Captivi în propria familie

Publicat în Dilema Veche nr. 520 din 30 ianuarie - 5 februarie 2014
Agresivitate jpeg

Imaginaţi-vă că, la finele unei zile, cînd lumea se întoarce acasă, dumneavoastră ajungeţi în faţa unei clădiri cu două nivele, parter şi mansardă, străbateţi un coridor prelung, cu uşi de o parte şi de alta, deschideţi o uşă, iar camera în care intraţi, mică, cu un pat, un dulap şi un calorifer electric, este raiul pe pămînt. Căci, pentru unii dintre noi, paradisul înseamnă linişte. Doar atît. O linişte la care visează în timpul lungilor clipe de teroare, în care sînt bătuţi, ameninţaţi, în care li se inoculează ideea că n-au nici o valoare, că aceasta este viaţa lor de acum înainte şi că, în primul rînd, trebuie să ştie „cine este stăpînul“.

Statistic, pradă violenţei în familie cad mai ales femeile, tinerii şi copiii – iar copiii prinşi într-o relaţie abuzivă, de orice fel, sînt – dacă nu direct – indirect victimele cele mai afectate.

„Adultul are puterea de a lua decizii şi de a discerne, dar copiii şi tinerii sînt cei cu adevărat captivi în acea relaţie, o relaţie de care nu ei sînt responsabili“ – mi-a declarat avocata Carmen Nemeş, de la Asociaţia Anais. „Am văzut că, deşi în majoritatea cazurilor, agresorii nu-şi bat copiii, aceştia asistă la bătăile şi scandalurile din familie. Şi gîndiţi-vă cît de dureros e să asişti la asemenea scene de violenţă între părinţii tăi şi să nu poţi face nimic, şi să nu înţelegi ce se întîmplă, să fii spectatorul unui coşmar. Trebuie să ne gîndim că aici este o problemă socială reală, copiii aceştia sînt adulţii de mîine care, după toate statisticile, vor propaga modelul pe care îl văd în familie: băieţii tind, în mare parte dintre cazuri, să devină agresori, iar fetele – victime.“

Despre Asociaţia Anais aveam să aflu că este una dintre puţinele organizaţii nonguvernamentale din România care oferă consiliere psihologică şi juridică victimelor violenţei domestice. Mihaela Mangu, preşedintele grupării, îmi spune că Asociaţia Anais s-a înfiinţat în urmă cu aproape trei ani, de către un grup de femei care voiau „să schimbe mentalităţi“. Deşi derulează şi alte proiecte, esenţa acestei asociaţii este „apărarea drepturilor şi integrităţii victimelor actelor de violenţă în familie“.

„Proiectul care se adresează victimelor a început în luna noiembrie, 2012, odată cu înfiinţarea Centrului de Asistenţă pentru Mamă şi Copil, un proiect la care am colaborat cu Primăria şi cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti; dacă aceştia ofereau cazarea şi consilierea psihologică, noi completam serviciile prin consiliere juridică şi socială“, îmi povesteşte Mihaela Mangu.

Chiar dacă adăpostul pentru victime nu este în România un spa (aflu că în Elveţia, de exemplu, un asemenea adăpost arată mai degrabă a hotel de lux, decît a refugiu), pentru multe dintre victimele care ajung aici, e primul pas către libertate.

Avocata Carmen Nemeş îmi povesteşte despre un caz pe care l-au avut la asociaţie, un exemplu despre cum se poate transforma o victimă într-un om stăpîn pe propria viaţă.

„Cînd a venit la noi, era terminată. Abia vorbea, avînd şi o semipareză. I-am propus, după mai multe şedinţe de consiliere, să stea un timp în adăpost, să-şi închidă telefonul, să fie singură, doar ea cu ea. În primă instanţă, ne-a spus că nu îndrăzneşte să mai ceară şi asta, după tot ajutorul pe care i l-am dat, de parcă a cere refugiu la un asemenea adăpost n-ar fi dreptul oricărei victime aflate într-o relaţie abuzivă. După cîteva zile, femeia s-a mutat în centru. După două luni, în care a stat departe de agresorul ei, se schimbase radical. Devenise o cu totul altă persoană. Era coafată, aranjată, pareza aproape i se vindecase, era optimistă – era, pe scurt, altcineva. În tot acest timp, îşi găsise de lucru în Italia, unde a şi plecat, chiar de a doua zi după ce i-am obţinut în instanţă ordinul de protecţie. Faptul că a stat singură, şi-a limpezit mintea, s-a liniştit, s-a regăsit – asta înseamnă să ceri ajutorul.“

Ordinul de protecţie

Pare ciudat, însă în România nu a existat acest ordin de protecţie pînă cu doi ani în urmă. A fost introdus în legislaţie în luna mai a anului 2012, iar pînă la finele anului următor au fost emise peste 1000 de asemenea ordine.

