Călătorind prin lume, cu Tinder-ul deschis

Luca ISTODOR
Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
Călătorind prin lume, cu Tinder ul deschis jpeg

Am cucerit lumea necunoscuților de pe Internet cu pași destul de mici. Știam că să mă văd cu oricine nu se cunoștea deja cu prietenii mei apropiați, sau cu care nu eram în aceeași școală sau liceu, era cel puțin o depărtare de la „regulile“ cu care fusesem crescut. Toată copilăria, mama mi-a repetat să nu vorbesc cu necunoscuții, fie ei de pe net, fie ei din realitate. Pentru ea, premisa era de vinovăție, pentru orice persoană în-tîlneai și nu avea „referințele“ necesare. Pentru ea, oricine era un potențial agresor – ceea ce, mai ales pentru un copil de 13-14 ani, e o precauție necesară. Ducînd mai departe învățăturile din familie, în școala generală fusesem extrem de entuziasmat să fac parte dintr-un concurs de proiecte legate de siguranța pe Internet, pentru care am făcut chiar un videoclip moralizator (și extrem de clișeistic) despre o fată care vorbește cu un necunoscut periculos online. Se pare însă că, la trei ani după ce am făcut videoclipul, cu care mă mîndream fiindcă luase nu-mai-știu-ce loc în etapa națională a concursului, am devenit, în mod ironic, chiar eu fata din film, care vorbea cu necunoscuți pe net. Se pare că nu am învățat multe în urma acelui concurs.

Evident, nu m-am simțit extrem de confortabil prima oară cînd m-am văzut cu cineva de pe net, în clasa a X-a. Îmi dădusem seama că sînt gay și căutam alți tipi gay – fie pentru date-uri, fie ca să găsesc alți oameni care să mă înțeleagă. Cu D. am început să vorbesc pe Facebook, printr-un (vag) prieten comun, parcă. Eram în clasa a X-a, și am ieșit la un fel de date. Acum, dacă stau să mă gîndesc bine, probabil cel mai nereușit date din viața mea, fiindcă amîndoi eram destul de speriați, cred că și unul de altul, și de oamenii din jur, care ar fi putut să creadă că sîntem gay. Crezîndu-mă extrem de romantic, i am adus apoi o brioșă a doua oară cînd ne-am văzut, numai că a doua oară a fost și ultima, fiindcă nu mi-a mai scris apoi vreodată. Cred că, fiindcă era de vîrsta mea, și el chiar mai speriat decît mine, emoțiile mele au fost destul de mici, cu toate că D. a devenit primul „necunoscut“ cu care m-am văzut de pe Internet.

Am început să folosesc Tinder, aplicația de dating, mult mai tîrziu, după ce am ajuns în SUA, la Harvard, pentru primul an de facultate. Era prima oară cînd nu eram într-o relație după mult timp și, mai mult decît atît, era și prima oară cînd eram singur, fără prietenii și familia pe care îi aveam acasă. Trebuia să îmi fac prieteni, să cunosc oameni. Căpătasem destul de multă anxietate socială și totul părea copleșitor. Tinder-ul era mai avantajos fiindcă știam că oamenii de acolo aveau același scop ca mine, să cunoscă alți oameni, iar faptul că puteam vorbi întîi prin mesaje părea un mod bun de a găsi cîteva subiecte comune înainte de o conversație în persoană. Nu țin minte să fi fost speriat sau emoționat cînd am început să ies, o dată la trei-patru săptămîni, cu oameni cunoscuți online – nu mi se păreau mai străini decît toți ceilalți oameni cu care socializam în campus, pînă la urmă. Eram într-un fel de lume complet nouă, și totul părea la fel de necunoscut și nesigur – fie că era pe Tinder, fie că era la cursuri și în campus. Îmi plăcea să vorbesc cu oameni cît mai diverși, să le ascult experiențele sau poveștile și, apoi, nu mă deranja dacă exista și o conexiune sexuală sau romantică. Dar cred că dorința de sex sau de o relație era secundară dorinței de a nu mă mai simți singur.

