Căruţe şi hypermarket
Provincia este, pentru unii, locul în care trăiesc. Pentru alţii, este locul pe care doar îl vizitează, prin care trec atunci cînd părăsesc bîrlogul Capitalei. Văzută din Bucureşti, provincia este doar spaţiul în care evadezi pentru a te refugia de ritmul sacadat şi stresant al metropolei, în care ieşi pentru a respira o gură de aer curat, de unde faci aprovizionarea pentru iarnă, unde găseşti lapte bun şi fructe netratate, unde ţi-ai dori să ai o casă de vacanţă cu gard înalt, care să te izoleze de privirile indiscrete ale vecinilor locali. Provincia este însă şi locul în care şoselele sînt în general proaste, în care doamnele aflate la cură de slăbire nu găsesc produse "fără zahăr", iar domnii cu ştaif se încruntă la băuturile fine spunînd, mîrîit, că sînt îndoite cu apă. Pentru aceştia însă, paradoxal, provincia, faţă de care, în general, stîmbă din nas, este o oază de linişte, de week-end, la cîteva ore distanţă de metropola în care îşi trăiesc viaţa glamoroasă, un loc în care ajung între un team-building şi un board-meeting. Provincia este şi o stare de spirit. Există persoane cu afaceri prospere care nu vor să audă de Bucureşti, de ideea de Capitală, în general. Producţia pe care o fac pe plan local nu depinde în nici un fel de asta. Lucrează în afara Capitalei, au dezvoltat fabrici din mai nimic şi au angajaţi care beneficiază de condiţii de muncă foarte moderne, dovadă că în unele locuri se poate întîmpla şi altceva decît nimic. Aşadar, diferenţele dintre localităţile denumite, la modul general, "provincie" există, nu sînt de neglijat, iar semnele civilizaţiei care pot trasa graniţele, nu puţine. Locuitorii marilor oraşe pot înţelege asta bine, pentru că în ultimii ani au trăit direct experienţa: înlocuirea magazinelor de bloc, în care carnea zumzăia de muşte, iar pîinea se usca în voie lîngă mîncarea de pisici şi sprayurile împotriva gîndacilor, cu reţele de hipermarketuri care aduc conceptul cumpărăturilor săptămînale în locul celor două felii de parizer cumpărate zilnic. Acolo unde apare o astfel de construcţie gigant este semn că se schimbă ceva. Că populaţia este dispusă să renunţe la tradiţionalismul unui mod de viaţă, în favoarea a ceea ce a devenit simbolul occidental. Şi numărul acestor locuri nu este deloc mic. Şi atunci, ce este pînă la urmă provincia? De unde conotaţia negativă care încarcă, adesea, acest cuvînt? În raport cu ce o definim? Oare nu ar putea să fie ea, Capitala, locul în care se poate, în care există viitor, centrul din care se dă tonul, un mare oraş provincial? Cu siguranţă ar putea, există dovezi la tot pasul! Căruţele încă merg agale pe străzile mari, deşi se fac eforturi constante pentru a le interzice în trafic, spaţiile publice, încă tratate ca ale nimănui, arată neglijent sau sînt pur şi simplu în paragină, gunoiul devine o problemă cu puţine variante de rezolvare reală, multe străzi de la periferie n-au canalizare şi se transformă în rîuri la fiecare ploaie etc. În raport cu metropolele lumii, Bucureştiul nu este nimic altceva decît un oraş provincial, cu potenţial de dezvoltare limitat, cu probleme de trafic rutier la doar cîţiva ani de boom-ul importurilor auto, cu veşnice probleme locative, care acum se rezolvă în dauna zonelor verzi sau pur şi simplu a spaţiului liber fără de care orice oraş devine tot mai dificil de locuit. Extrapolînd, în raport cu multe ţări ale lumii, nu este oare România însăşi o imensă provincie? Provincia şi Capitala, centrul şi marginea sînt concepte care funcţionează în mintea noastră în bună măsură ca prejudecăţi. Dar sînt şi realităţi asupra cărora, fie că le trăim cotidian, fie că le vizităm mai mult sau mai puţin indiferenţi, merită să reflectăm. ( R. T. )
