Catalizarea conflictelor

Dan NICULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 128 din 6 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să fie oare fotbalul zilelor noastre echivalentul a ceea ce romanii vedeau la spectacolele gladiatorilor? Acel circenses de care nu se puteau lipsi locuitorii lumii aşa-zis civilizate... Lucrurile par a fi evidente şi astăzi pentru că omenirea se află permanent sub presiunea pulsiunilor agresive pe care este nevoită să şi le gestioneze în funcţie de exigenţele culturii în care trăim. Ne putem gîndi la coridele care încă au mare succes, fiind de fapt o formă mai blîndă a sporturilor sîngeroase cu miză fatală din Antichitate. Nu sînt un simpatizant al fotbalului, dar trebuie să admit că face parte din cultura societăţii contemporane. Se pot vedea foarte des mulţimi de oameni care pe stadioane sau în faţa televizorului îşi susţin jucătorii favoriţi cu pasiune trăită pînă la identificare primară, adică se transpun întrutotul, fără graniţe, în pielea personajelor. Este cunoscut faptul că formele de competiţie sportivă catalizează de multe ori conflictele dintre diverse ideologii, rase, religii, doctrine politice, culturi diferite, ţări mai mult sau mai puţin vecine. Datorită succesului pe care îl are prin faptul că este un sport dinamic cu reguli de joc simple, fotbalul este în general un fenomen pozitiv, acţionînd ca un reglator social, ca o supapă pentru violenţă, tocmai prin rolul de deplasare a instinctualităţii distructive şi belicoase, pe care fiecare o purtăm în noi. Adică, nu mai purtăm războaie ca să ne ucidem reciproc, ci ne înfruntăm pe gazonul verde. Aş compara două evenimente petrecute pe stadioane: recentul măcel/meci dintre două foste mari imperii Olanda-Portugalia şi stadioanele din Afganistan, care au fost folosite în alte scopuri decît cele sportive, culminînd cu locuri pentru execuţii publice. Aşadar, avem de-a face cu două forme de agresivitate: una descărcată direct şi genuin, iar alta sublimată într-o formă simbolică, fără urmări grave şi cu un larg accept social. Pentru estompare s-au încercat reglementări legislative în care se stipulează că galeriile echipelor, care vor afişa comportamente obscene, violente sau scandări rasiste, vor fi sancţionate, amendate etc. Sîntem nevoiţi să admitem că este dificil de controlat aşa ceva, pentru că cei foarte înfocaţi şi "pasionaţi" de astfel de manifestări zgomotoase, în tribune şi în afara lor, trăiesc intens tocmai această plăcere: descărcarea preponderent verbală şi uneori fizică a ostilităţii. Ambivalenţa afectivă pe care o resimt în faţa sportului-rege ţine de eşecul parţial al acestui joc fascinant. Pe de-o parte linişteşte, calmează pe unii prea pătimaşi, dar pe de altă parte este un pretext pentru hooligans, indivizi cu un exces de agresivitate şi care debordează mai ales atunci cînd apar frustrări legate de echipa favorită care pierde. Sînt încîntat totuşi să văd că există mijloace de inhibiţie a violenţei, păstrîndu-se astfel spiritul de fair-play al acelor gentlemani care au inventat fotbalul modern: recunoaşterea superiorităţii adversarului, aplauzele spectatorilor echipei adverse, jucătorii care-şi dau mîna, lipsa gardurilor foarte înalte care izolează tribunele de gazon. Tot aici poate fi inclusă schimbarea tricourilor, care mi se pare a fi o formă de comunicare, de empatie, prin alternarea identităţii într-un schimb reciproc. Adesea m-am întrebat cum ar fi dacă omenirea ar reuşi să-şi devieze nevoile distructive către activităţi mai inofensive? Se pare că, dacă vrem să ne apropiem de o astfel de stare utopică, sportul este una din soluţii. Totuşi, sînt convins că oricîte olimpiade, campionate europene şi campionate mondiale de fotbal s-ar organiza, conflictele şi războaiele nu vor dispărea cu totul, dar efectul deplasării agresivităţii este semnificativ. Mă gîndesc că poate ar trebui impus ţărilor participante la competiţii să înceteze, pe perioada desfăşurării lor, orice activitate beligerantă, în spiritul olimpiadelor antice. Poate că acesta este mesajul încă exasperant al Atenei de atunci: Luaţi o pauză, oameni buni!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini din mega-închisoarea din El Salvador, cu mii de deținuți dezbrăcați încătușați. „Au văzut exteriorul pentru ultima oară”
Imagini teribile cu deținuți aduși în gigantica închisoare din El Salvador (America Centrală) deschisă în 2023, publicate de autoritățile din această țară, au făcut, joi, înconjurul lumii.
image
O țară europeană a descoperit un zăcământ mai important decât petrolul și gazul și amenință monopolul deținut, până acum de China
O descoperire uriașă pentru Europa a fost făcută, recent. Compania minieră Rare Earths Norway a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ dovedit de pământuri rare din Europa continentală, situat la Fen Carbonatite Complex din sud-estul țării.
image
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Şase studenţi aflaţi în Italia cu Erasmus s-au oprit la un bar din Bari şi au consumat un mic dejun bogat cu cafea, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri. La final, nu s-au mai obosit să plătească nota de plată. „A fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a spus patronul păgubit.

HIstoria.ro

image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.
image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.