Cazul scriitorului şi politicianului Mile Budak

Mile Budak, scriitor şi politician născut în 1889 în Croaţia, a studiat istoria şi geografia la Universitatea din Zagreb, a absolvit şi Facultatea de Drept la cîţiva ani după primul război mondial. Înainte de război, el a devenit preşedintele organizaţiei studenţeşti ale cărei principii se bazau pe învăţăturile lui Ante Starcevici, politician croat cunoscut drept "părintele naţiunii". După ce a absolvit facultatea, Budak a intrat în echipa avocatului Ante Pavelici, poglavnik al mişcării ustaşe şi conducător al Statului Independent Croat, proclamat de Hitler şi Mussolini în aprilie 1941. În timpul primului război mondial, Budak a fost rănit şi capturat în Serbia, petrecînd o lungă perioadă în detenţie. Punctul nevralgic al vieţii sale a fost însă momentul în care poliţia a încercat să îl asasineze la Zagreb, în iunie 1932. După acest eveniment, a devenit extrem de radical: dezgustul său s-a manifestat nu numai împotriva opresiunii elitei politice şi militare sîrbe, ci şi împotriva poporului sîrb. Pe 10 aprilie 1941, după atacarea Iugoslaviei de către Axă, este proclamat Statul Independent Croat, iar ustaşii - membri organizaţiei revoluţionare croate - preiau puterea. La şase zile după acest eveniment, Mile Budak a devenit ministrul Cultelor şi Învăţămîntului. Pe parcursul a patru luni, el a ţinut cuvîntări prin toată ţara, speech-uri extrem de şoviniste, îndemnînd în mod deschis la atrocităţi împotriva sîrbilor. Pe 4 iunie 1941, a aprobat legea rasistă referitoare la protecţia culturii naţionale a poporului croat. În scurt timp, Budak a devenit unul dintre cei mai puternici şi mai activi membri ai Guvernului ustaş. În spatele tuturor acestor lucruri însă, Ante Pavelici nu a avut niciodată încredere deplină în el. În Statul Independent Croat, Budak a fost primit cu căldură şi a devenit artist al poporului şi cel mai de seamă scriitor, fiind numit de către Pavelici membru al Academiei Croate de Ştiinţă şi Artă. Romanul său Ognjiste a fost pus în scenă la Teatrul Naţional din Zagreb şi la Volkstheater din Viena. Cu toate acestea, marele romancier croat Miroslav Krleza l-a caracterizat pe Budak drept un "ministrul al Culturii cu o mitralieră", iar sculptorul Ivan Mestrovici a fost încarcerat timp de cîteva luni pentru că a avut îndrăzneala să meargă la Zagreb spre a-i cere lui Budak un paşaport. În noiembrie 1941, Budak a devenit ambasador la Berlin, post ocupat pînă în aprilie 1943, cînd a fost numit ministru al Afacerilor Externe. După numai 8 luni, Budak a demisionat din funcţia de ministru pentru că nu a putut fi de acord cu atitudinea pozitivă pe care o avea Pavelici faţă de nemţi după capitularea Italiei, respectiv, faţă de controlul militar german asupra estului coastei Mării Adriatice. Budak, care se temea totuşi de Pavelici, a încercat să-i justifice în public acţiunile politice, inclusiv tratatele de la Roma dintre ISC şi Italia din mai 1941, documente dezastruoase pentru popularitatea regimului ustaş în rîndurile croaţilor, avînd în vedere că aceştia cedaseră aproape toată partea estică a coastei Adriaticii (Dalmaţia), Italiei. Interpretarea unanimă a acestui fapt este că, în încercarea sa de a fi în graţiile lui Pavelici, Budak a avut o atitudine extrem de radicală şi rasistă. În orice caz, ca membru influent al regimului ustaş, mai ales în primele luni în care au fost comise nenumărate masacre împotriva sîrbilor, Budak a fost un important conducător al regimului barbar ustaş. După demisia din postul ministerial, Budak a deţinut o poziţie de prim rang, dar, în realitate, influenţa sa a avut un rol secundar: şi-a păstrat poziţia în Consiliul doglavnicilor, dar acesta funcţiona doar ocazional şi avea un rol strict consultativ. Spre sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, Budak împreună cu mulţi alţi membri ai regimului ustaş, forţe militare şi civili, au fugit în Austria. A fost însă capturat de armata britanică şi trimis înapoi în Iugoslavia unde a fost judecat, condamnat la moarte şi spînzurat pe 7 iunie 1945. Deşi orice tribunal l-ar fi condamnat pe Budak pentru rolul pe care l-a avut ca membru al mişcării ustaşe, faptul că acesta a fost judecat imediat după război şi după stabilirea regimului comunist în Iugoslavia, nu a fost în avantajul lui. În alte condiţii ar fi putut evita condamnarea la moarte. În ultimele 4 decenii şi jumătate, Budak a fost scos din literatura croată ca scriitor; însă, după alegerile libere din 1990, cariera sa literară a primit o a doua şansă. Primăriile unor oraşe croate au dat numele lui unor străzi, fapt care i-a scandalizat pe democraţii şi antifasciştii croaţi. Aceştia nu s-au opus publicării operei sale literare (deşi erau multe dileme legate de valoarea ei), ci s-au împotrivit reabilitării lui politice - nu vroiau ca publicul să uite că Budak a fost un şovinist, un rasist şi un fascist. Budak a revenit aşadar în viaţa publică croată într-un mod nedorit şi neaşteptat. De ce Budak? Un posibil răspuns ar fi că reputaţia lui de scriitor şi intelectual a fost folosită ca un alibi în încercarea de reabilitare parţială a moştenirii ustaşe. Promovarea lui Budak ca scriitor a servit ca un fel de "intrare pe uşa din spate" a moştenirii ustaşe în viaţa politică şi în societatea croată. Unii politicieni de dreapta au încurajat acest lucru, în timp ce reprezentanţii de stînga, inclusiv membri ai Guvernului din 2000-2003, nu au avut îndeajuns de mult curaj să-i înfrunte pe revizionişti. Interesant este că o confruntare a revizioniştilor a avut loc abia după schimbarea Guvernului în decembrie 2003, cînd puterea a fost cîştigată de centru-dreapta. În august 2004, un croat care locuieşte în Canada a dezvelit o placă memorială în locul de naştere al lui Mile Budak. Acest fapt a scandalizat opinia publică şi mass-media care, aproape unanim, au condamnat această decizie. Guvernul a împărtăşit punctul lor de vedere, dar s-a găsit în faţa imposibilităţii de a lua o măsură legală - montarea unei plăci comemorative nu necesită aprobare din partea autorităţilor statului. La numai patru zile după acest eveniment, într-o şedinţă urgentă de Guvern, s-a decis ca plăcile memoriale Mile Budak din Sv. Rok şi cea a lui Jure Fracetici din Slunj, alt ustaş cunoscut, să fie date jos. Guvernul a adus în această decizie ca argument legal Constituţia croată. Poliţia a demontat plăcile memoriale, iar Guvernul a indus publicului o nouă atitudine faţă de cei care, de obicei, sînt caracterizaţi drept "nostalgici ustaşi". După august 2004, toate străzile care purtau numele lui Budak au fost redenumite ca urmare a dispoziţiilor Guvernului către autorităţile locale. De atunci au mai existat cîteva încercări de a monta plăci memoriale, dar poliţia a luat atitudine în doar cîteva ore. Mile Budak, scriitor şi una dintre cele mai importante şi mai interesante figuri ale mişcării ustaşe, a redevenit o parte din istorie.