Călătorul global

Alina MIRON
Publicat în Dilema Veche nr. 235 din 14 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În fine, iată ceva de care nu mai putem să ne plîngem că sîntem în urmă faţă de alţi europeni sau alte popoare civilizate: şi noi, românii, am intrat în marea familie a "călătorilor globali". Din cîte am observat eu de vreo trei ani încoace, de cînd mă tot preumblu prin Europa, personalitatea călătorului român nu mai diferă cu mult de personalitatea excursionistului japonez (am văzut mii), de cea a românului emigrat (am văzut sute) sau de cea a conferenţiarului american (am văzut zeci) ori a doamnei din insulele Fiji care venise la o întrunire în Tours. Deşi ne aflăm, de pildă, la o conferinţă cu program destul de strict, tot ne găsim timp să dăm şi o raită prin oraş, cu aparatul de fotografiat lipit de ochi. Pozăm tot. Obiective turistice, vitrine, oameni, case - unele cu o arhitectură pe care, cu uluire, o descoperim identică, mai apoi, în drum spre serviciu, chiar pe una dintre străduţele din Bucureşti. "Am văzut reduceri la un magazin", spune, în engleză, georgianul cu care te-ai împrietenit la conferinţă şi porniţi amîndoi, în trap-galop, spre magazinul cu pricina. (Uneori, dacă ai noroc, dai de o stradă sau de un bulevard întreg plin de magazine de firmă, iar la toate sînt reduceri!) Kinsella de Europa Goana după reduceri e o boală a celor cu bani. Sincer: aţi mai văzut oameni cu bani care nu vor să facă economii? Motivul cel mai bun al celor (vedete sau nu) care se duc la shopping în Barcelona, Madrid, Paris ori Dubai este că "dau mai puţin decît în ţară pe haine". Este foarte adevărat, am constatat şi eu asta: de la parterul Luvrului mi-am luat un tricou "de firmă" care în ţară m-ar fi costat cu 20 de lei (noi) mai mult. Din Austria, dintr-un mare magazin, un imens magazin, de fapt, am cumpărat de trei ori mai ieftin decît în România o pereche de super-pantofi-din-piele-exact-aşa-cum-visam. Acum, cînd mai plec din ţară, am început să am grijă să îmi iau doar strictul necesar: de obicei vin înapoi cu de două ori mai multe bagaje. Şi eu încă fac parte dintre cei care se controlează! (Cel puţin aşa îmi închipui.) Am crezut că mă voi ţine deoparte de nebunia shopping-ului din pricina faptului că nu am destui bani să cheltuiesc pe haine. Nu merge: cînd ajungi acolo, oricît de mult ţi-ai impune, tot încep să te mănînce degetele. Cheltuieşti cît ai şi apoi, după ce goleşti portofelaşul agăţat la gît (acolo stă mai bine, e plin de hoţi - adesea tot români - în Europa) te uiţi la ceilalţi din delegaţia cu care ai venit şi îi invidiezi. Îi urmezi fără chef prin magazine - asta e, n-ai voie să te desprinzi de grup pentru că n-are nimeni timp să te caute, e prea preţios timpul cînd eşti în străinătate. Zilele trecute mă uitam cu uluire la o cutie cît o tabacheră, plină de plumbi de tipografie, pe care am dat cinci euro într-un tîrg de vechituri la Florenţa. La ce mi-a trebuit? E drept, e ceva legat de meseria mea, e o piesă antică, dar... nu sînt colecţionar de artă, nici măcar nu bat tîrgurile de antichităţi aici. De ce acolo am făcut-o? Noi, în viziunea altora Nu ştim să ne stăpînim, nici să identificăm fenomenul shopping-ului la români, însă e clar că seamănă a virus. Unul răspîndit mult în România actuală. Pentru că se pare că noi, românii, avem şi un renume. Că renumele e prost sau nu, asta depinde doar de cel care priveşte. (Sau mai depinde de cine a mai fost "pe acolo" înaintea ta.) Ne povesteşte un coleg care a fost, cu soţia, în Dubai. Are şi o istorisire pe care o începe cu mare amuzament şi dezgust deopotrivă. "Într-un magazin Ťde brend» am văzut doi români, un el şi o ea, încărcaţi de aurării, el cu lanţ gros cît pumnul şi cu burta pe afară, ea încărcată ca un pom de iarnă - ştiţi voi, modelul tipic de neam prost. Eu cu nevastă-mea vorbeam deja în engleză, ca să nu ne înţeleagă. Şi au văzut ei tricouri la un euro bucata. Într-un coş. Iar ea a început să strige. ŤCe facem, Costele, că am găsit tricouri la un euro, da’ nu-mi vin nici mie, nici ţie. Costel nici măcar nu s-a întors. I-a aruncat peste umăr: ŤIa trei!»" Rîdem cu toţii, dar colegul nu şi-a isprăvit povestea. Poanta vine mai tîrziu: "În magazine, în Dubai credeam că sîntem departe de ţară şi deci în siguranţă. N-aveai loc de români. Erau mai răi ca toţi - cînd dădeai să te întorci, te loveau cu pungile, din greşeală. Nu ştiu ce făceau cu atîtea chestii, că n-aveai timp un an să te îmbraci cu ele. Pungi peste pungi. Toate brenduite. Faza tîmpită e că la un moment dat am păţit şi noi una într-un magazin. Am luat mai multe lucruri, iar patroana, cu care vorbisem în engleză şi rîsesem mai mult timp, se gîndeşte că deja am luat prea multe, aşa că ne întreabă prieteneşte: ŤWhat, are you Romanian or something?»..." Ne prăpădim de rîs. "In fact... yes!", dă din umeri colegul, iar noi nu ştim dacă el chiar a avut curaj să-i răspundă patroanei sau doar adaugă asta acum, aşa, ca să ne distrăm noi şi mai tare. Nu ştiu însă de ce rîdem. Că rîdem de noi înşine. Povestea asta îmi aduce aminte de încă o fază, trăită personal, de data asta în Franţa, într-un orăşel de provincie. Aici mă împrietenisem cu un american din Los Angeles, care, la fel ca şi noi, cînd a văzut nişte bluze la un euro, s-a simţit de parcă îl prinsese pe Dumnezeu de un picior. A probat, s-a foit, a mai cumpărat o grămadă de chestii la reduceri... Am ajuns la hotel, unul de vreo patru stele, cu pungile de plastic lovindu-ne peste picioare. "Oare ce-or zice ăştia că venim ca nebunii cu cîte două pungi în fiecare zi?" Vară-mea a emigrat de vreo zece ani în Canada, dar nu i se trage de la străinătate: ea întotdeauna a avut mult bun simţ. Şi reciclează tot. Mă întreb ce va face cu toate pungile astea - numai de ele nu mai are loc în bagaje. "Eh, spun, pe mine mă îngrijorează că iar am luat-o pe arătură. Sper că n-am depăşit greutatea limită - nu vreau să-mi las bagajul la cală..." Peste jumătate de oră, coborîm să bem o cafea. Sîntem îmbrăcaţi cu toţii cu lucrurile aiba cumpărate şi ne admirăm reciproc chestiile de calitate pe care am dat foarte puţini bani. "You’re a good shopper!" - îmi spune americanul, admirativ. Chiar a fost o laudă. Să-i răspund, oare: "Thank you?".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.