oamenii aceia decît sînt ei pentru mine. Că pentru ei necunoscutul și necunoscuții sînt rari și neașteptați, poate ca un dar, poate ca o neplăcere. Pe măsură ce trecea timpul, viața satului se restarta. Niște copilandri tîrîiau un obiect care fusese cîndva o carte frumos ilustrată. Femeile curățau legume. Băietanii alergau un șomoiog de -pungi. După un timp, un bărbat a apărut lîngă noi, cu o țeavă de lemn în mînă și cu niște mici săgeți. A pus tubul la gură și a suflat măiastru, trimițînd una din săgeți într-un copac din apropiere. Apoi ne-a invitat să facem același lucru, pe rînd, ca ntr un sărut ritualic, pe malul celui mai mare lac malaezian, la apus de soare.

Cu cît te îndepărtezi mai mult de „centru“, cu atît necunoscutul devii mai curînd tu, neașteptatul e de partea cealaltă, mai mirată chiar decît tine că exiști. Am trăit asta într-o splendidă seară de primăvară, în sud-estul Turciei, foarte aproape de granița cu Siria, cînd mi s-a năzărit de pe șosea că văd, în vîrful unui munte, o cetate. Am insistat să urcăm și, ajunși acolo, am descoperit că fortăreața ascundea un sat cu puțin peste o sută de locuitori. Am primit lipie caldă, tocmai scoasă dintr-un cuptor de lut, migdale și ceai, și am fost supuși unui lung interviu despre cine sîntem și ce vrem de la viața noastră, deși noi aveam în genți microfoane și camere pentru interviuri. În India, lîngă niște splendide temple hinduse și budiste, meșteșugit clădite în peșteri, cu un picior rupt, așezată într-o lectică, am fost supusă unui tir neîntrerupt de fotografii făcute cu mobilul, care imortalizau bizara mea trecere pe-acolo și, dacă nu era un rîs de neoprit în jurul meu, aș fi jurat că-s cel puțin vreo vedetă pe covorul roșu. Mi s-a întîmplat chiar și-n Golful Thailandei să fiu luată drept (pe drept) o ciudățenie exotică, atunci cînd m-am apucat, alături de niște iscusiți pescari, să culeg scoici-limbă din mîlul apei. Și toate aceste experiențe, în care „vînatul“ a devenit „vînătorul“, mi au confirmat că, oricît am umbla pe glob și oricît Google Maps am avea, și Wikipedia, și milioane de surse de informații, lumea asta rămîne vrăjită și cu atîta necunoscut în ea cît să merite să ne mai mirăm. Măcar de mirarea celorlalți despre noi.

Ana-Maria Caia este redactor-şef al revistei Şapte Seri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?