Ce prevede, pe scurt, acest ordin? Poate să evacueze temporar agresorul din locuinţa familiei, chiar dacă este titularul dreptului de proprietate; poate impune păstrarea distanţei atît faţă de victimă, de copiii sau rudele acesteia, dar şi de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţămînt a persoanei protejate. De asemenea, agresorului i se impune să plătească întreţinerea unei locuinţe temporare în care locuieşte victima şi să urmeze sesiuni de consiliere psihologică. Însă, deşi este un „instrument extraordinar de protecţie a victimei“, emis de aproape trei ani, aflu de la avocata Carmen Nemeş că foarte puţini oameni ştiu de el. „În România, din punctul de vedere al legislaţiei, stăm bine, avem multe măsuri foarte bune, dar dacă sistemul nu merge ca pe roate, multe dintre ele sînt aplicate cu greu. Judecătoriile nu au o practică unitară, conform legii, ar trebui ca în situaţii de urgenţă să elibereze imediat acest ordin, dar avem încă situaţii în care emiterea durează chiar şi luni de zile.“

În plus, nu există informaţii la zi nici în secţiile de poliţie. „Deşi obţinusem în instanţă cîteva ordine de protecţie, acestea nu se aplicau. De ce? Pentru că, fiind o lege specială, este schimbat şi sistemul de intervenţie. Dacă pînă acum, un poliţist punea în executare o hotărîre judecătorească doar în prezenţa unui executor judecătoresc, acest ordin nu are nevoie de executor, poliţistul fiind cel care îl poate aplica direct. Dar, pentru că nu a existat o informare optimă la nivel de secţii, mulţi poliţişti nu ştiu acest lucru. Ca ONG, am încercat să remediem lipsa de informaţii şi, printr-un parteneriat cu Poliţia Capitalei, am făcut deja cîteva sesiuni de informare cu poliţiştii din cîteva secţii din Bucureşti. Încercăm să creăm, astfel, punţi între mai multe instituţii.“

Cînd copilul este victimă

În străinătate, dacă un copil are de suferit, chiar şi indirect, din cauza violenţei domestice, este, în cele mai multe cazuri, luat din acel mediu. Însăşi victima directă (în speţă, mama agresată) este avertizată de către autorităţi că, dacă nu ia măsuri, dacă nu cere ajutorul, iar violenţele continuă, copilul îi va fi luat. Ce se întîmplă la noi? Marea parte a celor care încep să caute un ajutor o fac doar cînd propriii copii sînt expuşi direct violenţei, căci multe femei gîndesc „eu ca eu, dar nu şi copiii mei“.

„Cînd conştientizezi că poţi face ceva ca să ieşi din acest cerc, eşti pe drumul bun. Dar este esenţial să nu laşi lucrurile să meargă prea departe“, îmi spune Carmen Nemeş, povestindu-mi, totodată, de cazuri în care victima reuşeşte să-l facă conştient pe agresor de răul pe care îl face, nu ei, ci propriului copil. „Îi aduc să asiste la consilierea copiilor proveniţi din familii cu violenţă.“

Întreb dacă sînt şi copii care vin din proprie iniţiativă şi mi se răspunde că în special adolescenţii sună şi cer informaţii despre cum le pot ajuta pe mamele lor.

Mai este şi cazul „copilului-poliţă“, în care un copil e folosit ca motiv de şantaj între cei doi părinţi. „Găsim acest tipar mai ales în cuplurile în care el e cel puternic financiar şi-şi ameninţă soţia că o dă afară din casă şi îi ia şi copiii. Or, în legislaţia românească, copilul e luat de lîngă mamă doar în situaţii extreme, în nici un caz pentru că aşa vrea unul sau altul. Dar ameninţările sînt luate de bune, mai ales în societatea noastră, în care, vorbind de mass-media şi de violenţa politică, în momentul cînd transmiţi mesaje de genul «justiţia e coruptă», totul începe să o ia la vale, ca un bulgăre, pînă la ultima familie, din ultimul sat şi, în această rostogolire, se deformează realitatea.“

Violenţa prin ochii de copil
Un desen: în plan secund, două figuri estompate, înnegrite: un bărbat loveşte o femeie. În prim-plan, colorate în culori violente – două palme, printre care priveşte speriat un ochi de copil. „Durerea nu este iubire.“ Anul trecut, în decembrie, cu ocazia celor 16 zile de activism împotriva violenţei în familie, mai multe ONG-uri, alături de reprezentanţi ai Poliţiei şi profesori, au participat la o campanie printre adolescenţi, o acţiune de combatere şi prevenire a violenţei domestice. „Le-am vorbit, pe rînd – poliţişti, profesori, ong-işti – despre ce înseamnă şi cum pot identifica violenţa în familie... Apoi, ne-au vorbit şi ei nouă. Dacă ştiam cît de multe au să ne spună, aş fi propus ca noi, organizatorii, să stăm să-i ascultăm şi să luăm notiţe.“

Dosar sprijinit de AVON

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.