Care ne sînt elitele? Cine sîntem noi?

Ana BULAI
Publicat în Dilema Veche nr. 323 din 22-28 aprilie 2010
Care ne sînt elitele? Cine sîntem noi? jpeg

Elitele sînt indivizi care, pe paliere clar delimitate, întruchipează ceea ce fiecare dintre noi, în grupul sau comunitatea sa, admiră. Elitele sînt ceea ce noi ne-am dori să ajungem, reflectă felul în care noi am vrea să gîndim, să acţionăm, să credem. Elitele sîntem „noi“ la modul ideal, sînt, într-un alt fel de a spune, ceea ce ne reprezintă, în valorile noastre de azi, dar şi în felul în care vom acţiona pentru mîine.
Orice comunitate are elitele ei, marea majoritate a oamenilor se raportează la una sau mai multe elite. Existenţa elitelor este ontologică la nivel societal. Viaţa, în sens figurativ, a acestor elite este direct dependentă de importanţa socială a valorilor pe care le reprezintă. Într-o societate contestatară, ca a noastră, cu inapetenţă aproape organică faţă de stabilitate, elitele care rezistă în conştiinţa publică mai mult de un deceniu sînt greu de identificat.

Vilfredo Pareto, în tratatul său, ne vorbeşte despre două feluri de elite, care par a transgresa vremurile şi care sînt emblematice prin mecanismul pe care îl utilizează: elitele „vulpi“, caracterizate prin „instinctul combinatoric“ şi elitele „lei“, definite prin ceea ce Pareto numea „persistenţa agregatelor“. Această diadă o regăsim sub diferite forme: promotori ai schimbării vs susţinători ai stabilităţii, inovatori vs obedienţi, cei care, puşi faţă în faţă cu o regulă, identifică, în primul rînd, oportunităţi de eludare a acesteia pentru a-şi atinge scopul vs cei care tind să îşi adapteze scopul noii realităţi create de respectiva normă.

Pînă în decembrie ’89, partidul-stat făcuse o adevărată politică din promovarea publică a ceea ce se dorea a fi elitele „lei“, oameni care reprezentau, pe diferite paliere de interes, „idealul omului nou“, „multilateral dezvoltat“, omul care întrunea cu succes şi patriotism valorile pe care partidul le promova prin propria ideologie. Elitele oficiale erau oameni, care, pornind de jos (adică fără antecedente intelectualiste sau moşiereşti în familie), reuşiseră să atingă o performanţă remarcabilă. De la Nicolae Ceauşescu, ajuns în vîrful ierarhiei politice, la Elena Ceauşescu, pusă în topul academicianismului românesc, şi pînă la mecanicul de locomotivă erou, minerul care scoate „aurul negru“, mama eroină, ţăranul care „oferă ţării pîine“, toţi erau elite. Meritocraţia nu era dată de competenţă, de valoare, de prestigiu profesional, ci de o „origine sănătoasă“, de adeziunea la mişcarea „revoluţionară“, de credinţa în partid sau în lider.
Acelaşi mediu politic şi social a creat însă, în mod natural, şi o elită neoficială, respectiv disidenţii politici, contestatarii, intelectualii, de cele mai multe ori periferizaţi prin multiple mijloace.

Dincolo de această lume a „leilor“, a existat însă permanent şi un univers al „vulpilor“, care speculau portiţele sistemului, care făceau rost de o autorizaţie, de o vacanţă în străinătate, care puteau să-şi plaseze o rudă undeva sau puteau aranja o intrare în partid. Aceste „vulpi“ nu erau oficiale, dar nici neoficiale, nu erau modelul sistemului, dar nici duşmanii lui. Reprezentau un univers potent, relaţional, care crea modele şi avea elitele ei.

Revoluţia din decembrie ’89, contrar aşteptărilor noastre, nu a reuşit, sau poate nici nu a avut menirea, să inverseze ierarhia, să repoziţioneze elitele, să plaseze meritocraţia pe locul cuvenit. Dimpotrivă, în loc să schimbe ierarhia valorilor, a schimbat paradigma, lăsînd loc unui nou val de elite: elitele speculative. „Leii“ vechiului regim nu au fost înlocuiţi de alţi „lei“. Revoluţia a adus în vîrful ierarhiei sociale nu atît elita neoficială a contestatarilor politici, cît mai degrabă „vulpile“ acelui sistem. De altfel normal, chiar şi în viziunea lui Pareto. Aceste elite reuşiseră să acumuleze experienţa de a specula şi îşi dezvoltaseră un spirit antreprenorial, centrat pe relaţii. Erau, pînă la urmă, elite de tip capitalist, deşi nu neapărat democratice sau potrivnice vechiului regim.

În 20 de ani, aceste noi elite oficiale au impus modele referenţiale. Elita este selectată azi, în mentalul social majoritar, din perspectiva atingerii scopului, indiferent de mijloace. Este omul care „s-a ajuns“, care inundă televiziunile, care are toţi marcatorii unui status ce reprezintă frustrările sociale majoritare: o vilă somptuoasă, maşini de lux, fotomodele ca partenere de viaţă, sau bărbaţi potenţi finaciar alături, un serviciu bine plătit, eventual un post obţinut politic. Elita de azi este, majoritar, o elită a unui capitalism incipient ce reprezintă foarte bine entropia şi anomia din societatea noastră. Promovarea lor, din ce în ce mai agresivă, generează nevoia unei noi elite „neoficiale“, una a stabilităţii, a echilibrului axiologic, a unei ierarhii valorice sănătoase. Această disidenţă tinde a se centra, încet-încet, în jurul a ceea ce a mai rămas din intelectualitatea anticeauşistă, ce pare a fi „condamnată“ la opoziţie.

După două decenii de la Revoluţie, am ajuns la „omul unilateral împlinit“, elita oficială de astăzi. Este doar o etapă, care, sigur, pentru unii dintre noi poate însemna o viaţă de om. Însă rămîne o etapă. Mai devreme sau mai tîrziu, elitele „lei“, agregatele, vor lua locul „vulpilor“ de astăzi. Pot fi reprezentante ale unui sistem valoric democratic, modern, sănătos, în care să găsim liniştiţi modele pentru copiii noştri, sau, la fel de bine, pot fi elite de tip feudal, baroni, boieri, moguli sau altceva, pe care vom ajunge să îi admirăm doar pentru că au averi la care nu vom avea acces niciodată şi pentru că ziua noastră de mîine va depinde discreţionar de bunăvoinţa lor. Este suficient să întrebaţi zece elevi de liceu, aleşi la întîmplare, cum speră să arate o zi obişnuită din viaţa lor de peste zece ani şi veţi avea un indiciu în acest sens.
Un lucru rămîne clar: elitele noastre vor fi ceea ce noi vom dori să rămînem.

Ana Bulai este sociolog. A absolvit un masterat în Filosofie în cadrul Universității din București, este doctorandă în Științe Politice la SNSPA, cercetătoarea în științe sociale și autoarea mai multor studii și lucrări în domeniul social.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.