Începînd cu al doilea semestru, lucrurile s-au așezat la Harvard – îmi făcusem cîțiva prieteni și cunoștințe și mă simțeam mult mai confortabil. Atunci am început să fiu mai deschis și față de ai mei legat de felul cum cunoșteam diverșii băieți cu care fie ieșeam la întîlniri, fie care îmi erau prieteni. La început, mama nu a fost fericită să audă răspunsul „îl știu de pe Tinder“. Replica ei imediată era „ai grijă să nu întîlnești pe cineva periculos, fiindcă nu îi cunoști pe băieții ăștia“. Și totuși, îi spuneam eu, dacă nu mă întîlneam cu ei, cum urma să îi cunosc vreodată? Mama continua să fie sceptică, dar, în același timp, cu un ocean între noi, influența ei nu putea să fie decît limitată. Poate că fricile ei s-au mai diminuat ceva mai tîrziu, cînd l-am cunoscut pe Tinder pe G., cu care am fost apoi într-o relație destul de serioasă, de vreo șase luni, și cu care încă sînt apropiat acum, după ce au trecut doi ani. Tinder a funcționat chiar peste așteptări, și s-a dovedit că oamenii cunoscuți acolo au potențial.

După primul meu an la Harvard, odată cu vacanța de vară, am început să vreau să călătoresc. Schimbînd din ce în ce mai multe țări, a trebuit să-mi găsesc din ce în ce mai multe posibile strategii ca să fac față necunoscutului. A trebuit să îmi înfrîng ceea ce mai rămăsese din frica de a cunoaște necunoscuți ca să cuceresc, cumva, necunoscutul locurilor în care mergeam. Am început prin a merge în Chile, cu un program al facultății, iar anul următor am mers în Olanda și Maroc. Au urmat Vietnam, Serbia și Albania. Cu toate că, de obicei, mergeam în programe de studiu sau la internship-uri, singurătatea, în primele săptămîni după ce ajungeam într-un loc, era și mai copleșitoare decît la Harvard. Din nou, nu cunoșteam aproape pe nimeni, iar pe Tinder căutam străini – oameni care locuiau în locurile pe care le vizitam – care să îmi arate orașele lor și cu care să fiu prieten. De cele mai multe ori a funcționat. Cu ajutorul a diverși „necunoscuți“, orașele noi pe care le vizitam deveneau mai prietenoase și ele – fie că era vorba de Amsterdam, unde F. m-a făcut să înțeleg, pentru prima oară, muzica electronică, explicîndu mi-o sunet cu sunet în timpul unei petreceri, sau de Ho Chi Minh City, unde D. m-a -luat cu motocicleta din fața unui centru comercial și m-a dus în apartamentul lui neobișnuit de alb, de la etajul 15 al unei clădiri de unde se vedea tot orașul.

Cred că singurul moment cînd mi-a fost frică, pe bune, să mă întîlnesc cu un „necunoscut“ a fost în Maroc, fiindcă homosexualitatea e ilegală acolo. Cu A. am început să vorbesc tot pe Tinder, în Rabat. Părea că are un profil real, era și el student. Era extrem de prietenos și am hotărît să mergem la un film horror împreună. Nu eram emoționat în mod special, însă am devenit din ce în ce mai speriat odată ce am vorbit cu prietenii mei. Unul dintre ei mi-a spus serios să nu mă duc, că nu merită să îmi risc viața și siguranța pentru un tip cu care mă vedeam o dată sau de două ori. O cunoștință din programul de studiu în care eram în Maroc și-a luat rămas bun, pe jumătate în glumă, și a spus că el crede că s-ar putea să nu mă mai întorc – fie pentru că tipul e un polițist sub acoperire care mă va duce la poliție, fie fiindcă e un posibil homofob ascuns. Recunosc, toate grijile astea mi-au rămas în minte pe tot parcursul întîlnirii, însă nu a existat nici un incident. Filmul nu a fost grozav (era dublat în franceză, așa că măcar m-am bucurat să pot să exersez limba), după aceea am fost să mîncăm o înghețată la McDonald’s, acolo unde A. mi-a povestit despre cum e să fii gay în Maroc, iar eu i-am povestit despre România. Încă mai vorbesc cu A. din cînd în cînd, pe Facebook – recent mi-a scris să-mi spună că s-a mutat în Franța, ca să își continue studiile.

