Ce-am căutat în viaţa lor?

Ana-Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
Ce am căutat în viaţa lor? jpeg

Cu foarte puțin timp înainte să plece pe lumea cealaltă, bunica mea paternă m-a întrebat foarte serios dacă nu mi-e frică. În vremea aceea călătoream aproape încontinuu, produceam o emisiune de călătorii și, în general, cu treabă sau fără treabă, simțeam nevoia să plec undeva, eram ca un junkie, trăiam pentru următoarea desprindere de locul meu, pentru următoarea mică revelație legată de locuri și oameni necunoscuți. „De ce să-mi fie frică?“, am întrebat-o rîzînd, dar ea era foarte serioasă, „în primul rînd să stai în aer într-o burtă de fier“, și eu iar am rîs, „și-apoi de străini, de ce să stai printre străini?“, și eu am rîs din nou și-mi venea să îi mărturisesc că, pentru mine, oamenii din satul ei de munte sînt la fel de străini ca aceia din satul de munte din Nepal pe care-i văzusem cu o săptămînă în urmă, dar nu se făcea să-i spun atunci că toată plimbăreala asta a mea e și-o formă de dezrădăcinare, nu numai o căutare.

Eram într-o bărcuță pe lacul Chini, în Malaezia, și barcagiul a cotit pe un canal îngust, ca acelea din Delta noastră. În jur, o junglă cu vegetație explodată, coroanele arborilor cădeau în cascade pînă atît de jos, încît frunzele ne atingeau. Uite un șarpe, uite o iguană uriașă, ăsta o fi un varan, adrenalină pompată în sîngele nostru în vreme ce barca luneca încetișor în lumea aceea străină și serenă, nu părea să ne bage nimic în seamă. Am oprit să mîncăm la o familie care locuia în apropiere, aveau doi copii care ajutau la pusul mesei și două căprioare pitice, un fel de șoricei cu corp de căprioară, care se învîrteau aiurea prin bătătură. Cînd ne-am reluat călătoria, după-amiază, am ieșit din nou pe lacul gigantic să mergem într un sat de Orang Asli, cei mai vechi locuitori ai Malaeziei peninsulare. Am debarcat pe un ponton șubred sub care se jucau, înotînd, cîțiva puști și ne-am prezentat cu zîmbetul pe buze în cătun. Nu ne aștepta nimeni, ba mai mult, nimeni nu ne băga în seamă descinderea și a fost prima oară, în lungile mele călătorii, cînd am înțeles cum e să fii un necunoscut pentru ceilalți și nu pe dos. Ne-am așezat undeva între casele de bambus, așezate circular, stingheri, cîtă vreme barcagiul nostru povestea cu doi bărbați, habar nu am dacă despre noi sau despre vreme. Copiii mici și femeile se uitau la noi din spatele ușilor sau pur și simplu își vedeau de treabă ca și cum nici n-am fi fost acolo. Am așteptat. Veneam de la capătul lumii, de ce m-aș fi grăbit să plec? Știam că atunci și acolo eu sînt mult mai exotică pentru oamenii aceia decît sînt ei pentru mine. Că pentru ei necunoscutul și necunoscuții sînt rari și neașteptați, poate ca un dar, poate ca o neplăcere. Pe măsură ce trecea timpul, viața satului se restarta. Niște copilandri tîrîiau un obiect care fusese cîndva o carte frumos ilustrată. Femeile curățau legume. Băietanii alergau un șomoiog de -pungi. După un timp, un bărbat a apărut lîngă noi, cu o țeavă de lemn în mînă și cu niște mici săgeți. A pus tubul la gură și a suflat măiastru, trimițînd una din săgeți într-un copac din apropiere. Apoi ne-a invitat să facem același lucru, pe rînd, ca ntr un sărut ritualic, pe malul celui mai mare lac malaezian, la apus de soare.

Cu cît te îndepărtezi mai mult de „centru“, cu atît necunoscutul devii mai curînd tu, neașteptatul e de partea cealaltă, mai mirată chiar decît tine că exiști. Am trăit asta într-o splendidă seară de primăvară, în sud-estul Turciei, foarte aproape de granița cu Siria, cînd mi s-a năzărit de pe șosea că văd, în vîrful unui munte, o cetate. Am insistat să urcăm și, ajunși acolo, am descoperit că fortăreața ascundea un sat cu puțin peste o sută de locuitori. Am primit lipie caldă, tocmai scoasă dintr-un cuptor de lut, migdale și ceai, și am fost supuși unui lung interviu despre cine sîntem și ce vrem de la viața noastră, deși noi aveam în genți microfoane și camere pentru interviuri. În India, lîngă niște splendide temple hinduse și budiste, meșteșugit clădite în peșteri, cu un picior rupt, așezată într-o lectică, am fost supusă unui tir neîntrerupt de fotografii făcute cu mobilul, care imortalizau bizara mea trecere pe-acolo și, dacă nu era un rîs de neoprit în jurul meu, aș fi jurat că-s cel puțin vreo vedetă pe covorul roșu. Mi s-a întîmplat chiar și-n Golful Thailandei să fiu luată drept (pe drept) o ciudățenie exotică, atunci cînd m-am apucat, alături de niște iscusiți pescari, să culeg scoici-limbă din mîlul apei. Și toate aceste experiențe, în care „vînatul“ a devenit „vînătorul“, mi au confirmat că, oricît am umbla pe glob și oricît Google Maps am avea, și Wikipedia, și milioane de surse de informații, lumea asta rămîne vrăjită și cu atîta necunoscut în ea cît să merite să ne mai mirăm. Măcar de mirarea celorlalți despre noi.

Ana-Maria Caia este redactor-şef al revistei Şapte Seri.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.