Nu încerc să fac aici un catalog al persoanelor cu care m-am văzut pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate de pe Tinder, Grindr (o aplicație similară cu Tinder, adresată exclusiv comunității gay) sau cu care am vorbit pe Facebook fără să avem cine știe ce prieteni comuni. După îndeajuns de multe astfel de povești, părinții mei s-au obișnuit și ei cu „necunoscuții“ și „necunoscutul“, și au înțeles că nu chiar toți sînt periculoși. Mama se rezumă acum la un scurt, reticent, „încă un tip de pe Tinder…“, cînd îi spun că am mai ieșit la o întîlnire. Nu vreau nici să spun că orice întîlnire cu un necunoscut de pe un site de dating e reușită – departe de asta, probabil că, dintre toți oamenii cu care m-am văzut, cu două treimi nu m-am mai văzut a doua oară. Pînă la urmă, nu te poți potrivi perfect chiar cu toată lumea și e și imposibil să ții legătura cu zeci de oameni constant. Nu vreau nici să spun că e safe să te întîlnești cu oricine. Am dat de destui tipi care nu mi-au inspirat încredere, care mi-au trimis imagini (prea) sexuale sau ale căror profiluri erau enervant de goale.

Pînă la urmă, oriunde am călătorit, „necunoscuții“ de pe Tinder au fost întotdeauna mai prietenoși, în capul meu, cel puțin, decît necunoscutul impersonal al locurilor complet noi unde eram, în alte țări și pe alte continente. Cumva, prin aceste întîlniri am umanizat locuri complet străine pentru mine – am umanizat aglomerația și umezeala copleșitoare din Ho Chi Minh City sau blocurile comuniste din Albania. Am realizat că împărtășesc, cîteodată, mult mai multe decît mi-aș fi imaginat cu oamenii pe care i-am cunoscut. De la povești de coming out asemănătoare, la filme horror sau gusturi în muzică. După ce călătorești mii de kilometri cu avionul, cîteodată ai impresia că o să fii pierdut într-o mare de oameni diferiți de tine – dar atunci cînd te vezi cu un „necunoscut“ și amîndoi vreți să vă plîngeți că aveți prea multă treabă la facultate sau amîndurora vă place excesiv Sex and the City, realizezi că, trecînd peste toate diferențele culturale, poți crea conexiuni cu oameni de mai oriunde din lume. Oameni care vor să creeze conexiuni la fel de mult ca și tine. Cumva, încercînd, totuși, să nu fiu naiv și să rămîn cît de cît precaut, am transformat în capul meu prezumția de vinovăție a mamei (în care toți „necunoscuții“ sînt periculoși) într-o prezumție sau, măcar, o dorință ca oamenii pe care îi cunosc să aibă potențialul de a-mi rămîne prieteni, că de la toți pot învăța ceva, că există ceva „cunoscut“ și cu care pot să relaționez în mulți dintre „necunoscuți“. 

Luca Istodor e activist LGBT și face studii feministe, de gen & sexualitate și regie de film la Universitatea Harvard.

Foto: flickr (Banksy, Londra)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
NYP: Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
La patru ani de la izbucnirea pandemiei de Covid, în SUA se aduc acuzații de falsificare a adevărului de către oamenii de știință, iar dr. Fauci este arătat cu degetul pentru că a ținut cu „big pharma”.
image
Copii forțați de părinți să stea la cerșit pe vânt și ploaie, printre mașini, pe un drum din Buzău
Poliția a pus capăt chinurilor la care au fost supuși mai mulți copii și un adult cu handicap chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Două cupluri din comuna buzoiană Siriu, care aveau relație de concubinaj, și-au obligat copiii și nepoții, minori și un adult invalid, să cerșească
image
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
O profesoară de matematică din Marea Britanie, în vârstă de 30 de ani, supranumită „Bunda Becky” de către elevi, a fost găsită vinovată pentru că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți. În fața instanței, ea a încercat să dea vina pe comportamentul elevilor.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.